miercuri, 30 martie 2016

cand se rupe buzunarul

se rupe din cand in cand haina inimii taman la buzunarul adevarului. intra vantu p-acolo si cotrobaie sa curete ce-a lasat data trecuta pe sub captuseala.
ochii nu mai plang una-doua. constiinta aduce probe la dosarul intocmit in graba.
gura mananca. se merge inainte.
deschid geamul taxiului si il salut pe maturatorul cu coloana vertebrala. imi trag de la el viata. el e coplesit.
nu-i nimic, par sa-i zic!
la copii ridic tonul. imi vine sa plang, dar nu mi-au gresit in final cu nimic, asa ca de ce m-ar vedea colapsand?
ma asez pe un scaun intr-un colt al clasei si consum tristeti care n-au legatura cu ei.
ei rad un ras nervos, fiindca nu m-au vazut asa nervoasa niciodata.
ies din clasa.
ii aud vorbind despre cea mai mare suparare a mea pe ei.
intru in clasa. cateva fetite cuminti se fac mici, de teama c-o sa strig iar.
le spun: imi pare rau.
toata lumea tace.
pornesc casetofonul. o caseta cu niste cantece pentru copii de acum 20 de ani, ma asigura ca maine or sa se mai aseze lucrurile. si ca atunci cand o sa pot sa plang, secundele alea care dor ca pietrele or sa se dizolve in marea timpului, iar barcile de hartie ale copiilor la care am strigat pe nedrept, or sa pluteasca sigure spre rasarit, neaaparat spre rasarit.

duminică, 27 martie 2016

sa nu lasati arta sa moara!

mi-am amintit azi un detaliu din timpul unei conferinte despre educatie si expunerea copiilor mici si foarte mici la arta, in nordul angliei.
purtatoarea de cuvant a ministerului britanic al educatiei tinea discursul initial. ii zambeam din primul rand, fiidca era genul meu. purta o fusta deasupra genunchiului. statea pe un scaun simplu, fara pupitru, fara pahar cu apa, si raspundea intrebarilor cu jovialitate. la un moment dat si-a scos pantofii ca sa-si relaxeze talpile. am iubit gestul ei si l-am pus intr-un fel de `acasa` al inimii, un fel de sertar doldora cu satisfactii universal-valabile. stiam ca batusem drumul pana la leeds cu folos. iar ploaia nu facea decat sa dea de baut asfaltului britanic niciodata in pericol de inundatie.
mi-am scos azi pantofii in taxi si mi-am vazut de citit, cu toma dormindu-mi in poala, si cu gandul fugind printre randuri, la femeia aia desculta, care m-a felicitat fiindca alesesem calea copiilor.
calea laptelui de cocos, sa nu riscam intolerante.
egiptul e plin de nevoie de recunoastere, de oameni alergand dupa pozitii, dar probabil ca asta e lumea intreaga, iar anglia nu e cu nimic mai demna, doar fiindca si-a pavat cu grija mocirla pe spinari fara noroc.
dar cine sunt eu sa scormonesc istoria? si unde vreau sa ajung?
a, stiu. am obosit de atata fatarnicie. zambete mintite, gaturi inclestate, curiozitati furate pe sub ochi, demnitate fara loc in vocabularul prezentului.
oamenii nu mai ajung la timp, sau uita c-au promis sa vina, fiindca prea putinora le mai pasa la cat incepe ce n-are oricum sa se termine in favoarea lor.
in toata nepasarea asta care duce totusi spre inainte, toma intreaba in stanga si in dreapta daca s-a facut aprilie deja si daca ii da si lui cineva o umbrela pentru rainy days in romania.
apoi si-a asumat repica: i`ll play for 5 more minutes. si vad ca incepe sa simta minutarul, in functie de cat de alerta ma interpreteaza.
ii dau timp, ne balacim palmele intr-un fel de lut moale, il curgem dintr-un vas intr-altul, scriem povesti pe ziar cu el.
soacra-mea se teme de mizeria pe care lutul asta o s-o lase in urma, iar eu incerc s-o distrag, aratandu-i un model pe care tocmai l-am trasat cu degetul in lutul fluid, imprastiat pe ziarul pe care nimeni nu-l mai citeste, dar postasul il aduce pe bicicleta cu stoicism, ca-ntr-un film in care a uitat ca joaca.
soacramea raspunde placida: asa si?
imi spun: a murit arta in soacra-mea. desi a cochetat si ea cu artisticul de circumstanta bucata buna de viata.
unde se pierde arta? in ce zi ii spunem: atat a fost. mersi frumos?
in fine. ma culc neraspunsa.
sa nu lasati arta sa moara!



miercuri, 23 martie 2016

rutina inimii in militarul mintii

m-a intrebatg toma de dimineata, fara sovaiala:
mami, ce e cu toate masinile astea care poarta in ele oameni cu arme indreptate spre peste tot? armele sunt rele, n-ai zis asa?
of toma, traim intr-o tara militara. asta e rutina lor. patruleaza, sa ne simtim noi in siguranta.
sunt `pretending guns`?
intr-un fel. oamenii astia nu sunt periculosi, am zis cu voce tare.. si am adaugat in gand `deocamdata`.
refuz sa-i vorbesc despre meseria de soldat, iar el ma intreaba: sunt clienti?
sunt un fel de clienti, da, ai unui serviciu pacatos, dar viata nu e mereu `nice`.
apoi ca sa schimb subiectul, l-am rugat pe sofer sa traga pe dreapta si sa-mi aduca o crenguta dintr-un copac mov de care m-am indragostit de vreo saptamana.
soferul imi aduce o craca cat el de mare, care umple de praf toata bancheta, dar ii multumesc mult si ma pierd cu nasul in florile de care imi e deja mila. cine m-a pus sa cer? am lasat copacul gol la subtioara.
mami de ce esti trista?
ma dor cladirile frumoase, in care nu sta nimeni. ziduri care imi spun povesti pe bucati, de cate ori trecem pe langa ele cu viteza ofului.
ma uit la balcoanele care au supravietuit progresului. daca n-au aparate de aer conditionat, le iubesc. daca au, nu le pun la inima.
pe drumul spre casa, soferul uber crede ca ma face fericita pornind aerul conditionat, iar eu il supar preferand geamul deschis.
el e consternat, eu nu ma explic. imi opreste radioul, ca sa ma crute si el de-o satisfactie.
toma adoarme. citesc o poveste care se cheama corrie, despre o fata care pleaca in egipt. cum e ma asta? cine a plamadit asemenea surpriza?
ajungem la destinatie. toma multumeste, iar soferul zambeste, dandu-se batut. ma scuz si eu ca am refuzat aerul conditionat, iar el raspunde cu nicio problema, semn ca e inca loc de buna ziua. ce ti-e si cu letting go-ul asta egiptean.
ma opresc la caruta cu banane si cer 1 kg jumatate.vanzatorul e atat de batut de soarta, ca simt ca daca nu-l intreb eu ce face, n-o s-o faca nimeni.
el raspunde pitigaiat ca bine, ma intreaba la randu-i de sanatate si ma roaga sa-i promit ca o sa iau numai de la el de-acum.
se face! promit cu intentia, dar cantaresc in gand promisiunea si tai din elan cu foarfeca ratiunii.
toma la doi pasi de caruta ma intreaba: ai vazut ce voce squeeky are nenea ala?
eu am ras asa de terminologia copilului asta care invata pe langa mine, desi elev la mine in clasa. nu elev, soimu patriei cum ar veni, mini-soimu lu tutancamon.
cand sa cumpar o sticla de apa, vanzatorul de la chiosc imi inmaneaza un telefon cu un mesaj in engleza, despre softul nou pe care vrea sa-l instaleze. ii traduc in araba mesajul, il ajut sa continue descarcarea, ia el insista sa nu achit apa plata, fiindca e onorariul pentru soft.
hai mersi, ma simt flatata.
toma saluta politicos si plecam agale spre casa, cu banane, cu apa, cu mintile obosite de atat stimulare, cu inimile niciodata- dormind.

sâmbătă, 19 martie 2016

dati bucuria mai departe!

o sa rezum ce mi-a mers la inima zilele astea, ca vaicareli nu cred ca va trebuie.
o sa scriu asa in functie de cum isi aduce inima aminte.
la serbarea de ziua mamei, o mama de 3 m-a rugat s-o fotografiez in timp ce fiica ei ii inmana felicitarea. cei 2 baieti i-au sarit in spinare, nelasand-o sa se bucure de poza numai cu mezina. ei, cand am vazut-o inconjurata de cei 3 copii, a intinerit pentru o secunda. s-au topit grasimea, oboseala, frustrarile. era o femeie tanara, care castigase de 3 ori pariul cu viata. am plans o lacrima si i-am spus ce tanara a devenit brusc. ea s-a blocat o secunda, apoi s-a cautat si ea de lacrimi, am imbratisat-o apasat. mi-a zis ca e fericita. i-am zis ca a invins! ea a inspirat greu, apoi a expirat usor.
mi-a mai mers la inima o scena cu un tata carand cu copilul lui de vreo 8 ani, o canapea victorian-jerpelita, spre atelierul in care urmau s-o renoveze. erau desculti. curgeau itele din ei ca din canapeaua fara timp.
m-am bucurat sa-l vad pe tatalutoma desenand. iar el a conchis ca niciodata n-a desenat mai bine. am intrebat-o pe soacra-mea daca a desenat vreodata cu copilul ei, iar ea a schimbat vorba in timp ce el confirma ca nici vorba. am plans pe dinauntru scurt.
toma m-a tras de o alunita, iar eu am plans de sperietura. el m-a pupat si mi-a zis: don`t be affraid. i am your son!
in timp ce fotografiam o masina veche, un sofer intr-o masina noua a franat sa ma lase sa-mi fac treaba, si m-am bucurat ca omenia n-a murit.
toma i-a zis lu soacra-mea: my balls are next to eachother, iar ea a zis in timp ce vorbea in ruseste la telefon: mersi de veste.
cand eram insarcinata, am scris o poveste. azi mi-a venit ideea formatului de publicare.
tatalutoma a vrut sa verificam cate cuvinte romanesti stie, iar eu am calculat 123.. plus.
cand am intrebat cum se zice: i love you, toma a raspuns: te iubesc mamaia, iar cand am intrebat cum se zice hi, tot el a zis: salut tataia!
tatalutoma a zis: treci incoace, dracu, dumnezeu, ai ma lasa-ma, papusica. doispe, noispe.. si m-a rugat sa nu pun la socoteala si numerele, ca astea nu sunt cuvinte.
mi-a mai mers la inima mirosul unor flori mov, dintr-un copac bogat.
mi-a cerut toma sa aprind o lumanare pe seara. eu am adus chibriturile, ne-am jucat cu betele o vreme. am construit case, mie mi-au venit tot felul de idei pentru maine la gradinita.
toma a profitat de neatentia mea si a scaparat un bat. l-a aprins cu o acuratete care m-a surprins. s-a speriat si l-a aruncat din mana, dar flacara i-a piscat un deget, cat sa planga o lacrima si sa isi ceara scuze pentru ce a facut.
l-am pupat. i-am explicat ce util e focul si ce riscant e jocul.
inainte de culcare m-a pus sa-i promit ca o sa aprind mereu focul cu grija, ca n-o sa ard lemnul casei si hainele de pe el si pielea lui, iar inima mea s-a strans pentru toti cei din colectiv, pe care focul i-a luat din sanul celor iubiti.
aveti grija de bucatica voastra, si dati bucuria mai departe!

sâmbătă, 12 martie 2016

lovely

stau cu nasu-n cana de cafea, pe care scrie incovoiat it s coffee time. hai bine ca scrie, ca uite nu stiam ce sa fac cu pleasca asta de timp in care doarme toma somn asezat, multumesc maicii preciste si tuturor calugarilor tibetani, care au uneltit la aceasta surpriza.
un nene pe care nu vreau sa-l jignesc, inspir, expir, claxoneaza pentru a 13a oara, sub geam. aah, simt o apartenenta organica la comunitatea mamelor exasperate de fosgaitul pungilor si claxoanele pamantului, taraitul inoportun al telefoanelor si boncanitul vecinilor, taman cand ti-a adormit si tie copilu si-ti vine sa faci tot ce n-ai facut intr-o viata.
poate sa te speli, poate sa-ti tunzi si tu bretonul care nu mai sta de 2 saptamani, poate sa mananci fara sonor o ciocolata amaruie sau sa te bucuri si tu singura de o cafea turnata in cana pe care scrie pleonastic de sec: coffee time.
nu va retin mult. n-am revelatii azi. am bifat gradina larga, ne-am descaltat, am umblat prin trifoiul pitic, am studiat niste melci pe scoarta palmierilor, am ascultat ce-a avut vantul sa le zica salciilor.
am vazut o piatra care mi-a placut. n-am ridicat-o. in urma mea, a cules-o toma zicand: mami, am gasit o piatra de care iti place tie.
ah multumesc, am zambit eu.
it`s lovely? a intrebat el.
you are lovely, i-am raspuns in cliseul cel mai drag inimii.
o sa-mi gasesc si mie o piatra, ca sa avem fiecare cate una, mi-a zis, sarutand cu talpile moi trifoiul care s-ar fi dat la o parte de atata lovely.
ne-am incaltat si-am parasit gradina. ne-am dus pe strada rupta si-am cascat gura.
am cumparat capsuni, pepene galben, mere, 4 baghete calde, un snop de menta proaspata. am facut 2 poze unor cladiri stirbe, toma a scapat piatra, eu am zis: ai grija cu piatra aia a ta.
el a zis: it`s your stone, you know?
hai multumesc, m-am scuzat.
un suc nu-mi iei si mie? mi-a batut el obrazul.
pai nu ti-au io? m-am redresat.
ia ridica-ma si pe mine in brate sa vad ce vezi tu!
ma dor bratele, dar te ridic.
l-am ridicat si a facut cu mana primului adult care trecea pe langa noi si pentru care in sfarsit nu mai era nevoie sa-si lungeasca gatul. si-a baut sucul de trestie de zahar pe bordura, pe indelete. o localnica bagareata m-a certat: nu-ti lasa copilu din mana, pe bordura, ca ti-l fura careva din zbor.
hai lasa ca e plin egiptu de oameni cumsecade, am linistit-o si nu prea. m-am gandit o vreme la spaima ei, m-am verificat de naivitati. nu dispuneam de niciuna recenta. mi-am baut si eu sucul, cu nasul in menta proaspata, sa uit de strada rupta, de claxoane, de magarii obositi, de fasolea prajita in uleiul care nu mai moare.






marți, 8 martie 2016

ce-am facut cu 8 martie

smoothie de banana cu capsuni
tricou cu inima
bratari metalice brodate
inel ca o bomboana
cafea cum trebuie
copil sanatos
dans in 3
mesaje cu suflet
zambete cu ochelari
carte mediocra
dans iar, in 20
pictura
skype cu mami
cantec comunist
mamaie in viata
frustrari mici
flori de hartie
tulpini de mohair
de la 1 pana la 10 cu toma
te iubesc soptit la ureche
pupic pe gat
cina in oras
cazatura fara plans
plimbare scurta
tristeti amestecate

it was nice to eat outside! ne-a zis toma si a adormit