acasa

mi-era dor sa scriu.
nu v-am povestit cum s-a decis in consiliul de familie ca mai bine eu si tomica dam o fuga in romania, data fiind situatia inversunata din egipt. as fi vrut sa detaliez bucuria, nerabdarea, anticiparea dorului de tatalutoma,  nevoia de fuga, de liniste, de rupere de ritm, de intins pe iarba de acasa, de inmanat copilul bratelor obosite de atatea imbratisari mintite pe skype.
m-am temut ca propagand nerabdarea, stirbesc din reusita parasirii egiptului, compromit minunea, o impiedic sa se intample si n-o sa stiu sa ma descurc cu dezamagirea. sa ma iertati ca am sperat cuminte in gand, neimpachetand decat in ultima clipa, impartind cu tomica zambete marete iar cu tatalutoma povesti, lacrimi, planuri, imbratisari.

[drumul spre aeroport, pe stare de urgenta, printre tancuri si filtre de politie, cu soarele de un rosu fosforic, grabit sa incheie o zi grea si sa ma trimita pe continentul batran - in alta poveste..]

uita-ne la pucioasa. bifam ca niste eroi ai bucuriei toate reintalnirile emotionante cu bunicii, strabunica, rudele, vecinii, gainile, pisicile [avem o pisica noua, gagica cu care pisoiul familiei a decis sa traiasca in concubinaj, si pe care ai mei n-au mai apucat s-o alunge ferm, ocupati cu venirea de pe campul de lupta a celui mai brav dintre nepoti- unicul de altfel].
bifam si toti cainii orasului si ai satelor din vecinatate, rate, porci, o vaca, greieri - ah greierii, coloana sonora a copilariei mele, pe care natura mi-o redaruieste iar si iar si iar.
uitam greul, pansam oboseala, descoperim rasete noi, mancam cele mai proaspete rosii.
cate un tantar oportunist mi-l musca pe toma de ureche si mi-l umfla de mi se vaita cu lacrimi.
il pup si-i dau sa bea niste zeama de lamaie, sa trimitem niste vitamina C acolo la muscatura sa lupte cu veninul. rupem si-o frunza de aloe vera de pe prispa si ungem urechea; hai turturel ca pana maine, cu dragoste si cu vise, suntem ca noi.

ploua mult. ce dor imi era si de ploaie. de clarul vazduhului, de aerul tare pe care nasul il duce cu graba la creier dand voie  gandurilor sa se puna in ordine, planurilor sa se amane, temerilor sa se dizolve.
il infofolesc pe turturel si il scot la plimbare.
il ploua pe nas, dar stiu ca ii place.

e prima lui plimbare in ploaie si mereu a stiut sa ia inceputurile in piept cu deschidere, necunoscutul cu stralucire in ochi, apa cu zambetul pe buze.
suntem acasa turturel.
am plecat de acasa ca sa venim acasa, sa ne umplem sufletele si sa le ducem senine iar acasa. e un drum viata tomica, iar acolo unde ni se duce dorul pana la lacrimi, se cheama acasa. fii om bun, mergi mult si asterne-ti case mici si calde, oriunde ti-o bate inima mai abitir.