miercuri, 31 august 2016

cand o sa-mi deschid eu scoala

in fiecare dimineata la gradinita, imi iau jumatate de ora sa navighez prin pleiada de fise de lucru pe care google-ul le pune la dispozitia planetei.
construiesc un curriculum on the spot, pentru fiecare categorie de varsta careia imi dedic serviciile, intentiile, determinarea, curiozitatile.
uneori gasesc niste fise de lucru potrivite doar pentru toma. stiu cum ii functioneaza mintea, stiu la ce stimuli raspunde, ii cunosc dexteritatea, abilitatile. imi iau cateva secunde s-o topesc pe mis corina in mami. organizez printurile, le distribui pe clase, dau indicatii, inca un pic si intram in ziua academica.
printurile pentru toma le pun intr-un dosar separat.

acasa nu avem tv. de 2 saptamani nu se mai uita la desene nici macar pe laptopul la care avea acces jumatate de ora pe seara, fiindca s-a stricat.
are aproape 4 ani si traieste fara tableta, fara jocuri electronice, fara acces la telefoanele noastre.
cand venim de la gradinita, joaca fotbal cu tacso, coloreaza, deseneaza, decupeaza sau ne ajuta la treburile casnice: pune apa cu palnia din sticla mai mare in sticla mai mica, spala vasele de plastic in cada, porneste masina de spalat, taie banana de pus in smoothie, aduce borcanul cu masline cu grija din frigider.
ieri seara i-am spus: i got u a homework.
adica cum? a intrebat el intrigat.
i-am aratat fisele printate de dimineata, activitati in 3 pasi, incluzand detectarea unor diferente de imagine, decupat, colorat, lipit.
s-a apucat de una din ele, a decupat stramb, s-a suparat, mi-a aruncat-o zicand: nu vreau sa fac asta. uite ce stramb am taiat!
nu-i nimic, am crezut ca o sa te bucuri.
de ce mi-ai adus homework daca stiai ca sunt obosit, m-a intrebat el cu o logica cu care mi-a resetat toate intentiile regizorale.
a adormit cu senzatia neputintei, iar eu cu cea a culpei.
de dimineata mi-a zis: hai sa facem tema asta amandoi.
a fost gata in 2 min. era mandru de rezultat.
iar eu am invatat ca orele de dupa gradinita/ scoala/ studiu, sunt orele in care copilul e liber sa aleaga caror activitati sa se dedice. ca datoria noastra e sa fim acolo langa ei, impartasind impresii de peste zi, impartind responsabilitati casnice si bucurii mici, dar nu impunand eforturi mentale care credem noi ca le sunt necesare.
la scoala pe care o s-o nasc eu, niciun copil n-o sa primeasca tema pentru acasa, decat daca el isi doreste asta. temele mele vor consta in discutii cu membrii familiei, plimbari, studiul apusului de soare, al aparitiei stelelor pe cer, analiza viselor.
copiii vor creste intelegand singuri la ce sunt ei foarte buni, si canalizandu-si instinctiv eforturile spre aria respectiva, nu pe baza de teste menite sa nasca eroi, umilind nepriceperile jumatatilor de eroi.



duminică, 28 august 2016

pupicul care mi-a impachetat eforturile pentru vesnicie

o zi cu bune si cu rele. puse ele in taler, cred ca au fost multe rele mici si cateva bune mari. le masor cu ocaua sufletului, oftez, zambesc, le scriu sa nu moara nepecetluite.
un copil a zgariat alt copil. n-am fost suficient de pe faza, ma acuz, ma reculeg, ma planific pentru maine cu mai multa acuratete.
o mama cu o fetita in carucior a vizitat gradinita.
te prinzi din dimnsiunile copilului ca ceva nu e in regula, caruciorul nu e un vehicol, e o masca. fetita nu poate sa mearga. insuficient oxigen la nastere, doi gemeni in incubator, dintre care numai ea a supravietuit.
Maida ma priveste cu incredere din carucior. e de varsta lu toma, doar ca ea n-a alergat niciodata, spre nimeni, spre nimic.
o anunt pe mama ei ca din septembrie imi pleaca un copil cu nevoi speciale la scoala, deci poate sa vina fetita ei in loc. de ce nu de maine? fiindca infrastructura, conjunctura administrativa nu-mi permit asumarea a 2 copii cu deficiente locomotorii in aceeasi clasa. e o regula pe care o fac eu, nu tara, nu guvernul. in egipt faci cum te taie, pana te taie.
iar pe mine nu ma taie nimeni, deci lucrez cu inima, cum ma taie.
te duc sa-ti arat clasa? o intreb pe fetita cu picioare neumblate.
ei ii sticlesc ochii. ma iubeste.
o iau de maini si o umblu asa ca un papusar. ea calca pe varfuri, cu o forta care imi hraneste cele mai mici vise, mi le maturizeaza, mi le implineste nevisate inca.
mama ei imi spune: are un spirit bun. vrea in comunitate.
copiii o primesc asumat.
ea le zambeste ca si cand a stat treaza sa-l vada pe mos craciun, el a gasit-o sub brad si nu i-a batut obrazul. fiindca amandoi stiu ca miracolele exista, daca te duci spre ele.
mama ei se inrosestre de plans neplans.
eu o imbratisez si-i spun: sa nu te temi!
e fericita, zice ea!
iubita de ea! conchid.
va astept de la 1 sept.
bucatareasa a copt o prajitura cam uscata, dar cine sunt eu s-o judec? e calda, e plina de coaja de lamaie; infulec o felie mare si imi fac cruce de buna ce e, sa ma ierte burtosu de buddha, c-am trecut in tabara crestina pe baza de interes cu aroma de lamaie.
bucatareasa e din tabara lu alah, dar religia noastra e imbratisarea zilnica.
o fetita a mers la mama ei s-o pupe pe obrazul de piersica, pe care o pupasem eu la plecare. m-am gandit: ce gest mai frumos de confirmare a meritelor, decat un pupic de mama, peste pupicul meu de formator? pupicul ala de mama mi-a impachetat eforturile pentru vesnicie.
au mai fost cateva reusite ale inimii: poate o veste frumoasa din bucuresti, poate un gand cald catre un batran, 5 zambete largi intre toma si tacso, niste pace catre concediul alor mei, biletele de autobuz rezervate pentru saptamana hippie la marea rosie. pansez cu reusitele astea toate deznadejdile restului de zi. n-a promis nimeni c-o sa fie usor.
ah, si-am incheiat apoteotic cantand `treceti batalioane romane carpatii`. sunt anti-razboi, dar m-a trimis cantecul asta cu inima acasa, m-a patriotizat fara sa-mi ceara parerea si am simtit o mandrie care mi-a ridicat umerii.
merg sa fac niste dragoste, ceea ce va urez si dumneavoastra!

marți, 23 august 2016

mijloace de transport al dramelor in comun

toma iubeste sa mearga cu autobuzul prin toate hartoapele cairoului si incerc sa-i satisfac bucuria asta care ne costa o lira, de cate ori sunt in deplinatatea facultatilor fizico-moral-ingaduitoare.
azi eram mult prea obosita, dar el a insistat sa mergem cu femeile de serviciu de la gradinita, pana la autogara cea mai apropiata, respectiv la 2 km distanta de mers pe jos, de unde urma sa ne urcam in prima rabla care se incumeta sa ne asume la bord, din mers desigur, nu pe opritelea.
le-am balacarit pe fete tot drumul, explicandu-le ca au trait degeaba, ca nu se poate sa mergi juma de h pe jos pana la autobuzul care te duce acasa in 10 min, in 2016, chiar si pe cea mai rupta centura a cairoului.
nu exista alta varianta mis corina, asa mergem de 3 ani. numai taxiul scurteaza.
cum ma? cand orasul bubuie de descreierati care conduc microbuze, tuk tuk uri, jumatati de autobuze. cum sa-ti imaginezi ca intre legaturi se merge juma de h pe jos? le-am spus numele tuturor strazilor pe care le-am parcurs, le-am facut harta scurtaturilor si i-am zis lu toma: e ultima data cand mai mergem pe traseul asta.
am inteles, mi-a raspuns si i-a soptit uneia din fete: te iubesc. ea a raspuns ca si ea, deci in toata dezamagirea mea fata de skillurile lor orientative, el gasise intelegere.
iar voua prapaditelor, o sa va arat cairoul pe care nu-l stiati. va duc unde e porumbu copt mai ieftin, la caruta cu banane locale, la statia de microbuze pe care n-ati banuit-o in 3 ani.
toma are in mana un balon, eu am 2 traiste si-o oboseala pe care imi vine s-o las in autogara, dar tin la ea.
ne urcam in al 3 lea autobuz, sa-l numim, plin ochi, de ochi care nu inteleg cine e capra asta tunsa scurt, cu gambele dezgolite, cu copil cu balon, cu sictir si incredere deopotriva pe chip.
toma incepe sa regrete incapatanarea, dar nu mai e cale de intors.
langa noi o batrana suna pe cineva si plange. isi sterge lacrimile cu baticul si oboseala mea nelasata la autogara s-a topit.
o bucata din mine sta pe jumatate de scaun, tinandu-l pe toma in brate, iar o alta bucata iese din mine si-o imbratiseaza pe batrana asta care zice: 500, pai de unde? io n-am nici 400. si n-am mai inteles, ca nu m-ar fi ajutat s-o ajut.
ne-am dat jos la tribunal, am mers prin praf pe langa un cal, o fetita desculta, o gratie cu lipii calde, depusa pe trotuar. toma meriti o inghetata, asa fiindca m-ai dus prin tot sfarsitul asta de lume, sa-mi reconsider neajunsurile.
nu ma mai dureau nici traistele, nici gambele, nici ne-cina, nici gandurile.
pe batrana care n-are nici macar 400, dapai 500, n-o s-o mai vad. o s-o uit poate pana maine. ca asa e cairoul, zvanta lacrimile cu praf, mintind nedurerea.




trezirea la plans

cori nu stam mult, ca vine furtuna, m-a avertizat mami pe skype azi.
zic hai taman bine, ca la mine in gradinita e deja furtuna de atatea responsabilitati, de asa as sta cu vooooi, da asa m-as duce intr-ale meleeee.
ia zi ma cori, cum mai esti?
bine ma bine, greu aici la treaba, dar bine acasa. exceptional.
hai ma cori, pe bune?
pe bune ma, pai ce mint io?
deci v-ati pus gaze?
ce gaze ma, n-am pus nimic, dar arde iubirea inca.
ooof.
mami iese, tati ia aparatul foto si ma fotografiaza in fereastra de pe monitor. poza in poza, cadru in cadru, of in of.
zambesc, sa ies bine.
zambeste si el. plange o lacrima care uda ochiul pe jumatate, apoi mami intra si el resoarbe inceputul de plans. nu e timp. a venit furtuna.
privirle lor se muta impreuna catre geamul cu fulgere. ii iubesc pentru ingrijorarea lor comuna, momentana, telurica. s-au rupt de ingrijorarea nepalbabila pentru fata lor dusa la curu pamantului. ramanem in teluric.
va iubesc. sa fiti buni cu furtuna. si sa impachetati lejer pentru concediu.
pe drum spre casa, toma face o criza de nervi. a inteles ceva, eu am incercat sa explic, el n-a avut nevoie sa afle adevarul. el a vrut asa sa planga, sa strige, sa acuze, sa rupa limitele in 2 si sa vada ce e dincolo.
si zicea: pedepsiti-ma da, ia sa va vad.
si noi: n-o sa te pedepsim. dar nu mai urla.
vreti sa vedeti cum sparg masa asta? intreba el gatuit.
ma uitam la urletul lui-urletul meu si ma gandeam doar: are nici 4 ani. daca nu suntem atenti, copilul asta o sa ne rasplateasca pentru toate datoriile urlate ale inimii.
toma nu mai striga!
de ce sa nu strig? si voi strigati!
ne pare rau.
nu, nu va pare.
ba ne pare.
iti place sa strigi, hai recunoaste, i-a zis lu tacso, desi mai mult eu meritam palma asta.
taica-su a zis: nu toma, chiar nu-mi place.
iar copilul- om mare suparat, a zis: hai recunoaste ca adanc, in inima ta acolo, iubesti urlatul.
ne-am uitat unul la altul, parinti cu intriga, in apropiere de punctul culminant, temandu-ne de deznodamant.
apoi nu mai stiu cum toma s-a redresat, s-a descaltat si a zis: vedeti, intru in camera fara pantofi, asa cum trebuie!
tatalutoma a rausit sa faca o glumita, toma a ras, apoi s-au gadilat si toma s-a lasat imbratisat.
ooof.
seara a curs apoi moale, suspinata pe alocuri, dar consumata.
toma s-a scuzat si si-a desenat un tricou pentru maine. uneori isi deseneaza tricourile cu markere care ies la prima spalare, semn ca nimic nu e vesnic. asa precum castelele de unt ridicate de budisti de plictiseala, spre a se topi la apus.
of cori, eu o sa lucrez mult la mine. sa topim negativitatea asta cu care incarcam aerul din cand in cand. chiar n-avem nevoie de ea.
of, si eu o sa invat sa nu mai strig.
am crescut copilul cu porii deschisi la uman, ne-am balacarit in fata lui din foame de onest, iar acum platim pentru cate nu s-au lamurit in el, din teama de prea tare!

sâmbătă, 20 august 2016

capsule de bucurie

mi-a zis toma azi, in timp ce decupam un cactus desenat de el: uau mami, esti magica. in sensul ca el ar fi ciopartit toti spinii, dar eu am taiat cu grija ca o croitoreasa de buna credinta. de-aia care coase repede, te suprinde cu un detaliu fistichiu, livreaza la timp si-si merita banii.
am inteles in felul asta ca poti aduce magie copilului tau fara sa-l duci la disneyland. ca daca dai viata efortului depus de el cu carioca pe foaia patata de ness, ajunge. sigur ca nu ajunge mereu. dar si cand ajunge, te imbraca o senzatie certa de `mereu`.
apoi cand se juca fotbal cu tacso, i-am vazut pe amandoi fericiti. asta batranu, ca daca ma aude, ma pune la colt si-mi arata el cine e mai pensionar dintre noi, isi reamintea driblinguri dintr-o alta viata, iar toma invata sa suteze cu incredere, sa triseze mai putin, sa se apere agil.
zic, uite ma cum sta timpul cu noi la masa, cand nu ne cramponam din fel de fel de neputinte mici.
uite cum umple copilul o zi de sambata zambita cu parintii lui, nesofisticat.
cum ne spune: we are 3, si arata cu degetul fiecare entitate, cat sa ma doara pe mine constiinta numerelor 2 sau 1, in interptarea lui holistica, de copil gata om.
la culcare tati i-a aranjat patul si i-a zis: toma, vrei sa-ti spun un secret? niciodata nu mi-a placut sa-mi fac patul, dar pe al tau il fac de drag. si toma l-a ajutat, fiindca i s-a parut firesc.
e fantastic cum se spala greul de pe o generatie pe alta, cum ne lepadam de mofturi cu puterea daruirii, cum propagam libertati asumate, satui de apasare.
n-o sa stim niciodata cat de parinti suntem. dar poate ca avem sansa sa intelegem cat de copii am fost, cu fiecare capsula de bucurie in care conservam senzatii de familie.



joi, 18 august 2016

frica mortii spiritului

uneori scriu pentru voi, alteori numai pentru mine, ca intr-un jurnal al fricii mortii spiritului.
sigur ca spiritul nu moare, dar daca se transforma in ce nu sunt gata sa joc, imi sintetizez aici trairile, ca intr-o expozitiune a noului sine, ca sa am de unde ma compune, cand sunt bucati.
sigur ca limitez audienta bezmeticizand in esenta, dar ce sa fac daca ma doare la spirit? scriu, nu? ma disec.
am vazut azi un frate mai mare-victima a fratelui mai mic, nestiind sa scape de manipularea mezinului, care nu stie sa traiasca fara sa-si umileasca stalpul de rezistenta. am fost ferma cu micutul, am cerut respect, iar fratele mai mare mi-a multumit ca l-am perceput in fastaceala lui serviabila.
am vazut o femeie de serviciu spaland vase plangand si m-am gandit: ce poate sa doara mai tare? asta e viol in plina zi, la locul de munca, intr-o institutie plina de copii. am pupat-o pe obrazul ud si i-am luat un napolitan cu ciocolata. mi-am luat si mie unul. si l-am mancat acolo in bucatarie, langa plansul ei.
stiu de ce plange. stiu si a cui e vina. si mai stiu si ca vinovata nu stie ca  gresit, desi se stie pe sine.
dar cati reusim sa stim ca gresim, fix in bucata de timp in care am gresit?
cati gasim intelegere sa iertam acuzantul si sa ne dezvelim de acuze?
nu cred ca merge fara detasare. sau fara un suflet tampon, gata sa absoarba din energia conflictului, sa medieze, sa panseze, sa discearna adevarul clipei.
am mai vazut un copil muscat zile la rand de un coleg care nu comunica altfel. vatamatul saptamanii si-a luat azi revansa, tragandu-l tare de par pe copilul cu dinti de fier.
am lasat lupta sa curga dreapta 3 secunde. apoi am zis: ei vezi cum vine viata cu raspunsuri?
si am stiut ca muscatorului i-a apus era. ca graba cu care el musca, s-a resetat in trasul asta de par.
poate ca toate normele de educatie mi-ar amenda rationamentul, dar n-am vreme sa m explic.
ce am mai vazut?
l-am vazut pe copilul meu spaland vasele pe care i le-am inmanat si mentionand: mi-ai dat si cutitul asta. il spal cu grija sau ti-l dau?
oo, scuze, il iau sigur ca il iau, multumesc toma!


miercuri, 17 august 2016

sometimes it`s simple and sometimes it`s not

sometimes it s simple and sometimes it s not! a filosofat toma inainte de culcare.
da-mi un exemplu, am sapat eu in marinimia lui ancestrala.
uite: tu esti simpla, ca nu ai barba.
tati nu e simplu, fiindca ar barba.
bun! am inchis multumita de raspunsul compact.
nu mi-a placut azi in excursie!
of, stiu, am simtit!
nu mi-a placut showul fiindca muzica era data tare si nimeni nu s-a gandit ca imi era frica.
of toma, sunt mandra ca ai reusit sa mergi singur. si te-am lasat, doar fiindca ai vrut sa incerci si fiindca ai plans ca ma opun. dar ai mers cu autobuzul, ai dormit in brate la mis yasmeen, ai fost cu prietenii tai, iar acum esti cu mami si cu tati iar.
auzi, eu nu am chef sa dorm!
cum ma sa nu dormi? doar n-ai chef sa iesi la o plimbare pe strada in toiul noptii.
it was not nice what you said, ma amendeaza el cu plans stand sa curga.
of toma, n-am vrut sa nasc o frica noua, am glumit si eu, am extrapolat, dar te iubesc. cum sa te trimit pe strada?
as fi vrut sa nu zici asta, apasa el pe rana mea si merg cu inima sa ma lipesc de a lui, ii pup lacrimile si ma scuz iar. ii pup pieptul.
tatalutoma iese din subrutina lui de programare mai avansata ca viitorul previzibil de magic, si vine sa puna umarul la drama de pe saltea.
of, ce-ati patit ma iar?
ei, eu am zis ca doar nu vrea pe strada, iar el mi-a batut obrazu.
sigur ca ai zis ce nu trebuia. hai toma sa aranjam patul. mami, ai asternuturi curate?
am, sigur ca am, numa daca vine maine depanatorul de la zanussi si iscusim masina aia de spalat, manca-i-as io programu scurt.
toma ajuta la netezirea patului si se lungeste ca un copil care isi cunoaste locul, timpul, masura, bataile inimii.
imi pare rau ca te-am suparat, subliniez eu cu ultimul marker in forma de of.
e ok, sunt fericit ca l-am ajutat pe tati la netezirea patului.

luni, 15 august 2016

despre femei, cu incredere!

m-am suparat pe o profesoara la gradinita. nu e vina ei, eu am recrutat-o. studiase in uk, dobandise un accent mai bun ca al meu, parea gata sa straluceasca, daca nu s-ar fi ales praful de entuziasmul ei.
nu stiu ce nu merge. unii oameni nu poseda simtul responsabilitatii, tempoul clipei. in fine. acum ma dau mare. pardon.
treaba e ca ieri am fost ferma cu fata, mai ferma ca de obicei, ca lucrurile s-au deteriorat in comportamentul ei, peste puterea mea de asumare a riscului.
ea mi-a aruncat-o la fileu: demisionez.
am raspuns in plin: mersi mult si bafta in noua ta viata!
n-a mai respirat. apoi sigur ca a respirat. nimeni nu moare initiind o meschinarie.
rezolvata fiind circumstanta asta adulta, m-am intors la copii, cu eficienta celor 100 de brate cat 2 de fapt, organizand jucarii, incurajand miracole, corectand violente de stil, de loc sau de mod.
o mama a venit sa-si culeaga copilul si aproape c-am cules-o eu de pe jos.
esti bine? nu mi-a raspuns. i-am luat palmele in ale mele. ea a incercat sa mi se uite in ochi, dar era deja in drum spre lesin. esti trista sau doar fizic slabita? sau insarcinta? felicitari!
ea se trezeste intr-un zambet schimonosit: nu, nu sunt.
ei bine, las ca mai ai tu timp. vrei niste apa?
poate ca am tensiunea mica.
auzi, si ce cauti pe tocurile astea daca te simti slabita? de ce nu pleci tu de acasa in tenisi, c-am vazut ca ai.
ea intregeste zambetul: ai dreptate!
copilul ei apare detasat. il rog sa-si pupe mama si-o acuz pe ea in gand de conectare zero cu copilul ei. cum ma sa mori si copilul sa te ignore. pai ce-ai pazit cand i-ai trebuit? de ce nu te cauta el de viata?
in fine. pup-o pe mami si zi-i ca ai avut o zi buna.
el zice: i did, si o pupa la comanda, iar ea, vai de tocurile ei, se topeste in pupicul asta programat , dar suficient de valoros cat s-o vad iar in viata.
ai ma fata grija! verdeturi mananci si tu? nu. pai sa nu mananci, anemico!
hai ca iar ma dau mare, de parca eu nu-mi stiu derapajele. ba noi femeile, asa suntem de destepte, numa cand se inmoaie cate una pe langa noi.
o fetita de la summer school imi vede pe facebook poza cu mami si cu mamaie si ii citesc empatie in ochi. sunt mandra de evolutia ei emotionala.
ea plange des cand e nedreptatita si se razbuna prea din scurt pe toti cu care nu rezoneaza.
i-am cusut pantalonii in cur, scuza-ma mami, cand i-a rupt in gradina. i-am cusut asa pe ea in timp ce plangea si i-am zis: mai taci odata!
azi a venit si mi-a zis: mis corina, azi nu am plans deloc!
ieei, that`s my girl! si am sarbatorit din priviri o victorie de inceput de femeie.


sâmbătă, 6 august 2016

dez- amagire

mami, unde vrei sa te duc cu autobuzul meu? ma intreaba toma de pe buturuga din fata mea.
ee toma, raspund eu de pe buturuga din spate, du-ma in italia.
am ajuns.
eu zambesc.
da-te jos!
mie imi e teama sa sparg jocul. unde sa cobor? ce bucata de italie sa-mi aleg? una vinovata sau una neatinsa?
mami, vrei sa dormi un pic in autobuz?
nu, vreau sa plang.
sa plangi? you can touch your head, if you feel sick. cum ar veni, you have to help yourself.
imi place rationamentul lui. creste responsabil. nu-si lasa durerile pe altii, iubitulumami.
plecam din parc. luam un autobuz deadevaratelea, neaaparat albastru, cum ii place lui.
soferul intreaba: unde vrei sa mergi?
ii spun: inainte! si scaunele pline de musulmani obositi, rad de noul situatiei.
toma e invitat sa stea jos. el refuza incurcat.
eu nu sunt invitata sa nimic. destul ca umblu tunsa si cu nesupunerea la vedere.
toma intreaba: de ce merge asta asa repede?
n-ai vrut tu cu autobuzul albastru? acu vrei si usurel. tine bine crocsii in picioare, ca asta goneste cu usile deschise.. si nu sta nimeni sa-ti culeaga tie papucii zburati de vant.
o tanti din spate striga: mai usor ba baiatule ca ne zbori de pe scaune. iar eu imi amintesc acelasi gen de lamentela in autobuzul 300 pe ruta agronomie- romana, cand eram eu tanara si fara griji de mama in aorta.
ei uite un detaliu de acasa, imi zic eu si imi zambesc pe dinauntru, ca intr-o conversatie scurta cu sinele meu, sub arsita jerpelita a autobuzului albastru.
coboram.
cumparam 2 lipii, un kil de banane, o sticla de otet de pus in masina de spalat cu ulei de lamaie, in loc de softner.
mai cumparam niste carioci, acuarele, hartie si venim acasa, sa pictam viata cum ne-om pricepe noi mai bine.
fac un sandwich cu fasole si banane, cu gandul la toast- ul ala fatal al lu elvis presley, cu banana si unt de arahide. eu am inlocuit untu cu fasole egipteana din conserva. hai ca nu e rau. toma aproba experimentul si pacalim stomacul.
ma gandesc la doamna din parcul elvetian, care mi-a pus povestea vietii ei pe tava, la o bere. 40 de ani de egipt, 2 casnicii, o greseala si o precautie, necopii, 12 pisici, ras scurt, nefericire asumata, loc de mai rau.
cand povestea m-a durut, am cerut s-o imbratisez. ea n-a zis da, dar eu tot am imbratisat-o. a ras ca un copil in bratele mele si a adaugat doar ca e prima oara cand asterne tot, in 40 de ani.
stiu. asa fac eu. deschid sufletele oamenilor. ii las sa planga. fac un pic de lumina in negura lor, si plec si eu la ale mele, ca doar am multe de rezolvat.
unde m-am dus eu in noaptea in care am fugit, am inca de povestit.
ce intelege toma cand parintii lui urla pe deasupra capului lui-burete? ce intelegem noi cand el ne bate obrazul? de ce nu ne oprim? ce orgolii aduc garantii mintite ca inimile nu obosesc sa bata brusc, de atata greu?
de ce nu vine binele odata?
am incuiat trupurile si-am lasat sufletele sa se razboiasca.
suntem 2 parinti -pereti, iar toma o mingie de tenis nestiind unde sa-si odihneasca dragostea. jucatorii lui de suflet au pus rachetele jos.
e cald. se respira inca.
se scriu ganduri, se cantareste vina, se planifica linistea.
ce scrie in dictionar la amagire? dar la dezamagire? iar daca `dez`e menit sa nege radicalul, de ce ambele cuvinte dor? credeam ca un cuvant doare iar un dez cuvant panseaza. nichita stanescule, ia fa tu lumina in necuvinte!

marți, 2 august 2016

pe nervii mei, daca te mint!

ne uitam obositi, fiecare in ecranul lui, copil sorbind niste filmulete de arta reciclabila, iar eu scotocind raspunsuri prin articolele de inteligenta emotionala.
pisoiul pe care il gazduim pentru 2 saptamani, ne da tarcoale pe la frunti, iar eu spun ferma: nu! da-te bai max jos din pat, ca tu mai lipseai!
doar n-am trimis barbatu la ma-sa, ca sa te tolanesti tu la el pe perna. hai te rog io! si el se decupeaza: bine ma bine!
toma e nemultumit. vrea alt filmulet si alt filmulet. il avertizez ca e ultimul.
el inchide laptopul de nervi, semn ca nu eu fac regulile serii. poate ca sunt mis corina cat e ziua de lunga, dar seara, poate si el sa fie mister toma, daca trebuie.
zbang, plange laptopul sub furie.
tac.
si sa stii ca nu ma mai uit la nimic! si nu mai dorm cu tine in pat. si sa nu ma pupi ca nu vreau. si ma duc la mine pe saltea sa plang.
tac.
plange in perna. apoi se ridica. si maine nu mai merg la gradinita. si tu si tati puteti sa plecati de acasa, iar eu raman aici. si ies si din camera acum, daca vreau, merg sa plang pe canapea.
du-te sa vezi ce face max, sugerez eu!
unde?
la baie, cred.
l-am gasit. se uita la mine.
cred ca s-a speriat ca ai strigat. vrei niste apa?
da, vreau.
ma uit la nervii lui, nervii mei. asa urla si ego -ul meu cand vrea sa planga si sa loveasca, sa dea si sa primeasca. copilul asta pachet de nervi, e cea mai buna promotie a raftului inimii mele.
imi pare rau ca am strigat, isi sughite el o jumatate de lacrima.
si mie imi pare rau ca te-ai suparat.
il imbratisez si mor. el se lasa moale la mine in brate. cum sa mor? cum sa-l las? pentru el, n-o sa mor niciodata.
venim in pat.
a uitat ca mi-a promis ca nu mai doarme cu mine.
se scuza iar ca a strigat.
il pup si-i spun ca nu vreau sa adoarma suparat. iar el imi pupa palma, da, mi-o pupa.
am invatat azi cine sunt cand ma enervez.
si poate a invatat si toma ca nervii nu duc la mai bine. l-am lasat sa-i consume, ca-ntr-o oglinda vie, de care sufletul nu se teme. unii ranesc fugind la nervi, iar altii ranesc stand. daca ai gasit calea de mijloc, toma, esti salvat, pe nervii mei, daca te mint.