pantofi cu dragoste

cand l-am cunoscut pe tatalutoma, era cam jerpelit dar emana forta.. si sensibilitate, un cocktail fatal pe care aveam sa mi-l asum pe viata. numa daca ii schimbam pantofii. purta de 6 ani aceleasi incaltari. vazusera marea, desertul, revolutia, praful, sangele, moartea. se cereau odihniti. eu eram o diva proaspat remunerata de statul irlandez pentru niste workshopuri efectuate cu dragoste pe meleagurile verzi de care mi-e un dor organic, acum ca pomenesc.. si nu numai acum..

am luat o suma frumusica de la ciorap si-am achizitionat pe furis o pereche de pantofi decenti, ca sa aratam ca un cuplu incaltat misto. initial mi-a spus ca nu trebuia sa fac asta, ca nu-i poate primi, ca cei vechi mai merg inca. apoi i-a pus in picioare si i-au venit manusa. a zambit ca un copil, eu am stiut ca sunt perfecti si cei vechi au luat calea balconului.

au trecut 2 ani de cand umbla numai in cei luati de mine. ii spal in rastimpuri, bombanindu-l ca prea abuzeaza numai de o singura pereche. zice ca lui nu-i trebuie mai mult.

cand am mers in romania sa ne insuram civilizat, primeniti, dupa randuiala, l-am convins sa-si ia niste incaltari. altele??? m-a intrebat.

de ginere, am zis! am convenit ca niste ghete nisipii s-or potrivi si la nunta noastra fara fast si la viata lui vesnic revolutionaro-casual din cairo.

s-a vazut cu ghetele de ginere si si-a permis sa zugraveasca apartamentul in incaltarile luate de mine odinioara. n-a chivernisit sa zugraveasca in geoarsele din balcon.. alea isi incheiasera sensul. efortul asta nou se cerea depus in pantofii sentimentali.

i-a umplut de vopsea. apoi fiindca se si descususera pe ici pe colo in astia 2 ani, a considerat ca le-a cam venit si lor vremea balconului.

si si-a incaltat umbletul in ghetele de ginere. aseara mi-a zis: cori n-as vrea totusi sa port ghetele astea de colo pana colo, ca sunt prea bune. imi trebuie o pereche mai de toata ziua. am apreciat cugetarea lui si de dimineata am luat pantofii sentimentali din balcon. 

hai tomica sa-i reparam lu tati pantofii care au batut drumul venirii tale pe lume.

hai, zice tomica saritor.

il pun in carucior si plecam spre strada mea cu de toate.

trecem printr-o gradina murdara. ochesc o creanga uscata, imi plac ramificatiile ramurelelor si cele 2-3 frunze uscate si decid sa fac din ea o decoratiune. o pun cu grija in cutia caruciorului.

dam de un pisoi portocaliu fara mama. toma se conecteaza cu el. le dau timp sa-si spuna cateva ganduri, toma ofteaza, pisoiul ne implora, dar pastram inima rece si inaintam. ocolim o gramada de gunoi, dar.. opa.. cocotata pe gramada, troneaza o rama de tablou, numa buna de incadrat creanga mea de mai devreme. o iau cu grija. o si imaginez pictata in rosu. toma aproba. inima imi rade. numai arghezi mi-ar intelege setea de frumuseti noi iscate din bube, mucegaiuri si gunoi.

ajungem la nea cizmaru. e un om bun, fumeaza intr-o parte si stie ce face. ne asigura ca o sa coasa pantofii, nu stie in ce masura reuseste sa curete si vopseaua.. motiv pentru care nu-mi spune un pret. il intreb cand sa vin. zice cand vrei. mai apar niste domni cu barba, cu rochie si fara maniere.. ma ignora si se descalta sa-i arate lu nea cizmar care e problema lor. el e jenat.. nu stie cum sa salveze situatia. ii fac semn ca nu e nicio panica.. pleaca barbosii, el le arunca pantofii de reparat intr-un colt al aterielului.. si zice.. asa, sa revenim!!

merg sa iau niste legume, ma intorc si pantofii sunt aproape gata. se straduieste sa curete vopseaua cu gaz.. a facut o treaba super buna, a cusut, a lipit..jos palaria.

5 lire, juma de euro. sunt mandra ca l-am cunoscut. toma zice si el: tot respectu sefu, mai venim!

si plecam cu pantofi, cu legume, cu rama, cu craca.

n-am pierdut vremea nici azi tomica!