e cum mi-a zis tatalutoma: cori, tu nu esti facuta sa stai doar in birou sau doar in clasa sau doar in bucatarie. tu esti asa un mix care se scrie pe sine, bazaind cu treaba de colo pana colo.
3 incasari, 2 tabele, 3 telefoane, o cafea, o ingrijorare, 45 de copii xerox, o comanda la supermarket.
scot plastelina de la frigider, dau cateva indicatii in clasa, corectez niste devieri de situatie, cant, respir.
gust din mancarea zilei, inchid ochii si-mi spun: sunt fericita.
lucrez intr-un loc in care se gateste zilnic, pentru 50 de copii ale caror incaltari le stiu pe dinafara, iar eu sunt norocoasa degustatoare a meniului lor, plamadit cu grija, cat mai departe de arome, coloranti, grasimi si zahar.
singurele griji sunt: cum sa nu se pateze tricoul lu abdullah de acuarela, ca suna maica-sa crizata, cum sa ii confisc temporar tableta lu abderahman de la after school si sa-l conving ca there is life out of the video games, cum s-o fac pe ingrijitoarea de la english 2 sa nu mai minta, cum sa balansez libertatea pe care le-o dau profesoarelor, cu letargia in care se pierd ele, nestrunite, cum sa-i dau eu avant copilului cu dizabilitati, care simt ca poate sa mearga singur, dar coloana lui vertebrala se teme inca sa-si asume responsabilitatea, cum sa infuzez si creativitate si justitie si practicalitate si sa respect libertati individuale.
alte 12 incasari, incui biroul, fug in clasa, pictam luna si stelele cu galben, iar noaptea cu negru, desigur. copiii se bucura, poate la noapte n-or sa se mai teama de intuneric.
ma suna un nene sa intrebe despre gradinita, ii dau detalii fugitive, intrebarile lui sunt citite cumva, nefiltrate prin grija. ma grabesc sa inchid.
maine pot sa vizitez?
maine nu, fiindca e public holiday.
de ce?
pai pe mine ma intrebi tatis? v-ati luat tara in maini acum vreo 2 ani pe vremea asta, ati iesit in strada, ati pus sistemu jos, v-ati ales lider democrat si-acu mancati dictatura cu falafel, ai de constiinta noastra umana!
inchid visteria, e tarziu si capul imi explodeaza.
un copil imi arata o zgarietura. o cataloghez usurica si-l trimit sa se spele cu apa. ma crede pe cuvant.
o fetita imi intinde in fata ochilor degetele ei manjite de oja. o prietena a sterpelit de acasa o oja fuxia si s-au manechiurit pe furis, in gradina. aoleu, ia repede acetona asta si sterge-te pana nu vine maica-ta sa ma intrebe: da adultii unde erau?
intra mama ei in birou, cand degetele erau curate, doar un danf de acetona strapungea arsita.
suntem bine, am avut un episod minor cu oja, dar l-am incheiat.
ha ha, asa face si acasa, o maimuta!
vin acasa, povestesc bucati de emotii de peste zi, pun un cub de gheata pe durerea din frunte, iar tatalutoma ma cadoriseste cu un pahar din vinul facut de el. e bun, sa dea dracii-n masa, vorba lu tataie.
toma gusta si el: uaau.
apoi ne luam de maini toti 3 si dansam in cerc, pe un nursery rhyme de-al lu toma.
el ne intreaba: we made a world with our hands?
3 incasari, 2 tabele, 3 telefoane, o cafea, o ingrijorare, 45 de copii xerox, o comanda la supermarket.
scot plastelina de la frigider, dau cateva indicatii in clasa, corectez niste devieri de situatie, cant, respir.
gust din mancarea zilei, inchid ochii si-mi spun: sunt fericita.
lucrez intr-un loc in care se gateste zilnic, pentru 50 de copii ale caror incaltari le stiu pe dinafara, iar eu sunt norocoasa degustatoare a meniului lor, plamadit cu grija, cat mai departe de arome, coloranti, grasimi si zahar.
singurele griji sunt: cum sa nu se pateze tricoul lu abdullah de acuarela, ca suna maica-sa crizata, cum sa ii confisc temporar tableta lu abderahman de la after school si sa-l conving ca there is life out of the video games, cum s-o fac pe ingrijitoarea de la english 2 sa nu mai minta, cum sa balansez libertatea pe care le-o dau profesoarelor, cu letargia in care se pierd ele, nestrunite, cum sa-i dau eu avant copilului cu dizabilitati, care simt ca poate sa mearga singur, dar coloana lui vertebrala se teme inca sa-si asume responsabilitatea, cum sa infuzez si creativitate si justitie si practicalitate si sa respect libertati individuale.
alte 12 incasari, incui biroul, fug in clasa, pictam luna si stelele cu galben, iar noaptea cu negru, desigur. copiii se bucura, poate la noapte n-or sa se mai teama de intuneric.
ma suna un nene sa intrebe despre gradinita, ii dau detalii fugitive, intrebarile lui sunt citite cumva, nefiltrate prin grija. ma grabesc sa inchid.
maine pot sa vizitez?
maine nu, fiindca e public holiday.
de ce?
pai pe mine ma intrebi tatis? v-ati luat tara in maini acum vreo 2 ani pe vremea asta, ati iesit in strada, ati pus sistemu jos, v-ati ales lider democrat si-acu mancati dictatura cu falafel, ai de constiinta noastra umana!
inchid visteria, e tarziu si capul imi explodeaza.
un copil imi arata o zgarietura. o cataloghez usurica si-l trimit sa se spele cu apa. ma crede pe cuvant.
o fetita imi intinde in fata ochilor degetele ei manjite de oja. o prietena a sterpelit de acasa o oja fuxia si s-au manechiurit pe furis, in gradina. aoleu, ia repede acetona asta si sterge-te pana nu vine maica-ta sa ma intrebe: da adultii unde erau?
intra mama ei in birou, cand degetele erau curate, doar un danf de acetona strapungea arsita.
suntem bine, am avut un episod minor cu oja, dar l-am incheiat.
ha ha, asa face si acasa, o maimuta!
vin acasa, povestesc bucati de emotii de peste zi, pun un cub de gheata pe durerea din frunte, iar tatalutoma ma cadoriseste cu un pahar din vinul facut de el. e bun, sa dea dracii-n masa, vorba lu tataie.
toma gusta si el: uaau.
apoi ne luam de maini toti 3 si dansam in cerc, pe un nursery rhyme de-al lu toma.
el ne intreaba: we made a world with our hands?
Eye of the Beholder
RăspundețiȘtergereEvery now and then
I stand still for a moment
taking in
the incredible beauty
of my children.
Once in front of the mirror
I asked my daughter:
"How can a girl be
as beautiful as you?"
"How would I know",
she shrugged,
"it's you who made me".