m-a intrebatg toma de dimineata, fara sovaiala:
mami, ce e cu toate masinile astea care poarta in ele oameni cu arme indreptate spre peste tot? armele sunt rele, n-ai zis asa?
of toma, traim intr-o tara militara. asta e rutina lor. patruleaza, sa ne simtim noi in siguranta.
sunt `pretending guns`?
intr-un fel. oamenii astia nu sunt periculosi, am zis cu voce tare.. si am adaugat in gand `deocamdata`.
refuz sa-i vorbesc despre meseria de soldat, iar el ma intreaba: sunt clienti?
sunt un fel de clienti, da, ai unui serviciu pacatos, dar viata nu e mereu `nice`.
apoi ca sa schimb subiectul, l-am rugat pe sofer sa traga pe dreapta si sa-mi aduca o crenguta dintr-un copac mov de care m-am indragostit de vreo saptamana.
soferul imi aduce o craca cat el de mare, care umple de praf toata bancheta, dar ii multumesc mult si ma pierd cu nasul in florile de care imi e deja mila. cine m-a pus sa cer? am lasat copacul gol la subtioara.
mami de ce esti trista?
ma dor cladirile frumoase, in care nu sta nimeni. ziduri care imi spun povesti pe bucati, de cate ori trecem pe langa ele cu viteza ofului.
ma uit la balcoanele care au supravietuit progresului. daca n-au aparate de aer conditionat, le iubesc. daca au, nu le pun la inima.
pe drumul spre casa, soferul uber crede ca ma face fericita pornind aerul conditionat, iar eu il supar preferand geamul deschis.
el e consternat, eu nu ma explic. imi opreste radioul, ca sa ma crute si el de-o satisfactie.
toma adoarme. citesc o poveste care se cheama corrie, despre o fata care pleaca in egipt. cum e ma asta? cine a plamadit asemenea surpriza?
ajungem la destinatie. toma multumeste, iar soferul zambeste, dandu-se batut. ma scuz si eu ca am refuzat aerul conditionat, iar el raspunde cu nicio problema, semn ca e inca loc de buna ziua. ce ti-e si cu letting go-ul asta egiptean.
ma opresc la caruta cu banane si cer 1 kg jumatate.vanzatorul e atat de batut de soarta, ca simt ca daca nu-l intreb eu ce face, n-o s-o faca nimeni.
el raspunde pitigaiat ca bine, ma intreaba la randu-i de sanatate si ma roaga sa-i promit ca o sa iau numai de la el de-acum.
se face! promit cu intentia, dar cantaresc in gand promisiunea si tai din elan cu foarfeca ratiunii.
toma la doi pasi de caruta ma intreaba: ai vazut ce voce squeeky are nenea ala?
eu am ras asa de terminologia copilului asta care invata pe langa mine, desi elev la mine in clasa. nu elev, soimu patriei cum ar veni, mini-soimu lu tutancamon.
cand sa cumpar o sticla de apa, vanzatorul de la chiosc imi inmaneaza un telefon cu un mesaj in engleza, despre softul nou pe care vrea sa-l instaleze. ii traduc in araba mesajul, il ajut sa continue descarcarea, ia el insista sa nu achit apa plata, fiindca e onorariul pentru soft.
hai mersi, ma simt flatata.
toma saluta politicos si plecam agale spre casa, cu banane, cu apa, cu mintile obosite de atat stimulare, cu inimile niciodata- dormind.
mami, ce e cu toate masinile astea care poarta in ele oameni cu arme indreptate spre peste tot? armele sunt rele, n-ai zis asa?
of toma, traim intr-o tara militara. asta e rutina lor. patruleaza, sa ne simtim noi in siguranta.
sunt `pretending guns`?
intr-un fel. oamenii astia nu sunt periculosi, am zis cu voce tare.. si am adaugat in gand `deocamdata`.
refuz sa-i vorbesc despre meseria de soldat, iar el ma intreaba: sunt clienti?
sunt un fel de clienti, da, ai unui serviciu pacatos, dar viata nu e mereu `nice`.
apoi ca sa schimb subiectul, l-am rugat pe sofer sa traga pe dreapta si sa-mi aduca o crenguta dintr-un copac mov de care m-am indragostit de vreo saptamana.
soferul imi aduce o craca cat el de mare, care umple de praf toata bancheta, dar ii multumesc mult si ma pierd cu nasul in florile de care imi e deja mila. cine m-a pus sa cer? am lasat copacul gol la subtioara.
mami de ce esti trista?
ma dor cladirile frumoase, in care nu sta nimeni. ziduri care imi spun povesti pe bucati, de cate ori trecem pe langa ele cu viteza ofului.
ma uit la balcoanele care au supravietuit progresului. daca n-au aparate de aer conditionat, le iubesc. daca au, nu le pun la inima.
pe drumul spre casa, soferul uber crede ca ma face fericita pornind aerul conditionat, iar eu il supar preferand geamul deschis.
el e consternat, eu nu ma explic. imi opreste radioul, ca sa ma crute si el de-o satisfactie.
toma adoarme. citesc o poveste care se cheama corrie, despre o fata care pleaca in egipt. cum e ma asta? cine a plamadit asemenea surpriza?
ajungem la destinatie. toma multumeste, iar soferul zambeste, dandu-se batut. ma scuz si eu ca am refuzat aerul conditionat, iar el raspunde cu nicio problema, semn ca e inca loc de buna ziua. ce ti-e si cu letting go-ul asta egiptean.
ma opresc la caruta cu banane si cer 1 kg jumatate.vanzatorul e atat de batut de soarta, ca simt ca daca nu-l intreb eu ce face, n-o s-o faca nimeni.
el raspunde pitigaiat ca bine, ma intreaba la randu-i de sanatate si ma roaga sa-i promit ca o sa iau numai de la el de-acum.
se face! promit cu intentia, dar cantaresc in gand promisiunea si tai din elan cu foarfeca ratiunii.
toma la doi pasi de caruta ma intreaba: ai vazut ce voce squeeky are nenea ala?
eu am ras asa de terminologia copilului asta care invata pe langa mine, desi elev la mine in clasa. nu elev, soimu patriei cum ar veni, mini-soimu lu tutancamon.
cand sa cumpar o sticla de apa, vanzatorul de la chiosc imi inmaneaza un telefon cu un mesaj in engleza, despre softul nou pe care vrea sa-l instaleze. ii traduc in araba mesajul, il ajut sa continue descarcarea, ia el insista sa nu achit apa plata, fiindca e onorariul pentru soft.
hai mersi, ma simt flatata.
toma saluta politicos si plecam agale spre casa, cu banane, cu apa, cu mintile obosite de atat stimulare, cu inimile niciodata- dormind.
Comentarii
Trimiteți un comentariu