oamenii mari s-au cam pierdut pe ei, tomica!

dincolo de oboseala, neajunsuri, temeri, intrebari, adusul unui copil pe lume si mersul cu el prin viata ma reveleaza in fiecare zi.

toate incercarile lui de inceput de drum ma deruleaza inapoi; ma incita deslusirea sensurilor din perspectiva ne-fricii, a entuziasmului descoperirii, a verificatului adevarului cu cine stie cum iti bate tie inima.

e minunat cum ne da viata lectie dupa lectie despre cine suntem, despre cine alegem sa fim mai departe, despre cat de mult ne mintim pe noi sau despre cat de reale sau de pretinse ne sunt libertatile.

ma uit la toma cat de falnic se ridica in picioare, cum radiaza cand ajunge singur la cate o jucarie, cata siguranta emana atunci cand poate sa faca si sa dreaga fara ajutorul adultilor. setea asta de independenta, naravul explorarii, nerabdarea de a pune singur o talpa in fata celeilalte, potrivind in compasul bulanaselor lui ferme ceea ce se va cheama 'primul pas'.. ahh.

in fiecare dimineata cum deschide ochii se ridica in genunchi, se sprijina de ce apuca, sperand poate ca din toate visele de peste noapte s-a plamadit o forta noua care azi o sa-i aduca liberatea locomotiei.

si ma gandesc ce se strica in oameni pe masura ce se fac mari? unde se rupe vraja?

de ce uita mintile si corpurile efortul depus pentru castigarea libertatilor? de ce uita inimile satisfactia asumarii fiecarui inceput esential?

tomica, omu lu mami mic, trebuie sa stii ca oamenii mari s-au cam pierdut pe ei. da da, oamenii astia - care stiu sa mearga, sa manance singuri, ajung cu o intindere de brat la toate cablurile dupa care tanjesti tu cu varful limbii scos in coltul gurii de concentrare - sunt satui de libertatile lor. au ajuns sa depinda de buletinele meteo ca sa-si planifice zilele, se indoapa cu panica din media ca sa afle de prin lume, asteapta reducerile ca sa afle cu ce 'aleg' sa se imbrace, isi organizeaza cumparaturile nu in functie de necesitati ci in functie de ofertele mintite de supermarketuri cu fonturi uriase, merg in vacante nu unde li se pare lor interesant, ci unde au mai fost niste prieteni si i-au convins ca e misto, nu se mai joaca afara, se joaca inauntru, in niste cutii cu rezolutii fabuloase, zambesc fals altor oameni de care cred ca au nevoie si se vaita de plictiseala tomica, de rutina.

n-au nevoie ca tine sa descopere viata. au descoperit-o si i-a cam dezamagit. nu le-a dat ce nu le-a promis!

si-atunci sistematic, ca intr-un dans bolnavo-conformist, si-au cedat libertatile altora mai 'destepti' ca ei.

nici nu mai stiu care sunt libertatile lor fiindca le-au amestecat cu ne-initiativa, cu lancezeala, cu pacaleala ca un altu are grija sa sa le fie lor bine.

cam asta e lumea tomica.

cam asta e adevarul.

tu vezi-ti de naravuri si cucereste mersul, vorba, fauritul de lucruri cu mana ta. o sa vezi ca dobandirile astea pot sa strabata lancezeala si fricile oamenilor si te vor trimite la inimile lor. talpile goale or sa-ti spuna ce-are pamantul de zis iar universul e in general baiat de treaba si trimite inspre fiecare dupa trebuinta. sau pe fiecare catre trebuinta.

cheia e intelesul adevaratelor trebuinte, limitarea numarului lor, potrivirea lor pe cine te-ai nascut tu sa devii.

poate ca n-o sa fie mereu usor drumul spre aflarea lor. 

ai maini mari ca tati, iar din ele iesi-vor minuni, asta stiu, simt, inteleg de pe acum. apoi printr-un miracol anatomic inima ti-e mare cat pumnul, deci s-o asculti fiindca ea te cunoaste. bate frumos si cinstit de cand te-am vazut la ecograf prima data, minune de centimetru ce erai.. 

nu-ti lasa libertatile in grija altora. pretuieste-le in numele entuziasmului cu care ti le vei castiga una cate una!