acum 2 ani cam pe vremea asta, sub acelasi soare, pe acelasi vanticel ma indragosteam de tatalutoma. era inca devreme, dar fluturii se strecurau in stomac perechi perechi. aveam sa nu mai pot trai fara forta cu care fiinta-i ma invita iar si iar si iar sa-i gravitez prin preajma. e la fel de greu de trait langa el. il iubesc asa ditamai cinstitul, ditamai orgoliosul, ditamai intarziatul, ditamai neintelesul cand si cand, ditamai sufletul bun mereu.
am decis sa lasam naibii supararile ultimelor saptamani si sa sarbatorim cu peste si cu vin. tomica s-a alaturat, ca doar povestea punerii inimilor noastre laolalta e intrinsec legata de bataile inimii lui.
nu prea s-a omorat cu pestele, s-a delectat insa cu o ceapa verde si-a lins un deget de vin, cu capul pe spate si cu 4 dinti de sus la vedere.
l-am pus la culcare si am continuat seara in balcon dezbatand noul meu proiect de suflet. imi trebuie sa stiu de unde isi iau oamenii fericirea, asa ca ii rog sa-mi scrie cateva randuri intr-un carnetel. am de gand sa inramez gandurile tuturor, cand o sa adun o cantitate frumusica de fericire.
si ma intreaba tatalutoma, ieri dimineata cand am plecat nervoasa cu toma la plimbare, de unde mi-am luat fericirea. si zic: de la tanti care vinde marar si patrunjel la colt. am prins-o proaspata, fara clienti si i l-am dus pe tomica aproape, fiindca asa murdara si saraca cum e, emana o energie care ma remonteaza. tomica i-a zambit cald si ea l-a mangaiat pe obraz.
cidat, zice tatalutoma. am plecat din casa nervos, convins ca ma straduiesc sa fac pe toata lumea fericita si in final toti sunt dezamagiti. nu vedeam verdele din jur, vedeam numai gramezile de gunoi. n-aveam niciun gand optimist pentru ziua care mi se deschidea in fata, de fapt nici n-o lasam sa se deschida. o inchideam in fumul tigarii de care nu eram mandru.
mergeam uitandu-ma in jos. la picioarele mele s-a rostogolit o ceapa. am ridicat-o mecanic si-am pus-o in talerul unei tanti care vindea legume la colt. mi-a zis: sa te ajute dumnezeu! nu m-am uitat la ea, dar cuvintele ei parca au crapat negura din sufletul meu si-au strecurat acolo un pic de lumina. am inteles ca fara oamenii nu putem scutura tristetea. si-am mai inteles ca toate zac inauntrul nostru si cu un pic de efort le putem transforma in pozitiv. si ca va iubesc pe tine si pe toma si ca o sa ma straduiesc mai mult.
azi, la 2 ani de cand ne-a pus universul impreuna, il iubesc nu doar pentru cine e, ci si pentru astfel de coincidente minunate cu batrane care vand legume si care au puterea sa alunge tristetea.
Glad I read it. Keep Smiling my friend.
RăspundețiȘtergere