miercuri, 29 iunie 2016

we made a world with our hands

e cum mi-a zis tatalutoma: cori, tu nu esti facuta sa stai doar in birou sau doar in clasa sau doar in bucatarie. tu esti asa un mix care se scrie pe sine, bazaind cu treaba de colo pana colo.
3 incasari, 2 tabele, 3 telefoane, o cafea, o ingrijorare, 45 de copii xerox, o comanda la supermarket.
scot plastelina de la frigider, dau cateva indicatii in clasa, corectez niste devieri de situatie, cant, respir.
gust din mancarea zilei, inchid ochii si-mi spun: sunt fericita.
lucrez intr-un loc in care se gateste zilnic, pentru 50 de copii ale caror incaltari le stiu pe dinafara, iar eu sunt norocoasa degustatoare a meniului lor, plamadit cu grija, cat mai departe de arome, coloranti, grasimi si zahar.
singurele griji sunt: cum sa nu se pateze tricoul lu abdullah de acuarela, ca suna maica-sa crizata, cum sa ii confisc temporar tableta lu abderahman de la after school si sa-l conving ca there is life out of the video games, cum s-o fac pe ingrijitoarea de la english 2 sa nu mai minta, cum sa balansez libertatea pe care le-o dau profesoarelor, cu letargia in care se pierd ele, nestrunite, cum sa-i dau eu avant copilului cu dizabilitati, care simt ca poate sa mearga singur, dar coloana lui vertebrala se teme inca sa-si asume responsabilitatea, cum sa infuzez si creativitate si justitie si practicalitate si sa respect libertati individuale.
alte 12 incasari, incui biroul, fug in clasa, pictam luna si stelele cu galben, iar noaptea cu negru, desigur. copiii se bucura, poate la noapte n-or sa se mai teama de intuneric.
ma suna un nene sa intrebe despre gradinita, ii dau detalii fugitive, intrebarile lui sunt citite cumva, nefiltrate prin grija. ma grabesc sa inchid.
maine pot sa vizitez?
maine nu, fiindca e public holiday.
de ce?
pai pe mine ma intrebi tatis? v-ati luat tara in maini acum vreo 2 ani pe vremea asta, ati iesit in strada, ati pus sistemu jos, v-ati ales lider democrat si-acu mancati dictatura cu falafel, ai de constiinta noastra umana!
inchid visteria, e tarziu si capul imi explodeaza.
un copil imi arata o zgarietura. o cataloghez usurica si-l trimit sa se spele cu apa. ma crede pe cuvant.
o fetita imi intinde in fata ochilor degetele ei manjite de oja. o prietena a sterpelit de acasa o oja fuxia si s-au manechiurit pe furis, in gradina. aoleu, ia repede acetona asta si sterge-te pana nu vine maica-ta sa ma intrebe: da adultii unde erau?
intra mama ei in birou, cand degetele erau curate, doar un danf de acetona strapungea arsita.
suntem bine, am avut un episod minor cu oja, dar l-am incheiat.
ha ha, asa face si acasa, o maimuta!
vin acasa, povestesc bucati de emotii de peste zi, pun un cub de gheata pe durerea din frunte, iar tatalutoma ma cadoriseste cu un pahar din vinul facut de el. e bun, sa dea dracii-n masa, vorba lu tataie.
toma gusta si el: uaau.
apoi ne luam de maini toti 3 si dansam in cerc, pe un nursery rhyme de-al lu toma.
el ne intreaba: we made a world with our hands?



duminică, 26 iunie 2016

despre atitudine si stil, la 3 ani si-o bicicleta

m-am tuns cum m-am priceput, am dat cafeaua in foc, mi-am pus salvarii preferati si piatra de la mediterana la gat si l-am trezit pe toma: hai hai hai hai.
bine ho, nu tre sa ma grabesti. unde mergem?
la gradinita, un fel de tara minunilor.
nu vreau camasa asta.
de ce? e foarte draguta.
eu vreau tricoul albastru si sosete diferite.
toma e prea cald pentru sosete.
stiu, de-aia nu-mi iau sosete lungi, ci mai scurtute, dar nu la fel, vreau una albastra si una rosie!
mersi mami, ca ma lasi cu tricoul asta albastru. camasa o pun in ghiozdan to check with my friends if it's a good one.
bine ca te-am imbracat 3 ani jumate cu ce am crezut eu. oficial, personalitatea ta si influenta anturajului, au inceput sa cantareasca mai mult decat parerea lu maica-ta. e ok, mergem inainte.
auzi mami, aveai dreptate, un ghiozdan nu foarte plin, e mai usor de carat. sa le spui asta si copiilor la gradinita. dar imediat cum ajungem, ok?
bine ma bine, mersi ca imi prioritizezi agenda.
te-ai tuns frumos mami!
crezi? sau trebuie sa-i intrebam pe prietenii tai?
nu nu, o sa le spun eu ca te-ai tuns frumos. auzi mami, Ali ma pune sa-l ciupesc si-mi spune ca pe el nu-l doare decat cand se loveste de perete. dar cand el ma ciupeste, ma doare.
ali e un baiat trist si se vinde mai puternic decat voi toti, dar tu esti empatic si-o sa-l ajuti sa zambeasca din nou.
in taxi, se introduce cu patos: eu sunt toma, tu cine esti?
soferul se prezinta si-l intreaba in araba daca el e baiat bun.
toma raspunde cu incredere ca da. eu, de pe vocea a doua: in fine..
toma: in fine, adica sunt un pic bun si un pic nebun haha.
soferul rade si-l intreaba daca e din egipt, data fiind araba lui ghidusa.
din egiptul nou, se da toma mare, asumandu-si dorinta lu tacso de a da tarii asteia o infatisare fresh.


joi, 23 iunie 2016

paine si circ

gust pastele cu sos de vinete si aprob umplerea castronelelor infometatilor din gradinita.
profesoara de pian a intarziat. data trecuta i-am zis ca daca nu apare la ora stabilita, sa se intoarca de unde a venit, fara sa-i mai bat obrazul.
ea a uitat, ma fac si eu c-am uitat.
zic hai da tonu la un happy bday, ca azi e ziua lu maica-mea si sa ne vada si ea pe skype cum o uram frumos, corespunzator, din cairo-ul tuturor naduselilor.
sarumana mami, stai ca ti-am pregatit o surpriza.
oo sarumana, sarumana, hapi barzdei si surumuna putru masa ya madam!
ce faci mami, cum te simti?
pai cum sa ma simt?
pai de ziua ta, te doare ceva?
ei m-a durut azi noapte, acum nu ma mai doare.
aa, deci e ok. azi conteaza!
auzi cori, ma duc pana la poarta sa primesc niste flori.
ei, ai vazut ce frumos? du-te draguto.
..
asa, hai c-am venit.
o prajitura ai facut si tu?
am facut, dar cum sa-ti dau eu sa gusti?
hai ca gust din pastele cu vinete. nu sunt rele deloc.
te iubesc mami.
si eu cori, dar te las ca vad ca trag astia de tine in toate partile.
mersi mami, sa speram ca dumnezeu e baiat de treaba si ma trece frumos prin ziua asta, de dragul tau macar. la multi ani!

intru in clasa cu telefonul in mana. liniste toata lumea, ca-l sun pe clovnul de serviciu!
whaaat! se strang copiii ciorchine in jurul meu, maama, mis corina il suna pe bondo chiar ACUM.
alo, bondo, buna dimineata!
raspunde bondo somnoros, ca sarumana doamna corina.
zic ia fa tu un gimbusliuc ceva bondo, ca am copiii pe langa mine si te-am pus pe speaker.
ooo, bomboniiii, ce faceti?
copiii n-au aer de fericire. eu ma hranesc cu bucata lor de ne-aer, ca cu o portie de inceput de lume.
cativa dintre ei ar plange de emotie, dar nu se pricep inca. e ca si cum l-as suna pe mos craciun in direct, iar el le-ar trimite bezele adevarate.
auzi bondo, azi avem o zi de nastere.
bine mis corina, la ora 1 suntem acolo.
toma ma intreaba: uau, vin pentru mamaia de la pucioasa?
pentru ea si pentru michel, ca bine zici.
toata lumea sa-si vada de decupaj acum, ca s-a confirmat si circul.



sâmbătă, 18 iunie 2016

viata luata pe vise mici, de-a-mplinitelea

ne-am mutat intr-un cartier rupt al cairoului, din nevoia de a fi mai aproape de job, iar in weekenduri, mai aproape de parcul elvetian despre care am mai povestit.
in parcul asta ma intalnesc cu toate suratele universului si povestim diversitati, in timp ce copiii nostri se dau in leagan, se stropesc cu apa si fac mancare din frunze.
glumim despre autenticitati neconstientizate, depresii nebanuite, limitari guvernamentale.
o italianca practica si-a cumparat o masina de cusut tapanoasa, deci toate tivurile mele descusute au de acum salvare.
o japoneza inimoasa scoate o punga de chipsuri de broccolli, cumparata in germania, productie thailandeza, consum italo-danubiano-pontic, la cairo.
citesc pe punga: broccolli, sare si ulei vegetal. cum ma? chiar sa fie posibil sa mancam curat, sanatos, crocant si sa ne si placa? si cu mancatul local cum ramane? cine videaza gradinile lumii si le vinde la sectia bio, in lanturile de hypermarketuri prevazute cu aere conditionate cu senzor de griji de parenting?
plecam din parc si la cererea implorativa a lu toma, luam un tuk tuk si-l rugam pe antonio banderas soferul sa ne duca usurel, ca strada are gropi, iar el numa 3 roti.
ajungem acasa teferi, iar eu marchez in agenda inimii un vis implinit pe bune. un parc fara fite, un copil liber si un ride aventuros cu tuk tuk ul, pana acasa.
e tot ce ti-ai putea dori intr-o sambata calda- ca urarile de bine pe care le trimiteam de la eforie sud, catre mamaia de la glodeni, in vacantele comuniste de vara.
acasa bem un tulburel extrem de prietenos, iar visul asta, al facutului de vin acasa, si-l trece tatalutoma in agenda lui.
i-oi face face maine un tiramissu-surpriza si-om sarbatori ziua lui in sanul discret al familiei, si-om mai visa la cine stie ce nimicuri.
ma intreaba toma: is there anyone in pretend danger? because i can pretend to solve the case.
si cu ocazia asta literalmente marchez un alt vis implinit: acela al unui copil contribuabil la binele planetei.

joi, 16 iunie 2016

corina d'arc

un copil de 2 ani zgarie in fiecare zi cate 2-3 colegi de grupa. nu de suparare, ci asa, de plictiseala.
azi i-a jupuit pielea din jurul ochiului unui copil care nici n-a avut timp sa planga. atat de repede s-a petrecut totul.
am spalat vatamatul cu apa rece, ma pregatesc sa-i abordez parintii.
pe naravas l-am directionat catre o grupa mai mare, unde nu indrazneste sa atace, necunoscandu-le inca slabiciunile. si il tin ocupat, cu zeci de puzzle-uri pe care le termina pe nerasuflate.
copilul asta nu stie sa-si gaseasca singur linistea. lui ii place cu mintea stimulata in permanenta, iar cand se plictiseste, musca sau zgarie copii care nu i-au facut nimic, ca si cand le-ar fura linistea, fiindca el nu stie cum sa-si procure singur liniste.
a adormit cu capul pe puzzle cand mintea i-a obosit in sfarsit.
l-am rezolvat. mai ramane sa vad cum prezint cazul zgarieturii, parintilor vatamatului.
in birou intra urland o gagicuta de 8 ani, care a dat peste pistolul de lipit si si-a parlit bine un buric de deget.
dau ceata de martori afara din birou, ii ordon arsei sa se opreasca din plans. o intreb ce cauta la pistolul de lipit fara un adult prin preajma, imi explica ce avea de gand sa faca.
o duc la bucatarie, sparg un ou, ii inmoi degetul in albus si o vad cum se elibereaza de durere. ii arat arsura mea de acum 32 de ani si ii spun ca a ei o sa treaca mai repede si n-o sa lase semne.
o pun sa-mi promita ca nu se mai apropie de pistolul de lipit fara un adult langa ea si o trimit in gradina cu degetul in castronul cu albus.
duc copiii sa alerge 10 minute in gradina si stau cu ei in cele 43 de grade, cat dau ei 5 ture.
pe musulmancele care postesc le-am trimis in clasa, la aer conditionat.
mis corina, de ce nu stam numai in clasa pe caldurile astea? ma intreaba ele mieroase.
fiindca aerul conditionat e o minciuna si fiindca niste zeci de copii isi scot ochii daca sunt tinuti cate 8 ore intre 4 pereti.
vara asta nu v-am adus-o eu din romania. nici ramadanul. nu stam sa negociem astea 10 minute de gradina.
dar nici parintii nu isi vor copiii afara pe caldurile astea!
o sa le spun si lor aceeasi poveste, sau poate au citit ei in carti de parenting ca zilele complet petrecute in aer conditionat sunt cele mai castigate zile ale copilariei.
voi mergeti sus si pregatiti 20 de paharele cu apa, pentru cand se vor intoarce atletii mei de la cursa.
ma tatuez cu o stampila pe care scrie lovely si ma dau mare la femeile de serviciu.
mis corina, niste paste cu vinete mancati?
mananc, sigur ca da, si zic si sarumana pentru masa.
cum cum: surumuna putru masa?
bravo, ia uite ce te pricepi. inseamna ca eu pup mana cui mi-a pregatit de mancare.
ah, ce dragut!
da, vezi? asa suntem noi romanii, niste recunoscatori.
o mama sictirita imi trimite pe whatsup pozele cu picioarele copilului ei, inacceptabil de murdare, dupa o zi de gradinita.
ii scriu ca incaltarile de guma, date fiind transpiratia si praful, duc la asfel de rezultate, deloc ingrijoratoare. o invit sa stea relaxata si-i reproduc o reclama, tot romaneasca: murdarirea e de bine.
ii spun ca si tricoul murdar de la pictura e semn de creativitate.
ea nu-mi mai scrie nimic.
ma simt ca pe front. corina d'arc.
intru in clasa cu atletii medaliati.
bem apa, apoi sting luminile si meditam jumatate de minut cu ochii inchisi si tinandu-ne de maini.
probabil ca ziua are sa se treaca la bune.



miercuri, 15 iunie 2016

ochiul dintre ochi

mi-am deblocat chakra intuitiva, deschizandu-mi ochiul imaginar dintre ochi si frecand acolo bine bine c-o pleasca de violet, tot ireal si violetul, dar a functionat, ca uite, respir mai lung.
am dat o fuga si prin miile de poze de pe facebook si mi-am vazut viata ultimilor 7 ani, cu drumuri, proiecte, oameni, vinuri, copii, oceane si deserturi.
mi-am notat in agenda cu promisiuni, sa scriu zilnic un mail cat de mic acasa si sa-mi verific saptamanal cate o prietena a universului.
ele isi duc greul frumos in sua, mexic, germania, italia, franta, lituania, liban, romania. numai firul inimii ne leaga, dar ce ghem misto adun cand torc lâna sufletelor.
am aflat azi cum un tata de copil in scaun cu rotile, pe care il cunosc, refuza sa-i cumpere copilului telefon, ca si asa nu mai are mult de trait si nu se merita investitia.
responsabila pentru gena aducatoare de handicap, e mama copilului, o martira care se usuca de vina, pe picioare, impingand la scaunul scump, prea scump, cu rotile.
puteam sa il injur in gand pe tatal inuman, dar ce stiu eu despre ce simte el?
ce stiu eu despre drama lui care l-a curatat de frumusetea din inima?
cu ce ma ajuta pe mine sa pun ocara peste sentinta lui?
si daca stau de partea mamei planse, devin dreapta? merg in rai?
eu mereu am fost anti-gadgeturi date cu usurinta minorilor, dar uite ca la minorii cu handicap nu ma gandisem.
vai de oamenii tristi ai pamantului si vai de noi care ne vaitam una doua.
vai de plictiseala cu care ne umblam sictirul printre dramele cu adevarat drame.
am incheiat si cartea-confesiune, a mamei unui adolescent arestat pentru consum si trafic de droguri, talharie si tot ce vine la pachet cu slabiciunea asta in care scapi din neatentie, din nedeschis sufletul la timp, din neumeri de plans pe.
mi se aglomerasera nodurile in gat dand paginile. nu reuseam sa plang. dar stiam ca odata inchisa cartea asta, nu ma mai intorc la ea. deci e de datoria mea de om, de mama, de inima, de gand, s-o termin. s-o duc mai departe in constiinta, in griji, in imbratisari, in iertare, in toleranta.
stati intuitivi! vaitati-va mai rar!


luni, 13 iunie 2016

la liniste lucrezi zi de zi cu nelinistile

toata lumea minte. e un adevar pe care mi-l spun mie sau pe care indraznesc sa-l gandesc la capataiul copilului meu adormit deja.
m-a mintit si el, aruncand cu perna in lustra, inventand jocuri de lumini, aproape scurtcircuitand casa si zambind a nisnaiu cand am intrat in camera.
toma e foarte periculos ce ai facut. daca nu ma asculti, nu mai suntem prieteni.
i am just a kid, ma linisteste el.
aa, ok. ce nebuna sunt! ma iau eu la misto in gand si merg sa verific cate cuburi de gheata sunt in congelator.
m-a mintit si o profesoara la gradinita, cand am prins-o pe facebook in timp ce ar fi trebuit sa supravegheze copiii. mi-a zis ca ar fi putut sa ascunda telefonul cand am intrat, dar nu era nevoie, fiindca ea se uita la ceas. i-am reamintit ca sunt ceasuri in fiecare clasa, dar ea mi-a spus ca nu merg bine.
m-a durut micimea dezbaterii, dar nu e loc de durere cand oamenii nu vad nelalocul minciunii.
a mintit si taximetristul ca ne-a adus acasa, la fel cum a mintit si copilul care a rupt o carte azi in clasa.
le-am spus ca nu mai vreau sa vad niciun zambet care se succede unei pozne.
vreu sa aud sorry. how can we fix it?
poate ca sunt o dreamer. nu mai conteaza.
maine in loc de circle time, lipim cu scoci toate cartile rupte in timp si neplanse.
la bucatarie se cearta 2 femei de serviciu, una crestina si una musulmanca.
innabus conflictul intrucat pt musulmanca e ramadan, deci ea se cearta pe nemancate si pe nebaute, in timp ce crestina se balacareste cu lipia intre dinti.
hai sa amanam iscoada, sugerez eu, pentru cand e liber la mancare pentru amandoua si argumentele vin mai cu patos din ambele sensuri.
o trimit pe musulmanca sa se spele pe ochi, iar ea ma asculta cuminte.
in gradina se cearta niste copii, vinovatul rade, rasul lui ma apasa, il chem in birou. e socat.
il trimit si pe el sa se spele pe ochi si sa ia o pauza de 5 minute, de la jocul pe care il conducea cu puterea culpei.
de ce mis?
fiindca asa am zis eu!
ma asculta.
cer o cafea, cu puterea directoratului.
aproape ca ma tem si eu de toata forta cu care m-am imbracat.
cafeaua nu vine.
bucatareasa m-a uitat.
sau e universul care regleaza din forte si imi aminteste ca nu pot sa controlez chiar tot.
merg si-mi fac singura cafeaua si schimb niste pareri cu bucatareasa care ma uitase.
ea imi aduce de la ea din targ, fel de fel de strachini si stergare, care nu se gasesc la bulivard, dar fara de care eu nu stiu sa traiesc.
i-am comandat un rug traditional, pe care sa stam la masa metalica, pe care tot ea mi-a adus-o din targul cu minuni.
zic: vezi sa nu-mi aduci vreo chiciosenie. mai discret asa. ca tu imi aduci numa involanate si inciorchinate si inzorzonate.
mis corina, pa ochii mei daca nu iti caut ce-o fi mai bun.
hai bine. am incredere.
cu retrospectiva asta merg sa verific vinul, care nici el nu fermenteaza ca in povestile viticole de succes, ci asa in rastimpuri, in ton cu greul vietii.
cartea mea cu drama unei mame de copil captiv in supradoza, ma asteapta pe noptiera improvizata dintr-un lighean cu o tava.
mi-e si teama s-o deschid. la fel cum imi e de teama sa n-o citesc, sa n-o parcurg, sa n-o traiesc ca pe o frica a viitorului.
ce garantii aduce veridicul clipei?
cine imbraca viitorul in haina linistei?
nimeni.
la liniste lucrezi zi de zi cu nelinistile!






duminică, 12 iunie 2016

victorii udate cu must

mananc o bucatica de prajitura cu lamaie, coapta de bucatareasa mea preferata, pentru cand se vor trezi copiii din somnul de dupa-amiaza.
pe coridor, incaltarile minuscule isi dorm si ele repaosul, in asteptarea talpitelor fara narav.
ma suna un gagiu care ma invita la un top 10 gradinite din cairo.
hai bine, ce-ti trebuie de la mine?
pai niste info despre gradinita, 3 motive pt care credeti ca trebuie sa fiti in top si 1000 lire egiptene, admin cost la noi pe website.
oo! da-mi voie sa aflu mai multe despre ideea ta. eu stiu cine sunt, stiu ce treaba fac, dar cine face topul, cine da verdictul?
aa, pai avem oameni pe teren care verifica gradinite, discuta cu parinti.
aha, deci eu sunt deja pe lista ta cu reviewuri bune.
da da.
o, mersi. pai atunci de ce iti dau atatia bani, daca parintii, comunitatea, scolile la care trimit copiii, ma plaseaza by default in top la tine? si daca eu nu platesc, desi stiu ca sunt buna, dar altii se grabesc cu banu, topul tau nu mai e veridic, nu?
pai nu e chiar un top, e o lista, fara o ordine anume. iar taxa e pentru administrarea site-ului, platit de facturi, stiti cum e.
pai prietene, numa din mia mea tu iti platesti si facturile, te duci si la mare un weekend.
ce vreti sa spuneti?
ei, uite incercam mai voalat asa sa-ti spun ca ideea ta e buna, dar nu sta in picioare.
adica tot banu o sa faca topu tau, in care eu sunt deja fara sa platesc. deci te-am tras in piept, am mai zis fara sa zic.
multumesc pt timpul dvs, a adaugat el in engleza lui politic corecta.
hai ca macar l-au instruit sa iasa decent din joc, cand i se bate obrazu.
mis corina nu mai avem vopsea galbena. daca amestec niste portocaliu cu alb?
ei, n-o sa iasa galben, da ce e de pictat?
niste gaini.
hai pune niste maro, niste rosu, si portocaliul ala cu alb, iar eu trec pe lista de necesare, vopseaua galbena.
gainile se termina de pictat, toma se ofera sa spele pensulele, iar inima mea creste cu fiecare responsabilitate pe care el si-o asuma liber.
poate ca ii sunt prea mult prin preajma. poate mi-am ales un job care imi intretine iluzia ca-i asigur un start sigur intr-un univers nesigur.
poate ca ma mint, respirandu-i bucuria laolalta cu bucuriile celorlalti copii din gradinita.
imi iese aproape in fiecare zi, mai putin la serbari, cand nu reusesc sa separ mis corina de mami, cand plang pentru copiii timizi si astept de la copilul meu responsabilitate, iar el vrea si el sa planga.. si atunci nu mai stiu ce caut in viata asta.
la sfarsit de zi, dupa ce-am spalat toate cantecele cu lacrimi, am semnat cate diplome erau de semnat, sunt multumita de poze si merg acasa cu studentul meu, mis corina se topeste in mami, luam o inghetata si alegem binele de rau cu cata constiinta ne-a mai ramas.
tatalutoma ne pupa pe fiecare. ii spun 5 povesti despre cum a durut inima sau cum m-am minunat cand copiii au cantat tare. el ma intreaba iar de ce nu imi documentez metodica?
cori eu n-am mai vazut pe nimeni sa simta copiii asa cum faci tu si sa-i inteleaga si sa-i anticipeze.
doar manager sau doar teacher sau doar trainer tu n-o sa fii niciodata. tu esti o feeler, dar cumva trebuie sa iti conturezi o metoda, s-o patentam, sa dam sens durerii asteia frumoase.
si hai sa tragem vinu, sa gustam mustul si sa comemoram ilegalitatea asta home -made pana nu ne ia capul de la emisiile de dioxid de carbon.
hai noroc toma!
oau, beau si eu vin like the grownups!
e must, corecteaza tacso.
imi place sa-i zic vin, incheie toma conversatia si savureaza ca un adevarat nepot al lu tataie de la pucioasa, ce e!



joi, 9 iunie 2016

stati in curat!

il pup pe tatalutoma si-i spun: ce bine ca ne-am gasit!
el ma intreaba: ce faci, iti iei masuri de precautie?
nu, zic, e frumos cand vine seara si ai certitudinea ca esti iubit.
cine ti-o da?
aerul pe care il respir.
ei bravo, respiri corect inseamna.
toma, de la el de pe saltea: mami and tati!
yes, raspundem.
i need cold water, to drink.
si noi ne facem apa de izvor si cele 40 de grade se fac nimic dintr-o data.
sunt obosita.
pot sa dorm sau sa scriu.
aleg sa scriu. de ceva vreme m-a apucat imediatul. nelasatul pe maine a ceea ce e bun de zis azi.
scriu deci.
sunt zile cand la gradinita pictez, lipesc, dansez, spal dintii copiilor, ii supraveghez in gradina, raspund la 10 telefoane, fac poze, documentez activitati, printez materiale de lucru, raspund amabil sau usor acid parintilor niciodata multumiti indeajuns.
imi deschid inima si ma declar recunoscatoare oricarui angajat care isi da silinta, incerc discret sa bat obrazul cui uita regulile bunului simt lucrativ.
decupez, inramez, arunc, sortez.
mangai cate un obraz, spal cate un tricou patat de acuarela, sortez jucarii si le redepozitez, altfel decat saptamana trecuta.
aproape ca inchei ziua cu constiinta impacata. cu toate astea, nemultumiri se isca la tot pasul, parinti neinteresati de cat am pictat sau am dansat, ci suparati ca tricoul pe care l-am spalat cu mana mea, nu s-a uscat la timp.
las totul in urma, merg cu toma in parc, socializez cu italianca mea preferata, venim acasa in tuk tuk, un vehicol pe 3 roti, mai riscant ca o tricicleta pe autostrada soarelui.
doamne mami, ce mi- a placut cu tuk tuk ul, imi spune toma, iar riscul se dizolva cumva.
intram in casa, ne spalam pe maini si zdrobim strugurii adusi de tatalutoma, intru fabricarea vinului, dupa reteta lu tataie de la pucioasa.
si stam asa 2 oameni mari si un copil, si stoarcem intre degete 10 kg de struguri si povestim viata, acolo deasupra ligheanului.
e terapie si vinul asta facut cu mana. sigur ca e ilegal, dar cine face legile firii?
auzi, si eu te iubesc, mult, beyond.. se trezeste tatalutoma in timp ce scriu ilegalitatea vinului.
stiu ma. raspund si termin povestea zbaterilor de azi, ca mi-o fi ajuns si mie.
stati in curat!

sâmbătă, 4 iunie 2016

plutea fericirea ca un nor intre noi si tavan

nu e mereu usor cu iubirea, toma. sentimentele se cantaresc periodic, se pune mana la inima si se respira. daca doare trasul de aer inauntru, inseamna ca undeva acolo e un dop, e o teama.
nimeni n-are raspunsul iesitului din bula.
oamenii mari se streseaza fiindca isi dau voie la greutati polivalente, in loc sa ia viata pe bucatele, sa consume fiecare emotie pe indelete, ca tine.
apoi fiecare se crede mai parinte si vorbele dor sa iasa din pieptul cu ura.
tu ne spui ca astea nu sunt vorbe, sunt strigate, iar noi ne cerem scuze reci si grabite si ne intoarcem la acuze.
apoi zici: mami, tu la gradi nu strigi. de ce strigi acasa? poate fiindca ai nasul blocat? eu plang, iar tu imi pupi sarea lacrimilor. niciun copil din lumea asta nu mi-a mai pupat lacrimile. numai tu faci asta, singurul meu copil nascut.
si tatal tau da, si el imi bea lacrimile, deci cumva suntem in acelasi cerc si scrie dragoste pe interiorul cercului asta, ca intr-un inel facut pe comanda, la inceputuri, cand iubirea nu doare.
hai sa te incalt. doamne toma, iti miros picioarele. esti fiul tatalui tau.
cand o sa mergi in vizita la your girlfriend, sa ii spui: can i use the bathroom? si sa te speli repede pe picioare, sa schimbi sosetele, iar perechea veche s-o arunci pe geam.
what? se hlizeste toma. i-auzi tati, cine a mai pomenit sa aruncam cu sosetele pe geam?
de ce il inveti astfel de maniere? intreaba tacso amuzat.
fiindca eu cred intr-o lume mai buna.
si zambim toti 3 si cearta de ieri se dizolva in bucuria noua de azi.
oamenii se impletesc toma fiindca asa e viata mai traibila, impreuna.
apoi visele o iau uneori pe strazi paralele si ei abia isi mai fac cu mana de pe partea cealalta. fiecare crede ca e de datoria celuilalt sa traverseze, iar traficul se ultraaglomereaza, claxoane rasuna din toate directiile, orgolii mai vechi ca iubirea lor ii impietresc pe trotuarul opus si se lasa seara peste intentiile lor neduse la concret.
nu e vina nimanui. e poate prea cald. nimeni n-a promis dragoste usoara la 45 de grade. orasul isi freamata curiozitatile, vulgaritatile, minciunile, praful, sansele, compromisurile, asteptarile.
n-a promis nimeni c-o sa fie usor.
cand o sa cresti, sa spui lumii cum traiam noi fara aer conditionat si eram mandri de asta, cum storceam portocale cu mana, cum mancam pe jos in jurul mesei rotunde cu picioare scurte, in casa fara televizor, si cum atunci cand nu strigam, puteam sa simtim fericirea plutind ca un nor intre noi si tavan.