Din lipsa de job stabil, sau ca sa ma exprim mai pozitiv,
din flexibilitatea freelanceului, si apoi din lipsa de tatalutoma prin preajma,
ajung sa dedic mai toata ziua copilului. E bine si rau. Toate mamele proaspete
stiu ce vorbesc.
Se umplu zilele cu minuni, dar si cu frustrari. Iar cand ma
coplesesc nervii sau oboseala sau dorurile de vieti mai simple, ma scutur de
panici si incerc sa inteleg ce e de invatat din halul asta de conjunctura.
Ii multumesc maica-mii pentru spiritul autodidact pe care
mi l-a semanat in fiinta si ma uit la dragu de toma care n-are stare.
Copiilor
le plac repetitiile. De acolo absorb confortul care ii impinge inainte prin
viata. Se baga intr-o treaba, le iese, apoi se baga iar si iar si iar. Adultul
‘destept deja’ se plictiseste la a 2a, a
3a repetitie, dar copilului ii mai trebuie niste dati pana intelege. Daca ne-am
pricepe sa-i studiem mai mult, sa le dam voie sa repete in ritmul lor, nu in al
nostru..
Imi pune toma in mana o carticica ‘a letter for george’. Ma
apuc de poveste.. savureaza primele randuri. Cand sa dau pagina, imi pune alta
carte in brate ‘barbapapa’. Ma apuc de povestea asta, mi se face dor de italia,
citesc mecanic, gandul imi e la anca la Milano, pac, toma schimba cartea, ce atata melancolie, poftim ‘a
letter for George'! ma conformez 2-3 randuri, pac, ‘barbapapa’. Ma intreb daca
are vreun scop toata alternanta asta, dar sunt atat de obosita ca ma las in ea
si-i fac pe plac.. de 6 ori, 3 si 3. Gata.. vrea altceva. Il invit sa doarma,
sare ca din arc.. coboara dibace din pat. Cine l-a invatat? Merge la sertare.
Il urmez. Scoate pantalonii, pereche dupa pereche. Apoi tricourile. Eu le pun
inapoi si le numar cu voce tare. Ce pedagogie ieftina! Efectueaza si scosul de
rufe de cateva ori si vrea iar altceva..
Il urmez prin toate initiativele. Nu prea am zambete sa pun
peste reusitele lui, dar sunt acolo sa i le bifez. Inteleg, daca n-o facusem
deja, ca repetitia e mama invatarii. Minunat ar fi numai sa repete fiecare
suflet in timpii lui, nu in timpi impusi de ritmul altor suflete.
Si apoi cheia reusitei invatarii cred ca mai e adultul
fericit la capataiul copilului fara astampar. Numai intr-o stare de bine poti
sa intelegi tot avantul puiului de om, fara sa te plictisesti de repetitii,
fara sa amendezi curiozitatea, fara sa infranezi pornirile. Daca i-au sclipit
ochii, lasa-l sa-si urmeze intentia. Fa ce nu-ti vine sa faci si respira!
Trec cateva ore de citeala, vorba lu mamaie, de vanzoleala,
de pantaloni scosi si bagati.. bateriile lui toma parca nu se mai descarca. Il
lungesc pe pat si sper a mia oara c-o sa inteleaga ca e obosit. Se apropie de
nasul meu si mi-l linge. Rad. Rade si el. Nici nu-si propusese sa fie amuzant,
dar daca am ras, inseamna ca a facut o gluma.. si ma linge iar.. iar rad.. mai
copile.. el vine a treia oara zambind, eu il las cu o placere bolnava sa se
apropie si el, hat ma musca de nas, banditu! Baaaa.. si radem..
Intr-un tarziu atat de tarziu inchide ochii, ii inchid si
eu..il insotesc cateva minute spre taramul viselor si cand ma asigur c-a intrat
pe poarta, deschid ochii si merg sa mananc. Ce adormeala lunga!!!
:) Frumos tare ! De-am avea mereu atata rabdare... Ai mei baieti au crescut si am avut multe momente de adormeala lunga cum spui tu cand erau mici sau de jocuri nesfarsite, cu rasete sincere ale lor amestecate cu zambetele mele mascand oboseala dar si razbatand fericire. Mi-a ramas frumos in minte un moment cand baiatul cel mare descoperise Hansel si Gretel, cel mic avea sub 2 ani, mergea dar nu vorbea prea mult, si intr-un moment de improvizatie am propus sa ne jucam "De-a Hansel si Gretel" Nu as stii sa spun de cate ori a trebuit sa ne jucam pe zi acest joc fara ca ei sa se plictiseasca. Intotdeauna cel mic era Hansel, care trebuia sa stea "inchis" de vrajitoare, fara sa vorbeasca prea mult, si ale carui degetele erau numai bune de verificat "sa vedem daca te-ai ingrasat". Eu si cel mare eram pe rand Gretel sau Vrajitoarea. Si din nou, si din nou. Ah, acum sunt marisori... Tatal lor imparte mai multe jocuri baietesti cu ei. Si e frumos si asa. Am si eu momentele mele cu ei, sunt sigura ca voi mai avea. Timpul trece oricum, important e sa avem amintiri frumoase din care ei sa se construiasca oameni intregi si noi sa ne putem adapa din ele cand ne e dor de tinerete si copii mici. Sanatate, rabdare si oameni frumosi in jur iti doresc !
RăspundețiȘtergere