Treceți la conținutul principal

mai cautam

a fost o zi grea ieri.
o iau ca pe o lectie si-i invat toate capitolele ca sa n-o mai uit niciodata, cate teze oi mai da.
daca dezamagirea n-ar fi inca proaspata, as putea sa detaliez aspectele-i haioase, fiindca sunt cu duiumul. mi-a ramas pe retina momentul in care matroana maghernitei unde am savarsit un fel de interviu, si-a scos niste frunze de menta din geanta-i de lac si le-a aruncat in cana cu nes, servita sub nasu-i naclait de fond de ten roz, de una din slujnicele institutiei. apoi ar fi vrut sa ma asculte dar i-a sunat tableta de cateva ori, apoi a mai aparut cineva, s-a mai dus cu treaba pe undeva, a mai venit iar la mine si la toma..am mai negociat un pic, a uitat ce vroia sa ma intrebe. nu cred ca imi citise CV-ul. studiase poza si mi-a apreciat-o. eu mi-am facut-o am raspuns. oo, a zis ea..
acum ca reiau firul gandurilor, chiar pare haioasa toata mascarada. ca o farsa proasta de-a lu jugaru despre care aflam in taxi leone in tineretea micului meu paris.

totusi plansul si oboseala care m-au strabatut ieri, ma roaga inca sa nu fac haz de necaz, ci sa trec ziua la amare. e plin de neoameni printre oameni tomica.
iti multumesc pentru rabdare.
imi multumesc bratelor ca nu m-au dezamagit si te-au carat prin zi vreo 12 ore.
si le mai multumesc prietenelor care au pus zambet, gand curat si mancare buna peste durerea de cap.
ma trecuse un gand in drum spre casa, cum ca urasc viata asta grea. m-am dezmeticit la gandul nr 2. iubesc viata asta grea.
mereu a trebuit sa fie grea ca sa imi placa.
n-am in mana niciun job, dar am mai deslusit niste dileme, am mai inteles niste dureri, am reapreciat trebuintele.

pana una alta toma aplauda, zambeste cu 4 dinti jumate, imi paseaza receptoare de jucarie si eu preiau convorbiri telefonice de maxima importanta bebeluseasca.
mai cautam. 
si-a trebuit sa plangem ieri ca sa ne bucuram si mai tare de locul care ne apartine cu-adevarat, atunci cand va fi sa ni se intample.
ne va merita zambetele. cat despre lacrimi, sa nu mai curga decat de bucurie, nu tomica? 
..tomica sforaie. el s-a impacat de ieri cu situatia. imi tot promit c-o sa mai invat de la el una alta despre simplitatea traitului, dar uite ca ma iau cu viata si uit..


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...