miercuri, 28 august 2013

acasa

mi-era dor sa scriu.
nu v-am povestit cum s-a decis in consiliul de familie ca mai bine eu si tomica dam o fuga in romania, data fiind situatia inversunata din egipt. as fi vrut sa detaliez bucuria, nerabdarea, anticiparea dorului de tatalutomanevoia de fuga, de liniste, de rupere de ritm, de intins pe iarba de acasa, de inmanat copilul bratelor obosite de atatea imbratisari mintite pe skype.
m-am temut ca propagand nerabdarea, stirbesc din reusita parasirii egiptului, compromit minunea, o impiedic sa se intample si n-o sa stiu sa ma descurc cu dezamagirea. sa ma iertati ca am sperat cuminte in gand, neimpachetand decat in ultima clipa, impartind cu tomica zambete marete iar cu tatalutoma povesti, lacrimi, planuri, imbratisari.

[drumul spre aeroport, pe stare de urgenta, printre tancuri si filtre de politie, cu soarele de un rosu fosforic, grabit sa incheie o zi grea si sa ma trimita pe continentul batran - in alta poveste..]

uita-ne la pucioasa. bifam ca niste eroi ai bucuriei toate reintalnirile emotionante cu bunicii, strabunica, rudele, vecinii, gainile, pisicile [avem o pisica noua, gagica cu care pisoiul familiei a decis sa traiasca in concubinaj, si pe care ai mei n-au mai apucat s-o alunge ferm, ocupati cu venirea de pe campul de lupta a celui mai brav dintre nepoti- unicul de altfel].
bifam si toti cainii orasului si ai satelor din vecinatate, rate, porci, o vaca, greieri - ah greierii, coloana sonora a copilariei mele, pe care natura mi-o redaruieste iar si iar si iar.
uitam greul, pansam oboseala, descoperim rasete noi, mancam cele mai proaspete rosii.
cate un tantar oportunist mi-l musca pe toma de ureche si mi-l umfla de mi se vaita cu lacrimi.
il pup si-i dau sa bea niste zeama de lamaie, sa trimitem niste vitamina C acolo la muscatura sa lupte cu veninul. rupem si-o frunza de aloe vera de pe prispa si ungem urechea; hai turturel ca pana maine, cu dragoste si cu vise, suntem ca noi.

ploua mult. ce dor imi era si de ploaie. de clarul vazduhului, de aerul tare pe care nasul il duce cu graba la creier dand voie  gandurilor sa se puna in ordine, planurilor sa se amane, temerilor sa se dizolve.
il infofolesc pe turturel si il scot la plimbare.
il ploua pe nas, dar stiu ca ii place.

e prima lui plimbare in ploaie si mereu a stiut sa ia inceputurile in piept cu deschidere, necunoscutul cu stralucire in ochi, apa cu zambetul pe buze.
suntem acasa turturel.
am plecat de acasa ca sa venim acasa, sa ne umplem sufletele si sa le ducem senine iar acasa. e un drum viata tomica, iar acolo unde ni se duce dorul pana la lacrimi, se cheama acasa. fii om bun, mergi mult si asterne-ti case mici si calde, oriunde ti-o bate inima mai abitir.
 

 

vineri, 23 august 2013

si eroii dorm dupa amiaza

ce-mi place la tomica incredibilica - cum il striga tatalutoma de fiecare data cand ne surprinde cu un gest, o reactie, un zambet de inceput de lume si sfarsit de razboaie la un loc, e ca atunci cand se trezeste noaptea si se cere mutat din patutul cu maracini in gloriosul pat de oameni mari, nu scanceste lungit, ci se ridica in picioare, se tine de marginea 'custii' si plange uscat, cu fata de milog.
e o demnitate sacra in cerseala lui in picioare. se intampla sa fiu in camera si sa percutez imediat sau sa fiu mai departe si sa vin cand plansul se va fi intetit.
ma asteapta acolo drept si nefericit, cerandu-si vertical dreptul la niste lapte, la apa poate, la o poveste, la o giugiuleala, la certitudinea ca nu e singur cu visele astea complicate.
ma cearta, il ridic si ma iarta.
adormit asa cantareste vreo 10 kile. il simt greu, tot mai greu si imi promit c-o sa mananc mai mult, un pic mai mult.
cata nevoie are de mine. si cum n-as mai sti sa traiesc fara el.
ce adevaruri simple! atat de simple ca bat oboseala, greutatile, grijile, tot. si aduc numa pacea, dormitul cu incredere in patul mare, care ne primeste pe toti 3, sa transpiram, sa ne perpelim ca niste frigarui si sa ne zambim dimineata cu aceleasi guri, mai noi cu fiecare rasarit.


cat despre somnurile de peste zi, cred ca naravul neoboselii l-a mostenit de la mine. imi amintesc perfect ardoarea din copilarie de a explora cu ochii deschisi pana ce o nebanuita forta a odihnii 'necesare', m-ar fi rapus pe furis. poftiti de savurati o poza de dinaintea unui somn de zi, ca sa vedeti ca si super-eroii dorm un pic dupa-amiaza, odihnindu-si zambetele in spatele suzetelor, abandonandu-si aripile pentru vreo 45 de minute, ca sa poata salva lumea de la prapad iar si iar pana n-or mai fi inimi de miscat.

miercuri, 21 august 2013

pensat pe stare de urgenta

lucrurile par sa se mai aseze in egipt. nu e liniste, n-a fost niciodata, nici n-o astept.. dar tensiunea care insoteste evenimentele m-a cam obosit.
armata isi vede serios de starea de urgenta, captureaza pe ici pe colo cate un lider important al fratiei musulmane spre usurarea celor care isi plang prea multi- mortii.
mai ard niste magazine, se mai arunca niste pietre, se intervieveaza in masa egipteni de rand satui de atrocitatile fratiei musulmane. un baiat ii ruga ieri pe politisti sa fie un pic mai barbati si sa nu mai piarda timp si maniere, arestand cate un vinovat ci sa gaseasca forta sa-i impuste pe loc, ca merita.
reporteru isi face treaba, cum l-a invatat sefu lui si zice, pai credeti ca solutia e raspunsul la violenta cu violenta?
da! zice baiatu cu prieteni morti, cu rude moarte, fara prezent, fara timp, fara nimic de pierdut.

e cam greu..

in alta ordine de idei, pe dupa-amiaza se creaza o isterie generala pe strazi, taman la ora la care il scot eu pe toma la promenada.
conform starii de urgenta impusa de armata saptamana trecuta, toata suflarea trebuie sa fie in casa, dupa ora 7 seara.
deci pe la 5 incep sa furnicareasca microbuze intesate de oameni dinspre treaba spre lancezeala, dinspre realitatea murdara de afara spre realitatea sangeroasa de la televizor. pe dinafara microbuzului, ca intr-o hora a dementei, stau impresurati vreo 10 curajosi, cocotati pe bara din spate, atarnati de capota, sustinuti de pe geam de bratele ferme ale celor dinauntru.

ma gandesc la autobuzele bucrestiului pline de individualisti suparati unii pe altii, ca pute, ca ploua, ca una, ca alta.

e de studiat intalnirea dintre un astfel de microbuz cu o masina 'straina' eleganta si singura, pe contrasens. incearca domnu din scaun de piele sa-si faca dreptate. microbuzul-balaur cu 50 de guri se zgaieste la el si jeppu da cuminte in spate, facand loc. 
ma intreaba toma daca e vreo problema, ii zic nu mami, se grabeste lumea.. si n-au toti parte de luxul propriului carucior ca tine.
aa, ok!

nici nu stiu pe unde sa cotesc, sa evit vacarmul. dibui 2-3 stradute mai inguste, si le frec inainte si inapoi vreo 15 min. dau de un cabinet cosmetic. intru cu tot cu vehicol cu minune de turturel in el. e bezna.. dar merg inainte printr-o camera a oglinzilor. aici e ca la castelu peles tomica, o sa te duca mami intr-o zi daca esti cuminte!
promiti?
sigur ca promit!

ma intreaba o voce de la capatul oglinzilor: min? adica cine? zic si eu: corina! 
strabat un coridor si dau de cateva tanti sporovaind intr-un semi-intuneric caldut. imi plac cabinetele cosmetice cand lipseste curentul. se odihnesc feon-urile, ondulatoarele, aerele conditionate, televizoarele cu show-ri proaste, doarme tot artificialul. doamnele sunt fortate sa vorbeasca despre viata adevarata si sa se asculte intre ele. ce provocare!

zic ca as fi vrut un pensat, dar daca nu e lumina, vin maine. tanti cosmeticiana zice de ce maine?.. treci aici la geam ca uite-acu esti gata. hai bine, da sa ma faci frumoasa. ea: pai da cum?
il las pe toma cu restul tantilor care il giugiulesc, il asalteaza cu fel de fel de curiozitati. el nu le zice nimic.
ma penseaza tanti cu papiota ei magica.. zic nu prea mult. 
nu ma nu, stai linistita!
zic: vezi ceva?
simt, zice ea. stiu io cat trebuie
hai bine.
sunt gata. ma uit in oglinda mai mult degeaba.. dar zaresc un fir nesmuls si ii zic, da-mi penseta.
ea: ai gasit ceva?
zic: 1
ea: e hai nu sunt 10.
hai ca m-ai facut frumoasa.
ea: ti-am zis!

incerc sa platesc dar n-am schimbat.. si cred ca am fost singura ei clienta azi.
las ca imi aduci maine.
gasesc totusi cateva monede si i le las.
pai astea sunt pentru ce? zice ea cu un fel de certitudine ca munca ei face mai mult.
zic astea asa, ca ai fost draguta. si plata plata, maine.
aaa, ok, mersi kuki sau cum ziceai?
cori, zic.
mersi cori!

turturel, cum iti place?
scoate-ma din maghernita asta si-ti zic cand te-oi vedea. te iubesc oricum!





marți, 20 august 2013

As spiritual searchers we need to become freer and freer of the attachment to our own smallness in which we get occupied with me-me-me

buna seara sufletele mele de acasa si de prin colturile lumii, ca asa imi gadilati sufletul cand ma cititi care de pe unde..
ramasesem fara apa curenta aseara.
daca ar fi sa atribui o senzatie unei case cu bebelus in ea si fara apa la robinet, as da tarcoale depresiei si aproape ca m-as opri acolo, daca nu m-ar astepta o zi plina afara din casa.
m-am descurcat sa spal fructele cu niste apa salvata de soacra-mea acum vreo 2 luni in niste sticle de plastic sub chiuveta.
am incercat sa depasesc frustrarea nespalarii blenderului, zicandu-i lu toma ca alti bebelusi mananca niste chimicale intr-un borcanel dichisit, in timp ce el primeste mango de-adevaratelea, cu banana, cu portocala si cu para.. si ele de-adevaratelea. si daca il prind ca nu termina cescuta.. o sa-l scrutez dezamagita.
dar el e baiat bun, ghogart ghiogart lingurita dupa lingurita.. cateva merg pe piept, altele dupa ureche, dar per total.. se cheama mic dejun luat.
la final de interventie cam 20 de jucarii de plastic zac pe jos, aruncate rand pe rand de toma cu fiecare lingurita de smoothie pe care mi-a ingaduit sa i-o administrez.
apreciez.. si las jucariile pe gresie, pentru cand va fi sa vina apa.
ne mutam la baie, unde tati varsa pe copil apa dintr-o canistra, salvata tot de soacra-mea. nici nu putem sa ne vaitam..
adica eu incerc, dar nu ma compatimeste nimeni, deci ma gasesc penibila.
apoi si in spalatul pe dinti in astfel de conditii precare, daca e sa fiu romantica, e  un soi de apropiere calda cand tu ii torni lui si el tie si vrei sa fi generoasa si-i dai mai multe picaturi decat e nevoie.. ca sa vada ca-l iubesti.

pe drum spre gradi imi manifest speranta ca macar acolo sa gasim apa. tatalutoma imi spune ca daca problema e numa la noi in bloc, atunci nu tre sa ne ingrijoram. ar fi mai nasol daca toata tara ar avea de suferit. inteleg iar cu ce socialist m-am maritat, oftez si zambesc iar el intelege ce cred si-mi zice: ne completam, nu-i asa?
nici la gradi apa. ma ingrijorez. numai eu. restul lumii, consumatoare de servetele umede, nu intelege de ce sunt trista.
planific o vizita unei prietene bune care locuieste intr-o zona cu apa si salvez dupa-amiaza.
mergem la un restaurant sofisticat, eu din dor de eliade ma delectez cu niste indianisme, iar toma primeste niste mango proaspat. ma intreaba: iar mango? si zic: numai azi mami, hai ca tara arde, n-avem apa.. fii rezonabil. ok zice.. si mananca tot. bravoooo
ajungem acasa dupa o ora de trafic.
as vrea sa urasc tara asta, dar apoi imi amintesc de zile cu cate 2 ore in trafic in bucuresti.. si imi retrag ura.
a venit apa!!!
imi vine s-o las sa curga rauri si sa spele baie, jucarii, bucatarie, vase, pacate.. tot.

pun copilul in chiuveta.
ii place. atat de mult ca nici n-are nevoie de mine.
e timpul lui cu el, sub jet. apreciez postura meditativa si-i fac o poza pentru vesnicie.
mai ca-mi vine s-o pun de un workshop de initiere in meditatie, la chiuveta sub jet, pentru bebelusi, ca tot ne dau astia afara de la gradinita.

ia zi guru, ai inmuiat curu? te mai las?
ia-ma ca m-am calibrat, imi zice. aproape ca am curatat mentalul de nevoi primare. da-mi totusi niste lapte, dar fara mango, te rog io!

vineri, 16 august 2013

cairo. orori puternice. inima rezista

nu plang cu lacrimi. e un plans nou, dinspre afara spre inauntru. dinspre masacru spre bucurie, dinspre haos spre ordine, dinspre groaza de pe strazi spre pacea sufletului.
egiptul arde iar.
fratia musulmana s-a remobilizat, vandalizand orase, omorand cu sange rece, raspandind teroare. nu tin numarul mortilor, incerc sa-mi vad de toma, sa-i improvizez jucarii, sa-l scot din plictiseala, sa nu-i transmit vidul din inima mea, nodul de la mine din gat.

traim intr-un cartier linistit. ce mai pansament de cliseu!
atat de linistit ca pot sa ies cu caruciorul prin fata blocului si sa dau cateva ture anoste stanga dreapta, fara ncio panica.

ai mei ne-ar fi vizitat saptamana viitoare. cu zacusca, cu bulion, cu bucurie.
probabil ca vizita sare din schema pe un astfel de fond trepidant.
n-avem timp de plans dar pe toti ne doare sufletul.
noroc ca toma ne stoarce  de zambete pe skype si ne prefacem toti stapani pe nefericire.
uite tataie ce shaker mi-a facut mami cu boabe de orez in sticla de-o juma.
si tataie percuteaza si pune si el niste boabe de fasole intr-o sticla de borsec si uite cum zdranganesc in sincorn, nepot si tataie, cairo-pucioasa nedus-neintors.

tatalutoma e impietrit, dezumanizat, cu mainile la tample. isi vede tara arzand, intr-o durere mai mare decat pot eu sa cuprind.
nu-i cer raspunsuri, nu presez, nu ma dau batuta..
il iau pe toma la subrat si ies afara, in perimetrul permis. imping trista un carucior rosu c-o minune cu doi dinti in el.
ah tomica ce pamant ti-ai ales..
nu dau vina pe tine, incerc doar sa fiu blanda cu mine cand doare.

expira timpul alocat plimbarii, urc scarile trista cum le-am coborat, cu un toma un pic mai obosit.
vecina de la unu, maha, e fericita ca ne-a prins trecand pe langa usa ei. turturel ii raspunde la fericire cu un zambet laa
arg si o limba in cerul gurii.
o doare indispozitia mea si mi-o trateaza ad-hoc cu un martini cu gheata.
zic, uite ma ca nu e totul pierdut.
ai casei il preiau pe toma, se zbenguiesc cu el juma de ora iar eu cu maha tainim martiniul si punem tara la cale, nu foarte in serios ca la snipere nu ne prea pricepem.
le multumesc tuturor ca il iubesc pe toma iar ei imi multumesc ca le-am dat sansa sa petreaca niste timp cu el.
ne credem pe cuvant si plec in casa cu moralul martinizat.

toma nu se lasa adormit neam. elicoptere, vesti proaste, tensiune, neputinta.. toate se varsa asupra patutului, ca un baldachin al fricii.
ii dau apa si ii cant toate cantonetele pamantului. adoarme transpirat abia la feliz navidad.

merg la bucatarie si incropesc un sandwich sofisticat, cu lipie, branza rumi, salata verde, ceapa rosie, nuci si sirop de curmale. inainte sa-l sacrific, ii fac o poza. puteam mai bine, dar nu mai revin, impiedicata de mesajul card full.
sadwichutul intra lejer si se aseaza langa martini, prefacandu-se de-a cina intr-o tara linistita.
mergem inainte.











miercuri, 14 august 2013

stare de urgenta in egipt sau cum ar spune toma of of si-un cartof

of. inchei o zi grea, petrecuta mai toata in casa, intrucat strazile cairoului au cam fumegat sub incrancenari sangeroase intre fratia musulmana si fortele armate.
am incercat sa mentin buna dispozitie cu care m-a trezit toma ca in fiecare dimineata, in care se arunca in aventura asta numita viata.
tara mirosea a tensiune, dar mi-am vazut de sucul de fructe, de cafea.. de mersul la gradinita.
un val de gaz lacrimogen a invadat insa cartierul, lumea s-a panicat si a trebuit sa evacuam.
ne-a prelevat tatalutoma asudat, ferm si  precaut. impingea caruciorul cu o viteza de neegalat din partea picioarelor mele asa ca mai mult alergam pe langa carucior zambind, ca mi se parea un pic haios. m-am uitat inapoia gradinitei, de unde venea niste fum negru.. dar el nu mi-a dat timp sa reflectez asa ca mi-am vazut de alergata.
un nene ne-a zis: nu va temeti ma copii! egiptul nu face rau nimanui.
i-am zis lu tatalutoma: mie nu mi-e frica.
mi-a zis: hai mai repede!
am trecut pe langa piata. ah cate mi-as fi luat! dar nu era vreme. pietarii au strigat: toma toma, zambind.. cred ca zambeau si ei de penibilul alergatei mele, in care, by the way, nu credeam.. poate sunt o naiva, dar nu simteam ca trebuie sa galopez.
tatalutoma a vazut mai multe ca mine in 2 ani de revolutie, asa ca nu mi-am permis sa detaliez conceptul de nefrica taman acum.

am ajuns acasa. m-am dat puternica si-am parcurs paginile de facebook ale catorva prieteni egipteni. am dat peste niste orori care m-au zguduit. am plans o vreme la tatalutoma in brate, m-a rugat sa-mi limpesezc mintea de imaginile alea si sa ma uit numa la toma toata ziua, ca de la el vine sensul.
asa am facut.
apoi revolutionarul s-a decupat. era al tarii acum. nu iesi din casa, nu deschizi usa nimanui, it's all about safety today! mi-a zis.

tomica a mirosit prizonieratul si s-a pus pe vaitat.
i-am rasturnat toate jucariile pe podea, incapabila de idei creative. s-a plictisit repede de toate.
l-am pus in premergator. mi s-a facut foame. in casa numa cartofi. o sa-i prajesc si-o sa-i mananc cu usturoi, na!
tomica: si eu?
zic bine, unu fiert merge la tine, cu marar.
m-am apucat de curatat cartofii, pe canapea, sa pot sa supraveghez carlanul in premergator.
era prima data cand mi-as fi dorit sa stiu mai multe despre arme, sa ma fi uitat si eu la pana la capat la niste filme americane, sa disting intre sunetele cu adevarat periculoase si cele neingrijoratoare, care veneau din strada. mi-a explicat tatalutoma pe fuga ca daca e poc poc e numa gaz iar daca e phiu phiu, atunci e impuscatura.
intre pocuri pocuri se auzeau sunetele pasnice ale pieselor de table, de la vecinii mei de scara.
unde sa pun cartofii? ei uite ii asez si eu usurel pe mileul lu soacramea, ca n-o fi foc.
ma sperie o bubuitura puternica, urmata de inchiderea ferma a cutiei de table. gata cu joaca!

uite ca pusul cartofilor pe mileu n-a fost semn bun. toma profita de ratacirea mea si-mi insfaca un cartof. il las sa-l rontaie, ca-s altele mai nasoale pe lumea asta.

urmeaza un chat  pe skype cu bunicii lu tomica de la pucioasa.. dragii de ei, ce-i mai ingrijorez.
sau cred ca doar ne prefacem ingrijorati. in fond suntem toti niste puternici. ma rog sa se limpezeasca tara intr-o saptamana si sa mi-i vad aici aahhh.

vine seara cu greu. toma e epuizat si nervos. o baie scurta la lighean.
tati, vino sa-i taiem unghiile ca e agitat si nu vreau sa vad sange.. iar.
vine tati si-i sopteste o poveste in timp ce eu sacrific unghiuta dupa unghiuta:

a fost odata ca niciodata un baiat minunat. tomica gorgeous-ica. facuse baie la lighean si arata atat de fresh, in ciuda tutror masacrelor de peste zi. cum reusea?

gata unghiile. tati pleaca la stirile lui. tomica mi se pozitioneaza la san. il iert pentru tot fuzzinessu de peste zi. si el ma iarta pentru toate ratacirile.

il las sa adoarma nespalat pe dinti.
imi asigur sufletele dragi ca suntem bine toti si ma culc.
si oricat as vrea sa ma supar pe tara, pe vremuri, ma impiedica un gand. acela ca mai vinovati sau din intamplare, au pierit vreo 150 de suflete azi. iar familiile lor nu pot sa doarma acum.
eu inca pot!




luni, 12 august 2013

oamenii mari s-au cam pierdut pe ei, tomica!

dincolo de oboseala, neajunsuri, temeri, intrebari, adusul unui copil pe lume si mersul cu el prin viata ma reveleaza in fiecare zi.
toate incercarile lui de inceput de drum ma deruleaza inapoi; ma incita deslusirea sensurilor din perspectiva ne-fricii, a entuziasmului descoperirii, a verificatului adevarului cu cine stie cum iti bate tie inima.
e minunat cum ne da viata lectie dupa lectie despre cine suntem, despre cine alegem sa fim mai departe, despre cat de mult ne mintim pe noi sau despre cat de reale sau de pretinse ne sunt libertatile.

ma uit la toma cat de falnic se ridica in picioare, cum radiaza cand ajunge singur la cate o jucarie, cata siguranta emana atunci cand poate sa faca si sa dreaga fara ajutorul adultilor. setea asta de independenta, naravul explorarii, nerabdarea de a pune singur o talpa in fata celeilalte, potrivind in compasul bulanaselor lui ferme ceea ce se va cheama 'primul pas'.. ahh.
in fiecare dimineata cum deschide ochii se ridica in genunchi, se sprijina de ce apuca, sperand poate ca din toate visele de peste noapte s-a plamadit o forta noua care azi o sa-i aduca liberatea locomotiei.

si ma gandesc ce se strica in oameni pe masura ce se fac mari? unde se rupe vraja?
de ce uita mintile si corpurile efortul depus pentru castigarea libertatilor? de ce uita inimile satisfactia asumarii fiecarui inceput esential?

tomica, omu lu mami mic, trebuie sa stii ca oamenii mari s-au cam pierdut pe ei. da da, oamenii astia - care stiu sa mearga, sa manance singuri, ajung cu o intindere de brat la toate cablurile dupa care tanjesti tu cu varful limbii scos in coltul gurii de concentrare - sunt satui de libertatile lor. au ajuns sa depinda de buletinele meteo ca sa-si planifice zilele, se indoapa cu panica din media ca sa afle de prin lume, asteapta reducerile ca sa afle cu ce 'aleg' sa se imbrace, isi organizeaza cumparaturile nu in functie de necesitati ci in functie de ofertele mintite de supermarketuri cu fonturi uriase, merg in vacante nu unde li se pare lor interesant, ci unde au mai fost niste prieteni si i-au convins ca e misto, nu se mai joaca afara, se joaca inauntru, in niste cutii cu rezolutii fabuloase, zambesc fals altor oameni de care cred ca au nevoie si se vaita de plictiseala tomica, de rutina.

n-au nevoie ca tine sa descopere viata. au descoperit-o si i-a cam dezamagit. nu le-a dat ce nu le-a promis!
si-atunci sistematic, ca intr-un dans bolnavo-conformist, si-au cedat libertatile altora mai 'destepti' ca ei.
nici nu mai stiu care sunt libertatile lor fiindca le-au amestecat cu ne-initiativa, cu lancezeala, cu pacaleala ca un altu are grija sa sa le fie lor bine.

cam asta e lumea tomica.
cam asta e adevarul.
tu vezi-ti de naravuri si cucereste mersul, vorba, fauritul de lucruri cu mana ta. o sa vezi ca dobandirile astea pot sa strabata lancezeala si fricile oamenilor si te vor trimite la inimile lor. talpile goale or sa-ti spuna ce-are pamantul de zis iar universul e in general baiat de treaba si trimite inspre fiecare dupa trebuinta. sau pe fiecare catre trebuinta.
cheia e intelesul adevaratelor trebuinte, limitarea numarului lor, potrivirea lor pe cine te-ai nascut tu sa devii.
poate ca n-o sa fie mereu usor drumul spre aflarea lor. 
ai maini mari ca tati, iar din ele iesi-vor minuni, asta stiu, simt, inteleg de pe acum. apoi printr-un miracol anatomic inima ti-e mare cat pumnul, deci s-o asculti fiindca ea te cunoaste. bate frumos si cinstit de cand te-am vazut la ecograf prima data, minune de centimetru ce erai.. 
nu-ti lasa libertatile in grija altora. pretuieste-le in numele entuziasmului cu care ti le vei castiga una cate una!


duminică, 11 august 2013

elemente de estetica uratului

din strada aud niste tobe improvizate, sloganuri urlate cu patos, claxoane. nu ma impacientez, incerc sa ciulesc antenele deja antrenate si sa discern intre un concert prost de final de ramadan sau un protest de-adevaratelea.
cand printre claxoane isi face loc sirena primei ambulante, il sun pe tatalutoma. nu stie de niciun protest atat de aproape de noi, dar e intr-o sedinta si imi sopteste sa ma culc linistita.
il 'mersi, te pup!' si eu si ma orientez pe facebook catre o gagica egipteanca pe care o banuiesc mare consumatoare de tv. imi confirma ca un mars al fratiei musulmane e in trecere pe la mine prin cartier, dar nu sta mult. au alta tinta.
zic aa ok, ce bine !?!

ma intorc la timpul meu care se scurge in al lui toma ca-ntr-o clepsidra a daruirii fara margini. nu-i nici o metafora, toate mamele stiu ce zic.
de partea lui toma a clepsidrei se doarme pufait.
de partea mea a clepsidrei se mai spala niste vase, se mai coace un dovleac, se improvizeaza un sandwich dintr-o lipie cu halva si nuci.. si se serveste cu iaurt, in picioare. ma satur. ma gandesc ca as fi putut sa stau jos si sa mananc in pace, ma condamn ca n-am facut-o si ma asez pe un colt de scaun, post sandwich. nu e nicio branza. ma ridic

vopsesc 3 sticle de plastic pe interior, arunc in ele niste boabe de linte si ii incropesc lu toma 3 shakere, numa bune de zdranganit maine la micul dejun. 
am observat ca-i plac surprizele mele asa ca in fiecare seara ii fac din cate un cacat cate un bici, sa ma ierte maica-mea de indrazneala, dar cam asa s-ar defini efortul meu creativ, atat de elegant abordat de arghezi in estetica uratului.. dar asta in alta clepsidra.

azi i-am cumparat un balon. doamna vanzatoare s-a grabit sa mi-l sufle. i-am explicat ca nu e nevoie si ea mi-a taiat-o scurt cam asa: stai ma fata linistita ca doar ti-l verific sa nu fie spart. apoi l-a frecat de bluza dansei, l-a infasurat intr-un servetel, semn ca acum e septicizat.. si mi l-a vandut.
am venit acasa, l-am mai umflat si eu odata, spre gura cascata a lui turturel, am azvarlit in el niste boabe de orez si uite c-am mai incropit o minune.

va mai spun una de azi de la piscina si ma culc.
eram cu el in apa, se flescaia cu incredere, sustinut de mine de la subrat, iar cu picioarele piruetand apa. ha ha ha hi hi hi, se apropie de noi 2 fetite dolofane care pesemne ca mi-l ochisera pe golan de ceva vreme, de-au uneltit sa mi-l pupe fiecare pe cate un obraz, fara sa ma intrebe daca se poate.
n-am apucat sa zic decat opa!.. el s-a uitat incurcat la mine, apoi pe rand la dolofane, eu i-am dat de inteles ca e de bine si am depasit cu totii acest moment 'particular'.
zic trece-l si tu tomica la palmares ca in povestile tale cu baietii asta o sa fure toate punctele.

joi, 8 august 2013

10 luni 10 deprinderi

am citit recent fraza asta: children learn best when they can see the kind of impact their behavior has on the feelings of others.. 
si am inteles ca mi s-a tot confirmat in decursul celor 5 ani de cand lucrez cu copiii lumii, dar mai ales in ultimele 10 luni, de cand m-a cadorisit viata cu toma, de cand toate instentiile mele se reflecta in zambetele lui, toate intrebarile esentiale il includ, toate eforturile mele il rezulta, toata linistea lui imi pazeste visele.

m-am gandit sa detaliez putin conceptul asta de invatare neprogramata si o sa enunt aici cam cate lucruri am constatat eu ca a invatat toma in lunile lui 10 de inceput de viata, fara ca eu sau tatal lui sa ne propunem sa-l invatam ceva:

1. a invatat sa detecteze intentiile bune in lumea care se apropie de el. zambeste aproape tuturor oamenilor, mai putin celor care se mint pe ei.

2. a invatat ca atunci cand ii spunem bravoo! suntem mandri de el si poti sa sesizezi pe toata fiinta lui o aura de incredere.

3. a mai invatat ca atunci cand mami zice nu! el trebuie sa se opreasca din ce face. se uita la mine pe fata si gaseste un zambet cinstit, dar autoritar.. si rade ca prins in fapt. de cele mai multe ori declikul asta e suficient ca el sa renunte la ceea ce facea. eu imi fac datoria si explic de ce nu e bine sa continue ce facea.. si n-am nicio garantie ca intelege conceptul, dar macar ma percepe serioasa. niciodata agresiva.

4. in fiecare seara se spala singur pe cei 2 dinti pe care ii poseda. a fost fericit ca s-a inventat un obiect pe care poate sa-l duca linistit la gura. apoi s-a incarcat cu reactia noastra de bucurie, cu incurajarile noastre vehemente.. si a inteles ca e un lucru bun, daca pe mami si pe tati ii bucura. il las sa se prosteasca cu periuta o vreme si apoi i-o iau. zic: hai ca nimeni nu spala 10 minute la 2 dinti. 

5. e baiat cu obraz si atunci cand il punem la masa cu noi, suge linistit din rosia/ portocala/piersica lui si ne lasa sa mancam mancaruri de oameni mari. intelege ca noi mancam altceva, dar se concentreaza pe farfuria lui. ce baiat fin, ce caracter!

6. a invatat ca atunci cand e obosit sau nervos, ii dam niste apa. o bea si zambeste, ca dupa un premiu. il iubesc mai mult cu fiecare gura de apa de care se bucura si sper ca obiceiul asta sa-l tina departe de tentatiile artificiale pe care viata o sa i le scoata in cale.

7. la gradi stie cand e ora 1 si mami trebuie sa intre in camera bebelusilor, sa-l imbratiseze si sa-l ia acasa.
putin inainte de ora 1 se cuminteste, sta intr-un sezlong sau intins pe saltea si asteapta.

8. a invatat sa bata ritmul pe orice suprafata plata- masa/ capac/ spinare de mami, piept de tati. initial erau doar niste pleznituri aritmice,  pe care noi le-am incurajat cu bravooo.. iar tati care are mai mult ritm in degete ca mami, i-a dublat bataile fara forta, dar cu sens, pe suprafata corpului. nu m-am gandit niciodata pana acum, dar cred ca e o metoda excelenta de a incuraja copiii sa gaseasca calea ritmului..

9. a inteles ca atunci cand mami se pupa cu tati se rescrie gestul ala de iubire din care el e plamadit. se uita pe rand la fiecare dintre noi sa vada poate daca amandoi suntem la fel de sinceri in lipeala asta cu sunet. ne gaseste la fel de fastacito-senini si ne rade amandurora cu jumatate de ochi stang inchis.. imi place mult firescul asta cu care ne invita el din cand in cand sa ne verificam sentimentele.

10. a invatat ca atunci cand mami deschide skype-ul, el trebuie sa rada cu gura pana la urechi si cu limba in cerul gurii. nu e un ras spontan, e un fel de ras programat, pe care si l-a insusit stiind ca de partea cealalta se afla negresit cineva care il iubeste si care ii merita toata bucuria. 

cu siguranta mai sunt fel de fel de indeletniciri pe care le poseda si care nu mi-au venit in minte. vroiam doar sa vi le impartasesc pe cele pe care le-a asumat natural, folosind inima ca principal motor de cautare.

n-am niciun plan pentru cand ar trebui sa stie pe dinafara culorile, cifrele, poeziile si cantecele serbarilor lumii. sau daca va fi sa le stapaneasca in limba lu tata mare sau in limba lu tacso sau intr-una noua care sta sa apara.
vreau doar sa-si urmeze inima in fata oricarei alegeri pe care viata i-o va aseza in minte.
sa-i bucure pe ceilalti cu starea lui de bine; daca i-o fi greu sa bata ritmul ii prima tabla care ii iese in cale, sa bea apa cu incredere cand e obosit iar cand l-or dezamagi oamenii sa se intoarca la mami si la tati si sa reverifice cinstea ca stil de viata.




duminică, 4 august 2013

in forma

pe vremea in care pendulam carieristic intre corporatie si gradinite, teatru si edituri, am decis ca trebuie sa merg la sala, macar de 2 ori pe saptamana.
aveam 45 kg si nu ma preocupa doamne fereste slabitul, ci un soi de deconectare, de let go, dupa care creierul meu tanjea istovit.
imi biciuiam corpul in sedinte crunte de combat-force si plecam de la sala mai mandra de mine cu fiecare flotare. 



nu prea apucam sa merg pe jos, nevoita fiind sa ating 5-6 destinatii zilnice dintr-un capat al bucurestiului la altul.
am dus-o asa vreo 2 ani. ma simteam tonica, dar sleita, puternica dar istovita, o schiloada cu muschi respirand incurcat. 

m-am apucat de yoga. la inceput a fost greu. vroiam mai repede, nu intelegeam lancezeala aia profunda, cracanaturi cu bratele ridicate spre neoanele scumpe ale worldclassului, salutand soarele seara la 9.
m-am mai linistit. am invatat sa respir. m-am indepartat de tehnicile de autoaparare si m-am uitat mai mult in mine. un pic de pilates, un pic de meditatie, am fugit din corporatie, am mers mai mult pe jos.
ma reparam. aveam tot 45 de kg dar le purtam mai relaxata, le respiram mai cinstit.

azi toma are 10 luni. probabil ca si vreo 10 kg. eu sa tot am vreo 42.
il port cate 5 etaje in brate, de 3 ori pe zi, de cele mai multe ori langa el in brate stau niste alte 3-4 kg de cumparaturi. merg pe jos impingand caruciorul pana la gradinita, pana la piata, pana in parc si inapoi. probabil ca sunt 2 ore adunate, zilnic, negresit.
il alaptez de vreo 4 ori ziua si tot de vreo 4 noaptea.
dimineata imi da timp sa beau o gura generoasa de apa si apoi mi se urca pe gambe. duc 8 ridicari la piept cu el razand in hohote. abdomenul e incordat, fesierii la fel. nici nu s-ar putea altfel. nu ma doare nimic. sau poate doare, dar rasul lui topeste tot.


probabil ca per total azi fac acelasi efort ca mai acum 2-3 ani, cand tomica inca nu ma alesese sa-l nasc.
port cam acelasi corp prin lume, numai ca mai implinita.
merg asa prin praf ca o inima cu 2 picioare.
nu platesc abonamente la sali sofisticate, nu lucrez cu haltere din otel.
mi-am atasat la piept o greutate vie, cu limba pe-afara de atata ras.
si n-am nevoie de oglinda sa stiu ca sunt bine. ma uit la el si totul se leaga. pielea respira, muschii sunt mai antrenati ca niciodata, inima bate corect, ca nebuna.




vineri, 2 august 2013

cairo portocaliu aprins

doarme ingerelul de toma in patul oamenilor mari fiindca dintele 3 nu vreasa iasa fara plans. afara tara arde literalmente, adica nu e nicio constructie poetica, e adevarul adevarat cum ziceam in clasele primare cand ma juram in spatele blocului, la filatura. 
fratia musulmana s-a bezmeticit, intr-o ultima zvacnire, intrucat armata s-a cam plictisit de haos si i-a rugat frumos pe baietii cu ciomege, cu poza lu morsi pe frunte, sa mearga acasa. 

lu toma i-am pus niste muzica clasica, de uns somnuri agitate, de chemat pe mos ene cu vise frumoase si cu dinti trainici.
daca elicopterele n-ar zbura atat de jos, nu mi l-ar tresari din 5 in 5 minute.

merg sa mananc un mango. hai si o para. 
tatalutoma e trist, nervos, ingrijorat. il intreb daca vrea mango. 
nu vrea, multumesc. are o tigara. 
e pironit in fata unui ecran portocaliu ca mangoul meu, de la rotile de cauciuc in flacari pe care fratia musulmana le arunca nauca spre politie, spre alah, spre nicaieri.
imi spune ca s-ar putea sa mearga afara in noaptea asta.
il intreb la ce bun si nu primesc raspuns.

inima mi s-ar ingrijora si apoi se autoeduca. am un dinte de rezolvat in noaptea asta si mi-e suficient.
tatalutoma e baiat mare, cu toti dintii in gura, ne iubeste, iar daca el a calculat ca trebuie sa mearga afara, pai atunci sa-i uram sa aiba grija de el.
azi in parc, cand il dadeam pe turturel luica in chilotii bucuriei, mi-a zis tatalutoma ca sunt o mama minunata, cea mai buna mama pe care el a vazut-o vreodata.  

aleg sa merg la culcare cu declaratia asta, nu cu grija cairoului portocaliu aprins.
or merge elicopterele la culcare intr-un tarziu si-or face loc lu mos ene. o aduce dimineata liniste afara si dinte nou inauntru.