Treceți la conținutul principal

despre copacii din noi

imi plac copacii. ii imbratisez de cate ori pot, iar de cand il am pe toma, mi-am facut un obicei din a ma conecta cu universul alaptand sprijinita de scoarta cate unui copac pe care il gasesc special. 
in buchiselile mele bizare, am aflat de pe net ca fiecaruia din noi, in functie de data nasterii, ii corespunde un copac.
mie si lu toma, scorusul, copac de altfel de negasit in egipt, semn ca nu prea e de noi p-aici. 
tatalutoma e smochin, un copac stabil, de treaba, generos dar dificil..deci se pupa.

ei si cum tatalutoma serveste zilele astea mai mult tara, mi s-a parut romantic sa-i dau lu toma smochine. i-au placut la nebunie, n-a trebuit sa le zdrobesc, i-am dat vreo 4, cam multe ce-i drept, da zic uite tomica am mai gasit o solutie pt cand ti-e dor de tati. eram chiar fericita. l-am sunat si i-am zis: sa stii ca nici nu ne suparam ca ai treaba, ca uite lu toma ii plac smochinele si in felul asta, primeste lapte de la mine si smochine de la tine si ne facem amandoi datoria. tatalutoma a zambit si mi-a multumit de gaselnita.

in vreo 2 zile toma s-a umplut de pete. deruland in minte lista legumelor si fructelor mancate in ultima saptamana, smochinele erau chemate la careu, dojenite, invinuite, scoase fara mila din meniu!
i-am comunicat dezamagita copacului de tatalutoma esecul planului meu arborifero-nutritiv.
a zambit iar si mi-a zis: you see, you cannot have me in big dozes!

zic asta e tomica. as fi vrut sa participe si tati la hranitul tau, dar cu smochinele mai asteptam o vreme.

apoi a venit viata c-o surpriza si ni l-a trimis pe tati acasa. ditamai smochinul, care intrerupe revolutia si vine sa-i dea lu tomica de mancare de-adevaratelea. nu smochine, ci piure de cartofi cu patrunjel si usturoi, de care stie tomica bine si din care nu se alege cu pete sau cu mancarimi.
se alege cu bucurie adevarata, cu hlizeli care insotesc fiecare lingurita, iar mami nu mai e nevoita sa nascoceasca fel de fel de coincidente naturiste prin care sa ne imaginam ca tati e cu noi. azi e aici, in carne si oase, trunchi si crengi, fotosintetiza-ne-am!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet