sâmbătă, 30 noiembrie 2013

nepistoale si pizza

ma gasesc intr-o sala de gimnastica sofisticata, savurand o cafea buna si asteptand mame si copii cu care sa gatesc niste pizze subtirele, cu ingrediente care de altfel zac sub nasurile lor zi de zi, dar pe care au invatat sa le ignore pacaliti de mirajul fast- foodurilor certate cu sanatatea.
se perinda pe langa mine dame fancy cu silicon in buza de sus, neinteresate de cursul meu de gatit. copiii lor se impusca intre ei manevrand pistoale de plastic cu lumini in varf. e de ajuns un glont invizibil si toata geanta mea cu ulei de masline, lipii integrale, busuioc proaspat din balcon, rosii si ceapa sa explodeze spre deliciul neparticipantilor la gateala.
primesc liniste de la tatalutoma cum ca tomica n-a plans cand am plecat, distras cu pricepere de o pisica portocalie. acum doarme lin si tati scutura niste presuri asa cum a promis. e ca un vis.
si de-ar fi sa nu apara nimeni la curs, ma bucur cuminte de gura asta de cafea noua, prima pe care o beau de capul meu, stiind copilul acasa cu tatal lui care a intrerupt revolutia azi, ca sa sustina indrazneala mea culinara de a schimba orientarile nesanatoase ale poporului. 
revolutia lui de fapt nu sta pe loc, pistoalele de plastic o tin in viata.. o altfel de agresivitate.. poate cea mai periculoasa. 
imi pun subit o dorinta: sa nu-i iau lui toma niciodata vreun pistol de jucarie. il sun pe tatalutoma sa batem dorinta in cuie si el raspunde: definitely! il iubesc pasnic asa cum e. merita o pizza, cum a mai mancat si i-a placut, cum am mai pus dragoste in ea si a simtit.
slava domnului ca nimeni nu mi-a impuscat geanta cu ingrediente. 
cred ca ma duc acasa.

joi, 28 noiembrie 2013

micul consumator

il iau pe toma la subrat si mergem pentru ultima oara la banca, sa ridic restul de cec de la gradinita cu bucluc.
intram, ocolim filtrul care ne-ar scana degeaba si ne indreptam catre automatul de numere menite sa disciplineze droaia de clienti. optiunile automatului sunt scrise toate in araba, le iau pe rand pana ma dumiresc care mi se potriveste. fac ce fac si sunt urmatoarea clienta. vorba lu topescu, dumnezeu este roman tomica.
il asez pe toma pe tejghea. nu zambeste. monitorizeaza operativitatea ofiterilor bancari. se incrunta la masina de bani. cand lucrai tu mami la banca tot asa te plictiseai? nu mami, altfel!
baiatul e de treaba, imi da banii, imi da si un plic, imi cere o semnatura si un numar de telefon. semnez serioasa un chi si-apoi un rotocol si atasez telefonul de romania, inchis de altfel. apoi pun punct. ca atunci cand inchei o sedinta. toma rade. sa ne mai scuteasca cu telefoanele. ce atata cuibareala in vietile oamenilor? pai nu? pai da! 
pun banii in plic ca o directoare si plecam ocolind iar scanerul.
ultimul salariu a fost incasat tomica. cu ce te cinstesc?
hai sa te duc intr-un supermarchet dichisit sa impingi un carucior de marfa ca un om mare si sa achizitionam niste produse, ca niste consumatori de rand.
daaa!

ne plimbam printre rafturi. toma imi arata cu degetul decoratiuni de craciun. ii reamintesc ca nu poarta sosete inca deci sa nu ne grabim. ma intreaba daca la 30 de grade mai vine mosu? zic vine unu in slip, sa moara de ciuda gagicile care n-au fost cuminti.
adica cum? zice toma
ee, mami.. ziceam si eu asa..
ochesc o salopeta pe care scrie: a hug is a great thing to share. i-o arat. el mi-o ia din mana si o pune in carucior. mai luam un bloc de desen si-o lumanarica pentru serile lungi din balcon si gata cumparaturile. trecem pe langa fel de fel de jucarii la care toma zambeste tuguindu-si buzele, dar mirajul impinsului de carucior bate orice stationare. vreau sa cred ca discerne deja adevarul de minciuna. poate ma mint.
plecam acasa. imi vine sa ma abat si pe la biserica. zic, mamaia s-ar bucura. toate usile casei domnului sunt inchise dar dam pe peretii exteriori de niste mozaicuri interesante, cu ceva crestini plimbandu-se cu barca pe o mare turcuaz. or fi ceva sfinti ai marinarilor. 
mami, si la mare cand ma duci?
stai ma sa treaca macar craciunul, ca nimeni nu merge iarna la mare. pai n-ai zis ca e canicula? mos craciun unde-si mai etaleaza slipul?
care slip ma turturel?
hai mami ca asa le intorci, vorba lu tati, numa cum iti place tie!

te-am adus intr-o lume stricata

toma doarme. am o ora libera.
as putea s-o 'valorific' strangand jucariile din balcon, din baie.. spaland vasele, dereticand.
dar aleg sa ma uit la toata dezordinea, sa asum statica fiecarui lucru nelalocul lui, sa las soarele sa straluceasca iar copilul sa-si doarma somnul sanatos atat cat vor avea sa-l lase mustele.
ca sa intelegeti povestea de azi, trebuie sa va spun un pic cum sunt ierarhizati locatarii blocurilor din cairo.
fiecarui bloc ii corespunde un 'bauab' respectiv un fel de paznic. prin 'mila si bunavointa' locuitorilor instariti, familia bauabului isi incropeste o cocioaba la parterul blocului, uneori fara usa sau ferestre. in cairo ploua de 3-5 ori pe an si in reprize de vreo 10 minute deci saracii nu prea au motive sa intre in panica.
mobila si-o procura din ce arunca bogatii cand se mai plictisesc, iar painea si-o cumpara spaland masinile bogatilor in fiecare dimineata. 
un fel de tiganiada, repartizata pe coloane, daca va e mai usor sa vizualizati umano-structura orasului.
foarte rar gasesti o cladire care sa refuze asumarea unor astfel de sclavi buni la toate. de altfel politia si serviciile secrete sunt mana in mana cu bauabi, care stiu tot ce misca in casele tuturor stapanilor lor. fiindca bauabii nu doar spala masinile scumpe ale norocosilor detinatori de apartament, dar le si cara cumparaturile, le curata casele, le leaga sireturile... le.. tot.
iar acum cand scriu asta, apreciez proprietarul blocului in care ne-am mutat, pentru gospodarirea propriei avutii, fara a-si externaliza treburile murdare punandu-le in carca atarnatilor.
o natie intreaga de bogati aruncand haine stralucitoare in mainile gata deschise ale saracilor. saraci care cunosc fiecare sertar al caselor stapanilor, fiecare grija, fiecare plan. saraci care la nevoie isi toarna stapanii si apoi se fac ca ploua, in tara in care cerul a uitat definitiv sa ploua.
se clatina blocurile de-atata lipsa de coloane vertebrale. 
poate ca suntem singurul bloc pe o raza de 500 m fara bauab. singurii care-si cara singuri cumparaturile si-si spala singuri casa.. cand au chef. azi nu!
de pe geamul de la bucatarie vad in cocioaba bauabului de vis-a-vis. o gagica isi face curat in dulap, sorteaza maldare de haine, mai multe ca ale mele. peretele cocioabei e peretele blocului, o polatra stramba tine loc de acoperis. in copacii care imprejmuiesc blocul stau cateva pisici. bogatii considera copacii drept parte din out-doorul casei lor iar saracii stau cu copacii in casa. 
o amica ingrijorata m-a anuntat zilele trecute ca in bloc la ea se muta o familie noua. bauabul are deja in plan un pret maricel pentru spalatul de masina si curatenia casei, drept urmare a instiintat fiecare familie de bogati sa nu care cumva sa-l dea in vileag.
iar amica mea, fata de buna credinta, nu stie cum sa procedeze fiindca atitudinea bauabului i se pare cam indrazneata.

ooooff tomica tomica.
te-am adus intr-o lume stricata.
ti-am pictat casa in culorile curcubeului si-am crezut ca e suficient. iesim din ea si nu stiu ce sa-ti spun despre oameni. oamenii astia multi la care tu razi pe degeaba, scotandu-le inimile din cutiile toracice ferecate de-atata teama de asumare.
oamenii nu se iubesc pe ei tomica. isi dau mizeria de la unul la altul, fara sa puna mana pe ea, s-o inteleaga, s-o cearna, sa devina mai buni, mai adevarati.
ma doare sa te plimb printre gunoaie, sa te mint despre o lume care nu exista.
dar tu esti baiat destept. stii deja ca peste tot sunt si bune si rele. ca oamenii au cam pierdut valorile esentiale, dar eforturile lu tati, rabdarea mea si zambetul tau i-or ajuta un pic cate un pic sa le recastige.. atat cat ne-om pricepe si noi sa ramanem fericiti.





miercuri, 27 noiembrie 2013

rapirea din serai, fara cadana

ziua a inceput cu biscuitii mei din faina de migdale si susan. i-am copt aseara usurel pe fundul tavii de aluminiu pana s-au aurit, au primit binecuvantarea lu tatalutoma, care de altfel uraste susanul, dar biscuiti dintr'astia ar tot manca, si au asteptat cumintei intr-o caserola sa vina dimineata.
tomica s-a aratat incantat iar mie mi-a ras inima.
umbla asa de colo colo prin casa, cu biscuitele intr-o mana si facand cu limbuta cla cla.. asa cum imitam caii cand ne adresam copiilor. imi doresc sa intelegeti despre ce vorbesc, altfel mi-e mila de copiii din voi. 
exploreaza camerele casei pe picioarele lui, vine din cand in cand de dupa perete, bau! e un sugubat.
iesim la plimbare, biscuitele e si el cu noi. mai cade din mana, toma se apleaca si-l ridica, mi-l da sa i-l curat si se reapuca de rontait. vremea e buna. soarele s-a mai imblanzit, dar ce traim nu se cheama inceput de iarna, nici inceput de toamna ci asa o vreme de poveste. e vremea noastra cum ar veni.
un nene c-o caruta plina de legume racneste din diafragma ca are de toate si le da aproape pe degeaba.
ne strangem vreo 3 dame, respectiv desucheata de mine si 2 imbrobodite bine, sa nu le traga curentu.
una din ele isi urca odrasla pe calul negustorului. si-i face o poza cu telefonul. copilul e impietrit. nu cred ca vroia pe cal.. toma empatizeaza cu incurcatura copilului si il tinteste cu gura cascata. o rapire din serai, fara cadana. 
si pac am punctat o legenda, sa nu zica toma ca trece dimineata fara cultura.
iau 3 kg de rosii si-o legatura de patrunjel. as lua numa 2 kg dar negustorul ma indeamna sa iau 3 ca mi le livreaza baiatul lui la usa. zic hai fie. el: unde stai? zic aici la 2 blocuri. aa pai credeam ca stai mai departe. la 2 blocuri, nu vrei sa le duci singura? intr-o mana rosiile si in alta copilul. zic hai mersi de idee sefu. aveam de gand sa duc copilul si rosiile intr-o mana si cu cealalta sa-ti fac bezele in drum spre casa.. dar daca zici sa ma echilibrez, atunci nu mai pupi bezele.
n-are timp de bezele oricum fiindca dama cu copilu pe cal se grabeste.. apoi calu se cam sperie de o masina, micutu vrea jos de pe cal iar ma-sa: acu acu.. hai ca nu mori.. ce nu e frumos pe cal?
imi aranjez rosiile pe umarul stang iar pe toma l-as lua in dreapta, cum a prorocit mustaciosu.. dar el vrea pe jos. 
planuiesc niste rosii coapte la foc mic si pastrate in ulei de masline, cum am vazut pe net la o gagica aseara.
toma se intoarce in rastimpuri la tabloul viu al rapirii din serai. mami, imi promiti ca nu ma pui unde nu-mi place si ma uiti acolo?
iti promit!

marți, 26 noiembrie 2013

ultima canicula si gata

35 de grade azi la cairo. s-au zapacit bondarii, polenizau bezmetici de dimineata, cu trompele obosite de-atata vara. 
hai tomica sa-ti vada sfarsitul asta de noiembrie genunchii goi. sa-ti bata vantul cald in plete si sa ne mai bucuram inca o data de canicula, cum s-or bucura bunicii de la pucioasa de prima zapada.
am in plan azi sa merg pe strada cu de toate si sa ma aprovizionez cu nuci, seminte, faina de migdale, fulgi mari de cocos si sa plamadesc niste biscuiti numa buni de rontait te miri cand.
imping caruciorul cu incredere. dau de un fel de bazar al fratiei musulmane si imi bag nasul in boarfe. tatalutoma n-ar zambi stiind ca sunt aici, dar curiozitatea mea nu cunoaste limitari religioase, deci ma aventurez. toma se tine cu o mana de piciorul meu, cu alta testeaza diverse poliesteruri certate cu bumbacul din motive religioase, pun pariu. le zice: nu fiti suparate plasticelor, straluciti cum bumbacul n-ar reusi in viata vietilor. 
ochesc o fusta plisata, rosie. sunt mandra de ea. costa 7 lire egiptene, un pic peste jumatate de euro.
consider ca e un pret mai mic decat limita penibilului, asa ca nu mai stau pe ganduri. toma zice si el ca e brici, deci ramane. in jurul tarabelor sunt vreo 5 baieti. ma plimba de la unu la altu, ca nu pot plati pana nu vine fata de la casa sa-mi faca factura. le spun fiecaruia in parte ca uite banii, ca nu-mi trebuie factura, ca imi place marfa, ca n-o mai aduc inapoi, ca am copil mic, ca tre sa plec, ca v-am pupat.. stai madam, nu poti sa pleci fara factura.. zic ma esti nebun? toma ii arata cheile: hai prietene ca ne grabim..
mergem la magazinul cu nuci, alune, fructe uscate, pastai.. se rasneste, se coace, se cantareste, se rontaie.. pe peretii magazinului numai oglinzi. ma dezmeticesc. arat cam nasol. parul in toate directiile, pantalonii cam lalai.. toma zice: hai ca te salveaza fusta rosie, ai uitat?? da-mi o pastaie d-asta miraculoasa de tamarind si lasa oglinzile.
il ascult, ca e spre binele meu.
intram apoi in magazinul de fainuri. Gasesc faina de migdale si sunt fericita. Iau si juma de kil de fulgi de cocos, sa mai rontaim de plictiseala cand si cand.
agat de pe drum si-un kil de mazare, niste morcovi, o legatura de marar, 3 cartofi si 3 castraveti. a si-o salata.
caruciorul e doldora. mami, nu mai e loc si de mine, zice toma. o sa merg asa.. ca toti oamenii.
ajungem acasa victoriosi. apuc sa pun mazarea pe foc si vine seara. nici nu stiu cand e gata ultima plimbare apoi baita, povestile, cantecele.. tacerea. stam pe perna cu ochii inca deschisi si nu mai zicem niciunul nimic. eu derulez ziua si ma opresc din loc in loc la fusta, la faina, la sucul de rodie. toma poate ca deruleaza si el. poate ca se opreste la porumbul copt, la pastaie, la vreo pisica, la croitor, la taxiul din care si-a scos pletele pe geam, urland la soferii din jur, cu aratatorul stang in sus: baa suparatilor, daca mai vad o moaca nemultumita, fac.. pipi pe mine!

luni, 25 noiembrie 2013

fat frumos si necastelul

a fost odata ca niciodata, intr-un tinut cald ca o paine, un fat frumos cu par de aur, 7 dinti de lapte si-o julitura pe nas.
era unicul fiu al imparatului socialist-democrat, prin urmare i se storceau cate portocale dorea la micul dejun.
era un fat frumos din cale-afara de activ, mostenind naravul trubadur al imparatesei.
in fiecare dimineata pe la 9, cand ti-era lumina mai clara si verdele mai neprafuit, traficul mai cuminte si regatul mai adormit, ieseau la plimbare un imparat lung, o imparateasa maruntica si fatul lor frumos si destept. 
gradinarul cu un picior mai scurt si cu palarie de dama ii saluta fara nicio obligatie, doar asa.. de drag. puteai sa-i vezi inima in ranjet. 
imparatul la o rascruce isi lua la revedere de la imparateasa si de la fiul lor. puteai sa-i simti inima strangandu-se, daca te-ai fi concentrat pe aspectul asta.
fat frumos credea ca e doar un joc si ca imparatul socialist democrat o sa apara la urmatoarea rascruce, dar el nu mai aparea pana seara. se pierdea in salvarea regatului de zmei si balauri.
imparateasa se pricepea sa rupa tristetea cu te miri ce crenguta pe care i-o aducea fiului la nas, spre zambet, spre mancarime, spre stranutat, spre luat gandul..
apoi isi vedeau de plimbare, pe delusorul lor curat din inima regatului murdar. se asezau pe iarba imparateasa si bucatica rupta din imparateasa, obraz langa obrajor, inima langa inimioara. imparateasa avea sa scoata la iveala pietrele invelite in iarba cu o dimineata in urma, iar fat frumos stia sa se minuneze de regasirea lor iar si iar si iar ca prima data. era un fat frumos din cale-afara, v-am spus.

regatul incepea de-acum sa se dezmorteasca pe langa ei, frecventa claxoanelor dimprejur stand marturie ca dimineata nu le mai apartinea. 
imparateasa isi pierdea privirea in zare, multumita de calitatea pantalonilor de trening cu care era invesmantata, in timp ce fat frumos rontaia la pietricele sau la bete sau la tot ce i se mai parea atractiv, in straiele lui simple, de care nu se preocupa catusi de putin. era doar fiul imparatului fara nevoi materiale, fara crize de imagine, fara intentii fashioniste.
imparateasa aseza apoi pietrele cuminti, una peste alta, construind un castel, de care fat frumos se minuna pret de o clipa, dupa care il darma, nu din spirit destructiv, ci fiindca, spunea el, pietrelor de deasupra li se face dor de pamant, ele vor acolo in iarba, unde le-am gasit. nu le pasa lor de nevoia oamenilor de castele. ele vor in tarana, langa furnici, unde se munceste de-adevaratelea, unde se minte putin, unde e liniste.
imparateasa il pupa atunci in crestetul de aur, ii punea mana streasina sub barbita, iar el scuipa ranjind pietricica pe care o gustase.
se luau de mana si plecau in ale lor, lasand pietrele in dezordine, dupa cum poruncise fat frumos inteleptul.
si s-or mai pliba inca, daca fat frumos n-o fi obosit de atata umblet nou si n-o dormi deja, lasand-o pe imparateasa sa-si termine cafeaua si sa rasfoiasca un pic internetul, sa vada ce mai uneltesc semenii, ce-i mai bucura si de ce se mai plang.


sâmbătă, 23 noiembrie 2013

despre ce mi se arata sau ce aleg sa vad

merg mult pe jos. de mai bine de un an de altfel, am constatat ca nu mai stiu ce sa fac cu mainile pe strada, daca nu imping caruciorul, nu il car pe toma sau nu il tin de manuta. 
in drumurile astea dau peste fel de fel de situatii de viata pe care mi-e teama ca daca nu le insir acum, mi le fura rutina, grijile, uitarea si alti prieteni ai oboselii. 


1. am vazut intr-o dimineata pe la 8 un nene pedaland o bicicleta ponosita. isi pusese sub nas un snopisor de busuioc si-l sprijinea cu buza de sus. pedala relaxat si vantul ii facea bine.

2. am vazut azi langa o moschee, vreo 20 de oameni stand turceste, mancand fasole din niste tingiri de aluminiu. radeau si mancau. pe langa multe moschee se intampla asa, cu regularitate, imediat dupa rugaciune. niste foarte mici intreprinzatori mobilizandu-se cu ceai, fasole, lipii, muraturi. oricat de murdara, saraca, necivilizata ar parea imaginea, o multime de oameni razand si mancand imi da incredere.


3. am vazut 4 baieti pe acelasi scooter. goneau si zambeau. al 2lea din fata m-a fluierat, celilalti mi-au urmarit numa reactia.

4. am vazut un tata carand o fetita intr-o lada de plastic pe portbagajul bicicletei. toma a ras a surpriza vazand-o. ea a ramas de plastic in ladita ei.

5. am vazut un tip blocat in trafic, decizand sa raspunda zambetului lu toma de pe trotuar cu o fluturare de mana, uitand ca are mana in ghips.

6. am vazut o tipa dezamagita de balivernele prietenului ei. m-a durut sa-mi aminetsc ce greu e cand nu suntem pe aceeasi lungime..

7. l-am vazut pe nea cizmaru care a reparat pantofii lu tatalutoma. pedala mandru si s-a bucurat sa ne vada pe toti 3, sa inteleaga sensul muncii lui. i-as fi zis ca i-am scris o poveste, dar n-a fost timp.

8. am vazut un arbore de ...salata, i-as zice. o ciudatenie de arbust inalt cu tufe de salata in loc de ramuri. ce mai vis pentru tatalutoma. 

9. am vazut pisica cu cei mai albastri ochi. m-am tot intors sa vad daca e adevarata. ma fixa.

10. l-am vazut pe paznicul vesnic sictirit al unei gradini, zambind la primii pasi ai lu toma.

11. am vazut lipiile umflandu-se in cuptor, deasupra jarului viu. i le-am aratat si lu toma, sa vada si el cea mai ieftina minune a lumii, lipia aburinda, care mereu ii va ferici deopotriva pe saraci si pe bogati.

acum ma culc si mai vedem..



joi, 21 noiembrie 2013

zbor in 6 pasi

ziua se trece la bune.
dintele cu bucluc a iesit. o liniuta alba ca zapada- pe care n-o vedem nici iarna asta. neg melancolia care mi s-a furisat in suflet la inceput de poveste si ma incarc cu speranta ca ii aduc pe ai mei de la zapada la camile. hoop, s-a intors voia buna.
dimineata s-a colorat cu ditai sacul de jucarii care i-au parvenit norocosului de tomica, de la copiii mai mari a doua prietene de aur.
nominez un laptop de bebelusi mai sofisticat decat asta de la care transmit.. doar doar m-o lasa tomica in plata mea mica si si-o vedea de afacerile lui.. si un set de bucatarie, din aluminiu, care a rezistat vreo 3 generatii americane, irlandeze si ce natii de manute s-or mai fi delectat cu cescutele, ceainicul, polonicul, tacamurile minuscule de care stiam ca se va indragosti si toma. muta ceaiuri invizibile dintr-un ibric in altul, coace briose de aer si ni le aduce sa le gustam calde. manca-l-ar mami de priceput.
am plans un pic de magia datului si primitului, apoi am reorganizat avutia lu tomica, in: carti/ muzica/ bucatarie/ gradinarit/ masinute/ electronice/ diverse. 
mi-a placut paleta de activitati cu care se preocupa zilnic si gandul ca n-avem televizor mi-a mai gadilat orgoliul inca o data. m-am recompensat cu un baton de miere neagra si susan.
am pus intr-o caserola un castravete taiat in 4 si-am iesit afara.
tomica a infruntit cum zice mamaia fiecare bucata de castravete.. apoi a pus capacul si mi-a inmanat cutia. il mai pup o data, asa de organizat ce e.
mai mentionez ca pe afara sta numai cu cheile in mana. e stapanul tuturor usilor, deschide cu ele toate lacatele inimilor ferecate, toate portile inganduratilor cu care ne intersectam. toata lumea ma atentioneaza: vezi c-ai uitat cheile in mana copilului. zic n-am uitat nimic, altfel nu se poate.
azi in gradina, si-a facut curaj si-a legat vreo 6 pasi. prima intentie, prima izbanda. cheile zornaiau in mana dreapta. increderea din zambetul lui nu incape in nicio metafora de-a mea. ce saraca sunt si eu in cuvinte, vai de fondu meu lexical tomica. 

am simtit ca se apropie clipa magica si-am filmat pasii aia 6 cu telefonul, pentru vesnicie. ca sa aiba si tatalutoma de ce plange la noapte.
asa m-am emotionat c-am sunat gradinita de care m-am rupt, reamintindu-le de datorie. un telefon la cine trebuie si s-a rezolvat. vin si banii tomica. nu multi, dar ai nostri.
hai sa-ti iau un kil de spanac de la babuta noastra preferata si sa cinstim fara lacrimi prima desprindere, primul zbor, ca uite nici nu stiu cand te-ai facut mare. atat de intens voi fi trait fiecare farama de clipa.


miercuri, 20 noiembrie 2013

basme-leac de pus la dinte nou

plange toma plans aprig de dinte nou. 
cum se trezeste, are rabdare cat pentru 2 zambete, apoi se cere afara cu rigurozitatea unui catel de apartament. nu conteaza ca n-am mancat, ca nu m-am spalat pe fata, el imi arata cheile si scheunelile lui prelungi ma scot in strada. e multumit. pasim asa mana in manuta la 7 jumate. nimeni ca noi. nu-i mai ies dintii niciunui bebelus bag seama. 
sunt impacata ca nu mai plange, dar nevoia mea de cafea ii orienteaza discret pasii catre usa blocului. se prinde de figura si reincepe vaitatul. ii explic degeaba ca mancam, beau si eu o cafea si iesim iar. nu-i trebuie explicatiile mele. il doare la dinte de ele.
ma misc repede, tai niste legume, fac o cafea.. cu el vaitandu-se pe fundal. ia manunchiul de chei si mi-l aduce la picioare in rastimpuri. poate am uitat de nevoia lui. (ca un catel, ce v-am spus?)
ii dau un biscuite de orez sa-mi mai cumpar 2 minute. il arunca pe jos si se aseaza si el in fund, sa planga mai bine.
galgai cafeaua si iesim iar. e mandru. a razbit.
de pantaloni i s-a agatat biscuitele de orez. il las acolo. ajungem la un petec de iarba, pe un fel de delulet numai al nostru. ii arat pietrele cu care am construit ieri un castel. se bucura sa le revada. hei pietrelor, ce mai sunati? ce secrete despre vesnicie ne mai spuneti?
gaseste si biscuitele de orez, desprins de pe turul pantalonilor. acum e bun. cat face o farama de orez expandat, savurata pe iarba, in lumina tanara a diminetii? are intr-o mana biscuitele si intr-alta o piatra neteda, cam de grosimea biscuitelui. isi pierde privirea in zarea innisipata si da sa muste din piatra. il atentionez. zice: mersi, ma prinsesem si singur. zic bine ca esti tu destept. zice: haai, doar nu te-ai suparat..
mami, stii ce? nu mai vreau nici afara. de la dintele asta imi vine sa plang peste tot.
hai bine.
ne intoarcem in casa. o tinem intr-o vaicareala prelunga. il alaptez si prinde niste puteri. se da de-a rostogolu, ma asteapta sa rad de isprava lui si rad. imi vine sa iau cartea oliviei steer si sa-i citesc niste minuni de basme cum rar am mai citit.
ma pierd in arhaisme de care nici nu stiam ca mi-e atat de dor. sunt fericita. ma incurc din cand in cand si reiau cuvintele stalcite. sa ma ierte stramosii.
ma vede toma citind cu atata of si se linisteste. imi adoarme hacana, in poala.. si eu ii dau inainte cu basmul, un pic cam tare poate.. m-a luat valu.
inchid cartea si-o tin intre palme niste secunde sa ma mai incarc. amestec bucurie noua cu dor mai vechi.
sa-ti mearga basmul asta la dinte tomica si sa-ti tina de leac cat oi pune si eu o ciorba pe foc. si ne-om mai vaita cand te-oi trezi.



luni, 18 noiembrie 2013

pantofi cu dragoste

cand l-am cunoscut pe tatalutoma, era cam jerpelit dar emana forta.. si sensibilitate, un cocktail fatal pe care aveam sa mi-l asum pe viata. numa daca ii schimbam pantofii. purta de 6 ani aceleasi incaltari. vazusera marea, desertul, revolutia, praful, sangele, moartea. se cereau odihniti. eu eram o diva proaspat remunerata de statul irlandez pentru niste workshopuri efectuate cu dragoste pe meleagurile verzi de care mi-e un dor organic, acum ca pomenesc.. si nu numai acum..
am luat o suma frumusica de la ciorap si-am achizitionat pe furis o pereche de pantofi decenti, ca sa aratam ca un cuplu incaltat misto. initial mi-a spus ca nu trebuia sa fac asta, ca nu-i poate primi, ca cei vechi mai merg inca. apoi i-a pus in picioare si i-au venit manusa. a zambit ca un copil, eu am stiut ca sunt perfecti si cei vechi au luat calea balconului.
au trecut 2 ani de cand umbla numai in cei luati de mine. ii spal in rastimpuri, bombanindu-l ca prea abuzeaza numai de o singura pereche. zice ca lui nu-i trebuie mai mult.
cand am mers in romania sa ne insuram civilizat, primeniti, dupa randuiala, l-am convins sa-si ia niste incaltari. altele??? m-a intrebat.
de ginere, am zis! am convenit ca niste ghete nisipii s-or potrivi si la nunta noastra fara fast si la viata lui vesnic revolutionaro-casual din cairo.
s-a vazut cu ghetele de ginere si si-a permis sa zugraveasca apartamentul in incaltarile luate de mine odinioara. n-a chivernisit sa zugraveasca in geoarsele din balcon.. alea isi incheiasera sensul. efortul asta nou se cerea depus in pantofii sentimentali.
i-a umplut de vopsea. apoi fiindca se si descususera pe ici pe colo in astia 2 ani, a considerat ca le-a cam venit si lor vremea balconului.
si si-a incaltat umbletul in ghetele de ginere. aseara mi-a zis: cori n-as vrea totusi sa port ghetele astea de colo pana colo, ca sunt prea bune. imi trebuie o pereche mai de toata ziua. am apreciat cugetarea lui si de dimineata am luat pantofii sentimentali din balcon. 
hai tomica sa-i reparam lu tati pantofii care au batut drumul venirii tale pe lume.
hai, zice tomica saritor.
il pun in carucior si plecam spre strada mea cu de toate.
trecem printr-o gradina murdara. ochesc o creanga uscata, imi plac ramificatiile ramurelelor si cele 2-3 frunze uscate si decid sa fac din ea o decoratiune. o pun cu grija in cutia caruciorului.
dam de un pisoi portocaliu fara mama. toma se conecteaza cu el. le dau timp sa-si spuna cateva ganduri, toma ofteaza, pisoiul ne implora, dar pastram inima rece si inaintam. ocolim o gramada de gunoi, dar.. opa.. cocotata pe gramada, troneaza o rama de tablou, numa buna de incadrat creanga mea de mai devreme. o iau cu grija. o si imaginez pictata in rosu. toma aproba. inima imi rade. numai arghezi mi-ar intelege setea de frumuseti noi iscate din bube, mucegaiuri si gunoi.
ajungem la nea cizmaru. e un om bun, fumeaza intr-o parte si stie ce face. ne asigura ca o sa coasa pantofii, nu stie in ce masura reuseste sa curete si vopseaua.. motiv pentru care nu-mi spune un pret. il intreb cand sa vin. zice cand vrei. mai apar niste domni cu barba, cu rochie si fara maniere.. ma ignora si se descalta sa-i arate lu nea cizmar care e problema lor. el e jenat.. nu stie cum sa salveze situatia. ii fac semn ca nu e nicio panica.. pleaca barbosii, el le arunca pantofii de reparat intr-un colt al aterielului.. si zice.. asa, sa revenim!!
merg sa iau niste legume, ma intorc si pantofii sunt aproape gata. se straduieste sa curete vopseaua cu gaz.. a facut o treaba super buna, a cusut, a lipit..jos palaria.
5 lire, juma de euro. sunt mandra ca l-am cunoscut. toma zice si el: tot respectu sefu, mai venim!
si plecam cu pantofi, cu legume, cu rama, cu craca.
n-am pierdut vremea nici azi tomica! 

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

toma directorul si mami dactilografa

incep ziua bifand cele 6 piscaturi de tantar de pe obrajii de vata pe bat ai lu tomica. ma condamn pentru nervii de azi-noapte cand il acuzam ca se trezeste prea des, prea degeaba si-l pup pe cea mai mare dintre piscaturi. el imi zambeste in semn de 'veeezi! niciodata nu plang fara motiv! invata-ma odata!'
il culeg din pat si mergem la bucatarie. efectuez 1 litru de smoothie cu mere, bananne, o rodie si-o portocala. toma zice: nu mersi, raman pe lapte deocamdata. tatalutoma ma refuza si el. vrea oua. in drum spre oua ne ciondanim si orgoliul lui renunta la micul dejun. galgai singura ditamai litrul, pun oualele la loc, arunc si mararul pe undeva si trantesc usa frigiderului. 
sunt generoasa si-l anunt totusi ca e gata cafeaua. o mirosise si el, dar nu stia daca picase din meniu odata cu oualele. uite ca are noroc. o bea si pleaca in treaba lui.
hai tomica sa ne pregatim ca avem workshop azi. toma directorul ma intreaba: pai si sambata muncim?
il pun in patutul cu maracini sa ma pot organiza. da drumu la urlet. se ineaca cu plans, eu cu frustrare, dar ma imbrac in fuga, spal cateva curmale pentru la noi, arunc 3 scutece in geanta. incerc sa-l calmez, dar in patutul cu maracini nu e loc de vorba buna. tomica e blocat acolo in urlet.
ma uit in geanta, ma uit in oglinda, il prelevez, ii sterg lacrimile, isi culca sughiturile istovite pe umarul meu si ispravim drama.
iesim din casa mama, copil, geanta, carucior. oprim un taxi. soferul ne intampina cu vreo 2-3 portiere deschise dar mai mult nu face. ochesc un nene de bun simt stergandu-si masina si il rog sa ma ajute. vine intr-un suflet si nu stie de ce sa se apuce. nu s-ar pricepe sa plieze caruciorul asa ca i-l dau in brate pe toma suparatul.
heey baby, what's your name? ma cheama toma si iarta-ma ca nu pot sa zambesc, dar sunt suparat pe mami. 10 minute nici n-o iert.
e ok zice domnu, mersi ca mi-ai explicat..
ajungem la parcul unde am sustine workshopul, dar uite ca suntem singura mama si singurul bebelus care s-au mobilizat in dimineata asta. celelalte mame probabil prajesc senine oua tatilor de bebelusi abia treziti. si mananca toti in tihna si cinstesc ziua asta calda.
ei n-are nimic! zice toma directorul. nici nu prea aveam chef de socializare azi. stam si noi pe iarba si ne bucuram de gradina. uite o cioara. ha-ha o incurajeaza toma sa se apropie si cioara zbarrrr pe-o dugheana ca pupaza lu nica a lu ioan a petrei. ce misto zbori! adauga toma admirativ. nici tie nu ti-a taiat mama ta aripile.
mersi boss, croncane cioara de pe dugheana.
auzi mami, nu mai bine iti iei tu o cafea si-ti pui ordine in ganduri, cat trag si eu un pui de somn la umbrita?
asa facem directore! cum ne organizezi tu pe amandoi de fiecare data. hai da-mi piscatura sa ti-o pup si lungeste-te!
auzi mami.. inca ceva!
ce mai e? 
suna-l si pe tati dupa ce vei fi ordonat gandurile, sa stie ca suntem bine.

marți, 12 noiembrie 2013

cei mai bogati saraci

sunt un bun organizator. ma misc repede si in general rezolv, nu las pe maine. de cand a aparut toma insa, rezolvatul s-a redefinit. trebuie sa iau in calcul bucatile lui de somn, in care ma pot dedica in exclusivitate treburilor de infaptuit, sau sa incerc sa rezolv cu el prin preajma ceea ce imi ingreuneaza si inminuneaza deopotriva existenta.
pot sa fac niste cumparaturi, sa ma tocmesc, sa iau decizii cu el de mana sau la subrat. pot sa spal 3 vase, sa arunc jucariile in cutii si sa omor 2 muste, sa raspund pe fuga unor mailuri aducatoare de workshopuri, sa ma enervez ca aia de la gaze n-au venit inca, sa-l spal la fund cu apa rece cu telefonul sustinut la ureche de umaru-mi antrenat.
dar povesti nu pot sa scriu cat e el treaz. le pot fraza in gand, dar firul epic romanesc e trunchiat cand si cand de replici vii in araba sau engleza, depinde de cine se nimereste in viata noastra plina cu de toate.
e clar ca blogul se scrie numai cand toma doarme. toate povestile astea se astern pe fndul viselor lui mai cuminti sau mai nazdravane.
si oricate vase ar fi de spalat, trebuie sa astern cand si cand progresele lui, sa-mi amintesc cat de frumoasa e viata si cum ne asteapta ea cu surprize la fiecare colt de zambet la care ne dam voie.
in fiecare zi face asocieri noi, intelege mai multe si mai multe, rasul lui e mai plin de sens, gangureala e mai vorbarie cu fiecare silaba apasata.
zambeste cu barba in piept cand ii spunem bravo si zambeste pe jumatate cand ne pupam in fata lui, apoi zambeste vinovat cand ne da de inteles ca intentioneaza vreo patanie si rade zgomotos cand ne napustim asupra lui, dizolvand nazdravaneala.
impartim toti 3 o lamaie, fiindca ne cam paste o raceala. stranutam impreuna la povestea de seara si dam lamaia de la unu la altu pana mai ramane doar coaja de ea si-o rontaie tati acra-amara, ca tara pe care tot el- eroul se chinuie s-o indulceasca.
adoarme toma norocosul cu mami de-a dreapta si tati de-a stanga. i se va fi citit pe voci ' a letter for george' de 6-7 ori. 
il invelim, ii punem un catel de straja la cap si noi ne mutam in balcon sa luam grijile una cate una, sa le reformulam mecanic ca doi tembeli, el sa-mi dezvaluie visul lui despre un egipt ca pe roate, eu sa ma vait iar ca masina de spalat e inca neinstalata.
el a calculat toate pierderile economiei tarii, are niste solutii verzi, cu panouri solare, cu hrana vie, cu profesori motivati sa instruiasca copiii destepti si liberi de maine.
asa frumos si complet pare visul lui, verific cu ochii pe jumatate inchisi matematica bugetului imaginat de el si imi da bine. stie ce zice. apoi verific cu ochiul mintii sansele infaptuirii visului lui si-mi da cu rest.
un rest care ma doare la nivel personal, unde nu pot sa trec peste teama ca visele lui de tara stirbesc visele noastre de casa, dedicarile lui global-imateriale, imi amana, daca nu exclud confortul material pe care il plang de dor uneori.
apoi imi dau seama ca eu n-as fi in stare niciodata sa visez atat de curat. sa-mi mint practicalitatea, sa-mi neg egoismul, de dragul unei cauze care sta in afara mea, sta in toti oamenii de langa mine.
merg sa fac un ceai. daca n-ai chef sa ma asculti, zi-mi!. nu ma! ma intereseaza, dar nu pot sa-mi dau voie sa racesc. vrei si tu? nu! mai am bere. ok. zi-mi cu panourile solare..si cu autobuzele tale pe baza de hidrogen. ai un suflet curat sa stii, numa ca pe mine ma prinde craciunu fara gaze. te doare la dezvoltarea durabila de craciunu meu..
daca pacalim raceala asta, suntem cei mai tari.

suntem cei mai bogati saraci pe care ii cunosc. daca n-as fi cea mai practica femeie din viata celui mai inalt visator din lume, nu s-ar mai pricepe dragu de toma sa rada intruna, sa bucure suflete pierdute sau gata gasite.




vineri, 8 noiembrie 2013

coincidente fericite

acum 2 ani cam pe vremea asta, sub acelasi soare, pe acelasi vanticel ma indragosteam de tatalutoma. era inca devreme, dar fluturii se strecurau in stomac perechi perechi. aveam sa nu mai pot trai fara forta cu care fiinta-i ma invita iar si iar si iar sa-i gravitez prin preajma. e la fel de greu de trait langa el. il iubesc asa ditamai cinstitul, ditamai orgoliosul, ditamai intarziatul, ditamai neintelesul cand si cand, ditamai sufletul bun mereu.
am decis sa lasam naibii supararile ultimelor saptamani si sa sarbatorim cu peste si cu vin. tomica s-a alaturat, ca doar povestea punerii inimilor noastre laolalta e intrinsec legata de bataile inimii lui. 
nu prea s-a omorat cu pestele, s-a delectat insa cu o ceapa verde si-a lins un deget de vin, cu capul pe spate si cu 4 dinti de sus la vedere.
l-am pus la culcare si am continuat seara in balcon dezbatand noul meu proiect de suflet. imi trebuie sa stiu de unde isi iau oamenii fericirea, asa ca ii rog sa-mi scrie cateva randuri intr-un carnetel. am de gand sa inramez gandurile tuturor, cand o sa adun o cantitate frumusica de fericire.
si ma intreaba tatalutoma, ieri dimineata cand am plecat nervoasa cu toma la plimbare, de unde mi-am luat fericirea. si zic: de la tanti care vinde marar si patrunjel la colt. am prins-o proaspata, fara clienti si i l-am dus pe tomica aproape, fiindca asa murdara si saraca cum e, emana o energie care ma remonteaza. tomica i-a zambit cald si ea l-a mangaiat pe obraz.
cidat, zice tatalutoma. am plecat din casa nervos, convins ca ma straduiesc sa fac pe toata lumea fericita si in final toti sunt dezamagiti. nu vedeam verdele din jur, vedeam numai gramezile de gunoi. n-aveam niciun gand optimist pentru ziua care mi se deschidea in fata, de fapt nici n-o lasam sa se deschida. o inchideam in fumul tigarii de care nu eram mandru.
mergeam uitandu-ma in jos. la picioarele mele s-a rostogolit o ceapa. am ridicat-o mecanic si-am pus-o in talerul unei tanti care vindea legume la colt. mi-a zis: sa te ajute dumnezeu! nu m-am uitat la ea, dar cuvintele ei parca au crapat negura din sufletul meu si-au strecurat acolo un pic de lumina. am inteles ca fara oamenii nu putem scutura tristetea. si-am mai inteles ca toate zac inauntrul nostru si cu un pic de efort le putem transforma in pozitiv. si ca va iubesc pe tine si pe toma si ca o sa ma straduiesc mai mult.

azi, la 2 ani de cand ne-a pus universul impreuna, il iubesc nu doar pentru cine e, ci si pentru astfel de coincidente minunate cu batrane care vand legume si care au puterea sa alunge tristetea.

marți, 5 noiembrie 2013

regulile bunei cresteri

Din lipsa de job stabil, sau ca sa ma exprim mai pozitiv, din flexibilitatea freelanceului, si apoi din lipsa de tatalutoma prin preajma, ajung sa dedic mai toata ziua copilului. E bine si rau. Toate mamele proaspete stiu ce vorbesc.
Se umplu zilele cu minuni, dar si cu frustrari. Iar cand ma coplesesc nervii sau oboseala sau dorurile de vieti mai simple, ma scutur de panici si incerc sa inteleg ce e de invatat din halul asta de conjunctura.
Ii multumesc maica-mii pentru spiritul autodidact pe care mi l-a semanat in fiinta si ma uit la dragu de toma care n-are stare. 
Copiilor le plac repetitiile. De acolo absorb confortul care ii impinge inainte prin viata. Se baga intr-o treaba, le iese, apoi se baga iar si iar si iar. Adultul ‘destept deja’ se plictiseste la a 2a, a 3a repetitie, dar copilului ii mai trebuie niste dati pana intelege. Daca ne-am pricepe sa-i studiem mai mult, sa le dam voie sa repete in ritmul lor, nu in al nostru..
Imi pune toma in mana o carticica ‘a letter for george’. Ma apuc de poveste.. savureaza primele randuri. Cand sa dau pagina, imi pune alta carte in brate ‘barbapapa’. Ma apuc de povestea asta, mi se face dor de italia, citesc mecanic, gandul imi e la anca la Milano, pac, toma schimba cartea, ce atata melancolie, poftim ‘a letter for George'! ma conformez 2-3 randuri, pac, ‘barbapapa’. Ma intreb daca are vreun scop toata alternanta asta, dar sunt atat de obosita ca ma las in ea si-i fac pe plac.. de 6 ori, 3 si 3. Gata.. vrea altceva. Il invit sa doarma, sare ca din arc.. coboara dibace din pat. Cine l-a invatat? Merge la sertare. Il urmez. Scoate pantalonii, pereche dupa pereche. Apoi tricourile. Eu le pun inapoi si le numar cu voce tare. Ce pedagogie ieftina! Efectueaza si scosul de rufe de cateva ori si vrea iar altceva..
Il urmez prin toate initiativele. Nu prea am zambete sa pun peste reusitele lui, dar sunt acolo sa i le bifez. Inteleg, daca n-o facusem deja, ca repetitia e mama invatarii. Minunat ar fi numai sa repete fiecare suflet in timpii lui, nu in timpi impusi de ritmul altor suflete.
Si apoi cheia reusitei invatarii cred ca mai e adultul fericit la capataiul copilului fara astampar. Numai intr-o stare de bine poti sa intelegi tot avantul puiului de om, fara sa te plictisesti de repetitii, fara sa amendezi curiozitatea, fara sa infranezi pornirile. Daca i-au sclipit ochii, lasa-l sa-si urmeze intentia. Fa ce nu-ti vine sa faci si respira!
Trec cateva ore de citeala, vorba lu mamaie, de vanzoleala, de pantaloni scosi si bagati.. bateriile lui toma parca nu se mai descarca. Il lungesc pe pat si sper a mia oara c-o sa inteleaga ca e obosit. Se apropie de nasul meu si mi-l linge. Rad. Rade si el. Nici nu-si propusese sa fie amuzant, dar daca am ras, inseamna ca a facut o gluma.. si ma linge iar.. iar rad.. mai copile.. el vine a treia oara zambind, eu il las cu o placere bolnava sa se apropie si el, hat ma musca de nas, banditu! Baaaa.. si radem..

Intr-un tarziu atat de tarziu inchide ochii, ii inchid si eu..il insotesc cateva minute spre taramul viselor si cand ma asigur c-a intrat pe poarta, deschid ochii si merg sa mananc. Ce adormeala lunga!!!

luni, 4 noiembrie 2013

neajunsuri si vise

Asum neajunsuri. Vreau mai mult. Nu toti vrem asta? Le spun oamenilor cu case pline, in care functioneaza si gazele si intrerupatoarele si apa calda si sifonul de la baie, iar usa de la intrare se deschide fara s-o impingi cu forta bratelor tale cu copil in ele, ca sunt norocosi. Iar ei daca au timp ma inteleg, iar daca au si ei altfel de griji, se concentreaza pe ele ca sa-si dea motiv de vaicareala.
E ca si cum nu ne-ar trebui fericirea. E ca si cum am tot impinge-o ca pe usa grea de la intrare. Ne spunem unii altora, aia care ne nimerim mai senini: ee, bine macar ca suntem sanatosi! Si cuvintele n-au greutate. Apasa fel de fel de griji peste picaturile de pozitiv. Da-mi o ingrijorare, ia o ingrijorare. Hai sa-ti spun ce rau e la mine, ca sa-mi spui ce nasol e la tine. Ma intreb daca ne intereseaza grijile altora sau ii lasam sa le formuleze, ca sa le putem elibera pe ale noastre? Ce joc greu. Ce mari ne-am facut si ne tot pierdem in el.
Invat de la Toma in fiecare seara la balaceala din lighean, ca viata e ditamai prajitura de fapt. Fara oua, fara faina, ci asa vegana cum stie prietena mea Delia sa faca si cum mor de bucurie mancand, de fiecare data cand merg la ea.
Oricat de grele ar fi zilele, cu vant sau cu muste, cu praf, fara apa, cu bani putini si perspective firave, Toma rade la fel. Chitaie ca un soricel, se concentreaza cu aceeasi dedicare pe fiecare nimic pe care il descopera, rade cand ma vede cu prosopul in cap si se transforma in om mare si ingrijorat atunci cand imi ghiceste cate o lacrima stand sa picure si intarziind.
Umbla de-a busilea cu pantalonii negri in genunchi, taraste pe jos un biscuite de orez, apoi isi aminteste ca e de mancare si-l rontaie, i se deschide scutecul pe sub pantaloni si-i atarna pe picior, dar nu se vaita. Merge asa cu o boalfa ingramadita sub fund. Rad de el. Nu stie motivul dar imi raspunde la ras. Intelege tot. El nu merge pe motive, ci numai pe sentimente. E odihnit si mancat- rade cu toata pofta, e obosit- plange cu ditamai lacrimile. Niciun plan pentru ziua de maine. S-a terminat ziua de azi? N-o mai analizam, se ocupa visele s-o rescrie. Pe cea de maine n-o ingrijoram de pe acuma. O anticipam cu cateva guri de lapte peste noapte, cat sa nu ne prinda zorii cu burta goala si atat.
O prajitura e viata asta, de mancat proaspata in fiecare zi, de nepastrat pentru maine, de neplans pentru ieri.

[am visat ca eram la o nunta. toma nu era cu mine, nici macar in gandurile mele, deci visul se petrecea in viata de dinainte de tatalutoma. lume din romania, prezenta la nunta. coboram si urcam niste scari, deschideam 2 usi mari cu ambele maini, ca-n filme. purtam o rochie draguta, fara maneci. mi-am dat seama ca nu sunt perfect epilata la subrat si ca nu-mi permit dansuri prea extravagante. nu mai era timp de mers acasa. mi-am pus mainile pe langa corp si-am inaintat. nu stiu a cui era nunta. cam intunecata atmosfera]

- sa fie visul asta o nevoie a subconstientului de a fugi inapoi in viata de dinainte de casnicie? e ciudat cum in el apare o prietena cu bebelusul ei, de aceasi varsta cu toma aproape.. dar prezenta lor nu ma trimite cu grija la toma, semn ca el nu exista inca in viata sau in planurile mele. atunci de ce am strecurat celalt bebelus in vis? incercam sa ma pedepsesc pentru indrazneala de-a visa retrospectiv? visele nu sunt despre mers inainte? ceva doare..in fine, ma duc sa ma epilez