ma simt puternica. poate e doar un echilibru perfect hormonal cu care ma cadoriseste sarcina si poate ca pana maine dimineata se risipeste, asa ca il astern repede cat sa propag bucuria in univers.
e o senzatie de claritate a emotiilor, a posibilitatilor, a provocarilor.
am o familie sanatoasa care imi rade cinstit.
am un barbat care a decis sa renuntam la carne si jubilez de atata surpriza. umplu tavile de dovlecei trasi in ulei de masline si usturoi, salata de vinete cu pasta de susan si prajituri din faina de orez.
am mers azi sa-i repar pantofii cu care se incalta de 2 ani in fiecare zi. in egipt nu ninge, nu ploua.. deci praful si drumurile lungi raman singurele impedimente.
i-am iubit mainile omului care a peticit pantofii. a facut pace cu gandul ca nimeni nu vrea sa-i duca mestesugul mai departe, dar a ras cu sufletul cand toma i-a dat o paine calda drept rasplata pentru munca lui fara pret.
in claritatea mea hormonala imi vine sa scriu si despre nevaccinare.
despre gloata de victime ale reactiilor adverse, despre plansul care nu se mai resoarbe al parintilor mai nenorocosi ca mine. dar n-o fac inca, desi subiectul arde in mine ca o flacara a adevarului nepropagandist, neinjurat, nepitit, neputincios de circumstantial.
las lirica sa se aseze, imi documentez intentiile, imi celebrez instinctele.
ma simt vie, treaza si norocoasa.
e o plenitudine cu care nu stiu daca m-am mai intalnit.
ma duc sa dansez.
e o senzatie de claritate a emotiilor, a posibilitatilor, a provocarilor.
am o familie sanatoasa care imi rade cinstit.
am un barbat care a decis sa renuntam la carne si jubilez de atata surpriza. umplu tavile de dovlecei trasi in ulei de masline si usturoi, salata de vinete cu pasta de susan si prajituri din faina de orez.
am mers azi sa-i repar pantofii cu care se incalta de 2 ani in fiecare zi. in egipt nu ninge, nu ploua.. deci praful si drumurile lungi raman singurele impedimente.
i-am iubit mainile omului care a peticit pantofii. a facut pace cu gandul ca nimeni nu vrea sa-i duca mestesugul mai departe, dar a ras cu sufletul cand toma i-a dat o paine calda drept rasplata pentru munca lui fara pret.
in claritatea mea hormonala imi vine sa scriu si despre nevaccinare.
despre gloata de victime ale reactiilor adverse, despre plansul care nu se mai resoarbe al parintilor mai nenorocosi ca mine. dar n-o fac inca, desi subiectul arde in mine ca o flacara a adevarului nepropagandist, neinjurat, nepitit, neputincios de circumstantial.
las lirica sa se aseze, imi documentez intentiile, imi celebrez instinctele.
ma simt vie, treaza si norocoasa.
e o plenitudine cu care nu stiu daca m-am mai intalnit.
ma duc sa dansez.
Comentarii
Trimiteți un comentariu