luni, 30 septembrie 2013

zi de pus la suflet

daca e ceva ce face din cairo un loc in care iti doresti sa fii in ciuda prafului, mizeriei, protestelor, prejudecatilor.. e sfarsitul de septembrie care prin alte parti ale lumii se lasa cu ploaie si cu gulere pe gat. aici te bucuri de vreo 36-38 de grade, cu vanticel, copaci inca verzi, negrija umbrelei. de altfel in egipt nici nu se comercializeaza umbrele, haios nu?

mi-am unit azi interesul de spatiu verde cu o alta romanca, mama de bebe si ea. ne-am dus comorile in poate cel mai dichisit parc din egipt. am lasat gandacii pe zgura si-am sporovait si noi d-ale alaptatului, nesomnului, piureurilor de legume si durerilor de dinti noi.
mama prietena si copilul prieten au plecat devreme, noi ne-am intins.

a dormit golanul de tomica sub cel mai frumos copac pe care l-am gasit. m-am lungit si eu langa el si mi-am aranjat increderile. am pus la suflet clipa in care a deschis ochii in fosnet de frunze verzi si ciorchini de floricele roz.
a pus si el la suflet gura de lapte primita pe pamant, in poala la mami incrucisata de ambetare.

la locul de joaca i-a zambit o gagicuta de vreo 10 ani venita cu scoala la muzeu. i-a zambit si el si s-a dus catre ea. ea a intins mainile spre el, el s-a scarpinat la ureche, ca un gagiu incurcat de care m-as indragosti daca nu i-as fi mama si m-as intampla in calea lui.
a impartit cu lara niste clipe cuminti, apoi colegele ei s-au napustit asupra lor. ea le-a rugat sa fie mai cumpatate, ca el e mic. eu le-am rugat sa piteasca cipsurile, fiindca nu sunt sanatoase. lara mi-a zis: tu nu mananci cipsuri, nu? fiindca esti asa... slaba! zic: nu. mananci hrana sanatoasa, nu? zic: incerc. si ea catre colegele lor: vedeti ma??
a plecat draga de lara, poate n-o s-o mai intalnim niciodata..

noi am mai stat, pana la ultimul client. am discutat cu un paun stingher, am mai incercat gustul a 3 bete uscate, am mai impartit o smochina, ne-am obosit frumos.

am luat-o agale spre casa, prin acelasi cairo prafuit. traficul ne lovea urechile stangi, dar cu urechile drepte mai trageam catre verdele de care ne desprinsesem cu greu. ne-am intalnit cu maha, vecina noastra draga, cu care ma mai intind la cate o bere, cand ma coplesesc ingrijorarile.
l-a pus maha la volan si toma a chiuit de exaltare.
apoi a facut caca pe el si s-a cam catranit. ca sa ii treaca am vrut sa luam din zbor 2 porumbi copti, de la un gagiu cu gratar ambulant, intr-o intersectie ultraaglomerata. a azvarlit porumbaru porumbii aburinzi pe geam, pana sa apuce sa ne claxoneze soferul din spate, da uite ca noi nu eram taman pregatite cu 4 monede, ci numa cu 3 jumate. el a zis ca nu se poate. noi i-am dat un porumb inapoi si el ne-a dat 1 ban jumate. cinstit.

s-o fi delectat tomica cu tot porumbul, daca n-oi fi muscat si eu de 3 ori si maha 1 data.
am ajuns la scara. ne-a intampinat zambetul inalt dinspre tatalutoma. se grabea sa sustina un seminar despre o constitutie democratica, intr-un cartier al fratilor musulmani. zic nu e riscant? zambeste altfel decat prima data si imi raspunde un fel de: daca nu eu, atunci cand? ne imbratiseaza si ne spune ca ne iubeste. si noi stim.
hai tomica sus sa ne schimbam de maro si sa incheiem ziua asta verde. nu mai punem peste ea nicio grija. 

sâmbătă, 28 septembrie 2013

3 obiective

m-a invitat o prietena britanica ieri pe un grup virtual al unor gagici care si-au setat cate 3 obiective precise pana la sfarsitul anului si se motiveaza una pe alta sa le duca la buna implinire in cele 100 de zile (azi vreo 94..) ramase.
am lasat gandul sa zambeasca provocarii, apoi am inceput sa caut serios 3 obiective, care nu depind de mobilizarea nimanui in afara de mine. sunt fata destul de ambitioasa in general, n-am nevoie de dead-lineuri, dar zic hai, tre sa gasesc ceva de inbunatatit.
gasisem 2 la prima mana, respectiv 1. sa meditez cate 5 minute in fiecare zi si sa mai las din gandurile nefolositoare sa se dizolve si 2. sa mananc mai des, fiindca alaptand ii cam dau lu toma toti nutrientii si coroborat cu gandurile nefolositoare de la punctul 1. arat in multe zile ca o lalea fara apa. mi-ar sta si mie bine ca o frezie galbena culeasa in zori, nu?
bune astea 2. usurele dar esentiale. al 3lea nu venea. peste noapte mi s-a aratat. zic hai sa incerc atunci cand imi vine sa acuz, sa respir si sa caut motive sa iert. n-o sa mearga mereu, dar am 95 de zile si atatea dezamagiri, ca merita sa incerc.
am deci 3 obiective rotunde. sunt ale mele. ma simt responsabila. o sa ma prinda anul nou puternica si senina ca o frezie galbena. ce joc bun!
hai tomica afara in singura bucatica de verde curat, pe care ne-o ofera districtul in care habitam. o gradinita ingrijita, udata cu constiinciozitate de nenea cu furtunul pe care l-am mai amintit in alte povesti.
unde mai pui ca am si wi-fi gratis. ca in rai, ce sa mai!
multumesc zeilor internetului pentru aceast dar, ii fac o poza lu toma in iarba si-o trimit maica-mii cu viteza luminii din ochii celui mai drag nepot, unicul de altfel.
toma gaseste niste nisip. il analizeaza apoi il baga in gura. ii zic nu! si ii curat limba nisipita. cred insa ca a inteles si singur ca nu e mare smecherie mancatul de nisip, asa ca nu mai insist cu cicaleala.
merg la nenea care 'pazeste' gradina nefacand nimic toata ziua.
il rog sa-mi incarce si mie telefonul 10 minute. ma intreaba de ce nu l-am incarcat acasa, ii zic imi pare rau, el dibuie un intrerupator adus cu un prelungitor pana pe banca pe care isi face el veacu. zic hai ca esti boier, nu te mai vaita. el cica: acu tre sa pornesc si generatoru. zic, pai hai du-te ca stau io aici cu asta micu, sa nu-ti fure careva banca, stecheru si toata avutia. 
ma asez apoi iar pe iarba si le iert pe toate furnicile care se urca pe talpitile lu toma, fiindca am promis la obiectivul 3 mai multa toleranta.
mananc 2 banane, gata si obiectivul 2. 
as medita, dar statutul de mama grozava imi aminteste ca obiectivul asta nu e de incercat decat cand doarme cel mai iubit dintre pamanteni, cum il striga tataie de la pucioasa.



joi, 26 septembrie 2013

teatru cu suflet sau deloc

teatrul ramane poate cel mai frumos vis pe care am indraznit sa-l visez. l-am si implint pentru o bucata prea scurta de vreme, apoi l-am trunchiat si zguduita de plans l-am abandonat din rusine de netrait pe de-a-ntregul. asta nu e vis de compromis mi-am zis si l-am lasat sa zboare, sa ma agate el cand ma va gasi mai libera.
mi-a zis doamna profesoara: de ce pleci ma fata, nu vezi ca te doare? treaba ta, n-o sa moara teatrul fara tine, dar tu o sa mori fara teatru!

m-am apropiat apoi de copii si-am redeschis cu ei visul, venerand spontaneitatea, luand joaca in serios, ca sa nu mor de dor cum spusesera prorocii.

la fiecare piesa buna de teatru mi-am propus sa aplaud in picioare pana dincolo de final, pana nu se vor mai auzi decat palmele mele in sala, ca sa stiu ce-am pierdut.

in egipt se moare mult zilele astea. oamenii nu se joaca de-a viata pe scena ci pe strada. si daca piesa nu e pe placul lor, raman in strada si isi rascumpara biletele cu pretul vietii.
s-au amestecat scenariile, estetica uratului pare sa fi ramas singura tema artistica de explorat.
ma doare carnea de cand n-am mai vazut o piesa de teatru. ma dor palmele de neaplaudat.

[si cand aproape credeam ca e totul pierdut, a invatat toma sa aplaude. singurel si moale, fara vreo insistenta din partea adultilor din jurul lui.
am vazut multi parinti si bunici batand din palme anticipativ bravooo bravoo bravoo...in speranta ca bebelusul va repeta gestul.
la noi s-a intamplat sa ne trezim cu toma aplaudand si am onorat momentul cu un bravooo curat.
din cand in cand aplauda, da din cap, isi rasuceste limba.. ca sa ne impresioneze si noi il imitam si el e mandru.]

aseara i-am pus niste muzica de bebelusi. stie ca asta inseamna ca pana la somn nu mai e mult si se pune in avans pe vaitat.. ca sa mai prelungim agonia si sa nu-l depozitam in patut inca.
tatalutoma a inceput sa dirijeze cu mainile-i luuungi notele cuminti ale cutiutei muzicale. toma era vrajit. s-a oprit din vaitat si urmarea degetele lu tati care vibrau corect pe sus si pe jos, grabite sau lenese.
cand s-a terminat 'aria', toma (11 luni) a aplaudat, fara ca eu sa fac acelasi lucru. tatalutoma s-a inclinat magulit. iar eu am plans. 
a fost poate cea mai vie forma de arta care mi s-a desfasurat in fata ochilor. cu tati performand fara repros si cu toma genuin multumit de reprezentatie.

credeam ca aplaudatul se educa, dar uite ca il avem in sange. si daca pui suflet in ce joci, primesti suflet din mainile cui te priveste.
am mai inteles asta inca o data, poate de data asta cel mai bine.
multumesc tomica!



miercuri, 25 septembrie 2013

aripi netaiate

stau cu toma la fereastra. o inchide si o deschide de 100 de ori. pe la a 20a inchidere, ma plictisesc, dar mai stau. pe la a 30a se uita la mine. cred ca stie ca eu ma voi fi plictisit dar rade si mai vrea, deci sunt cu el.
daca n-as fi acolo si-ar tranti-o peste degete, deci prezenta mea e vitala.
cu fiecare explorare in care se pierde e mai increzator iar eu mai convinsa ca n-as sti sa-i tai aripile.

apoi mai are un obicei. strecoara sub pat tot ce gaseste in pat, largind cu atentie spatiul dintre perete si marginea patului. apoi si le culege de sub pat, daca mai ajunge la ele.
daca zic nu, e degeaba. deci il las sa-si faca damblaua si am grija doar sa nu-si loveasca mana.
vrea mai mult.
strecoara un picior intre pat si perete. il aduce si pe celalalt. se face una cu peretele si s-ar scurge cu totul sub pat daca nu l-as pescui si l-as rostogoli peste mine. rade in aer apoi m-ar musca. zic ferma nu. se uita in ochii mei, apoi scurt infige dintii in bratul meu. ii infig si eu pe ai mei in bratul lui.
imi dau seama ca am facut-o instinctiv.
el e derutat. apasa. apas. se opreste, ma opresc.

gaseste un pachet de servetele. incepe sa scoata unul cate unul.. tot pachetul e in pat. 550 de servetele, un munte inzapezit. iau pachetul gol si il reumplu. ma ajuta. il umplem la loc si isi muta intentia catre vreo alta traznaie.

imi dau seama ca e unul dintre cei mai liberi bebelusi pe care ii cunosc.
incerc sa nu-i intrerup nicio bucurie ci doar sa i-o fac accesibila in cel mai nepericulos mod cu putinta.
incerc la masa sa-i las la indemana jucarii moi, numa bune de aruncat pe jos.. iar in pat carticele.. sa se deprinda cu frunzareala calduta de dinainte de somn.

ambalajele de fel de fel i le pastrez si i le dau in inspectie sa vada si el cat mint reclamele, sa studieze fonturi, logo-uri, e-uri si alte gogosi.

din orice somnic s-ar trezi, ii dau o gura de lapte, ca sa inteleaga pe ce lume e. daca a venit pe cea buna sau pe cea dusmanoasa. imi zambeste. am noroc. a venit pe cea buna.

si uite asa ma tin dupa el prin zi, prin viata, acu se face anu!
incerc sa-mi pup nevoile cu bucuriile lui, ca sa-i stirbesc cat mai putin din avant. sa nu-i incurc aripile, sa nu-i perturb zborul.
cand fi-voi prea grea sa ma mai tin dupa el, se va fi facut cavaler. abia astept!


marți, 24 septembrie 2013

mai cautam

a fost o zi grea ieri.
o iau ca pe o lectie si-i invat toate capitolele ca sa n-o mai uit niciodata, cate teze oi mai da.
daca dezamagirea n-ar fi inca proaspata, as putea sa detaliez aspectele-i haioase, fiindca sunt cu duiumul. mi-a ramas pe retina momentul in care matroana maghernitei unde am savarsit un fel de interviu, si-a scos niste frunze de menta din geanta-i de lac si le-a aruncat in cana cu nes, servita sub nasu-i naclait de fond de ten roz, de una din slujnicele institutiei. apoi ar fi vrut sa ma asculte dar i-a sunat tableta de cateva ori, apoi a mai aparut cineva, s-a mai dus cu treaba pe undeva, a mai venit iar la mine si la toma..am mai negociat un pic, a uitat ce vroia sa ma intrebe. nu cred ca imi citise CV-ul. studiase poza si mi-a apreciat-o. eu mi-am facut-o am raspuns. oo, a zis ea..
acum ca reiau firul gandurilor, chiar pare haioasa toata mascarada. ca o farsa proasta de-a lu jugaru despre care aflam in taxi leone in tineretea micului meu paris.

totusi plansul si oboseala care m-au strabatut ieri, ma roaga inca sa nu fac haz de necaz, ci sa trec ziua la amare. e plin de neoameni printre oameni tomica.
iti multumesc pentru rabdare.
imi multumesc bratelor ca nu m-au dezamagit si te-au carat prin zi vreo 12 ore.
si le mai multumesc prietenelor care au pus zambet, gand curat si mancare buna peste durerea de cap.
ma trecuse un gand in drum spre casa, cum ca urasc viata asta grea. m-am dezmeticit la gandul nr 2. iubesc viata asta grea.
mereu a trebuit sa fie grea ca sa imi placa.
n-am in mana niciun job, dar am mai deslusit niste dileme, am mai inteles niste dureri, am reapreciat trebuintele.

pana una alta toma aplauda, zambeste cu 4 dinti jumate, imi paseaza receptoare de jucarie si eu preiau convorbiri telefonice de maxima importanta bebeluseasca.
mai cautam. 
si-a trebuit sa plangem ieri ca sa ne bucuram si mai tare de locul care ne apartine cu-adevarat, atunci cand va fi sa ni se intample.
ne va merita zambetele. cat despre lacrimi, sa nu mai curga decat de bucurie, nu tomica? 
..tomica sforaie. el s-a impacat de ieri cu situatia. imi tot promit c-o sa mai invat de la el una alta despre simplitatea traitului, dar uite ca ma iau cu viata si uit..


duminică, 22 septembrie 2013

drob in prag de interviu

printat CV-ul, aranjat gandurile, reverificat dilemele, inteviul de maine n-are decat sa decurga. anuntat angajatorul ca vin cu tomica la subrat, pregatit traseul, dat telefoane, multumit cerului pentru prietena buna care imi faciliteaza transportul.
venit in minte un drob cu multa verdeata.
planificat sa-l culc pe toma si ma apuc sa-l efectuez sa aiba si tatalutoma ce infuleca la noapte, intors din front.
planul meu nu se pupa cu al lu toma.
ma cearta cu lacrimi ca l-am lasat in patut si-am plecat la bucatarie ca o inumana.
il iau in brate, ma mai cearta inca. imi vizualizez ingredientele sa stiu cum le apuc pe toate cu o singura mana, cum le amestec, cum le dau sens.
toma supervizeaza procesul de la subrat. s-au uscat lacrimile. la drob toate se amesteca, deci avantaj eu.
verdeata o am tocata, pieptul de pui tocat, pun si-un cartof gata fiert in prealabil. sparg un ou, cade jumatate pe masa, reusesc sa recuperez si restul.. nimic nu se pierde. sare, 3 catei de usturoi.. aoleu.. nu resusesc sa curat cateii cu o singura mana. il plasez pe toma in premergator si cu viteza luminii din ochii lui toc si o ceapa. nu se misca. e furat de dibacia mea. sare, un pic de ulei de masline.. framant bine cu 2 maini.. ah luxul a 2 maini libere..bag la cuptor. toma maraie. spal vasele, potrivesc focul si-mi culeg superviserul din premergator. se agata de usa unui dulap. o inchid atenta si ca o mama rea nu-i mai dau timp sa se uite in dulap. plange. mergem cu plansul dupa noi la baie. labele la spalat. ignor vaicareala. s-ar juca cu sapunul dar i-l neg si pe ala fiindca de somn isi freaca ochii si numai de resturi de sapun n-avem nevoie in ochi la vremea asta.
ma uraste. stiu. il pun in patut. isi monteaza suzeta. ma iarta. il cred. inchide ochii. il iubesc din toata fiinta, din tot drobul, din tot interviul de maine, din toate sperantele.
mananc un pumn de curmale si 2 biscuiti de ovaz. drobul miroase bine. toma l-a facut!


vineri, 20 septembrie 2013

prea putina zacusca

a fost odata ca niciodata un baietel care nu vroia sa adoarma.
facuse baie si mama lui il alaptase, apoi il pusese in patut iar el considerase ca e prea devreme sa inchida ochii.

ma asculta toma cu ochii mari, apoi profita de o pauza intre acte.. si se pune pe vaitat, storcandu-se de vreun pui de lacrima.

ii pun niste muzica de adormit bebelusii si pe ritmuri suave ii cant continuarea povestii. ii place o vreme, apoi iar se cauta de lacrimi si ma acuza cu fata de milog de inumanitate, de lipsa oricarui sentiment mamar..
ocazie cu care imi amintesc de rolul glandelor mamare si il iau din patut spre o ultima alaptare, inmuiata fiind de rugamintile-i fierbinti.
ii place in patul de oameni mari, se energizeaza cu o gura de lapte si apoi are iar pofta de joaca. ma escaladeaza, se rasuceste, isi lipeste spatele de pieptul meu si gatul lui imi imbraca gatul. ma topesc de drag si merg mai departe cu povestea.. iar lui ii place cum se aude asa corp pe corp, cum curge firul epic cand stai cocotat pe diafragma naratorului.
ce teatru organic!

il pun inapoi in patut. iar tragedie. mai are inca grimase care reusesc sa ma invinovateasca.
ma aplec asupra patutului si-l rog pe iepurasul care spune numai adevarul, sa-i confirme ca mami il iubeste, ca e obosit si ca daca inchide ochii nu e nicio panica.
il asculta pe iepurasul personificat si in rastimpuri ma priveste pe deasupra iepurasului, rasplatind cu zambete inca neobosite eforturile-mi teatrale.

imi ia apoi iepurasul din mana si-l pune la fund. cam atata da el pe speach-ul iepurasului de plus, luat de mami din aeroport.

raman aplecata deasupra patutului si incerc ferma sa-l atentionez ca e vremea culcatului. ma ia de mana, semn ca trebuie sa ma calmez.. cu cealalta mana imi verifica nasul, mi-l insurubeaza la loc.. strecoara un deget in nara si eu rad, rade si el.. iar se pierde adormeala.. e iar de ras..

isi verifica palmele. stie ca are cate 5 degete la fiecare mana si ca impreuna fac 10. n-are notiunea de 10 dar calculul e deja facut cu mintea, sunt sigura.

tatalutoma imi spune detasat ca e o teorie frumoasa, dar ca e totusi cam devreme.. continui sa cred in ce cred.
a trecut o ora jumate. toma adoarme intr-un final in care uitasem sa mai cred.
amestec foame cu oboseala cu vinovatie cu dragoste nemarginita.
sunt sigura ca atatea mame si-au adormit puii greu greu in atatea sute de seri.. si ca e plin de mame in lume. si ma intreb de ce atat de putina toleranta totusi, de ce atat de putin adevar simplu in jur..

continui dezbaterea filozofala si la masa. se termina zacusca. of mami, ca mai bine inghesuiam 2 borcane!
aflu printre imbucaturi ca tatalutoma l-a citit pe eliade in rusa si eu abia acum aflu.
avem o viata sa ne cunoastem. pana una alta merg sa-l verific pe frumosul din patutul adormit. 

ariciul cu mainile impreunate si iepurasul care spune numai adevarul stau la o soapta la spatele lui tomica- rapusul.
opresc si muzica de bebelusi. las noaptea sa cada peste oboseala tuturor.
ce frumos ca ne-am facut timp si de eliade azi. ne-a dus lipsa. ce-nseamna o zacusca buna, te duce la esenta!

duminică, 15 septembrie 2013

cine are strabunica pe pamant, nu in gand..

l-am adormit pe tomica si m-am asezat cu maica-mea pe scara la un miez de nuca si-un pahar de vin.
hai inca un pahar si gata. ce moment! il asez la buzunarul inimii pentru vesnicie, la fel ca si pe cel de ieri in care i l-am dus lu mamaie pe stranepot, pentru ultima data inainte de intoarcerea in cairo. rasetele lor cu cate un dinte sus nu seamana cu nicio alta bucurie. a adormit toma in patul lu mamaie, in care am dormit si eu de sute de ori. e o tihna divina in cricriitul greierilor coroborat cu sforaitul lu mamaie. sau in cotcodaceala vreunei gaini impletite cu boncaneala lu mamaie la bucataria de vara, daca ne referim la un somnic de peste zi.
s-a trezit toma cu un ras atat de nou! pesemne c-a luat din energia celor 86 de ani pe care mamaia abia ii mai duce.
sunt atat de impacata ca i-am pus impreuna, ca s-au conectat, ca s-au tinut de mana. mainile proaspete si dibace ale lu tomica, in mainile obosite ale lu mamaie, ce minune de cerc inchis! ce mai poveste in poveste.

apoi ca o alta coincidenta fericita, mamaie are in fata casei un smochin. va scriam intr-o poveste anterioara ca fiecarui om ii corespunde un copac, iar tatalutoma e smochin.
am cules 2 smochine, una pentru mine si una pentru toma. si m-am gandit la tatalutoma si l-am lasat si pe toma sa se gandeasca.
si ne-am luat la revedere de la mamaie. n-am plans!
plang acum.. dar cred ca e important ca mamaie ne-a vazut puternici.
n-avem voie sa ne vaitam de nimic tomica. ai o strabunica pe pamant, nu in gand, si-ai tras in pat la ea un puiut de somn din care te-ai trezit mai mare, mai proaspat, mai puternic, mai liber. esti ditamai norocosul!
 
 

vineri, 13 septembrie 2013

de-a golaneala la poarta

creste vlastarul de toma cu aripile netaiate.
nu-l slefuiesc. incerc doar sa-i arat lumea cum e ea.
il duc printre oameni, sa afle despre el. 
il las in iarba fiindca acolo e cel mai liber. ii spune pamantul cum e el calcat in picioare in fiecare zi si n-o ia niciodata personal.
ii inteleg natura inca patrupeda si il duc aproape de animale, sa le vorbeasca, sa le miroasa, sa ramana fara aer de bucurie si apoi sa rada la mine a multumire.
ma incapatanez sa-i dau de mancare doar legume si fructe si-l alaptez de fiecare data cand e nefericit.
in romania a mai capatat cate un covrig, dar il las in pace fiindca si-l lipeste in rastimpuri pe obraji si-mi rade prin gaura.
mi-e mai drag murdarel si ocupat decat curat si plictisit.
il port senina in brate, oricat de tare m-ar durea spatele si sunt mai mandra de mine cu el decat am fost vreodata inainte de el.
mi se umple inima vazandu-l golanel la 11 luni, in poarta, pe cont propriu.
n-a aflat inca taina umbletului liber, dar sta sus si stie de ce.
se uita prin gard la masini, la oameni, la caini si la pomi si nu pare sa-i lipseasca nimic.  
dau fuga de cealalta parte a portii, sa-i vad cautatura de barbatel, sa-i deslusesc curiozitatile, sa ma conving de increderea-i in sine.


si dau iar de bebelusul din el. l-am prins. se luase cu golaneala si uitase de lapte. ii zic: ba.. si el chiuie. 
mi l-am adus inapoi.



marți, 10 septembrie 2013

in sanul naturii cu copilul la san

ce verde intens. imi rade nasul cu amandoua narile. nu mi-e frica de nimic intre brazi. ma intreaba toma daca toti arborii astia ai lu mos craciun s-au organizat frumos fiindca stiau ca vine el?


ii spun ca ei asa drepti si cinstiti au fost mereu. trebuie ca e o caracteristica a formelor inalte de viata, mai adaug cu dorul la tatalutoma. tomica zambeste pe sfert; stie ca iar am impletit cuvintele sa i-l aduc pe tati cu gandul aici si sa ne revelam toti trei de semetia bucegilor. 
ce de treaba e natura si cum nu conteneste ea sa ne minuneze, atata vreme cat ne pastram in san la ea.

ce bine zici mami..ia cat iti alimentezi tu sufletul in sanul naturii, nu vrei sa ma alimentezi si pe mine cu
niste lapte de-asta cu oxigen nou? nici nu-mi trebuie mult fiindca sunt gata beat de incantare.
adorm zambind, semn ca deja mananc orez integral cu ingerii, cum ii place lu tati sa zica. 
hai pune-ma in caruciorul meu de vise si tu asterne in scris prospetimea clipei asteia, sa-ti tina de cald la cairo cand te-o mai infrigura dorul de muntele de acasa.

miercuri, 4 septembrie 2013

copil in lada

curg zilele la pucioasa unele intr-altele, cuminti si proaspete.
miroase curtea a sos de rosii cu ardei.
spala ploaia toate indoielile, vantul zvanta zambete de copil cu bale in barba.
da soricul. in las pe toma in iarba. mamaialutoma insista pentru o pereche in plus de pantaloni, pentru o patura sub cur, pentru un ham cu care sa stavilesc naravul calator al copilului.
ma fac ca ploua. toma o ia de-a busilea prin iarba semiuda. gaseste o para. il felicit pentru captura, i-o sterg un pic pe pantaloni si i-o dau. se apuca de ea cu incredere. o vreme e ocupat. am si eu timp de cateva ganduri. ma uit in sus. oftez, nu de greu, ci asa de liniste.
a venit mamaia lu toma cu hamul si cu patura. i-ai dat para nespalata? am curatat-o bine. hai sa-i dau una mai moale din casa. nu. lasa-l sa se bucure de ce-a gasit el. hai bine!
toma rade la mine, apoi la mamaie. asa cu buzele tuguiate. e bucurie amestecata cu un pic de rusine, de rasfat, de incredere..atatea ingredinete intr-un varf de gurita.
il pup pe cap.
mai morfoleste para 1 minut si o abandoneaza. pleaca iar la drum.
gaseste o lada de plastic. il bag in ea. e fascinat.
o lada in care incape numai el. sau incap 2 pisici care se inteleg. e bine in lada, cateva secunde bune. 5 poate. apoi vrea altceva. ii mai aduc o lada. culege frunze de par din iarba si le pune in lada. ma intreb daca sunt in noi, in sange, in gene, instincte organizatorice? eu credeam ca astea se educa, da uite ca in unele minuni de copii a stiut viata sa sadeasca ceva inainte sa venim noi cu educatie peste. ma simt linistita. ma intind pe iarba langa el. am o grija mai putin.
deschid mintea zambind si il vad sortandu-si sosetele, jucariile, spaland vasele, dand cu matura, facand cafeaua si povestindu-mi la cafea toate peripetiile vietii lui noi.
e buna lada asta de plastic. e loc in ea de o gramajoara de copil istet sau de 2 pisici care se inteleg sau de un vis moale de mama noua, la casa ei veche, pe iarba cu greieri in ea, sub vita cu struguri grei.
adulmec aroma de legume calite in tuciul de pe pirostrie, in care mesteca rotund mamaialutoma si inchei povestea asta simpla, fara de care n-as fi cine sunt.
 

luni, 2 septembrie 2013

minune in minune in minune

toma a facut ochi devreme.
si mai devreme mamaia si tataia lu toma plecasera la cules de prune, indeletnicire familiala de care mamaiei lu toma i s-a cam luat intrucat nu e consumatoare de tuica dar contribuie de o viata la obtinerea acestei licori pacatoase..
toma daca s-a trezit, are treaba. nu poti sa mai furi 1 minut doua, sa-ti termini si tu visul. visul e el!
il iau la subrat si ne dam jos din pat. trag o pereche de pantaloni pe mine, ma uit in oglinda, parul e in toate directiile, fix cum imi place. ce stylish sunt diminetile!
toma isi aranjeaza ditamai zambetul, nestiind ca mamaie sau tataie nu sunt prin casa. ma dor bucatelele astea de dezamagire prin care stiu ca trece in lipsa de oameni. dar intelege ca un caine de treaba ca iesim afara si incepe sa dea nebun din picioare. a si uitat ca n-a invatat sa mearga. in visul lui de la mine din brate e deja atlet. si eu stiu.
trag o suba pe el: manuta moale!! si el o inmoaie. hai si-o pereche de sosete pufoase si ieftine.. si mergem in gradina.
ma cam doare capul. am cam exagerat cu glutenul in vacanta asta.
respir 4 4 8 si ma bucur de liniste. toma gusta si el dimineata. e cum ii place. il duc la gaini. aahh, ce show live. e in el. si curcile astea albe, moaama, sunt mai mari ca mine. hohoho
apoi o luam printre rosii, ma straduiesc sa nu calc pe morcovi, ajung la cais, dam un ochi panoramic impreuna peste toata gradina si indraznim mai sus pana la cerul albastru cu alb. toma ofteaza, dar un oftat de bine, de asumare a incantarii.
imi vad de 4 4 8.. desi ma mai incurc uneori, nereusind sa dau tot aerul afara. poate din setea cu care vreau sa-mi umplu buzunarele pieptului, sa-mi ajunga inceputul asta proaspat de zi pentru toate momentele de preapraf din cairo.
culeg un ardei, il sterg bine pe pantaloni si i-l dau lui toma care imi zambeste si apoi il studiaza atent.
e doar un ardei capia. grasut, verde, cu niste mov in mot. dar e o minune a gradinii asteia, a lu tataie care l-a ingrijit, a lu dumnezeu care l-a plouat, a lu mamaie care o sa-l puna in zacusca. minune in minune in minune. ma verific de durerea de cap. s-a mai dus. venim cuminti in casa. trec prin bucatarie si ma agat de o palnie, un polonic si un tel de mamaliga. il scobor pe toma in patut si-i asez in poala ustensilele astea, cat sa n-aiba timp sa se vaite ca l-am pus jos. telul e preferatul lui. se pierde in bucatareala lui bebeluseasca. pun si eu de-o cafea, cu inima usoara. hai buna dimineata!

duminică, 1 septembrie 2013

despre intalniri esentiale

pe ancu am cunoscut-o in prima zi de facultate. ne hlizeam la fel, am descoperit ca suntem nascute in aceeasi zi, ne-am mutat rapid in aceeasi camera de camin si apoi vreo 5 ani vietile ne-au curs la fel.
ne-a trimis viata pe una in mexic si pe alta in cairo, dar coincidentele au continuat sa se inlantuie, spargandu-ni-se capetele in acelasi loc, in aceeasi zi, pe diferenta de fus orar, semanandu-ne visele desi noaptea ei vine mai repede in mexic, decat a mea la cairo.

cat am fost insarcinata, n-a incetat sa ma complimenteze si sa-mi spuna ca atata pofta ii fac de un bebe, cu tomica balacindu-se nerabdator si rotund in toate fotografiile pe care i le trimiteam.
apoi in ziua in care am sunat-o s-o anunt ca am nascut, se pregatea sa ma anunte c-a ramas insarcinata. nu stiam care sa ne bucuram mai intai, dar stiam ca tot ce trebuie sa se intample se intampla.

a venit de revelion in cairo si mi l-a giugiulit pe toma, dospindu-l pe constantin al ei de colo pana colo, in praf, in mediterana, da pe unde nu si-a mai fatait burta..

l-a nascut de ziua lu tatalutoma, ca sa mai bifam o coincidenta si sa confirmam universului ca nu ne-a conectat degeaba.

a planuit sa vina cu bebe in romania pentru prima data luna trecuta. m-am bucurat mult pentru ea si-am oftat intrebandu-ma mie cand mi-o veni randul sa-l aduc iar pe tomica la vatra?
apoi s-a asternut o stare de urgenta peste egipt si viata mi-a facut si mie bagajele spre romania.
si uite azi, zeii prieteniilor adevarate ne-au adus iar impreuna. 

la 12 ani de cand ne cunoastem, de cand ne-am buzunarit vietile, ni le-am ras si ni le-am plans cum stim ca nu vom mai putea face cu nimeni altcineva, ne-am pus bebelusii fata in fata, sa se miroasa, sa se ia de mana, sa poarte in lumile lor povestea noastra.
ne-am imbratisat si-am zis ooof pisi..
ne-am legat la sireturi stand pe aceeasi treapta si ni s-au inteles tacerile.
si ne-am plimbat copiii prin parc, i-am alaptat la umbra aceluiasi copac si-am multumit vietii, ca asa grea cum e, e minunata!

 

zilele orasului

l-am dus pe tomica la zilele orasului, sa ne mai animam si noi sejurul, sa-mi amintesc de balciul din copilarie, s-avem motiv sa imbracam hainele bune, cum zice mamaialutoma.
chermeza se desfasura in parcul orasului, cu scena pe care s-au prostit artistii cum au putut ei mai bine, tarabe cu chinezarii, ghiulea in care dau semi-cocalarii cu pumnu, mici, bere, gogosele 8 la 5 lei, vata roz pe bat,  un trenulet de pus copiii inauntru si de invartit 2 minute de 5 lei. am incercat sa negociez cu 'conductorul' sa ma bag cu tot cu tomica in tren. nu s-a putut fiindca asta e o distractie numai pentru copii. i-am zis ca sunt slabuta, in caz ca n-a avut timp sa ma remarce, dar nu l-am inmuiat. ei tomica, la balci e ca in viata. o sa mai pierzi cate un tren cand si cand. dar are gara grija sa-ti scoata in cale o fata frumoasa. s-o inviti la un mic cu mustar, cum o sa-ti arate mami ca facea dem radulescu cand era flacau.
hai si fiindca a venit vorba despre artisti, sa ne indreptam catre scena, unde niste tinere sperante ale orasului se straduiesc sa ne atinga inimile cu cateva compozitii proprii. ma doare inima - deci mi-au atins-o. dansez totusi, ca doar n-am venit degeaba. in toata multimea, mai danseaza doar un nene cu handicap usor. toma se arata patruns. el savureaza stradaniile nepriceputilor, in timp ce eu savurez bulanele goale ale fiicelor orasului, satula de imbroboditele din cairo.

am observat atent cuplurile libere sa se tina de mana si sa se pupe in public, nejudecate de niciun alah. n-am inteles insa prea multa dragoste curata din libertatea lor. si ca o paranteza, am remarcat mai multe fete indragostite de baieti, decat invers. toti ochii erau ocupati, dar cumva peste capul aproapelui, undeva la partenerul vecinului. cate relatii mintite tomica, cat timp trait si pierdut, cate suspine comprimate in sms-uri prost-digitate. 
- ti-a scris fa? 
- acu astept sa intre.

si totul pe un fond urlat, prost sonorizat, care ne asalta dinspre scena pe care intre timp poposise un ansamblu folcloric din turcia. ia uite ce-a reusit asta sa aduca, a remarcat o babuta, despre primarul asezamantului balneo-climateric.
mi-am cumparat o palarie crosetata de mainile cuiva, mi-am pus-o pe cap, tomica a ras ca un ied, deci am stiut ca ramane.
am baut si-o bere, ca sa mai diluez din emotia cu care ma invaluise evenimentul.
am vazut atat de putini cunoscuti, ca am inteles ca imbatranesc. sau poate cunoscutii mei alesesera doar o chermeza mai selecta.
dinspre scena se urla stricat piesa preferata a lu mamaialutoma, 'atat de departe'. mentioneaza mamaia ca daca i-ar auzi dan bitman pe copiii astia obraznici, nu i-ar pica bine. in fine..
mi se face dor de tatalutoma, care ma roaga sa nu mai judec oamenii, sa ma bucur de peisaj si sa-i las si pe altii sa se bucure, cum stiu ei, mai simplu sau mai sofisticat.
ne intalnim cu un baiat dragut si cherchelit; nu stiu cum il cheama dar el ma stie si l-a aflat din povesti si pe faraonul de tomica. muta tuioca in mana cealalta si ne arata brelocul lui care contine statueta lu tutancamon -cred- si-o cruce egipteana. turturel e chiar impresionat, dragu lu mami salvatorul tuturor situatiilor. ii dam baiatului o lira egipteana s-o agate la chei si-l facem fericit. ce simplu e cateodata!
ne intalnim apoi cu tanti claudia, pe care n-o mai vazusem din copilarie. incerc s-o pun la curent cu noutatile, dar ea reuseste in vacarmul ala sa-mi mentioneze ca imi citeste blogul, deci nu are nevoie de completari. ma emotionez si n-am timp sa disec senzatia. ea ii da lu toma o floricica si dispare.
el i-o da literalmente unei gagicute dintr-un carucior vecin, dar gagica o refuza si floarea se intoarce la tomica in manuta.
vine si tataia lu toma, spalat, ferchezuit, tratand cu respect evenimentul cultural de care noua ni se cam luase.
mai bem si cu el o bere si plecam spre casa.
turturel doarme cinstit, cu floarea de la tanti claudia in pumnut.
a punctat un altfel de circ omenesc. stie un pic mai bine de unde vine si parca e dezamagit. sau poate e numai o senzatie cu care aleg eu sa-l acopar, uitand ca el e prieten cu vantul. da cu cine nu e el prieten?