miercuri, 31 iulie 2013

When someone loves you, the way they say your name is different. You know that your name is safe in their mouth

ies cu tomica la plimbarea de dupa-amiaza. n-avem proteste in cartier azi, asa ca tatalutoma ne da roata libera sa exploram strazile rupte in voie.
ne intalnim cu cateva fetite cu zambete largi, gata sa mi-l jughineasca pe turturel ( ya toma.. sss.. ya toma.. un fel de hei toma..). tomica isi baga capul intre umeri de maguleala, ma intreaba scurt din priviri daca eu cred ca fetele sunt amuzante, eu raspund cu un 'ras ca capra'.. apoi se convinge si el ca e de bine si le cadoriseste pe fete cu un ras ca iedu.
apoi dam de nenea prietenul lui toma care are numa 1 deget la mana dreapta. nu stiu ce s-a intamplat cu celelalte 4.. ii face lu toma cu mana, respectiv cu degetul mare, de care are agatat un breloc cu chei. toma rade la zornaitul cheilor si nenea ii zice 'asal'.. adica miere! gen esti un dulce.
mergem in piata si mi-l iau pietarii la rand: ya toma ya tomi..
ma abordeaza un pusti de vreo 14 ani, pietar de nadejde la aprozarul familiei probabil. imi alege numa mango 'meia-meia' adica 100%..portocale, mere.. tot ce-mi mai trebuie. platesc si incerc sa-i dau bacsis un fel de 1/4 dintr-un leu romanesc ( daca mai exista subdiviziunea de 2500). Ma intreaba pentru ce? si ma incurca.. ca esti baiat bun, am incercat sa-i dau de inteles.
nu madam! cand iti livrez marfa acasa, pot sa primesc, dar aici n-am facut nimic! iar toma e prietenul meu! 
mi-am bagat moneda in buzunar.
prietenii sunt totul tomica, i-am zis in drum spre casa.
n-a schitat niciun gest. stia deja! 

marți, 30 iulie 2013

hai sa-ti dau o stare de bine!

din septembrie raman fara job. sau poate se arata ceva pana atunci, desi nu prea par a fi de trebuinta nimanui in cairo, in vremea asta tulbure. din researchurile mele pe on line aflu ca as putea face bani din vizualizarea de reclame ceea ce ma intristeaza teribil, imi da sensul peste cap, imi incuie inima de atata dezgust.

ma verific in tihna, fara rataciri, de priceperi, de nadejdi, de surse de venit. nu stiu inca de unde o sa sara iepurele. 
singurii iepuri pe care ii cunosc sunt cei care stau sa fie taiati in piata de la mine din cartier (si pe care eu si toma ii salutam in fiecare zi, sa ne reamintim ca nimic nu e vesnic) si iepurele de plus de la ikea, cu care se imbratiseaza toma inainte de culcare. dintre ei ma indoiesc ca sare vreunul pe imasul joburilor salvatoare in timpul liber.

mi-am propus experimentul asta emotionalo-culinaro-mestesugaresc.
sa zicem ca ai o zi proasta. stii ca toate trec, dar pur si simplu azi nu reusesti sa te montezi. nimic nu face sens. vrei un pic de entuziasm, dar n-ai porneala.
imi spui povestea nemultumirilor tale iar eu iti spun una mai grea, ca aici in cairo e plin de povesti grele, ca sa intelegi prin comparatie ca o duci inca bine.
o sa am grija ca povestea pe care ti-o spun sa se coreleze cu ofurile tale, ca sa te emotionez, dar nu asa insiruindu-ti drame de prin cairo, ci aratandu-ti ce-ai uitat despre tine, ajutandu-te sa te revalorifici.
apoi ca sa mergem mai departe cu starea de bine, imi spui ce ai prin frigider, prin camara, in gand, iar eu te ajut sa incropesti o mancare buna, cu care sa-ti surprinzi, jumatatea, copiii, vreun prieten drag sau numai ego-ul.. dupa caz.
daca ai copii, te poti vaita in voie, iar eu iti spun cum fac eu cand mi se urca toma in cap. te ajut sa-ti gasesti rabdarea si sa ii pupi cand iti vine sa-i iei la palme.
in cazul in care reusim impreuna sa-ti schimbam starea de spirit si sa-ti facem ziua frumoasa, eu iti las contul meu si tu lasi acolo o contributie simbolica.. sa zicem cat ai fi platit daca ai fi mancat in oras.
apoi cu acordul tau facem publica povestea zilei tale salvate, cu tot cu reteta.
se prea poate sa fii un deprimat fara leac si sa nu reusesc sa te remontez sau mancarea pe care ti-o sugerez sa nu-ti reuseasca. atunci sensul contributiei din cont dispare si ne alegem fiecare numai cu incercarea.

am cateva sute de prieteni pe facebook, cateva sute de cititori pe blog. sunt curioasa intr-o luna cate zile reusim sa infrumusetam, cate mancaruri preparam, cate povesti o sa plamadim si daca sunt sanse reale sa consider proiectul asta aducator de venit.
sunt deja emotionata. nu vad marginile experimentului dar ii simt clocoteala. vad un site doldora de povesti, de retete, de emotii. promit sa fac publica si suma stransa la final de luna.
iar daca n-o fi sa mearga inseamna ca am in lista, in viata, in anturaj, numa oameni gata salvati, gata pozitivati, care stiu sa gateasca fara sugestiile mele, iar asta o sa ma bucure realmente si o sa ma rearunce in valtoarea cautarii de joburi standard.
hai sa vedem!

luni, 29 iulie 2013

vecina

Pe acoperisul blocului de vis a vis, la acelasi nivel cu etajul meu, si-a incropit cazemata o familie tanara. Un barbat care spala masinile locatarilor instariti si le cara cumparaturile din portbagaj in casa, nevasta lui care face curatenie in casele cu pricina si fetitele lor, 4 la numar, frumos pieptanate, care se joaca in fata blocului sotronul si probabil ‘iesi papucule de sub pat’in araba de dimineata pana noaptea tarziu. (cine vrea varianta in romaneste a acestui joc, ma poate contacta ulterior)

Mama fetelor e tinerica si oachesa, ne salutam cand iesim la intins rufe, eu o conformista, pe balcon, ea o idealista, pe acoperis.
M-am prins eu pe vremea cand il adaposteam pe toma in burta c-ar fi si ea insarcinata, cam in acelasi stadiu, judecand deopotriva forma si fondul rotundului. 
Am nascut la o zi diferenta, eu un strengar si ea o papusica, a patra de altfel la ei pe acoperis.
In araba mea subreda verific constant cu ea progresele bebelusei, durerile colicilor, nr dintilor. Merge totu bine. Carliontata creste frumos, ca minunatul de toma.
Iar ea, vecina, e mereu senina. Are 27 de ani. Mi-a spus ca se opreste din facut copii. A tot sperat la un baiat, dar dumnezeu a pus baiatu la mine in burta si ei i-a dat a patra carliontata cu ochi albastri.
Mi se pare ca eu ma stresses mai mult cu unu singur, decat o face ea cu 4. De altfel cea de 9 ani are grija de cea de 9 luni, o cara in brate, se zbenguie cu ea, ii da atent sa manance. Cea de 7 ani are grija de cea de 3 ani. Mami are astfel mainile libere mereu sa curate casele bogatilor si sa le puna fetelor pe masa ce-o fi sa le pofteasca inima. 

Le gasesc adesea venind de la gradinita, pe o patura in fata blocului, 5 gagici intr-o armonie greu de relatat. Il duc pe tomica pana aproape de ele. El e in delir intre atatea bucle iar ele il pipaie ca pe o jucarie nepretuita.

Las copiii sa se adulmece si o intreb  cinstit, ca de la mama la mama, ce mai face si ea imi raspunde sigura pe ea ca e totu bine, multumim lu dumnezeu!

duminică, 28 iulie 2013

vremea scosului si a bagatului

toma are aproape 10 luni si vreo 150 de jucarii. am calculat aici tot ce a primit + pungile de plastic, sticlele, castroanele, cutiile de care s-a indragostit in timp.
se plictiseste repede, ca toti copiii de altfel, indiferent cat de sofisticate/ nemaipomenite ar parea jucariile la primul contact.
am incercat sa separ tot calabalacul in vreo 5-6 pungi si sa i le dau prin rotatie, astfel incat bucuria reintalnirii sa bata plictiseala suprajocului si sa ne putem intelege in casa ca oamenii, minimizand urletele, bosumflarile si lipsa de interes.
pe cele din plastic/ cauciuc le spal in chiuveta la cateva zile, pe cele din bumbac le spal la masina, cam la 2 saptamani. uite o sarcina despre a carei existenta nu am avut habar in tinerete.

am inceput sa-i urmaresc interesul pentru o anume 'jucarie' corespunzatoare asumarii fiecarei noi indeletniciri.. si incerc sa-i satisfac nevoile cu ce gasesc prin/ pe langa gospodarie, evitand sau macar eficientizand pe cat posibil cumparatul.

spre exemplu acum e la vremea cutiilor. le iubeste inchise, le studiaza, imi cere cu niste vaicareli scurte sa i le deschid, ne minunam amandoi de bucuria deschiderii, de plenitudinea vidului, de posibilitatile de umplere. apoi le lasa deschise si isi muta senin atentia. ma regasesc in personalitatea lui. sunt cea mai practica imprastiata pe care o cunosc. functionez excelent deschizand tot si uitand sa inchid. cand haosul capata proportii de neconvietuit cu, ma pun pe pus totul la loc, pe inchis capace, pe redat sens cutiilor.

o sa exersez cu toma inchisul si deschisul, scosul si bagatul. poate ca unii baieti raman expertii cu sange rece ai indeletnicirii asteia, fiindca adultii din viata lor n-au avut timp sa contribuie cu emotie vie la asumarea ei, inca de la primele deschideri.
mi-am propus sa petrecem impreuna cat mai multe inchideri si deschideri, astfel incat in timp ce el invata ca nimic nu se scoate sau se baga la intamplare, ca toate au un sens, un pret, o consecinta fericita sau trista, mai invat si eu despre curatenie, despre organizare, despre riscurile nepasarii.

si poate ca da, unele lucruri nu se invata decat parinte devenind, confruntandu-te cu consecinta a ceea ce ai neglijat neparinte fiind, incercand in sfarsit fara presiuni, in cel mai natural mod cu putinta, sa fii mai bun, in speranta ca minunea careia i-ai dat viata se va lasa inspirata de modelul din tine. 




joi, 25 iulie 2013

intre timp in cairo

marcam primul dinte in calendarul fictiv al progreselor reale ale lui toma.
la pachet cu dintele a venit o doza noua de energie, un neastampar general, frate cu trancii in cur, ca sa va faceti o idee.
dar altfel, numai zambete, chiote, coordonari istete, empatie.

politic, apele se mai tulbura un pic. armata cheama populatia afara din case, de data asta pentru un protest pasnic impotriva terorismului. ce gogomanie! armata de fapt vrea sa puna mana pe liderii fratiei musulmane si are nevoie de niste valuri de multime, care sa paravaneze un pic urecherea nepoliticosilor cu barba.
atatia egipteni mandri ca i-a chemat armata in strada, ca ma ingrijorez. nu pentru mine, ci pentru ei, pentru coloana lor vertebrala, pentru idealurile lor confuze.

la mine pe strada insa timpul curge invers. nu spre repararea tarii, ci spre bucuria rupturii. 
nu despre iesit in strada e vorba, ci despre trait pe strada oricum.
despre jocuri de-a societatea, castigate pe nedrept de oportunisti dar nepuse la suflet. sterse cu buretele prafuit al nepasarii si luate de la capat mai incolo. 



linistea dupa-amiezii e brusc sparta de un nene tinandu-se de bicicleta lui ponosita si urland cam asa: hala ala eee! asta e ce inteleg eu, dar cica ar anunta ca repara robinete stricate. mi-e mila de el. e obosit iar priceperea lui nu intereseaza pe nimeni azi. toate apele par sa mearga bine. 
toma, empaticu lu mami, striga si el un te te! si se uita fix in ochii lu nenea cu robinetii. 

.. unde 'te te' inseamna in tomiceasca: bre, nimeni nu e singur! pe suzeta mea daca te mint! si oricum ai o strigatura mai misto ca a vanzatorului de paine, da asta ramane intre noi.


luni, 22 iulie 2013

fii blanda cu tine cori. masoara-ti avutiile!

sunt obosita. imi vine sa fiu trista, sa ma scotocesc de nemultumiri si sa le las sa ma inveleasca. peste tot oful, o musca. ce buna e maica-mea la prins muste. ah mami daca mi-ai prinde musca si mi-ai face un masaj..

ma spal pe dinti si storc ziua de momente bune. castiga detasat momentul in care am intrat la toma in clasa azi, dupa 4 ore. era cu spatele. mi-a auzit vocea, s-a intors, i s-a luminat fata, a zis ma-ma, apoi s-a tarat pe genunchi si coate pana la mine - 6 mutari, am numarat.

haide haide, i-am zis. a razbit. l-am luat in brate. s-a lipit de mine, apoi s-a intors triumfator la ingrijitoare care i-au spus un fel de: te-am vazut da, fericitule!
apoi mi-a desfacut siretul de la bluza si s-a servit cu niste lapte.
ce mandra am fost de el. ce baiat mare am! cum isi vede el de nevoi cu bucurie.

si aproape ca m-as lua cu alte neajunsuri si as uita sa ma multumesc chiar si doar cu momentul asta magnific, dar apoi imi vine in minte privirea pierduta a unui copil cu nevoi speciale, coleg de-al lui toma. 
si mi se face rusine de toate vaicarelile, de nemultumirile mele labartate, de temerile mele nedrepte.

sa-mi fie cu iertare!



duminică, 21 iulie 2013

ziua in care am ramas fara job

ma vaitam mai deunazi la toma ca jobul pe care il performez nu mai e chiar ceea ce-mi doresc de la viata. a inceput acum un an jumate ca o colaborare frumoasa, m-au dorit si asta mi-a gadilat orgoliul, am speculat abil si in limitele bunului simt, negociind un contract bun, apoi toma a beneficiat si el de un loc in camera bebelusilor, ceea ce mi-a dat libertate de miscare, avandu-l insa mereu sub nas.. ce sa mai.. era o paine de mancat.

am fost chemata astazi sa mi se comunice ca data fiind situatia tarii, jobul meu nu se mai justifica. ca le pare rau, dar ca din septembrie colaborarea noastra inceteaza.
am zis ok. doamna de la finante a zis ca imi multumeste de intelegere. eu am zis ca tot ce trebuie sa se intample, se intapla si ea a zambit usor incurcata si a zis ai dreptate, dar am inteles ca n-a crezut nici ea ca a zis asta. m-a durut un pic faptul ca n-a reusit sa-mi multumeasca pentru colaborare sau pentru determinare sau pentru implicare.. ma rog, pentru cine am fost cat am fost.

am plecat senina. toma zambea pe jumatate. cred ca a inteles, dar nu se ingrijoreaza. are incredere in mine, cum am eu in el. alte usi stau sa se deschida tomica, dar nu stim noi de ele inca.
am 2 luni sa imi revizuiesc priceperile.
poate ma agat de un job on-line, poate mai free-lance-uiesc iar niste workshopuri cu copii sau poate incropesc o gradinita cinstita. mai scot o carticica de povesti.. nu murim noi de foame.

asa, ce ziceam cu foamea? nu dau timp niciunei ingrijorari si ma apuc de o musaca de vinete. toc impreuna cu ceapa zeci de ganduri, amestec oameni cu care m-am intersectat in ultimul an cu posibilitati viabile de job nou, idei de activitati pentru copii. nici nu stiu cand le-am calit pe toate si musacaua e deja in cuptor. tatalutoma ma pupa pe frunte si imi promite c-o sa ma ajute sa-mi indeplinesc toate visele.
il cred pe cuvant.
trebuie numa sa ma astern la visat.
doar ca sufar de o practicalitate cronica, drept pentru care nici nu-mi prea dau voie sa visez. mi-e greu sa explic.
stiu doar ca nu e loc de panici in viata asta scurta. 
cum necum jobul care ma merita are sa se arate.

sa mancam zic!


vineri, 19 iulie 2013

despre copacii din noi

imi plac copacii. ii imbratisez de cate ori pot, iar de cand il am pe toma, mi-am facut un obicei din a ma conecta cu universul alaptand sprijinita de scoarta cate unui copac pe care il gasesc special. 
in buchiselile mele bizare, am aflat de pe net ca fiecaruia din noi, in functie de data nasterii, ii corespunde un copac.
mie si lu toma, scorusul, copac de altfel de negasit in egipt, semn ca nu prea e de noi p-aici. 
tatalutoma e smochin, un copac stabil, de treaba, generos dar dificil..deci se pupa.

ei si cum tatalutoma serveste zilele astea mai mult tara, mi s-a parut romantic sa-i dau lu toma smochine. i-au placut la nebunie, n-a trebuit sa le zdrobesc, i-am dat vreo 4, cam multe ce-i drept, da zic uite tomica am mai gasit o solutie pt cand ti-e dor de tati. eram chiar fericita. l-am sunat si i-am zis: sa stii ca nici nu ne suparam ca ai treaba, ca uite lu toma ii plac smochinele si in felul asta, primeste lapte de la mine si smochine de la tine si ne facem amandoi datoria. tatalutoma a zambit si mi-a multumit de gaselnita.

in vreo 2 zile toma s-a umplut de pete. deruland in minte lista legumelor si fructelor mancate in ultima saptamana, smochinele erau chemate la careu, dojenite, invinuite, scoase fara mila din meniu!
i-am comunicat dezamagita copacului de tatalutoma esecul planului meu arborifero-nutritiv.
a zambit iar si mi-a zis: you see, you cannot have me in big dozes!

zic asta e tomica. as fi vrut sa participe si tati la hranitul tau, dar cu smochinele mai asteptam o vreme.

apoi a venit viata c-o surpriza si ni l-a trimis pe tati acasa. ditamai smochinul, care intrerupe revolutia si vine sa-i dea lu tomica de mancare de-adevaratelea. nu smochine, ci piure de cartofi cu patrunjel si usturoi, de care stie tomica bine si din care nu se alege cu pete sau cu mancarimi.
se alege cu bucurie adevarata, cu hlizeli care insotesc fiecare lingurita, iar mami nu mai e nevoita sa nascoceasca fel de fel de coincidente naturiste prin care sa ne imaginam ca tati e cu noi. azi e aici, in carne si oase, trunchi si crengi, fotosintetiza-ne-am!


miercuri, 17 iulie 2013

mini- nenorociri

nu pot sa trec pe langa un copil care plange, fara sa aflu cauza dramei.
pe strada mi-e mai greu sa intervin, dar la gradi sunt libera sa arbitrez astfel de blocaje psihologice.
nu scrie in fisa postului ca ar fi de datoria mea, dar nu m-a oprit nimeni niciodata sa ma asez 'pe vine' langa cate o gagalice inlacrimata si sa 'discut' problema.
fac ce pot, de multe ori solutiile nu sunt la mine, dar macar asez niste compasiune peste criza, distrag atentia catre un motivas de bucurie, mangai bucle aurii, sterg lacrimi caldute si spun: 'stiu'!

am dat astazi peste o draguta de vreo 4 ani, ca nici nu stiu cum o cheama. plangea on and off de cateva ore bune, respirand alandala, frecandu-si mainile de neputinta. mi-a spus profesoara ei ca mami n-a lasat-o azi sa poarte rochita preferata, fiindca e prea buna sa fie terfelita la gradinita si oricum nu se poate juca libera in ea.
mami a fost sunata si instiintata ca micuta nu se opreste din plans, dar mami e superocupata. punct.

am rugat-o pe micuta sa-mi deseneze rochita, ca sa inteleg mai bine de ce plange. s-a avantat asupra unui creion roz si mi-a desenat-o dintr-o suflare. 


era prima activitate la care se concentra pe ziua de azi. am urmarit-o. nu mai plangea. i-am zis ca e minunata, ca e mai frumoasa decat rochia mea albastra si ca o sa pastrez desenul. mi l-a dat, apoi a mai plans o doza scurta de lacrimi, de parca s-ar fi scuturat de suparare, si-a sters obrajii si s-a ridicat de la masa. era gata de zi. la naiba cu plansul. 

stiu ca am invins!
dar daca sunt printre voi mamici care stiu mai bine decat puii lor ce ii face pe ei fericiti, poate va mai ganditi un pic.
stiu ca ratiunea e la voi, dar bucuria e la ei. planul e la voi, dar spontanul le apartine. 
lasati-i sa aleaga. sa fie cine isi doresc ei sa fie. 
nu le rupeti inimile. 
incerc sa repar cat pot, dar nu sunt nici eu mereu pe faza. am in fiecare geanta/ portofel/ agenda cate un desen, cate o poveste, cate o mini nenorocire depasita.
dar sunt atatea picaturi sarate care imi scapa si pe care va rog sa vi le asumati! 




marți, 16 iulie 2013

toma mamo-lacto-veganul

trebuie sa scriu despre ce mananca tomica, sa mai inlatur frici, sa reamintesc oamenilor ca s-au indepartat de natura, sa confirm ipohondrilor ca exista solutii dincolo de medicamente.

nu invit pe nimeni sa ma urmeze. va povestesc un pic si voi decideti ce schimbari sa indrazniti in stilul vostru de viata, pentru o minte mai relaxata, pentru mai putine drumuri la farmacie, pentru mai multa energie.

viata a fost buna cu mine si mi-a scos in cale, fix in cairo, atat de departe de casa, o romanca vegetariana. ne-am intalnit de cateva ori, ni s-au potrivit judecatile, mi-a recomandat niste filme, mi-a dat sa gust niste hrana vie si mai presus de toate mi-a dat incredere. ( te pup delia)

scurtez si mentionez doar ca la 9 luni jumatate toma mananca numai fructe, legume, ierburi si vreo 4 cereale. laptele meu nu mai are aceleasi proprietati nutritive, dar il alaptez in continuare la gradi, in taxi, pe iarba, in pat.. si cam pe oriunde are nevoie de o doza de extra-siguranta.
sunt pediatrii, mame, bunici care se ingrozesc la vestea ca toma nu primeste carne sau produse lactate. apoi il vad viguros si fericit, santos si vivace si prejudecatile lor se rastoarna un pic, dar nu suficient cat sa isi retraga condamnarile. nu ma supar, dau detalii cui vrea sa asculte si ignor senina temerile cui se grabeste sa ma contracareze.

nu vreau sa zgandar zeii, dar asa simplu si aproape de natura am decis sa-l cresc pe toma, incat nu ne confruntam cu nicio problema de sanatate. il spal numai cu apa, iar pielea lui e fina si miroase omeneste, daca mai stiti mirosul asta si nu va e sila de el.
ii combin cu toata dragostea prin rotatie vreo 15-16 legume si vreo 9 fructe. primeste in fiecare zi usturoi crud, ulei de masline, patrunjel, marar sau busuioc.
n-am adaugat sare sau zahar in piureurile lui niciodata.
are o carnita ferma, e extrem de activ si in greutatea corespunzatoare varstei lui fragede. nu s-a imbolnavit niciodata. dus la gradi evident s-a mai ales cu cate o tuse seaca, un nas mucind sau un pic de febra, dar nu m-am panicat; a mai facut cate o alergie cand in entuziasmul meu de nestavilit m-am grabit sa-i introduc fructe cu seminte. am refuzat administrarea oricarui medicament 'usor', l-am imbratisat mai tare, l-am alaptat mai des, l-am inteles si l-am lasat sa lupte cu virusul/ alergenul, pana ne-am bucurat impreuna de victorie.

stiu ca sunt o norocoasa. si nu scriu toate astea ca sa ma dau mare, ci doar ca sa intelegeti cat de mult castigam consumand legume si fructe, evitand pe cat posibil proteina animala, evitand atractiile care vin din cate o punga atat de riguros intesata de conservanti chimici, lasand pielea sa respire, cautand cate o sursa de apa cand mainile ne sunt lipicioase, evitand servetelele umede, gelurile antibacteriale si toate solutiile astea mincinos de costisitoare.

am ales sa-l hranesc pe toma cu fericire. am ales abordarea asta romantica asupra proteinei animale. am inteles ca prea putine animale mai traiesc fericite pana in momentul sacrificarii, iar satisfactia pe care ne-o insusim indestulandu-ne, nu e dintre cele mai cinstite. subiectul e lung si controversat. nu l-am concluzionat inca si nu vreau sa dau sfaturi. dar atata vreme cat dieta lui toma se traduce prin sanatate sunt deschisa sa incurajez si alte mamici sa aiba incredere in ele, sa reverifice mitul proteinei din carne, al suplimentelor de calciu, de vitamine sintetice incapsulate in cutiute atractive.
nu va fie teama. natura inca stie ce face! iar cand o sa va apuce indoiala, va mai trimit cate o poza cu toma, va invit sa beti un pahar cu apa, va dezvalui o reteta minunata cu ce-o fi sa aveti pe langa casa si va spun ce sa mai cititi/ vedeti ca sa nu va mai simtiti singuri.




sâmbătă, 13 iulie 2013

marina

anul trecut, pe cand toma se plamadea in casa lui de apa si crestea rotundut rotundut, il indragostisem de o tigancusa de la scara blocului. 
a iesit tomica la lumina si marina ii zambeste timida ori de cate ori ne intersectam. o surprindem uneori facand mancare din nisip si frunze cu o alta gagalice gospodina de cartier, sau cocotata ca o diva pe rabla copiilor, despre care v-am scris pe indelete cu alta ocazie.
atasez prima scriere despre marina, pastrata de pe vremea ne-blogului plus o poza de ieri:


langa blocul meu, intr-o casa rupta sta o papusa care sa tot aiba vreo 2 ani, desculta, carliontata si cu niste ditamai ochii negri. ma scaneaza adanc de fiecare data cand ne intalnim si eu ii intorc numa zambete. as vrea uneori sa am o acadea ceva in buzunar, dar cred ca n-ar sti s-o primeasca. jumatate de metru de demnitate, fara sosete, fara papuci. isi inventeaza jocuri. e mecanic de tren, e ce vrea ea sa fie. nu stiu cine e mama ei, pare sa nici nu fie necesara in poveste. de cateva zile si-a dat drumu la limba pitica. a facut ce-a facut si-a dezlegat misterele vorbei. turuie, alearga si rade. ii place asa cum suna rasul in timp ce alearga..cred ca l-am indragostit pe toma de ea. abia astept sa-l nasc sa i-o arat. 


miercuri, 10 iulie 2013

viziteaza cairo! reseteaza-ti neajunsurile!

fanii mei, mamele mele dragute, care imi asteptati, daca imi asteptati povestile, m-am decupat cateva zile, ocupata cu un suflet ratacit prin cairo, in cautare de liniste, de raspunsuri, de sens.
o prietena din romania s-a incumetat sa ma viziteze in astfel de vremuri tulburi pentru egipt, fiindca atunci cand sufletul doare, nu-ti mai pasa de context, mergi sa te deschizi, cui simte sa te asculte, dai un bucuresti verde pe un cairo sangeroso-nisipiu, schimbi unghiul, oftezi altfel, mai vezi pe altii ce ii doare si te mai scuturi de neajunsurile-ti mai reale sau mai inchipuite.
n-am apucat sa-i arat mare lucru. tutancamon, scarbit de jocurile fratiei musulmane s-a declarat un pic de nevizitat zilele astea. sta in piramida la el cantarind unde a gresit. nu e ma tutancamoane vina ta, vezi de masca ta de aur si de chilotii tai cusuti manual si conservati fara prezervative atatea milioane de ani. o sa fie totu bine si-o sa te deschizi si tu iar, nemuritorule ce esti!

in fine.. deci i-am aratat fetei asteia strazile mele rupte, oamenii mei calzi, pe toma al meu razand curat si pe degeaba, cu limba lui in cerul gurii lui, am balacit-o intr-o piscina de doamne ajuta, noroc c-o alta prietena mai pricopsita.. ca eu am la prietenee..am pacalit-o cu un porumb copt si o inghetata de mango de-adevaratelea, i-am incropit un picnic intr-un parc de treaba, am ametit-o in traficul asta nebun, i-am aratat-o militarilor care au luat mana de pe arma si-au fluturat-o asa cum ar veni: sarumana doamna oana, sigur ca da, mai poftiti! noi cum sa fim?.. murim la propriu, deee.. cald sa zicem, da cine nu uita sa bea apa si sa respire, se salveaza. e un soi de forta care vine din pamantu asta binecuvantat.. in fine.. e mai mult de zis si dvs va grabiti. noroc bun!

m-am bucurat mult sa-mi odihnesc bratele o vreme. sa-i arat viata mea noua si s-o asigur ca-mi gasesc fericirea chiar si in decorul asta infiorator de haotic, sa gatesc linistita, auzindu-l pe toma razand, sa-mi constientizez avutiile, ca in definitiv asa facem noi gagicile. ne vaitam unele altora pana ne eliberam, apoi ne mai multumim un pic cu ce avem, cat avem, bem un pahar de vin si mai inmuiem darzenia.

nu stiu daca o trimit acasa mai bine decat a venit. stiu doar ca toma o s-o caute maine dimineata, o sa se plictiseasca mai repede peste zi.
se intoarce la viata ei tomica, la puii ei de care numai ea stie cum a durut-o distanta si cum s-a pansat cu chiotele tale.
ne intoarcem si noi la rutina noastra, la revolutia lu tati.. chiar el ce-o mai fi facand? 
mai e un pic si vine mamaia de la pucioasa. fara tataie? nu maa, cu tataie cu tot, normal! aaa, ok!
si o sa radem iar in romaneste si-o sa bem iar vin bun si o sa ne topim iar unii in bratele celorlalti. nimeni nu e singur!




duminică, 7 iulie 2013

simplitatea ca ultima sofisticareala

se crapa de ziua. temerarul de toma ma anunta ca a venit dimineata, cocotandu-se pe fiinta mea, exersand niste impunsaturi ferme din faza pre-busilea. e 6.30 - sambata! as mai dormi poate 3 ore, dar alung visul asta naiv si ma trezesc zambind, cu fata la datorie. ce faci bai gogosel? gata de zi? pai pe mine m-ai intrebat? tu-ti co-sleepingu!

hai la bucatarie! ne oprim in fata oglinzii, ii place de el proaspatul in brate la mine buhaita. mi-a crescut parul. arat ca logo-ul diesel. as putea sa le dau un semn.

stai in tarcul asta de jucarii tomica, sa fac un smoothie si te prelevez in 10 min.
mango, banana, caise, piersici, patrunjel. fara mar azi! turturel aproba cu un thi!

consumam micul-asta dejun. eu trisez si-mi fac si o cafea. turturel ma iarta, daca ii dau si lui un ardei gras.. cu care sa se prosteasca pana beau eu cafeaua.
arunc cateva felii de dovleac in cuptor si imi propun sa nu uit sa le pudrez cu niste zahar si sa le stropesc cu esenta de rom, la un moment dat.
tomica mai are un pic de treaba la ardei.. asa ca ii blenduiesc rapid crema de linte, pentru urmatoarea masa.
gata. s-a plictisit de ardei.

ne mutam in balcon. il pun intr-o piscinica ieftina, cu 2 broaste, o sticla de plastic cu orez in ea si 2 caserole fara capac. se arata incantat de mix. 
se balaceste un pic, imi multumeste cu ochi de chinezoi si 2 pleoscaieli ca ii salvez vara. ascult 'paula seling - acasa', ma emotionez, plang si ma scutur. sunt generoasa asa ca trimit piesa si maica-mi, sa planga si ea.
terminam cu balaceala, iau crema de linte - pentru el, 2 bucati de dovleac si 4 curmale - pentru mine si iesim pe usa. ii fredonez pe scari piesa plansa si isi lipeste obrazul de al meu. sau e poate doar o intamplare. ne iubim oricum.

ajungem in parc. e 10. egiptenii dorm toti la ora asta. parcul e al nostru, al fluturilor, al libelulelor. toma file de poveste, ce sa mai.
il asez sub un copac pletos. ca un salcam sau ca o salcie. nu ma pricep.
orientez caruciorul sub o ramura pana la nasul lui tomica de plecacioasa, iar eu ma asez pe o bordurica in fata lui. deasupra noastra se ciripesc niste discutii. nu ne concentram asupra lor fiindca un fluture maro inchis cu maro deschis ne fura atentia. ce dichisit e, nu tomica?
scot crema de linte, toma se agita de pofta, de bucurie, de nerabdare. pana deschid caserola se mai uita o data in jur, sa absoarba viul decorului. scot si merindele mele. e perfect. savuram fiecare prima gura si vin niste muste, semn ca nu le poti avea pe toate in viata. 
nu lasam piesa sa se duca de izbeliste. o jucam cu pofta pana golim caserolele.
plecam din parc, multumim copacule! in drum spre casa trecem pe la nenea cu furtunul, prietenu nostru. prin furtunul lui spart tasnesc niste margelute de care ne apropiem cu tot avantul si le lasam sa ne ploua, eu cu limba in gura, toma cu limba scoasa. as putea sa invat de la el sa ma mai relaxez.
multumim si lu nenea furtunier. suntem mancati, spalati, D-vitaminizati, pe de-a moaca, pe ochi frumosi, pe comuniunea mea cu natura daca va mint, pe maine!






joi, 4 iulie 2013

the time is now

acum un an pe vremea asta, exact pe la un 5 dupa amiaza egiptul inghetase asteptand rezultatul primelor alegeri 'democratice' din istoria lor milenara.

fusesem sfatuita sa stau cuminte in casa, fiindca oricand pot izbucni proteste, dar aveam programare la doctor, urmand sa vad cum arata toma in casa lui de apa la numai 650 de grame.
tatalutoma era in mijlocul multimii. liniile telefonice nu functionau. mi-am vazut de viata, de inima, o prietena frumoasa si nebuna ca mine m-a ajutat sa ajung la clinica (te pup clio!).
cand am intrat pe usa, ca intr-un film, multimea de pacienti si asistente si doctori a izbucnit in urale. castigase morsi, presedintele saracilor, prostul prostilor, sa mi se ierte pragmatismul.
non-ignorantii plangeau neimpacati cu solutia asta compromitatoare, dar intelegand ca deocamdata asta e singurul 'mai bine' pe care si-l permit. ca sa scurtez, contracandidatul lui morsi era considerat parte din vechiul regim, avea mainile patate de sangele mortilor prea tineri din timpul revolutiei.
m-am bucurat pentru ei, i-am dat in sinea mea o sansa lu morsi si am crezut impreuna cu tatalutoma in visul reconstruirii tari, acum in frunte cu prostu prostilor.

uite ca morsi n-a fost baiat de treaba si saracii au inceput sa-i bata obrazu. el si-a continuat cu avantul prostului marsaviile una cate una pana bietii care l-au votat n-au mai rabdat.
s-au suparat toti odata, din nou, si uite ca au reusit sa scrie istorie. fara rusinea ca tot ei l-au votat anul trecut, ci cu cea mai fireasca asumare saraca a invatarii din ditamai greseala.

ieri, la un an de la numirea lui morsi, am primit iar ordine sa stau in/ pe langa casa, intrucat destituirea lui poate naste oricand proteste ale fratiei musulmane.
mi-am vazut de viata, de inima si l-am scos pe tomica afara, sa mirosim pre-victoria. strazile erau calme, pisicile se lafaiau langa gramezile de gunoaie. steagurile ne faceau cu ochiul de la balcoane. in rastimpuri treceau masini din care se striga catre noi: welcome! 
ma simteam acasa.
am fost in piata goala si-am cumparat lipii calde. brutarii, niste baieti de vreo 12 ani, nimerisera azi reteta celei mai delicioase paini. totul avea sens.
am fotografiat un perete care imi striga ca fac bine neuitandu-ma la televizor.
asta e tara ta tomica, i-am zis. te-am nascut aici la vreme de intrebari, de mizerie, de lacrimi de bucurie, de sperante de-adevaratelea.
nu ardem in tahrir, mamele noastre nu plang in araba, nu lancezim ca niste lasi in fata niciunui ecran asteptand verdicte, dar inimile noastre bat curat si n-o sa ne ia nimeni ziua de azi!


luni, 1 iulie 2013

toma, omul necuvintelor si al neposesiei

mi se pune des intrebarea ce limba il voi invata pe toma, avand in vedere ca tatal lui e egipteano-rus, ca la gradi i se vorbeste in engleza si araba, ca bunica din cairo se prosteste cu el in rusa iar bunicii de la pucioasa ii canta pe skype in romaneste.
am calculat de altfel toate limbile la care a fost expus pana acum, in campul asta umano-magnetic pe care il generez in jurul lui cu prieteniile mele si mi-au iesit vreo 13 in 8 luni. (romana, rusa, italiana, spaniola, irlandeza, franceza, germana, croata, araba, urdu, engleza britanica/ americana/ australiana)

nu am nicio ingrijorare cu privire la limba pe care o va stapani. nu intentionez sa impun reguli, cel putin nu pana la vremea scolii. las oamenii sa-i vorbeasca din suflet, in limba in care stiu ei sa zambeasca cel mai bine si el va culege din marea asta de sunete pe cele care vin singure catre el.
detectez deja in borboroselile lui niste sunete prezente in fonetica araba, pe care eu nu reusesc sa le pronunt. ca sa descriu in amanunt, e ceva in estetica exprimarii mele slefuite in 30 de ani de spunere, care nu-mi da voie sa pronunt niste h-uri din spatele gatului, de teama sa nu 'mi se aplece'. toma vad ca se descurca, e haios si nu vomita. m-a luat! m-a facut! cum as putea sa incerc sa-l disciplinez amintindu-i in romaneste ca EU l-am facut, cand el imi toarna cateva h-uri dinastea si ma rastoarna?
faza pe care o exploreaza acum este un continuu dai dai dai, de parca te invita sa-ti asumi niste manevre sigure si sa parchezi odata!
si din cand in cand un 'e da!' apasat. ar putea sa fie un fel de ei ce sa-ti povestesc in romaneste sau o aprobare ferma in rusa sau un ce-i asta? in araba. cine stabileste hotarele exprimarii? cine pune etichete pe atfel de inceputuri de zicere? eu nu! abia astept sa mai creasca si sa ma lamureasca el.

apoi tatalutoma are o dorinta suprema cu privire la dezvoltarea armonioasa a lui turturel. sa evitam sau sa diluam pe cat posibil sensul proprietatii. hainele astea le ai de la oameni cu suflet frumos care s-au bucurat sa ti le daruiasca. le patezi de piersica sau de morcov, mami le spala, te pupam ca ai mancat cu pofta si ca din prea mult entuziasm ai varsat castronul pe tine. jucariile astea nu sunt ale tale, sunt ale tuturor copiilor care vor vrea sa se joace cu tine. casa in care ai deschis ochii e a bunicilor tai. lacrimile si zambetele zilelor tale sunt ale oamenilor care se intampla in preajma ta si se bucura sa empatizeze cu un om adevarat.
e o filozofie frumoasa si o impartasesc cu toata suflarea, dar mi se parea greu de implementat, cunoscand nevoia de posesie prezenta in sutele de copii cu care m-am zbenguit pana acum prin lume.
dar tatalutoma, un believer nebun, crede ca se poate.

si uite ca azi la gradi l-am surpris pe tomica jucandu-se in fund pe saltea, in fata unui alt copil, omar:
fiecare are in mana cate o jucarie. toma un telefon iar omar un aparat foto.
toma exploreaza telefonul o vreme apoi i-l arata lui omar, care continua sa suga aparatul foto de la el din mana, intr-un fel de: nu, mersi!
toma persista si incearca o noua abordare: ii pune copilului in mana stanga telefonul si incearca sa-i ia din dreapta aparatul foto. omar primeste telefonul, dar pastreaza si aparatul foto. toma e nemultumit. bla-bla-ieste ceva fixand aparatul foto de care omar nu se desprinde.
ingrijitoarea ii aduce abila lui toma o alta jucarie si il distrage.
e pentru prima oara insa cand sesizez la un copil atat de mic intentia 'interchanjarii' de jucarii. si nu-l laud dor fiindca e al meu, dar mi s-a demonstrat ca daca incepem din foarte frageda copilarie sa sadim neposesia, contribuim poate la construirea unei lumi mai bune, reusim sa ne debarasam mai des de propriile nevoi si sa le intelegem pe-ale semenilor nostri.

si ca sa inchei pledoaria asta liber-educativa, sper intr-o limba universala, nu a cuvintelor ci a sentimentelor si intr-o joaca perpetua de-a viata, in care bunurile tale sunt si bunurile mele. asa sa ne ajute generozitatea!

دعم الثورة المصرية-

ma umple de sens responsabilitatea de a-mi linisti cititorii care ma stiu in cairo azi.
revolutia lu tatalutoma se scrie. cred ca se scrie asa cum a visat, fiindca desi nu consum tv, liniile telefonice nu functioneaza, simt emotii bune venind dinspre piata tahrir.
toma s-a agitat mult peste ora lui de somn, puiu lu mami de revolutionar.
as fi in strada sa miros sperantele milioanelor de suflete, sa cred cu ele intr-un egipt mai curat, dar il las pe tatalutoma sa se ocupe, sa-si duca oamenii spre victorii nesangeroase, sa-si traiasca visul care ah ce des ce departe il tine de noi!

am revolutionat si eu un pic de dimineata, ca eu atunci activez. l-am scos pe toma pe strazi cand mamele cairoului si-au pastrat plozii la adapost. mi-am confectionat, in pofida avertismentelor colegelor de la job, un ecuson pe care am scris: دعم الثورة المصرية respectiv sustin revolutia egipteana! ca sa stie taranii mei de la piata, necititori de engleza, ca le inteleg neajunsurile si ca le vreau mai binele.
mi-am clatit ochii cu steagurile fluturand de la fiecare balcon si promitand mobilizare substantiala, dar mai dupa pranz, cand se trezeste tara.

e miezul noptii. tara e in strada, cum a promis, cum n-a mai rabdat, cum spera. in rastimpuri aud elicoptere. or fi baietii lu obama, asigurandu-se ca multimile nu-si ies din fire.
tomica fara frica doarme adanc. poate ca dimineata la sucul de mango o sa-i povestesc cum va fi returnat tati egiptul oamenilor lui. 
beau cuminte o bere, in cinstea tuturor prietenilor egipteni care-si tin tara in maini la ora asta si in cinstea tuturor prietenilor de peste tot care imi poarta grija.
sunt senina si increzatoare. o sa fie bine!