joi, 13 aprilie 2017

un covrig sarat e viata

avionul aterizeaza. inspir. expir. imi vad durerea din urechi cu ochiul nesuparat al mintii. solul romanesc imi umple ochii nemintii de lacrimi. mangai capul transpirat al copilului meu dormind si-i spun pe sub lacrimi: te-am adus acasa toma. rotile avionului turuie. capitanul ne multumeste pentru participare si ne ureaza un sejur placut. aplaud spart, cu palmele si cu inima. nu mai aplauda nimeni cu mine. sunt singura in manifestul asta de gratitudine. sa nu iei toma viata de-a gata niciodata. cand o sa dormi tu o sa aplaud eu, iar cand voi dormi eu, sa aplauzi tu. sa aplauzi viata in tot greul ei. sa plangi plans de om cand te intorci acasa. sa te uiti la locuri si la oameni cu intelegere, sa-i asculti si sa le spui cum a fost pe unde ai fost.
dar eu nu stiu romaneste, ofteaza toma.
lasa c-o sa inveti, cum ai invatat tu in araba si in engleza griji si bucurii, consecinte si doruri, constructii de vise si revelatii de inceput de constiinta.

ajungem la pucioasa. cine ar fi crezut ca aici e raiul? da, raiul urzicilor, al liliacului, al oului de curca, al zambilei firave, al muraturilor si al borcanelor de zacusca. raiul in care mamaia vorbeste engleza iar tataia isi pune sufletul in semne.
un covrig sarat e viata, toma. un covrig de care uiti ca ti-a fost dor si pe care poti sa plangi sfarmand-ul. si linistea asta, de unde vine ea? am astupat-o cu vuiete la cairo ca s-o dezgolim azi si sa ne fie aproape rusine c-o uitasem.

miercuri, 22 martie 2017

tigrul din sufragerie

am mancat un catel de usturoi nou, am baut sucul a 2 lamai, iar toma mi-a uns nasul cu unt de moringa. pana maine dimineata sper sa ma scot din guturai.
hai mai mami ca n-ai nimic, ma incurajeaza toma. eu si tati ne mai imbolnavim, dar pe tine nu te-am vazut niciodata.
ei toma, asa sunt eu o discreta. bea si tu niste lamaie sa nu dai vina pe mine maine dimineata.
hai ca beau. auzi mami? eu tot nu stiu ce sa-i zic lu yassin, colegul de la gradinita care are un tigru deadevaratelea acasa.
hai ma, iar ma iei cu tigru lu ala?
da ma, cica ar putea sa ma manance.
bai toma, yassin n-are niciun tigru. de unde si l-a luat?
ei, uite ca s-a dus in jungla si l-a adus.
zi-i ca ai si tu o maimuta care poate sa-l gadile pe tigrul lui.
rade toma cu lacrimi. apoi se opreste brusc. da ma, da noi n-avem nicio maimuta. el are un tigru.
bai mai lasa-ma. zi-i sa-l aduca la gradinita, cu tot cu scutece, daca nu e pottytrained inca.
toma iar rade cu lacrimi, fiindca pottytrainingul e faza care face diferenta intre un toddler si un ditamai english 3.
zic: intreaba-l asa de curiozitate, face la toaleta tigrul sau in mijlocul casei. si cine da cu mopul dupa el?
hai ca s-o mai fi dizolvat frica dupa atata ras cu lacrimi.
a adormit toma pe fuga.
am ramas asa gandindu-ma la ce proportii poate sa ia o minciuna in fata unui copil care se teme sa minta.
si cum de altfel universul graviteaza in jurul catorva minciuni esentiale, speculate de niste baieti cu tigri in sufragerie.

marți, 21 martie 2017

serbare cu cu zambete, cu multe neputinte, dar mai ales cu putinte

imi odihnesc oboseala deasupra unei cani cu ceai de anason. pe cana e trecuta reteta unei perfect teacher, asa cum m-a vazut mama tamarei la serbarea de azi.
o serbare grea cu mult plans de copii de 2 ani, cu multe asteptari, cu flori si cadouri, ca-n copilaria gradinitei nr 3 de la pucioasa.
eu n-am plans niciodata la serbare. si poate asa am ales drumul asta carieristic, sa dau din forta mea copiilor care nu-si stapanesc emotiile in fata multimii.
din 21 de copii, 10 mi-au plans cu urlete, vreo 3 au tacut muti, iar restul au reusit sa-si gestioneze cu brio emotiile.
am cantat, am sters lacrimi, am dat incredere, am suflat nasuri. i-am aratat-o unei fetite planse pe mama ei. ea a zambit scurt si apoi s-a intors cu spatele. a stat asa toata serbarea, ca si cand ar fi pedepsit-o pe mama ei pentru toata drama la care s-a facut complice.
la un moment dat am luat-o in brate si-am adus-o langa mine, cu fata spre mami. ea a plecat la scaunelul care ii era destinat si a continuat sa stea cu spatele. asa a aratat demnitatea unui copil care nu a implinit 2 ani.
a inteles ca nu am mintit-o, ca mami chiar a venit si o aplauda, dar pentru tot plansul platim si eu si maica-sa.
la final de serbare m-a luat in brate, mi-a dat o floare, m-a iertat.
n-o sa stiu niciodata cat a durut.
m-am luat cu alte mame, cu alti plansi, cu alte zambete, cu alte flori. apoi mi-am amintit ca pe scena e copilul meu, care canta si el pentru mama lui, prea ocupata sa-l urmareasca. si mi-am abandonat plansii, mamele, cadourile si -am alergat sa strig bravo tomaaa. era cel mai bun de pe scena. nu-mi place sa zic asta, dar asa era. canta din toata inima cu emblema cu i have a super mom, scrisa de el cu mis maria, portugheza entuziasta careia ii dedic tot timpul meu neliber.
eram mama, profesoara, coordonator, om. reusisem.
ms maria l-a intrebat: did you tell your mom what is your super power?
eu am raspuns cu o intrebare: love?
in timp ce eu verificam raspunsul corect, toma avea sa raspunda: Love.
am zis: heeei, am stiut.
mis maria mi-a spus ca toma, cel neexpus la tv sau la super eroi, a intrebat-o trist: mis, what is my super power? intelesese deja ca nu e cel mai bun a alergat si nici cel mai puternic din clasa. iar mis i-a spus: love is your super power and it will stay with you forever.
am plans. mi-am permis sa plang, da. ca mi-am format - oriunde am lucrat - o echipa de inimi care imi propaga cumva mesajul educational, desi s-au nascut in portugalia, in siria, in liban sau in egipt.
a fost o alta serbare cu emotii amestecate, cu ofuri, cu doruri, cu neputinte, dar mai ales cu putinte.
ma culc plina. am razbit.

miercuri, 15 martie 2017

de-ale inimii

se dizolva zilele unele intr-altele, tavalugul grijilor batatorind fel de fel de emotii fragede, pe care abia mai apuc sa le agat in cate un cuier de gand si sa le scriu intr-o seara obosita ca asta, langa un pahar de vin de portocale, facut de tatal copilului meu, care se pricepe uite, la copii si la vin.
la gradinita clasa mi-a devenit neincapatoare. 23 de copii isi misuna nerabdarea, curiozitatile, razvratirile, pacea uneori, laolalta, pe o singura voce care urla in timpanele mele: copilarieee.
ei au intre 2 si 3 ani, deci cata disciplina sa visezi ca reusesti sa instaurezi la o astfel de varsta? ii lasi sa devina cine sunt, le canti, le asculti plansul, le pupi parul, le documentezi progresul motric, te faci ca te superi pe ei, ii iei de cate o aripa si-i zbori ca-n lanturile mici de la balciul de mosi la care mergeam eu peste calea ferata cand eram mai mare ca ei un pic.
cum sa le zic eu ca am obosit? cum sa le explic ca ma pregatesc sa ma desprind de jobul asta inainte sa ma inghita.
cum sa le spun eu ca trebuie sa ma iubesc pe mine ca sa stiu sa iubesc mai departe.
vorba lu cosbuc in elzorab: odorul meu, tu stii ca eu te vand.
maine am serbarea de ziua mamei. am mainile calde de atatea felicitari, flori de hartie, coroane galbene pe care le vor purta maine mogaldetele mele daca vor reusi sa nu planga.
cine sunt eu sa le incui emotiile? cata sa fiu sa radiez incredere la puterea 24?
am sunat azi toate mamele care nu stiau de serbare.
mama unei fetite cu picioare moi mi-a raspuns ca micuta a suferit ieri o operatie in coloana si ca daca nu o tin durerile la pat, ea va fi prezenta la filmare, cu aparatul ei cu rotile cu tot.
mi-a stat inima. cand eu ma ingrijorez pentru cati copii n-or sa-mi cante maine, o alta mama se ingrijoreaza pentru picioarele fetitei ei care nu vor deprinde niciodata mersul. ca asa s-a nascut ea cu picioare moi si vointa de fier.
peste plansul meu se asterne plansul lu tatalutoma, care l-a pierdut mai ieri pe tatal lui.
toma ii spune ca daca ne uitam la stele cu atentie, am putea sa-i vedem chipul bunicului intr-una din ele, asa l-a invatat pe el educatoarea lui portugheza si apoi toti mergem acolo la bunicul candva, mai adauga toma cu detasare.
inchei povestea sa apuc sa dorm si eu 10 ore pana la serbare.
o sa fie bine.

sâmbătă, 18 februarie 2017

uite o punte draguta intre batman si brancusi

ieri am desfasurat un atelier de modelaj la ambasada romaniei in egipt, comemorandu-l pe dragul de brancusi si punandu-l pe dragul de toma laolalta cu alte suflete romanesti sa-si priveasca in ochi nedumeririrle.
am incropit o plastelina din faina cu apa si-am plamadit masa tacerii sporovaind in romaneste bucurii de cuvinte.
am oftat la prima lectie a cercului, asa cum o descria maestrul. zicea el ca desenam un cerc cu degetul pe nisip, apoi il taiem in doua si picam in genunchi, apoi ne pravalim in 4 labe si sarutam nisipul cerandu-i iertare cercului. atat.
of toma, ce romanca sunt. m-ai adus la piramide sa te nasc si sa sarut vrand nevrand tot nisipul cerand iertare cercului imprejurarilor.

azi am fost la o aniversare intr-un mall. noi vizitam o astfel de locatie cam de doua ori pe an, asa ca am dat o tura larga prin careffour, iar toma a cerut o apa plata, ca sa poata sa digere toata avalansa de oferte, iar eu l-am pupat pe frunte pentru cuviosenie, daca asa s-o zice la cumintenia pamantului, vorba lu brancusi.
aniversarea a fost intr-un spatiu aglomerat si zgomotos, decorat de la pereti, accesorii, prajitura, tacamuri pana la suveniruri, baloane cu inscriptii batman. oriunde te uitai, ranjea la tine de pe un perete sau de pe o bucata de zahar supereroul.
invitatii, copii de 4 ani ca toma, erau de 2 feluri. cei plictisiti deja de batman, care venisera doar pentru zahar si entertaiment riscant si cei care mureau de frica lu batman si care plangeau isteric spre incurcatura parintilor lor.
un urlet continuu. un circ inchis, fara ferestre. lui toma i-a luat cam jumatate de ora sa inteleaga daca vacarmul e de bine sau nu, insa sarbatoritul ii e prieten bun, deci a mizat pe chemarea sufletului.
am incercat sa nu influentez starea de fapt, cu toata ingrijorarea mea pentru umanitate.
as putea sa descriu in amanunt spatiul asta de joaca bolnava, dar nu cred ca ajuta pe nimeni.
e ca un film de groaza la care te uiti din placerea de a te lasa speriat. joaca de-a frica. plansul isteric si rasul spasmodic ca de la o gadileala pe care n-ai cerut-o.
ne-am intors acasa la cartile noastre de colorat, la un ceai de anason si la o palavrageala la gura resoului electric. am lasat vacarmul sa-si vada de victime, eu cu ingrijorare, toma cu jind. ma doare ca nu-i pot da mai multa nenorocire, ca-l privez de placeri de felul asta si ma intreb de ce o fac. poate fiindca mi-e teama ca l-as pierde pe omul din el in groaza timpurilor. ca n-ar mai reflecta cu emotie la plutirea norilor, la obrazul fin al bebelusilor, la sensul lucrurilor si al oamenilor. ca i-as inchide imaginatia odata cu expunerea la tot comercialul cu care industria de super eroi e pregatita sa mi-l contamineze.
nu sunt pregatita pentru asta.
ma pregatesc mai degraba de un drum spre pucioasa, fie el si pe jos- ca al lu bunu brancusi, sa merg sa sarut cercul familiei si sa-i cer iertare.

niste oameni de stiinta au confirmat azi ca o pasare a plecat din africa spre romania sa deschida sezonul primaverii si ca o putem urmari pe net pe acvila asta pitica, monitotizata satelitar pentru noi. uite  o veste draguta.
uite o punte intre batman si brancusi.



miercuri, 8 februarie 2017

franturi domestice si doruri amestecate

buna seara lume, buna seara suflete, buna seara viata.
mi-era dor sa ma unesc cu voi in zbateri, in proteste, in griji, in revelatii.
e zece si un sfert. tarziu pentru fiertura mea de fasole cu humus, dar cine sta sa mai masoare inspre ce curge timpul. o sa mananc la miezul noptii un humus cremos si-o sa ostoiesc ranile felurite care nu se vad, de oftate ce rasufla.
copilul doarme moale dupa ce a consumat ca un gentleman o banana taiata rondele.
am facut amandoi o farama de yoga si-am exersat niste stillness intru puterea clipei.
mi-am carpit si pijamaua preferata, luata acum 8 ani din careffour grozavesti, cand eram eu tanara si nelinistita. of toma, mi-e dor sa ma plimb asa printre rafturi si sa nu-mi pese la cat ajung acasa. tot o consumatoare am ramas, vezi tu? dar uite ca mai si carpesc, ca mie imi place mersul inainte, fie el preventiv, fie reparatoriu.
adica imi place si statul constiincios pe loc, dar cred ca natura mea prefera marsul.
l-am intrebat pe soferul uber din seara asta, daca ma asteapta sa-mi iau si eu o sticla de vin de la unicul magazin de alcool din cartier. mi-a zis respectuos ca aceast detaliu nu se pupa cu musulmanismul lui si m-a rugat sa incheiem cursa.
ne-am inghitit amandoi rusinile de ocazie, am platit si m-am dat jos. mi-am luat vinul, ambalat riguros in punga neagra si mi-am oprit un taxi cu care am efectuat restul de itinerariu.
nu stiu la ce va ajuta bucata asta de poveste. poate am inserat-o din dor de niste libertati firesti pe care, uite, lumea araba ti le reteaza.
apoi desigur ca cele 6 banane locale pe care le mananca copilul meu zilnic, sau humusul din oala sau restul legumelor pe care nu stiu sa le pronunt altfel decat in araba, contrabalanseaza si reamintesc masura vietii.
am un copil la gradinita care scrie alfabeltul din memorie la 2 ani si 3 luni. e subnutrit, zambeste rar, zero abilitati sociale, bea dintr-un biberon niste lapte praf si recita alfabetul cu cate 3-5 cuvinte aferente fiecarui sunet- pronuntate perfect in engleza.
nu-l presez cu nimic sa avanseze in demersul asta academic, dar ma ingrijoreaza mult dizabilitatea lui emotional-sociala.
un pui de geniu care nu vrea prieteni, vrea in coltul lui cu axiome.
mi-a zis toma: auzi mami, karim de la tine din clasa nu pare fericit.
crezi? am intrebat surprinsa de observatia lui fina.
cred. adica nu, e fericit, dar nu stie inca expresia fericirii. a explicat toma.
.. apoi a adaugat: nu, sigur ca stie fericirea, fiindca e super smart. he knows igloo. no one else knows this word in the nursery.
mersi toma de conversatie. iti multumesc ca te ingrijorezi cu mine.
ia uite ca iar ninge la pucioasa. si ia uite ce tanara e mamaia langa omul de zapada.
ma intreaba toma: why does labus shows his ass in the photo?
da lasa ma cainele sa stea cum vrea.
hai bine, doar intrebam.






joi, 26 ianuarie 2017

sfarsit cuminte de zi

noaptea e cuminte spre calduta.
resoul cumparat de la cooperativa fratiei musulmane imi incalzeste talpile goale.
m-a intrebat vanzatorul: esti musulmanca?
hai sictir, i-am raspuns platind resoul. ca doar nu ma apucam sa-i fac educatie spirituala pe nepromovatelea.
m-am indragostit de un sapun de lavanda, fabricat in turcia citesc pe eticheta. e un sapun onest, cam ca ala facut de mamaia, numa ca imbuibat de lavanda. imbatranesc, imi zic. niciodata nu m-a atras lavanda, iar acum imi da tarcoale. femeie ce sunt!
mi-am facut si unghiile cu purple de atata lavanda, daca tot suntem la feminisme.
toma mi-a zis: mami, tu nu vezi ca esti mai mica decat cutare si decat cutare? esti cea mai mica, ce sa mai. poti sa plangi la tati in brate ca numai el te mai salveaza.
toma, iar o iei pe calea competitiei? uite eu nici nu vreau mai mare decat sunt.
hai ca esti o dulce, am glumit.
ei ce sa-ti zic. nici dulce nu vreau.
vreau asa mica si sarata, ca o gluma care nu doare.
il aud fredonand un cantec libanezo-italian, adaptat in engleza de profa de pian, o egipteanca cu jumatate de ureche muzicala.
plec sa spal vasele, ca sa nu aud ce canta el. vreau sa plang la serbarea de ziua mamei de-adevaratelea.
mami iti fac un masaj la cap.
aahh, uite asa as vrea sa mor.
doamne mami, ai paduchi!
si ce daca, raspund eu, moale ca o salcie care a uitat sa bea din malu raului.
hai ma mami ca am glumit, pe tine nu te sperie nimic.
aproape nimic, confirm eu si-mi fac o poza retro, cu freza praspat coafata de manutele lui coborate din cer pe capul meu obosit.
inca o zi se arunca in sacul norocului numit viata.
sa mai lasam si visarea sa scrie, ca realul cat a putut a scris.



luni, 23 ianuarie 2017

protestul- cel mai elegant urlet al cetateanului mintit

copilul meu s-a plamadit intre proteste.
nu e o gluma, e o documentare factuala a devenirii mele mama.
pe cand egiptul gusta din nectarul revoltei, inainte ca optiunea asta sa fie scoasa din meniu de catre autoritati, m-am indragostit de un activist inalt cu idealuri inalte cat el si dicolo.
imi placea asa cum isi purta el zecile de mii pe strazile cairoului, cum dormea cu ei in tahrir sub cerul impanat de gaz lacrimogen. ii crosetam un fular gri petrol sa-i tina de cald in strada cat imi crestea mie burta. intr-o zi m-am dus singura in piata, sa vad eu cate milioane sunt acolo, ce striga ei si cum se simte entuziasmul lor. cand l-am vazut venind cu cireada lui de revolutionari in spate, i-am zambit. mi-a luat un cartof dulce copt si am celebrat curajul in forma lui colectiva.
intre timp s-a nascut toma- fructul protestelor, minunea minunilor, vocea schimbarii.
protestele au fost interzise, niste crime absurde au marcat seriozitatea deciziei, iar egiptenii isi poarta deja de vreo 3 ani nemultumirile scrise pe sub piele, nu pictate pe pancarte.
nu stiu sa explic cum doare neputinta asta a constiintei civile. nemultumirile romanesti imbraca alte forme, ele supureaza la vedere, aveti un presedinte care tine de coltul pancartei cat macar sa dea bine in 2 poze. sunteti inca de partea verde a poianei, dar voi nu vedeti asta fiindca ce doare prea doare.
imi place tara din ca am plecat. la fel cum imi place generatia din care ma trag. imi plac nevoile voastre cinstite care seamana cu ale mele. imi place curatenia pe care vreti s-o asterneti copiilor vostri asa cum si eu ii promit mai curat copilului meu.
imi place ce va doare, fiindca daca doare e inca viata acolo. si daca e si constiinta, atunci n-o sa mai doara mult. dar voi sa protestati cata vreme in catastiful ala numit constitutie vi se ingaduie rezvratirea. e cel mai elegant urlet al cetateanului mintit.

luni, 16 ianuarie 2017

sufletele care merg inainte cu fruntile sus

am iesit din gradinita istovita amestecand ganduri, franturi de dezamagiri, planuri de mai simplu.
toma isi pusese ochelarii de gangster, de la magazinul cu orice produs 2 lire.
toma, e noapte afara, am spus.
nu intelegi nimic, a parut el sa-mi raspunda. purta pe brate macheta lui din materiale reciclabile de care tati o sa fie atat de mandru ca o sa-i pupe mainile si ochii si crestetul.
mergem sa mancam in oras, m-a invitat copilul meu de 4 ani la un fel de cantina care vinde un orez amestecat cu linte si naut, sos de rosii, lamaie, usturoi si plouat cu ceapa prajita.
consumam cina asta de umplutura, traversam o strada mare si neagra, vantul aproape ca zboara macheta, eu indrug o ocara, toma promite seriozitate.
cumparam portocale, capsuni, banane, hai si castane, o sticla de apa. strada rupta atenteaza si ea la siguranta machetei, dar ajungem in casa teferi.
ne pupam, asa de temerari ce suntem.
imi spune: daca te doare capul eu pot sa-ti fac un masaj. of toma, ce bun esti. nu ma doare.
auzi mami, ma uit si eu 2 min la mr tickle?
nu toma, ca tu nu te uiti doar 2 min, tu te uiti 5 apoi 10 apoi 15.
nu, promit, in seara asta ma uit chiar 2 min fix.
adoarme insa inainte ca eu sa termin de scos rufele din masina de spalat, iar eu imi dau voie la o bucurie vinovata.
coc castanele, ma gandesc cum mancam eu in torino un coif de castane de 3 eur cand eram nemama si nu oftez. e un gand care nu doare. e ca o pagina citita dar fara sublinieri.
casa respira liniste.
tatalutoma suna cu o veste buna.
deschid cartea blogului, incarc stiloul zilelor si scriu rutina asta pasnica din datorie fata de constiinta, fata de oameni, fata de sufletele care merg inainte cu fruntile sus.

vineri, 13 ianuarie 2017

usor cu cafeaua pe scari

ieri  a fost ziua in care am iesit din casa cu cana de cafea in mana. n-am avut inima nici s-o dau pe gat, nici s-o las pe masa, asa ca uite-ma coborand ca-n `usor cu pianul pe scari`.
a fost frumos cum batea soarele in cana mea, cu toma spulberand praful in pas saltat si cum am avut timp sa beau 4 guri bune pana ne-am urcat intr-un taxi. hai ca pana la urma e loc de mai multa bucurie home made in simplul vietii.
toma mi-a zis: da-mi sa sorb eu ultima picatura sa nu ti se verse in geanta, iar eu am zis: hai ca esti destept.

la gradinita am sters nasuri multe de copii cu guturai si m-am gandit ca nu poti sa stergi de 6 ori pe zi nasurile a 14 copii daca nu iubesti meseria pe care ti-ai ales-o.
le-am spalat si manutele inainte de mancare si m-am pierdut in analiza podurilor de palma ca niste gogosi cu gem.
m-a durut capul tare. am rugat-o pe o fetita de la afterschool sa-mi maseze crestetul si am simtit niste vibratii interesante. mi-am zis: fata asta e speciala.
ea s-a oferit sa ma ajute in clasa asa ca am delegat-o sa organizeze jucariile, sa stearga nasurile cu mine, sa cante. am admirat mult determinarea ei. se risipise durerea de cap in timp ce ea isi exercita harul si m-am gandit ce buna ar fi lumea daca oamenii nu s-ar irosi in indeletniciri care nu li se potrivesc.
pe seara m-am bucurat pentru o mama care se reunea cu copilul ei, am complimentat o dansatoare din buric, am ascultat niste muzica mediocra si-am mancat sarmale bune de orez.
azi am sarbatorit o aniversare, am ghicit o zodie, am imbratisat 5 oameni dragi, poate mai multi, am dezbatut viziuni educationale, am vorbit in 4 limbi cu 7 nationalitati.
toma s-a jucat mult in parcul sufletului.
pe tatalutoma l-a chemat un baietel si i-a spus: vrei sa faci ceva pentru mine?
ce sa fac?
poti sa-mi pazesti gramezile astea 4 de nisip?
de ce? tu unde te duci?
ma duc sa -i spun ceva tatalui meu.
tatalutoma a zis: poti sa te bazezi pe mine.
copilul a zbughit-o.
a venit sora lui cu niste apa intr-un pahar.
tatalutoma a comunicat: sunt aici sa pazesc gramezile astea.
ea a spus: eu am adus niste apa. vom pazi impreuna.

asta am vrut sa va spun: ca responsabilitatile n-au legatura cu varsta, ca bucuriile n-au o limba anume, ca imbratisarile calde topesc deznadejdile, ca nu-ti trebuie balcon sa-ti bei cafeaua la aer.