ce-mi place la tomica incredibilica - cum il striga tatalutoma de fiecare data cand ne surprinde cu un gest, o reactie, un zambet de inceput de lume si sfarsit de razboaie la un loc, e ca atunci cand se trezeste noaptea si se cere mutat din patutul cu maracini in gloriosul pat de oameni mari, nu scanceste lungit, ci se ridica in picioare, se tine de marginea 'custii' si plange uscat, cu fata de milog.
e o demnitate sacra in cerseala lui in picioare. se intampla sa fiu in camera si sa percutez imediat sau sa fiu mai departe si sa vin cand plansul se va fi intetit.
ma asteapta acolo drept si nefericit, cerandu-si vertical dreptul la niste lapte, la apa poate, la o poveste, la o giugiuleala, la certitudinea ca nu e singur cu visele astea complicate.
ma cearta, il ridic si ma iarta.
adormit asa cantareste vreo 10 kile. il simt greu, tot mai greu si imi promit c-o sa mananc mai mult, un pic mai mult.
cata nevoie are de mine. si cum n-as mai sti sa traiesc fara el.
ce adevaruri simple! atat de simple ca bat oboseala, greutatile, grijile, tot. si aduc numa pacea, dormitul cu incredere in patul mare, care ne primeste pe toti 3, sa transpiram, sa ne perpelim ca niste frigarui si sa ne zambim dimineata cu aceleasi guri, mai noi cu fiecare rasarit.
cat despre somnurile de peste zi, cred ca naravul neoboselii l-a mostenit de la mine. imi amintesc perfect ardoarea din copilarie de a explora cu ochii deschisi pana ce o nebanuita forta a odihnii 'necesare', m-ar fi rapus pe furis. poftiti de savurati o poza de dinaintea unui somn de zi, ca sa vedeti ca si super-eroii dorm un pic dupa-amiaza, odihnindu-si zambetele in spatele suzetelor, abandonandu-si aripile pentru vreo 45 de minute, ca sa poata salva lumea de la prapad iar si iar pana n-or mai fi inimi de miscat.
e o demnitate sacra in cerseala lui in picioare. se intampla sa fiu in camera si sa percutez imediat sau sa fiu mai departe si sa vin cand plansul se va fi intetit.
ma asteapta acolo drept si nefericit, cerandu-si vertical dreptul la niste lapte, la apa poate, la o poveste, la o giugiuleala, la certitudinea ca nu e singur cu visele astea complicate.
ma cearta, il ridic si ma iarta.
adormit asa cantareste vreo 10 kile. il simt greu, tot mai greu si imi promit c-o sa mananc mai mult, un pic mai mult.
cata nevoie are de mine. si cum n-as mai sti sa traiesc fara el.
ce adevaruri simple! atat de simple ca bat oboseala, greutatile, grijile, tot. si aduc numa pacea, dormitul cu incredere in patul mare, care ne primeste pe toti 3, sa transpiram, sa ne perpelim ca niste frigarui si sa ne zambim dimineata cu aceleasi guri, mai noi cu fiecare rasarit.
cat despre somnurile de peste zi, cred ca naravul neoboselii l-a mostenit de la mine. imi amintesc perfect ardoarea din copilarie de a explora cu ochii deschisi pana ce o nebanuita forta a odihnii 'necesare', m-ar fi rapus pe furis. poftiti de savurati o poza de dinaintea unui somn de zi, ca sa vedeti ca si super-eroii dorm un pic dupa-amiaza, odihnindu-si zambetele in spatele suzetelor, abandonandu-si aripile pentru vreo 45 de minute, ca sa poata salva lumea de la prapad iar si iar pana n-or mai fi inimi de miscat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu