sâmbătă, 12 martie 2016

lovely

stau cu nasu-n cana de cafea, pe care scrie incovoiat it s coffee time. hai bine ca scrie, ca uite nu stiam ce sa fac cu pleasca asta de timp in care doarme toma somn asezat, multumesc maicii preciste si tuturor calugarilor tibetani, care au uneltit la aceasta surpriza.
un nene pe care nu vreau sa-l jignesc, inspir, expir, claxoneaza pentru a 13a oara, sub geam. aah, simt o apartenenta organica la comunitatea mamelor exasperate de fosgaitul pungilor si claxoanele pamantului, taraitul inoportun al telefoanelor si boncanitul vecinilor, taman cand ti-a adormit si tie copilu si-ti vine sa faci tot ce n-ai facut intr-o viata.
poate sa te speli, poate sa-ti tunzi si tu bretonul care nu mai sta de 2 saptamani, poate sa mananci fara sonor o ciocolata amaruie sau sa te bucuri si tu singura de o cafea turnata in cana pe care scrie pleonastic de sec: coffee time.
nu va retin mult. n-am revelatii azi. am bifat gradina larga, ne-am descaltat, am umblat prin trifoiul pitic, am studiat niste melci pe scoarta palmierilor, am ascultat ce-a avut vantul sa le zica salciilor.
am vazut o piatra care mi-a placut. n-am ridicat-o. in urma mea, a cules-o toma zicand: mami, am gasit o piatra de care iti place tie.
ah multumesc, am zambit eu.
it`s lovely? a intrebat el.
you are lovely, i-am raspuns in cliseul cel mai drag inimii.
o sa-mi gasesc si mie o piatra, ca sa avem fiecare cate una, mi-a zis, sarutand cu talpile moi trifoiul care s-ar fi dat la o parte de atata lovely.
ne-am incaltat si-am parasit gradina. ne-am dus pe strada rupta si-am cascat gura.
am cumparat capsuni, pepene galben, mere, 4 baghete calde, un snop de menta proaspata. am facut 2 poze unor cladiri stirbe, toma a scapat piatra, eu am zis: ai grija cu piatra aia a ta.
el a zis: it`s your stone, you know?
hai multumesc, m-am scuzat.
un suc nu-mi iei si mie? mi-a batut el obrazul.
pai nu ti-au io? m-am redresat.
ia ridica-ma si pe mine in brate sa vad ce vezi tu!
ma dor bratele, dar te ridic.
l-am ridicat si a facut cu mana primului adult care trecea pe langa noi si pentru care in sfarsit nu mai era nevoie sa-si lungeasca gatul. si-a baut sucul de trestie de zahar pe bordura, pe indelete. o localnica bagareata m-a certat: nu-ti lasa copilu din mana, pe bordura, ca ti-l fura careva din zbor.
hai lasa ca e plin egiptu de oameni cumsecade, am linistit-o si nu prea. m-am gandit o vreme la spaima ei, m-am verificat de naivitati. nu dispuneam de niciuna recenta. mi-am baut si eu sucul, cu nasul in menta proaspata, sa uit de strada rupta, de claxoane, de magarii obositi, de fasolea prajita in uleiul care nu mai moare.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu