marți, 11 decembrie 2018

Știrile din sportul cu inima

Afară ninge mărunțel. Mă topesc de bucurie sub plapuma caldă lângă minunea de Tao căruia i-am promis un om de zăpadă maine dimineață.
Egipteanul de tatalutoma și cu egipteanul de Toma se uită la Liverpool- Napoli cu inima la Mohamed Salah- eroul nostru, scorrerul planetei în 2018, habib albi, cum i-as zice în arabă dacă aș da ochii cu el.
Hai să bată Liverpool elegant cu scorul necesar calificării cum a bătut si România la handbal mai devreme de-a crescut inima în noi.
Joacă si fundașul de Toma mâine un amical cu flacăra Moreni, hai să vezi ce mai urlu si p-acolo cu Tao la piept: infige-te bai Toma ca viața mai e și pe vână nu doar pe fragilisme.
Cam atât din sport, nu uitați că mai sunt 20 de zile din 2018, pregătiți și voi rezoluțiile, faceți pace cu ce nu puteți controla, clarificati-vă emoțiile, iertati cate un pic pe ici pe colo, dați daruri din dar primite să mai propagam făcutul de bine.
Stiti voi. Mai cu mâna pe inimă, mai cu urarile cinstite ca d-alea de complezență o fi obosit iarna.

joi, 6 decembrie 2018

Minuni pe ruta București- Pucioasa

A găsit Toma în ghete un pachet de abțibilduri fifa si niste ciocolata. Uau tati, ție ți-a adus o plastelină. Ha-ha, poate te-a încurcat. Nu cred, a zis tacso, îmi place, dar ți-o pot împrumuta pe drumul București-Pucioasa ca să nu te plictisești în microbuz.
Și uite-mă în maxi taxi cu 2 sarsanale, sugar la piept și copil cu plastelină, imaginând forme pe care să le ia coca magică.
Tao a sforăit tot drumul deci Toma chiar a putut modela în voie flori, case, ciuperci, ghete și câte și mai câte. Hai că uite ce idee bună a avut Mosul cu plastelina asta pentru tati și ce bine că el mi-a dat-o mie. Mă felicit și eu în gând și-l mut pe purcelul de Tao de pe brațul stâng pe cel drept.
Auzi mami, de ce miroase a țuică? Păi s-au urcat niste... mă rog, domni, care s-au încălzit un pic înainte și acum în spațiul ăsta mic respirația lor alcoolizată umple aerul. El își vede de plastelină acum că s-a lămurit și cu țuica.
Pe la Ulmi urcă o mamă cu un băiețel cu sindrom down cu nasul curgând. Aerul se mai imbâcsește un pic, dar vaporii de țuică dezinfectează cu succes. Îi soptesc băiețelului: bună! iar el urlă un bunăă entuziast care aproape că mi-l trezește pe Tao. Se așază în spatele meu, dar mă bate pe umăr să mai povestim.
A venit moș Nicolae? il intreb
El râde cu ochii și atât.
Scot din plasă una din ciocolatele primite se Toma.
Uaaau, exclamă el si mângâie folia ciocolatei cu degetele lui anormal de scurte. Buba! Îmi arată câteva pielite smulse și înțeleg ticul ăsta al facutului de rău sieși. Of, raspund.
El mă pupă pe brat prin geaca.
Toma se emoționează.
Hai să-i dăm plastelina. Că tu mai ai.
Toma ezită. Îi spun: e ca si cum îi dăm toate minunile modelate de tine in ultimele 2 ore.
Pai ele nu mai există.
Nu e adevărat, energia ta e acolo, bucuria, iubirea. De la Mosul la tati la tine la el.
Și i-o dăm. Băiatul explodează de bucurie. I-o dă mamei lui s-o pună în plasă. Ea zice: hai că mergem. El se stupefiază. Nu vorbește mult, dar fața lui e un dicționar de emotii. Ea explică scurt că s-au eliberat niște scaune mai in față. El mă trage la pieptul lui și mă pupă. Mi-l pupă si pe Tao pe cap iar ochii mei se umplu de lacrimi. Nu plang. Nici Toma nu plânge deși stăm amândoi gâtuiți în clipa asta grea. Ești prietena lui acum. De ce se uită in spate?
Fiindcă are o prietena acum.
De ce nu a stat aici?
Fiindcă în față are un scaun. Tu intre un scaun si un prieten ce-ai alege?
Prietenul, desigur.
Si el la fel, dar mama lui e obosita Toma. Toate mamele sunt, dar oboseala mamei lui probabil apasă cum eu n-o să simt niciodată.
I-ai dat niste iubire, rezumă Toma.
I-am dat împreună. Din ciocolata ta și din toate câte modelaseși.
Să fii atent Toma la oameni. Să le dai din iubirea ta. Că uite ce puțin am făcut și ce mult de fapt. Și-acum îmbracă-te că ne-am luat cu minunile și-am ajuns acasă.


duminică, 2 decembrie 2018

Intenții albe, maieuri vernil

Își doarme Tao febra cu felii de cartof în șosete iar eu îi respir încredere în ceafă cum am mai făcut-o.
Gerul crapă pietrele în iarna căreia atâta dor i-am dus că nici nu îndrăznesc să mă vait. Îmi văd cu inima caldă de încălzitul altor câteva inimi și meditez cu gratitudine de câte ori apuc.
Amestec rutini casnice cu bucăți de revelații creative la care mă mint că nu s-a mai gândit nimeni.
Mi-am luat de la second hand o rochie de seară pentru un crăciun -mexican să-i zic- c-o să-l petrec cu oaspeți din Ciudad. Am pus-o in masina de spalat cu mai multe haine albe care au devenit vernil, dar n-am timp să mă impacientez. Intențiile să rămână albe, că maieurile merg și vernil.
Am făcut o baie cu sare si ulei esențial de salvie și m-am umplut de feminitate cam cum scria pe prospectul uleiului c-o să mi se întâmple.
L-am fotografiat pe Toma lângă gagicuța lui britanică în timp ce-i spunea o glumă la care ea a râs cu capul pe spate.
Mâine încep o etapă nouă. Mut niște atenții, mă deschid unor copii, păstrez intențiile albe, maieurile vernil.

luni, 19 noiembrie 2018

În definitiv, ce primim?

Uneori imi pregatesc mintea peste zi pentru strigarile inimii, apoi peste inima vin altele si altele si prioritățile se schimbă și ajung să scriu franturi din toate cate au placut si au durut in ordinea în care conștiința alege să se elibereze de ele.
Mi-a placut zapada de dimineață ca un vis care s-a deschis cu ochii odată. Uneori în Cairo ma uscam de dor. Azi m-am intors la o bucată din mine si-am putut s-o daruiesc egiptenilor din brevetul meu de familie. Ah.
Mi-a plăcut și cum tao a început să mearga susținut de mobila, cu precautia lui de ceasornicar. Mi-a mai plăcut si exercițiul lu toma de independenta si apoi fastaceala lui din teama de neiubire.
M-au ingrijorat niste sarcini casnice, m-au bucurat niste impresii schimbate cu cateva prietene dragi. Am oftat, am asteptata n-am prea primit, m-am frustrat.
În definitiv, ce primim? Ce cerem, ce pretindem, ce ni se cuvine sau ce alege universul să trimită către noi într-o ordine in care intr-o anumită perioadă a lunii, să zicem când intra luna plina in zodia gemeni, ne bosumflam mai mult?
În fine, închid o zi, cu ea închid si neajunsurile.
Aleg o poza cu o plantă pe care mi-am facut-o cadou de la dedeman. Mi-am luat pseudo-lavanda asta si un covor albastru.
Să-mi construiesc frânturi de decoruri care dau bine in atlasul dorurilor, asteptarilor si primitelor.

joi, 15 noiembrie 2018

Minunea mea soft and strong

Ziua se trece la pline: inspecție la școală, interviu pe stradă, mers la dentist cu Toma, aproape leșinat pe acolo de frică mai mare ca a lui. Copilul meu de 6 ani, ințeleptul casei, alege să creadă in zâna măseluță și in mos crăciun- semn ca miracolele n-au legătură cu varsta.
Mami, sunt suparat pe tati ca se joacă pe tabletă in locul meu. L-am rugat sa ma ajute un pic, iar el nu mi-o mai dă. Of, toma. You know why? Pentru că atunci când se joaca devine copil. Toma zambeste.
Iti amintești cand mi-ai spus ce bine e sa fii copil? De-asta trebuie sa nu uitam sa pastram viu copilul din noi. Sa-l rasfatam din cand în cand. Mi-ai spus candva ca nu-ti dorești sa crești.
Acum imi doresc. Vreau nevasta si copii. Sa le iau tabletele si sa ma joc in locul lor. Am glumiiiit.
Înainte de culcare îmi cere dinții scoși azi ca sa-i pună sub perna.
Lasa-i, mă, in borcan ca se descurca zâna să-i repereze pe etajera si sa lase banisorii.
Ii dau lacrimile: Sigur n-o să-i placă de mine ca ma mișc prea mult în somn. Dar poate o sa zică: he was a brave boy, ca n-am plans la dentist.
Hai ca o sa-i spun eu c-ai spalat cartofii in seara asta si ai strans jucăriile lui tao.
Poate ca viata chiar este despre oamenii mari permitandu-si cateva bucurii de copii pe zi si despre copii asumandu-si câteva sarcini de oameni mari.
Te iubesc, Toma. Ești cel mai frumos mix de soft cu strong din viața mea. Sper s-o prind pe zâna lu maseluta să-i spun treaba asta personal.


sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Un selfie cinstit cât să nu uit de unde începe iubirea

Uneori fug aici pe blog ca într-o vacanță. Îmi iau si eu bucata de mine când doarme casa cat sa-mi oranduiesc minunile ca pe niște borcane frumos etichetate pe rafturile beciului sufletului pentru iarna gandurilor reci deși, ce zic eu aici, eu n-am frici reci. Mi-e un dor de zăpadă de-o sa plâng cald când m-o ninge pe nas cu Tao in brate, cu Toma sub aripa si de mana cu omu care mi-a făcut minunile astea cadou.
Sunt răcită pe sub toti ochii, inclusiv al mintii. Se joacă o infecție cu mine iar eu o amăgesc cu uleiuri esențiale combinând în neștire lavanda cu oregano, menta cu portocala salbatica, lămâie cu rozmarin. Of. Constat ca gândurile bune grabesc vindecarea si multumesc fiecărui suflet care mi se deschide. Mami îmi face o mască fina cu avocado, bărbatul își face milă și ma masează cu ulei de cocos pe tample, toma imi mărturisește că la gradi eu sunt cea care-i vine în minte cel mai des, tao umple casa de strigăte ma-ma ma-mm-ma si mor de iubire cum am mai murit cândva.
O doamnă pe care o admir din umbra, dar mai ales din lumina mi-a zis ca am cel mai curat zâmbet din on-line si am știut la ce se refera semn ca imi joc cărțile cinstit, dar tot mi s-a umplut sufletul de asumare.
Pe tricoul unui baiat de liceu scria free soul si m-am bucurat pentru el. Iar o gagicuta de a 4a m-a întrebat: doamna, la ora dvs pot să fiu eu insami?
Mi-am făcut și eu un selfie în chinga placutului de mine ca să nu uit de unde incepe iubirea.
Cateva prietene dragi mi-au destainuit niste miracole si m-am simtit norocoasa.
Un fost coleg mi-a admirat copiii si mi-a mărturisit tristețea ca nu-i are si el pe ai lui inca. Am rămas cu gândul la el. As vrea sa-i promit ce nu pot sa promit deci las pe seama universului nevoile lui, iar eu imi vad de fericire cum ma pricep si eu.
Cam atât din zona mea de virus.
Să vă protejați gatul, să alegeti cu chibzuială cuvintele si sa ascultati mai intaî cu inima și apoi cu urechea.

miercuri, 31 octombrie 2018

O cafea cu fagure de miere si ceva resilience skills

Copilul nr 1 se bucură de niste tabletă câștigată cu sudoarea desenatului a 15 ciuperci si 16 fluturi după cum cerea cartea de activități preșcolare. Cum sa ceri atâtea ciuperci unui baiat care nu consumă leguma asta? În fine.
Copil 2 adormit cu greu.
Oficial incepe viața. Îmi imaginez că sunt o femeie liberă, îmi pun aripile și zbor la frigider de unde imi extrag o patratica de ciocolata neagra cu portocala. Mai fur si un biscuit cu quinoa. Îmi fac o cafea si o îndulcesc cu fagure de miere, my new guilty pleasure.
Frunzaresc un site despre cum să-i ajuți pe copii să stress better si să develop resilience skills, acum că vreo 215 copii mi-au pus sufletul în palmă si se bazează pe onestitatea mea în a le face copilaria mai enjoyable.
Cam atât despre puterea clipei.
Să avem o zi caldă pe dinăuntru că pe dinafară s-a straduit toamna drăguța cât a putut.

vineri, 19 octombrie 2018

Din fricile pe care nu mi le permit

Vreau să scriu despre o experiență grea dar revelatoare în oful ei, fiindcă așa îmi place mie să mă salvez de la cumpene de-ale sufletului prin plonjarea într-o dramă infinit mai mare decât nemulțumirea mea curentă. Un fel de when you feel helpless help someone, concept asupra căruia mă tot aplec din optimism la nevoie.
Lucram ieri cu o clasă de copii de ciclu primar. Cântam, jucam niște jocuri de pronunție în limba engleză, precizam că atunci când mă supăr pe vreunul din ei, el/ea trebuie să spună: sorry, ms, iar atunci când le fac un compliment ar fi indicat să răspundă: thank you, ms. Și cum vorbeam eu răspicat în fața a 25 de copii, din spatele clasei a venit un băiat cu tulburări de spectru autist, o afecțiune generos de nefastă, răspândită în toate școlile și grădinițele cu care am avut șansa să colaborez. M-a luat de mână. Eu am continuat să lămuresc ce aveam de lămurit adresandu-mă clasei. Palma lui era călduță. Mă manifestam ca și cand el nu exista, dar noi doi eram acum niste prieteni muți uniți în încredere. Copiii ne priveau suspect de îngăduitori. M-am gândit: iubirea transpare. Am învins. toți.
I-am întrebat ce le place să mănânce, asta fiind tema atelierului. Ei au început să enunțe feluri de mâncare. El se juca în părul meu. L-am întrebat: what do you love to eat? A zis: nu! Nu era gata.
Am continuat să comunic cu restul clasei. El a continuat să se joace cu părul meu. Mama ta are parul lung? M-am întors. Da, a zis făra să mă privească.
Le-am cerut copiilor să vină la tablă să deseneze mancarea favorită urmând ca cei rămași în bancă să ghicească în engleză numele preparatelor.
L-am întrebat și pe el: care e mâncarea ta preferata? Nu!
Hai la tabla să incerci s-o desenezi. A luat Creta si a scris: 1+1=2. O fata din bancă a râs. Am privit-o dezamăgită. Ea a zis: sorry ms.
El a zis pppp...izza.
Super, am strigat. Deseneaz-o. A făcut un triunghi timid și pe el a trasat vreo 7 linii apăsate: cas ca val. Cas ca val. Cas ca val.  Cheese, am suprapus eu varianta pentru care ma aflam la fața locului.
I-am mulțumit. Apoi am facut 3 exerciții de respiratie cu un băiat timid si am punctat cat de important e aerul tras în piept cu încredere.
Am plecat din clasa recunoscătoare.
Si poate ca meseria mea e datul de încredere, de șanse. Deschisul inimilor si învățatul vieții împreună, cu toate greurile personale la un loc.
Visez la o lume in care tulburările sunt doar particularități care invită la altfel de deschidere. Desigur că n-am eu toate răspunsurile, dar ieri cand m-a întrebat viata: cori, ti-e frica de ce nu cunoști? Am zis: nu-mi permit frica asta. 

joi, 18 octombrie 2018

People are strange when you're a stranger

E 3. Mintea mi se trezește amestecând griji de zi nouă cu rămășițe de revelații de ieri, într-o buclă a oboselii frumoase din care uneori m-aș extrage c-o putere magică. Deocamdată magic rămâne doar momentul simplu în care am cerut copiilor unei clase de a-ntâia să deseneze ce vor ei pe geanta mea de la un magazin de pre-loved. E o traistă mare de piele ecologica- sanchi, bună de aruncat în ea o agenda, eșarfa, 2 scutece pentru tao, 6 castane culese de toma, o punga de pufuleți, un mototol de șervețele și-o sticlă de apă închisă bine.
Un băiat m-a întrebat:  uau, și mai umblați cu ea pe stradă după ce am desenat -o noi? O fetiță i-a raspuns în locul meu: sigur că da, e decorată acum.
Și mi-am amintit de una din casele vieții din Egipt unde cădeau pereții pe noi si am stat trează într- o noapte să-i umplu de citate, de lozinci, de poezie. Am desenat scoarțe de copaci în care am incorporat crăpăturile zidurilor fiindcă era o locuință temporară într-un cartier scump, iar renovarea nu s-ar fi justificat.
Pot doar să sper că scolarii nu vor merge acasă sa deseneze pe gențile mamelor lor si să ma trezesc hulită la coadă la covrigi în Pucioasa Valley. Eu scriu hulită iar autocorectul sugerează bulită ca să vedeți la ce nivel am ajuns cu academia.
Acasă, în baie, unde ne-am reunit pe seara, Toma l-a intrebat pe tacso în timp ce eu mă giugiuleam cu tao in cada bucuriei: tati, cunoști senzația aia in care fețele oamenilor ti se par la început într-un fel iar după ce te-ai obișnuit cu ei ti se par altfel?
Iar tatalutoma, acest mitica popescu al poienii lui iocan din baia de la Pucioasa, i-a raspuns de pe vasul de wc pe post de buturugă a ințelepciunii: ei Toma, there is a song of 'the doors' that goes like this:

People are strange when you're a stranger
Faces look ugly when you're alone
Women seem wicked when you're unwanted


tu crezi ca eu mâine când o să merg la București pentru prima data singur o să mă simt relaxat? 
Toma a zis: sigur că da, iar copilul cu frici din tatăl lui a zambit cald si a învățat lecția deschiderii, sădită in Toma de mama lui, iubitoarea de oameni, vrăjitoarea alba a sufletelor goale.
Hai să dormim ce-a mai rămas din noaptea asta dacă ne-om mai pricepe.



joi, 11 octombrie 2018

Uite, Toma, nucul!

De oboseală n-o să mai inseilez povestea zilei, ci o să înșir titlurile paragrafelor așa cum s-au derulat ele de la ieșitul pe usă de dimineață până la strecuratul sub plapumă mai adineauri.
copil 1 la grădiniță
copil 2 în căruț
hlizeală cu Mari
Imbratisare caldă cu Madi
plâns copil 2; mers în parc
băut o cafea de bun simț de la dozator
Mâncat covrig
Pus copil 2 în marsupiu
Desfășurat atelier cu el la piept, copii multi, râsete, cântece, desene.
Pierdut cheia, căutat cheia, impacat cu ideea, gasit cheia.
Lăsat copil 2 pe mâini bune, iar atelier, iar copii, iar desene, iar hlizeală.
Luat copilul 1 de la grădi, credea că am uitat că-l am.
Mers după copilul 2, credea si el c-am uitat că-l am. Rezolvat cu lapte.
Comandat o pizza.
Baut o bere cu mami, ronțăit câte 12 semințe.
Toma a zis o glumă cu un frigider si un cuptor care au facut schimb de responsabilități. N-am râs nici eu nici mamaie. Ne-am văzut de bere.
M-aș fi lăfăit și eu în cadă 10 minute, dar sugarul a zis că e timp de băi după ce-l ințarc, așa că am sărit în prosop și m-am conformat.
Uite, Toma, nucul copilăriei mele. Aici ma jucam cand eram ca tine. Făceam un munte de frunze si saream in ele. Ah. Țâc, o poză.
Marius, vecinul de acum o viață mă întreabă: ai făcut poza la nuc?
La nucul nostru, acelasi nuc, ii spun eu lui care de 40 de ani locuiește tot lângă nuc.
M-am emoționat, am zis.
Că săream noi în frunze? Hai nu te mai emoționa, mi-a taiat-o el scurt.
Nu i-am mai spus cum e viața uneori minunată prin la felul unor detalii puse de minte deoparte și scoase de inimă dintr-o dată in cale cand deja vei fi făcut un copil sau doi si-ti permiti să-ti împletești copilaria cu a lor și să plângi nu fiindcă îți pare rău, ci fiindcă iti pare bine.
Hai noapte bună, că iar m-am lungit.



marți, 9 octombrie 2018

reforma școlară a inimii

Mă doare capul. Nu mă vait, dar mă vait. S-au strâns multe de-ale inimii, iar dacă nu le aștern mi le amestecă timpul cu de-ale ne-inimii.
Am tot umblat cu Tao ciorchine la piept pe la atelierele de la grădiniță, l-am alaptat în troleul 86, l-am lăsat de-a busilea la bancă până mi-am instalat serviciul de on-line banking. A râs și el la lume, a lins niste scaune, a adormit când n-a mai putut.
Și când veneam cu el acasă m-a lovit revelația asta pe care desigur n-o am numai eu, dar fix acum m-a atins si pe mine. Și anume că sistemul de invatamant nu pregătește copiii pentru viață ci deserveste o inerție a aproape- inutilului din care scapă cine poate. Mereu m-a interesat cat pot copiii sa aplice din ceea ce li se cere să învețe. Cata engleza, de ex, apuca sa practice din materia stufoasa pe care o parcurg in 12 ani pana pe la primul interviu de job.
Dacă lor nu li se explica la timp concretul a ceea ce sunt forțați sa asume atunci deprind un automatism bolnav al servirii sistemului sau aleg să nu mai investească niciun efort si să-și exaspereze părinții blocati în frica neimplinirii.
Visez la un învățământ care să se asigure de punerea în practică a cunostintelor dobândite de elev la fiecare etapă de evolutie. Nu trecem mai departe până nu asumam un minim de practicalitate. Nu ne razbunam pe copil confiscand tableta până nu vorbim deschis cu el despre adictia asta. E greu, stiu. Aproape imposibil sa aduci un copil dinspre tableta spre teme. Dar poate nu temele sunt solutia. Eu vreau sa cred ca nu temele sunt raspunsul. Parintii le datorează copiilor timp. Profesorii le datoreaza elevilor discuții. Ne datoram unii altora deschiderea sufletelor. Ca sa nu ne pierdem. Să nu ne irosim ispasind pedepse.
Cam așa mă gândeam azi pe sub durerea de cap. Uneori as reforma scoala. As minimiza necesarul, as scoate inimile din piept si as pune esențialul in practică.

vineri, 28 septembrie 2018

mai acasă ca niciodată

mi-era dor să mai scriu de-ale inimii. desigur că ajunsă acasă mă iau, vorba lu tatalutoma, hai si alutao, cu popularitatea si incep să mai filtrez detaliile. de ex nu prea mai pot să ies nespălată pe cap din casă cum făceam la tutancamon pe tarla. aci te-a ochit a lu cutare a lu cutare, îți bate obrazu pe live-u tau pe facebook.
Hei, te-am văzut la second hand.
Da, de acolo îmi iau eu haine pre-loved.
Erați toti 4, ca in pozele de pe net. Ce frumoși sunteți. Ei, mulțumim, încercăm să rămânem și noi deschiși la inimă, alte secrete ale greului purtat senin nu sunt.
Altfel, facem vinul, culegem perele, uscăm nucile, suflăm mucii, bem ceaiuri, mâncăm usturoi. Tao are 4 dinți cu care râde zi- lumină -semn că toate au timp să renască. Pe Toma au început sa-l doară primii 2 de jos, iar eu am zis: uau, i'm not prepared for this.
Cum așa? s-a amuzat Toma. pai uite asa, asta a fost frica supremă a copilăriei mele: căderea dinților.
I don't have this fear. i m prepared, mi-a reconfirmat si am fost mandra de el. O să mă învețe și niște forța copilul meu cel mai sensibil.
De la grădinița mi-a zis: îmi place de doamna tania de la bucătărie. She looks like she wouldn't harm anything ever. Ai dreptate, e o femeie tare blândă. Îmi place mult energia dânsei.
Azi am gasit-o pe hol si am complimentat-o așa cum spusese toma. Si a răspuns: e adevărat, eu dacă cineva strigă la un copil tremur, ma ia o stare de disconfort.
Mi se inchid ochii de atata inimă deschisă.
Va pup mai de acasă ca niciodată.

miercuri, 12 septembrie 2018

O grădiniță, doua grădinițe, șapte grădinițe

Cum consumam eu cu Toma aseară emoțiile de dinaintea primei zile de grădiniță în limba română, frunzărind cartea cu Apolodor am parcurs harta lumii și am constatat că în cei 5 ani de Egipt a schimbat 6 grădinițe și are deja prieteni pe viață din Elveția, Italia, America, Serbia, Spania, Japonia, Malaezia, Germania, Irlanda, Canada, Arabia Saudită și Egipt desigur. Plus câteva profesoare din Australia, Portugalia, Liban, Rusia, Danemarca, Finlanda, Algeria. Era aproape ireal câtă georgrafie a străbătut inima și câte zâmbete a stârnit chiar și numai menționarea numelor atâtor oameni dragi.
Hai, mă Toma, că nu poate să fie foarte greu mâine.
Și n-a fost.
Și-a făcut un prieten, Luca, cu care a povestit despre viață și pe care l-a învățat cum se spune la pisica în engleză. I-am promis un cuvânt pe zi, mi-a spus.
I-a plăcut ceaiul de dimineață și s-a delectat cu el declarându-mi că probabil e îndulcit cu zahăr și să încerc sa fac pace cu gândul. Am făcut.
La masă și-a dat seama că poate să mănânce cât vrea fiindcă e gălăgie mare și unii copii mai și plang așa că degeaba strigă el doamna Luminițaaa că nu-l aude nimeni și i s-a părut amuzant. Mi-am amintit și eu poziția scăunelului meu de la cantina grădiniței 3 de acum 30 de ani și senzația aia similară de belonging bizar într-o gălăgie familiară. E copilul meu, am mai înțeles o dată.
Când doamna Luminița i-a întrebat despre ce e toamna el a răspuns despre țuică și atunci tataie a înțeles și el că e nepotul lui.
E cea mai mare schimbare din viața lui și a îmbrățișat-o cu tot preaplinul sinelui lui generos.
Sunt mândră de tine, Toma.
De ce? Că ai și tu viața ta acum că ai scăpat de mine?
Hai măă.
Am glumit, și mi-a făcut cu ochiul. Te iubesc, deși nici n-a apucat sa mi se facă dor de tine azi.
Pai n-are nimic, că mâine te las zi întreagă.
Whaaat? Hai bine!


luni, 10 septembrie 2018

Nimic nu se pierde

Ziua se trece la grele, dar minunate.
Extrag din ea 2 întâmplări care mi-au umplut sufletul deși alte vreo zece ar mai merita menționate dacă nu m-ar chema perna spre lumea viselor.
Și ca să rămân în zona viselor punctez reluarea colaborării cu o grădiniță dragă de care m-au despărțit 7 ani de Egipt, dar de care sufletul nu s-a rupt niciodată.
Merg săptămânal să gătesc cu copiii de acolo, să le arăt ce frumos au crescut legumele și fructele in gradina de la Pucioasa și să ne bucurăm de viață, că de fapt de-asta ne reunim. Îi iau cu mine si pe Toma si Tao că așa știu eu să umblu prin viață- cu ei ciorchine. O doamnă cu cățel în lesă m-a abordat: să vă trăiască, iar eu i-am mulțumit. I-a zis lui toma ca e un băiat tare draguț, el a multumit, apoi dânsa a glumit în engleză despre cum eu trebuie să fiu sora copiilor la cât de tinerică par. Toma a zis: she's my mum. No way, a insistat doamna cu cățelul. She's your sister. I should look older to have such a sister, a apăsat toma, iar doamna i-a zis: give me 5, băi clever boy ce ești. Câți ani ai? Five. Ei uite, eu sixty five, dar să nu mai spui la nimeni ca eu numa 18 declar.

Apoi la unul dintre atelierele de gătit o fetiță de 9 ani mi-a zis: sora mea, Alexandra va cunoaște. A făcut teatru cu dvs acum 9-10 ani.
Uau am zis, ia să văd o poză cu ea. Si cum deschide ea instagramul, hop încep să curgă flashback urile.
Zic: baaai, intr-o zi cand i-am întrebat pe copii care e ultima faptă bună, sora ta a spus: am salvat-o pe cristinica de o albină care se dusese la carucior. Tu trebuie sa fii Cristinica. Da, eu sunt. Aaah. Si a stat timpul în loc. Nici nu știam că mai stiam ce dintr-o dată am înțeles: că sufletul ce pune deoparte creierul nu mai pierde. Ce importanta e conexiunea asta;
Mi-a reamintit bucuria meseriei în care inima e la ea acasă.
Hai să facem un selfie mai Cristinica. Și salutari Alexandrei. Nimic nu se pierde.

miercuri, 5 septembrie 2018

Tanti Jeni

Tanti Jeni trăiește cu ușa deschisă. E vecina de palier a fratelui meu și fac schimb de ciorbe calde de câteva ori pe lună.
Are 90 ani, auz slab, dicție bună și inima pe buze, cum vreau să cred c-o să îmbătrânesc și eu.
Acum ceva vreme i s-a ars televizorul și a putut să plângă pentru asta, dar Radu i-a luat unul semi nou de pe olx si inima ei s-a mutat iar pe buze.
Ieri m-a poftit la ea în viață. A zis: ce mâncăm noi azi? Pai ciorbă de roșii și iahnie de fasole boabe ca abia le-a oprit Mamaia Jeni focu.
Am refuzat doar pentru că ne propusesem să gătim, așa ca la ea am servit doar aperitivul: spirit de om frumos peste care timpul trece cu ne-apasare.
Când au fost gata pastele noastre, Radu i-a dus o portie, iar ea a zis: aa, astea merg cu un vinișor d-ala bun de-al tău.

joi, 30 august 2018

viața este despre împreună

casa doarme sub soundtrack-ul greierilor care aduc liniște peste neliniști în fiecare noapte la fel de când eram eu fată și mai demult.
fur 2 pătrățele de ciocolată amăruie și scriu un fel de mail de job ca să nu-mi ies din mâna prestării de servicii pentru copiii lumii în toată pauza asta de îngrijire copii proprii.
închei mailul, îl semnez cu entuziasm, mă declar mulțumită. mi-e dor de mai mult, dar timpul mai vine iar eu știu asta. nu forțez, respir.
i-am spus lu Toma să nu se holbeze la oamenii mai groși sau mai subtiri, mai aplecați de necazuri sau neșansa. Ii explic cum nu toți oamenii se mândresc cu aspectul lor fizic iar dacă noi ne pironim pe defectele lor, se vor simți și mai singuri. Am putea să le zâmbim, iar dacă ne vine greu, atunci măcar nu ne holbăm.
Azi mi-a zis: I remembered to not stare at people so I just did a smiley face when that lady caught me looking at her.
Ei Toma, e mult de învățat despre trăitul cu ceilalți, despre datul voie fiecaruia să fie cine este. Așa ușor ar fi să-i judecăm, că ne-am trezi stingheri in nedefectele iluziilor noastre, iar viața e despre împreună.
Tot despre împreună a fost și momentul în care eu il alaptam pe Tao, Toma l-a pupat pe obraz si mi-a zis: pupa-ma si tu pe obraz în timp ce eu il pup pe el în timp ce el bea lapte. Iar eu mi-am imaginat cum tatăl lor ma pupa pe mine în timp ce eu il pup pe Toma care il pupă pe Tao care pupa sânul vieții, cerc închis.
Pun o poză cuminte din dimineața în care nu s-a prins niciun pește, dar unele dimineți au scopul inimii, nu al burții.

vineri, 17 august 2018

despre conectare fără sfială

As fi incropit azi un live să vă spun despre senzația de prea plin în suflet atunci cand ajuți cum poți un om care, uite, în niște zile are mai puțin ca tine. Ca asa e viața, un dans de greutăți și minuni. When You feel helpless, help someone, v-am mai zis eu.
Mergeti catre oamenii cu care rezonati cu un zambet, un compliment, o piersică, un tricou pe care voi nu-l mai purtati iar ei nu se sfiesc să-l primească. O să ziceti: iar a venit asta să reinventeze roata datului de pomană; dar ce sa fac? Insist si eu pe putinuri care merg. Iar daca aveți copii fericiți și pe care i-ati pus la culcare sănătoși, să vă fie de ajuns pentru azi si sa nu va mai vaitati doar din reflex.
Imbratisati-va strans si nemințit cu 4 oameni pe zi măcar, pentru mentenanta sufletului, hai că și asta v-amai spus, dar când va văd nemulțumiți, iar imi vine sa vă amintesc.
As mai scrie despre mazăre sau dovlecei, despre prajitura lu mami cu gem sau clatitele lu tati de secara.
Despre cum se subrezeste stramamaia copiilor mei si cum nu te poți certa cu timpul care curge numai intr-o directie.
Dar nu mai scriu că mă cheamă perna la ea. 

marți, 7 august 2018

If love is all there is

Îmi spune Toma des că iar are bad thoughts si că nu reușește să le învingă.
Iar eu zic: no need to fight.
Pai cum no fight? Ele vin in creierul meu și eu le las să stea?
Încerci să le înțelegi. Te ajut si eu. Trebuie să înțelegem de unde vin ele, ce frică le aduce? Să înveți să stai de vorbă cu creierul tău.
Creierul meu trimite gânduri spre afara. Cum as putea eu sa trimit catre el? El este mașina.
Intelegând de ce se teme el, putem să-l ajutăm să lase gândurile rele sa vina și să plece. Hai să luăm un gând rău.
Pai uite, mă gândesc că vreau să-i fac rău lu tao deși e fratele meu și îl iubesc.
Cred că din prea multă iubire uneori te temi pentru siguranța lui și formulezi un gând rău la adresa lui, e posibil.
Poate e de la super-eroii de la tv?
Se poate, Toma. Oamenii au creat super eroi de leneși ce sunt. Se mint cu salvări imposibile că sa-si justifice nefăcutele.
Dar unii eroi sunt buni. Că omoară zombiurile.
Ce zombiuri mă? Pai tu ești tot numai iubire, iar cu cat respiri mai multă iubire, zombiurile nu mai au loc în mintea ta.
Pai daca eu sunt numai iubire din cap până în picioare, fiindcă eu am înțeles că gândurile astea nu le fac eu, ci vin singure, de ce nu poate sufletul 'to create a shortcut to the brain and to deal with this agressivity'. Why love cannot do that, if love is all there is?
Pai pentru că avem nevoie de oameni în iubire.
Știu, că de fapt asta e problema mea. Deși îl iubesc pe tao, eu tot mă gândesc uneori să-i fac rau.
De-asta e nevoie de cineva ca mine sau că tati sau că mamaia, cineva care te iubește și cu care să poți deschide gândurile astea negre. Cu cat le deschizi mai des, cu atât creierul învață să nu se teamă de ele si iubirea învinge.
Și de ce tao nu e suficient?
Fiindcă asta e secretul: nu poți trece instantaneu de la ura la iubire, ai nevoie de altcineva care te iubește că să-ti panseze rana asta a minții. Altfel sângerezi și trimiți agresivitate spre Tao.
Dar tot îmi vine să plâng.
Toți plângem, Toma.
Și the nasty kids who play tough?
Pai normal, si ei plâng, dar nu când îi vezi tu.
Și mamaia? Și mamaia uneori.
Și tataia? Și el. Toți am plans și mai plângem. Asa e viața, cu plans și cu bucurii. Trebuie sa le lăsăm pe toate sa vină și să plece. Te iubesc, Toma.
Si eu te iubesc.
[A adormit, iar eu scriu conversația asta sa nu ajung să mor cândva și să rămână neîmpărtășită. M-ar durea viața să o țin doar pentru mine]



luni, 6 august 2018

Doruri, minuni, petale și greieri

O să punctez minunile zilelor fără pic de expozitiune că așa curge viața mea pe repede înainte.
Îmi dorm puii de-a stânga și de-a dreapta, iar trupul mi l-am strecurat într-un tricou cu inscriptia partidului social democrat- ăla egiptean întemeiat de revoluționarul de barbata-mio, nu ala românesc hulit pe toate placutele de înmatriculare.
Si tot cu gândul la omu care m-a ajutat, de! s-aduc pe lume minunile de copii, am fotografiat și bucățica asta de trotuar.
Cu sufletul stau si cu mami la povesti cu câte un suc de țelină sub nas sau mănânc o piersică culeasă de tati cu scara de pe craca plină. Fac baie bebelușului cu petale căzute prin iarbă, iar pe părul de aur îl spăl cu miere si o picătură de ulei de argan.
Am făcut o plimbare fără Toma, iar lui i s-a facut un dor care l-a speriat de s-a gandit la un moment dat: is she alive? Iar eu l-am recunoscut pe tacso în panicile astea si i-am mulțumit pentru griji. El mi- a pupat brațul la culcare. Copil și barbat, prinț și cerșetor, pur si matur laolaltă.
Sunt o norocoasă. Pe toți greierii din grădină dacă vă mint.

vineri, 3 august 2018

A stat timpul azi

Azi a fost cu bulion, cu copiii implicati in storsul rosiilor, cu incropit un sfert de CV, cu recapitularea skillurilor ultimilor 10 ani.
Am trecut si pe la Mamaia mea, stramamaia copiilor mei. A stat timpul în casa ei. Nu mai zâmbește când intrăm. Sau poate că foarte pe dedesubt o face, dar la noi ajunge un suspin. Mă uit în brazdele celor 91 de ani de pe fața ei. Derulez amintiri cu mine acolo în casa ei când ea era în putere iar eu de vârsta lui Toma. Miroase a ceai cu covrigi.
La televizor te mai uiți mamaie?
Ee, m-an mai uitat la ce spun românii.
Și ce spun?
Ee, pai a întrebat ce-i dai la cineva care vine pa la tine si n-ai bani?
Și ce-i dai?
Pai una a zis apă, n-a câștigat. Alta a zis: cafea, i-a dat 2 puncte.
Io ști ce le dau mamaie?
Ce?
Le dau bună ziua și le mai dau copilu în brațe să mă odihnesc.
Vorbiesti prostii.
Nu bre. Hai că mă duc să fac o poză.
Pai da, fă poze... Mă ceartă ea fără să termine fraza, ca o suspensie a ofului obosit să mai iasă.
S-a copt porumbul in fața casei ei. Ăla pe care îl vânam mica fiind să mi-l fiarbă și pe care azi l-am lăsat neatins. Azi a servit trecutului și s-a împletit cu nezambetul lu mamaia. A stat timpul azi în sensul ăla in care viața doare în cursul ei spre  neputință.

joi, 26 iulie 2018

focus pe senzații

Am plecat cu copiii la o plimbare între 2 ploi, să mai vedem grădini dichisite sau sălbatice, că mie astea din urma mi se potrivesc mai tare. Am fotografiat case, am mirosit o frunză de nuc, am povestit din copilăria celor 30 de ani în urmă.
O cățea tuciurie cu 4 pui- unul bej durduliu și 3 sfrijiti culoarea ei- plecaseră ca noi în plimbarea lor dintre cele două ploi. I-am spus lu Toma ca durduliul ăla bej care seamana cu Tao al nostru e cel mai descurcăreț. El a zis: de unde ști? Pai el sigur sta la sân toata ziua si-i împinge pe ceilalți mai încolo. Si cum emiteam eu certitudini, cățeaua a traversat strada, durduliul a urmat-o cu încredere, un sfrijit și-a făcut curaj până la jumătatea străzii, iar ceilalți doi au rămas timizi pe trotuar infuzând curaj în sfrijitul angajat în traversare. O mașină a oprit, curajosul s-a pierdut cu firea, apoi s-a întors de unde a venit. În timpul ăsta cățeaua nu s-a întors nicio clipa la cei 3 care, lipsiți de șansă, au plâns un pic si s-au dus înapoi în clădirea dezafectată de unde porniseră la plimbare.
M-a intrebat Toma de ce a trecut mama-cațea strada? Zic: fiindca e soare pe partea cealaltă si vrea să se bucure de dimineață. Iar durduliul stie ca acolo e lapte numai pentru el. You have to be strong în life, i-am mai spus. As vrea să mai stiu ce se întâmplă cu ei, mi-a zis el. Păi o să mai trecem pe aici dar uite, azi am învățat o lecție importantă. You have to follow your dreams, your goals, your nipple :) in life.
Auzi mami, de ce atâția bărbați la bustul gol în România? m-a mai întrebat el despre un semi-golan cu tatuaje. Ei Toma, am răspuns eu din bulanele mele goale. Aici nu sunt atâtea reguli stricte de acoperământ ca in Egipt. Acolo aș pune-o pe seama lipsei vocii feminine din luarea de decizii, dar se poate să fie doar frustrarea mea. Si religia joacă un rol, și soarele puternic. De fapt copilul intreba despre bustul bărbaților, iar eu din dor de bulane goale o dădeam cu feminismul.
Mi-am propus pentru o vreme să mă focusez pe senzații si mai puțin pe gânduri. Să mă opresc să miros flori și să dezbatem diferențe culturale. Să nu ne grabim decât spre adevăr și nu spre oportunități. Să lăsăm cățeii, florile, albinele, ploaia să ne mai arate ce credeam că numai oamenii știu.

luni, 23 iulie 2018

Ultima oboseala si cafeaua cu roua

Strange agenda mintii peste zi detalii bune de pus in poveste, iar daca nu mi s-ar inchide ochii intre somnurile ceresti ale copiilor mei - ingeri pe pamant, healeri de vocatie, as nara cu har mai mult decat o sa reusesc sa fac in noaptea asta.
am inteles ca momentele mele preferate din zi sunt noaptea tarziu si dimineata devreme. Ultima oboseala si cafeaua cu roua.
Acolo ma deschid gandurilor, imi respir pacea, imi astern binecuvantarile dinaintea judecatilor si ma felicit c-am venit acasa.
We need 4 hugs a day to survive iar mie imi place teoria asta.
Ma tin de ea si-i cresc si pe copii deschisi la inima.
Ma culc. M-a imbratisat mama mea de noapte buna iar cu binecuvantarea asta ma pun pe perna sa-mi culc fericirea.
Am obosit zambind, dand si primind iubire.
Nu mai apuc sa detaliez oameni si situatii.
Va trebui sa ma credeti pe cuvant.

luni, 16 iulie 2018

7 ani gata

7 ani gata. 2 copii, 2 bagaje. Desprindere săracă sau eleganta, cum vrei s-o iei. Simplicity is the ultimate sophistication. Cărțile de copii, jucariile, decorațiunile de suflet, străchinile românești făcute cadou la oameni care raman la inimă și pe care nu stiu cand o să îi revad. Nu plang, n-am vreme. Nimicuri cu sens date si ele în stânga și în dreapta. Pus in bagaj 2 furculițe si o lingură care îmi plac; O carte a scriitorului egiptean preferat. Niște humus, pasta de susan, uleiurile esențiale, 5 sapunuri locale.
Tatalutoma si alutao de ce nu? a improvizat un cantar din 4 scanduri de pat dispuse în cruce si 2 lazi de plastic drept talere. Am umplut fiecare lada cu câte 10 kg de carti românești. Apoi am pus lăzile laolaltă si valizele pe rând in contrabalanta și am verificat cele 20 kg din bagaj. Toma s-a pus si el la un capăt de scandură cu 3 kg de cărți în mana si ne-am distrat ca în balansoar. 20 kile de cărți românești rămân pe meleagurile lu tutancamon, tributul meu pentru găzduire.
Am mai scos, am mai băgat, am mai triat, am lăsat în urmă cu toată detașarea cu care m-am priceput să evaluez posesiile devenirii. Si cand mi-a venit să oftez am zis: e totul în noi, bai Toma.
Iar Toma a zis: mama, să mă vezi la noapte în avion cum mă întreabă doamna: cafe țai? Si eu o să răspund picior peste picior: apple juice, please.
Mi-a placut cântarul improvizat. E frumoasă munca mâinilor.
Hai să mai mâncăm un mango. Ca de mâine, în murele de la Pucioasa ne oprim.
Hai și mi-oi face si eu unghiile astea lila si să urc în avion ca o doamnă.

vineri, 13 iulie 2018

Vin acasă. Vin să stau

Mă rup de Egipt. Usor, dar greu; repede, dar târziu; râzând, dar plângând; goala, dar plina; apăsată, dar senină.
Împachetez, oftez, zambesc. Fac pace cu materialul, îmbrățișez umanul, mulțumesc pământului pentru găzduire, oamenilor pentru iubire, universului pentru lectii.
Cu fructele pasiunii mele, cu frunze noi si vechi, cu trunchiul drept ma întorc la rădăcina.
Nu e ușor, dar am înțeles de mult ca obiectivul nu e ușurarea vietii, ci seninul greului dus de colo până colo.
Copiii mei jubilează. Le e dor de jumătățile de rădăcini. Tatal lor e gata si el de vise noi, de rescriere, de lăsat tutancamonul să-și mai poarte singur de grija.
Încerc să consum toate fructele si legumele de care o sa-mi fie dor. Ii mulțumesc mangoului ca a intrat in viața mea. M-a rescris celular practic. Ei.. si sunt multe ierburi si praf si oameni si momente de care o să-mi fie dor. Si dacă e să aduc un tribut tehnologiei, ii dedic minciuna ca dorul se curmă on-line.
Las mult în urmă. Încerc sa las bucăți cinstite din cine am devenit. Conștiința inimii stă lustruită la ușă. Sunt gata. Desi n-o să fiu niciodată.
Așa e viata când îți porți prin lume năravul umblerii. Parcă citesc gândurile criticilor: ce umblere mai fata? Treci acasă și ia dicționarul in mana. Ei uite ca mainile o sa-mi alerge spre doruri de mult ne îmbrățișate si diacriticele se vor topi in glume de autobaza. Abia aștept să va aflu pe toti. Să ma ploua la Pucioasa, să mă lepăd de copii în brațele bunicilor lor. Sa beau țuică și sa mănânc urzici.
Mulțumesc Egiptului pentru cat am reusit să l iubesc. Mulțumesc pentru revolutia din care am cules un războinic să-mi faca 2 copii si sa vindec lumea cu ei.
Vin acasă. Vin să stau. Vin să fac treabă. Buna.

joi, 5 iulie 2018

Sa fie asta pacatul

Uneori uzi plantele, zambesti cu ele, bei apa cu lamaie, fierbi fasolea, speli 5 vase, te plimbi prin bucatarie ca in fiecare dimineata si totusi unele inceputuri de zi sunt mai greu de tras in piept. Si te intrebi: sa fie hormonii corpului meu de femeie care in fiecare zi a lunii spune alta poveste sau sa fie universul care apasa intr-o forma noua asupra nunei limitari mai vechi sau niste neplacute de ieri mai viziteaza inca sertarul constiintei intentionat uitat deschis?
Lectia let go-ului vine si pleaca, o invat si o uit, o predau altora si o fur inapoi de la ei cand ma agat si eu de material sau moral in moduri de care a doua zi nu ma mai simt mandra.
Perpelesc ganduri, dau timp senzatiilor amare, internalizez sau ma desprind de mirosuri prea grele pentru nasul meu obosit.
Unele dimineti dor chiar si asa in linistea lor clara.
E gata cafeaua. Azi o beau cu zahar. Sa fie asta pacatul.

sâmbătă, 30 iunie 2018

Continuando

Am cateva minute mintit- libere, nara dreapta semi-infundata (iar s-a blocat creativul, iar overthinkingul) si o cafea sa n-o numesc proasta ca lucrez la detasarea de labeling negativ.
Bucataria zace sub vase amintind de meniul saptamanii care a trecut. Soarele sparge retina. Luminati-va ma, urla el de pretutindeni.
Ce doare ma cori? Cum ma tot? Pe tine nu te-a durut niciodata tot. Tu mereu te-ai priceput sa dori pe bucatele, sa extragi fix stropul ala care ar fi umplut paharul si sa aduci greul la nivel. Sa-l porti iar in zambete. Sa-l iei la misto. Fa o gluma!
Tatalutoma pune o piesa: continuando y buscando. Cand vrei si tu sa cazi, hop ti-o da la gioale si-ti monteaza aripile. Ia de zboara.
Stai ma ca acu chiar era de cazut.
Tao explodeaza de ras. Vasele murdare nu miros pana la el. In brate la tati miroase a liniste. Si vine smoothie- ul de mango. Cine a zis ma ca e greu?
Auzi mami, nici nu stiam ca am masina asta, se trezeste toma scotocind prin praful altui colt de casa. Cine mi-o fi dat-o? Ne uitam toti mirati. Nimeni nu stie. Ca un fel de miracol. Si toma decide: this has become my favourite car.
Ca viata: praf, greu, lehamite, prioritati, mango, o piesa despre mers inainte, plante agatandu-se de sansa in balcon, haine largi, fuga de responsabilitate, asumarea care doare din spatele ochilor care fug de plans care nu cauta motiv care stiu ca a venit timpul. Inca un timp, mai nou ca celelalte, mai larg poate. Si surpriza unei jucarii rupte pe cara nu stiai ca o ai, dar pe care brusc o scoti din praf si o faci icoana ta noua cu roti.

luni, 25 iunie 2018

viata in cada

Ieri ma gandeam ca as putea sa scriu o nuvela: viata in cada. despre cum il pun pe tao in cada cu tot cu un mini-sezlong si cu jucariile lui de plastic, sub ploaia rece a furtunului gaurit. si cat consuma el acolo 10 minute de focus pe detalii necesare sinapselor de inceput de om, spal si eu niste vase lasate la inmuiat in ligheanul de sub chiuveta. Desigur ca vase si cada si copil si mop si ganduri si griji si planuri -toate intr-o singura baie cu peretii umpluti de listele inimii mele- e cam mult. Dar bratele mele sunt numa doua si ce bine ca le am pe amandoua. Mereu mi-au placut bratele mele cu oase la vedere, cu muschi care stiu cum sa distribuie greul zilei.
Si cum frec eu castroanele din lighean si tao suge o masinuta cu care s-au mai jucat 3 generatii de copii, mi-o imaginez pe mamaia de la glodeni, in curte la gaini spaland poate si ea niste vase pe treapta in timp ce mami- copilul ei se balaceste intr-o copaie de tabla langa magazie. imi place ca pot sa vad scena asta. Ca internetul nu mi-a furat tot. Ca mamaia mai traieste si in curand i-l duc de tao sa vada cum nu m-am oprit eu din facut minuni chiar daca m-am dus 'la curu pamantuli fa corino, ca ce plange ma-ta'.
Da, despre asta as fi scris ieri, dar n-a mai fost vreme. Apoi cineva pe facebook a gasit o veverita accidentata si a salvat-o si uite de ieri imi pasa de micimea aia cu blana si ii verific progresele.
Toma intreaba ce inseamna anticipate iar tatalutoma imi cere istoria psd ca sa intelegem fundamentul problemei si eu vorbesc cu incredere despre o pagina noua de istorie pe care romanii mei o scriu azi, maine dar mai ales miercuri.
Tao ofteaza in somn. Spatele lui transpirat se elibereaza de presiunea motiunii. In fiecare zi suntem altcineva. Totul e in noi, dar iese mai mult sau mai putin in functie de increderea cu care ceilalti ne lasa sa scoatem. In fine, impachetez povestea, beau ultima gura de cafea si pun o poza de ieri. Imi place de mine, ce sa fac? Daca eram la mare mi-ati fi vazut valurile in lentile. Dar sunt in balcon si in lentile se reflecta blocul de peste drum, cu oamenii lui incalduriti, suduind razboaie, meciuri de fotbal, inflatie si zahar.

duminică, 17 iunie 2018

cum inchid eu timpul in capsule

Ziua tace calda ca intr-o capsula in care inchid eu timpul uneori cand nu vreau sa investesc efort in drumuri.
m-am trezit la 5 dintr-un somn si-asa fragmentat de 17 ori de tao vinovatul si minunatul dimpreuna in acelasi scutec.
Am pus niste fasole alba la fiert, am consumat smoothie-ul, spalat muzguritul in chiuveta, balacit 10 minute, experimental potty training - checked.
Facut cafeaua, trezit casa, mini-pizze in cuptor. Toma mi-a zis: this pizza is terrific. I love you just for making it. Si eu am zis: ce bine c-am facut-o ca m-am ales cu niste iubire.
Am plantat iasomia, pus un creion-tarus in ghiveciul cu sapunica, si infipt un cartof dulce incoltit intr-un borcan cu apa.
Arata cam ca ca un sobolan, dar cand o sa se umple de frunze o sa ia forma de copac. Imi pun o manusa cu care spal vasele si fac o poza care n-ar fi avut nevoie de nicio manusa, dar parca se cerea niste rosu in compozitie. Traiesc si eu sa compun imagini, ce sa fac?
Tatalutoma a zis: si unde o sa plantezi tu ditai cartofu? ca lu asta ii trebuie pamant nu gluma.
Mai taci ma si enjoy the ride.
Toma ii pregatise o felicitare. Pai ziua mea inca n-a venit.
Nu-i nimic, a zis toma, te sarbatorim de mai multe ori.
Si daca nu ma chema tao fix asa: ma-ma ma-ma, semn ca sunt fericita nascatoare de minuni care dorm putin, va mai povesteam cate ceva.
Sa va fie duminica duminica.

miercuri, 13 iunie 2018

Meal planning si doruri ghiorlanind in suflet

Am gatit cea mai buna mancare de bame din lume. Pentru toma insa, niste leurda locala, de care probabil manca tutankamon la pranz cand se stramba la mancarea de bame a faraoancei-mama.
Am implorat baietii casei si zeii olimpului, precum si gasca lu ghandi si profetii cu barba sa fie liniste sa mai doarma tao o farama de timp, poate o ora doamne miluieste. sa inchid si eu ochii sau sa scriu aici pentru eternitate o postare fara intriga.
M-am trezit frustrata. Eram o femeie cu dor de mare, de zbor, de casa cu brad la poarta, in fine, cu doruri.
Mi-am scris dorurile. Le-am baut cu cafea. M-am dus in piata. M-am tocmit cat am putut, am admirat un copil, am batut obrazul vanzatorului de banane, el s-a lasat apostrofat ca ma iubeste. Asa e in egipt. Iubirea e in papucii murdari, in fruntile transpirate, in zambetele obosite. Asa iubeste strada. Brut.
Milioane de oameni transpirandu-si intentiile in tara cu cele mai multe zile de soare din univers.
Mi-am luat un snop bogat de telina. Mi l-am gospodarit astfel incat sa-mi ajunga pentru 7 dimineti de smoothie. Plannig, versatility, meal optimization imi suna in cap titlurile de nutritie.
Si cu dorurile ce fac? N-am zis eu ca mai mult de 10 minute nu stau in drame? De ce ma re-viziteaza ele ca sa ma doara? Eee. Ia ca o aplic p-aia cu when you feel helpless, help someone. Si pregatesc repede 2 papornite cu haine, prosoape, jucarii. Bai e incredibil cate putem sa dam din casa cand ne punem in cap sa aerisim dulapurile si mintea.
Am taiat si o rochie si-am facut din ea o fusta cu buzunare. Ca si cand mi-as fi luat o fusta, nu? Ah, o masina de cusut daca aveam! Schimbam lumea.
Fac un smoothie din telina noua. Il beau cu tao. Cealalta jumatate a casei vomita la asemenea oferta. Ei ce sa-ti spun! Nici nu insist. Un blamer si un complainer. Asa aleg sa -i numesc azi de doruri multe ce ma ghiorlanesc in suflet. Sa zica mersi ca nu le bat obrazu si lor ca lu ala cu banane.
Nici deznodamant nu mai incropesc ca nu mai am vreme.
Sa dati si sa primiti. Si sa mancati atent, va roaga fata.




joi, 31 mai 2018

Cat costa frumusetea?

mi-am propus o lista a realizarilor din ultima perioada pentru un boost de self-esteem sau cum zicea un nutritionist sarmant ieri intr-un seminar: for the accountability of the better self.
desigur ca ceilalti prieteni ai mei, durduliul de Buddha si gasca lui de baieti, despre care nu stiu cati aminoacizi consuma de fapt si cate taskuri zilnice au de parcurs, zic ca selful nu exista. Exista mental, perceptie, emotii, corp fizic si constiinta, dar toate sunt in permanenta schimbare deci o cuantificare a sinelui n-ar fi niciodata precisa.
cert e ca lista realizarilor trebuie facuta ca doar oameni suntem si ne place sa ne dam mari daca nu cu agoniseli istete macar cu detasari strategice.
prima realizare e ca foarte multe din schimbarile in stilul meu de viata sunt foarte putin costisitoare, iar asta imi da o super stare de bine fiindca tindeam sa cred ca banii sunt problema.
am eliminat din alimentatie glutenul si zaharul. desigur banii s-au dus catre alte tipuri de faina si foarte multe seminte, dar efortul constient care a urmat deciziei imi da zilnic o directie armonioasa. Nu ca o linie dreapta, ci ca un cerc fara graba inchiderii.
Apoi sucul verde pe care l-am introdus in rutina zilnica e de fapt cea mai ieftina minune din univers. Cel mai frumos cadou pe care puteam sa mi-l fac.
Experimentez, scot coriandrul, introduc menta, storc portocala, adaug caisa, pastrez telina, mentin verdele intens sau ii dau o nota pastoasa cand il imbalsamez c-o banana locala.
De dimineata mi-am pus in palma o picatura de ulei de masline si apoi am scurs restul de smoothie verde din blender. Am amestecat cu drag si mi-am facut o masca pentru fata si gat.
Si mi-am zis: uite ma cum ne poate apartine clipa daca ne dam voie la mai sanatos. Uite ce frumoasa pot sa ma fac singura.
Mi-a zambit Tao cu limba scoasa, murdar si el de telina pe obraji. Fa-ti un selfie frumoasa mea fara self, am vrut eu sa cred ca-mi zice.
Si mi-am facut. Aratam ca dintr-o alta viata, una fara internet, fara blender, fara Facebook, fara smartphone.
Sunt frumoasa bai Tao, pe toata telina daca te mint.
Cat costa frumusetea, m-a intrebat el, cel mai frumos al doilea copil al meu.
O constiinta curata, i-am raspuns si m-am dus sa pup tulpina de bambus pe care am am adus-o ieri in balcon.
Apoi mi-am informat barbatul cu privire la pupicul asta zilnic la care m-am angajat pana prinde Bambu radacini. A zis ca e ok.


luni, 21 mai 2018

Hai c-am salvat la planete de ma doare calea lactee

Ma trezeste tao la 5 cu niste gangureli pline de initiativa.
ce initiativa bai baiatule? Tu ai vazut cat e ceasul? Ceasul sunt eu, rade el din gura fara dinti si efectueaza o rotatie inversa acelor de ceasornic, cum de altfel facea si toma inainte sa-si asume patru-labele.
Ii dau 5 jucarii pe care sa le manevreze pana fac si eu un pic de tapping, respectiv ma bat in cap si peste ochi cu formula: oricat de mult as mai fi dormit, sunt cea mai fericita mama din lume, am copii sanatosi, am internet, am telina in congelator, barbatul inca ma mai adulmeca. serios.
tao s-a plictisit. niste lapte, o balaceala, un scutec reutilizabil, hai ca am salvat si planeta. stai in lada asta 5 minute ca n-o fi rau. hai mai ia 7 jucarii ca nu le-ai mai vazut de ieri.
Merg la bucatarie, ii fac un smoothie de piersica, banana si portocala, bea 3 sferturi, nu mai insist. Ce-ar fi ma sa nu-i dau decat cat are el chef sa bea? Ce atata: hai ca mai e un pic?
Gata, am spalat biberonul, cine mai pofteste, maine dimineata la 5. Alta balaceala, alt scutec reutilizabil. Hai c-am salvat la planete in dimineata asta de ma doare calea lactee.
Mami, chiar, ca bine zici. Niste lapte, ceva?
Pai n-ai avut ma smoothie?
Pai ai spalat biberonu ala cand sa iau ultima gura.
Bea ma, bea sa nu zici ca sunt fata rea. Hai ca s-a facut 6:30. Culca-te o ora sa ma duc si eu in viata mea. Sa-mi fac un suc de telina si sa ma dau mare pe facebook, ca daca nu-mi cultiv eu ego-ul mamica, cine sa mi-l cultive? Tac-to? Stai p-aci.




miercuri, 9 mai 2018

pretend killing is not my game

am promis ca scriu despre conflictul cu toma.
pai se face ca noi, parintii lui, based on trust ii dam voie la tableta de cateva ori pe zi, in functie de activitatile gospodaresti/ educationale/ fizice/ artistice pe care le-a parcurs pana la momentul 'escapadei virtuale'. am incercat sa controlez mereu calitatea, limbajul, non-agresivitatea videourlor pe care alege el sa le acceseze, dar copilul creste, iar jocurile agresive devin din ce in ce mai tentante.
am auzit azi niste impuscaturi dinspre tableta si l-am intrebat la ce se uita. a tacut. L-am pus sa-mi aduca tableta. Nu mi-a adus-o. Am mers eu la el si i-am zis ca ii interzic sa vizioneze jocuri agresive. A zis ok. Am iesit din camera, iar el a repornit jocul.
M-am intors frustrata ca niciodata fiindca era prima oara cand imi neglija cerintele cu atata dezinvoltura. I-am luat tableta din mana. S -a justificat ca e 'pretend fight si ca 'they don't die for real'.
Am urlat ca in alte case oameni mor sub bombe acum, cat ne certam noi. Fiindca asa e lumea nedreapta si unii cred ca pot sa ia vieti in timp ce altii cu nimic mai umani au creat jocuri de-a moartea pentru copii cu norocul tabletei ca instrument de recreere.
Si ca in casa la noi se promoveaza iubirea. Si ca in loc sa pretuim viata si sa oftam pentru cine moare nedrept, noi ne hlizim de-a pretend explosion. Pentru ca apoi sa fim agresivi cu fratii nostri sau cu alti copii la locul de joaca.
Urlam si el plangea. Speech ul meu il tintuise la perete.
I-am zis ca tableta merge la un copil de la scara blocului, care e de varsta lui numai ca n-are pantofi, water bottle cu world cup sau lego. Ii tremura barba: nu, te rog.
Nu ma mai ruga. Ti-a adus-o tataie acum 7 luni. I-o dam si copilului din strada pt 7 luni. Ca sharing is caring, no?
S-a cutremurat la perspectiva asta, iar eu am murit un pic pe dinauntru vazand ce victime devin copiii nostri in casa cu noi.
I-am adus 4 foi si un marker. O sa desenezi urmatoarele scene: 1. Noi certandu-ne. 2. Tu ieri muscandu-l pe tao de deget. 3. Tu si Gabri cand v-ati zgariat in parc si 4. Jocul la care tocmai te uitai.
S-a speriat si lacrimile nu se mai opreau: nu pot sa desenez bad stuff. Ba o sa poti, cum ai putut si sa le faci desi stiai ca ma dor. E timpul sa ti le asumi.
Nu vreau sa desenez.
Atunci tableta merge la copilul din strada.
Fine! a urlat pentru ultima data.
A luat foile si a desenat tremurand. I se schimonosea fata retraind situatiile, dar nu s-a oprit. La final s-a inseninat.
L-am chemat sa mi le arate si ne-am imbratisat.

Si poate ca a fost o lectie prea grea pentru un copil de 5 ani, dar se moare suficient in lume iar noi asistam pasivi la masacru. Nu pot sa fac pace cu gandul ca pistoalele de jucarie, jocurile de strategie, pretend killingul sunt parte din copilarie. Nu intr-o dictatura militara. Nu in ritmul razboaielor care ne aduc mortii in casa pe facebook si ne implora sa luam atitune.
Asta e atitudinea mea. Pretend killing is not my game. In 10 ani de lucru cu copiii lumii am interzis orice forma de agressive play, am confiscat pistoale, am promovat iubirea. Si daca a fost nevoie sa strig ca sa ma fac auzita, am strigat. Ca in desenul de azi.

marți, 1 mai 2018

Viata e minunat de grea. Ramai in minunat

Nu scriu despre prapastiile gandului, nici despre cumpenele sufletului ca m-am angajat sa propag pozitivul, iar daca am apucat sa ma minunez azi, apai minunile sa mearga mai departe.
Mi-au placut niste flori minuscule, mai mici ca toporasii romanesti, niste flori cat unghiile lu tao. Era plin de ele prin iarba, le-am calcat si le-am multumit.
Si mi-a placut cum toate furnicile carau cate cava. Taman cand crezi ca a stat timpul, ca nu bate vantul, ca nu misca nicio frunza, ca doarme copilul, ca ti-ai oprit orice gand care apasa, furnicile cara cate un miez de ceva dinspre undeva catre altundeva. Semn ca totul se schimba, se re-rostuieste. Si gandul care apasa revine.
M-au impresionat si niste plante pe care am uitat sa le ud de dimineata si le-am gasit dupa-amiaza lesinate de caldura. Le-am resuscitat cu toma cu o galetica de apa si am stat langa ele sa o bea. Si ne-am minunat impreuna cum incepusera lesinatele sa se intremeze, sa se ridice catinel sub ochii nostri. Semn ca viata creste daca o uzi. Am putut sa vad cu ochi de om cum tremura o planta band apa.
Mi-a mai placut si cum s-a speriat tao la baie de sunetul masinii de spalat, desi era la mine in brate. L-am pupat pe obrazul moale si i-am zis: of ce mic esti uriasule. Semn ca tot bebelus e, oricat de armonios ia in greutate. Si ca la mine in brate o fi bine, dar fricile tot mai apar.
Iar cand l-am lasat cu toma pentru 5 minute, i-am gasit zambindu-si. A zis toma: thank you tao for all the love. Cause we wouldn't know we have all this love if you were not here.
I-am multumit lu toma si l-am pupat sa vada grasanul de tao cat il iubesc pe primul meu nascut, schilodu asta cu suflet ancestral.
Apoi dupa ce am pus sugarul la culcare, am meditat un pic cu toma. Cand efectuam noi niste hmmm-uri, l-am intrebat daca simte vreo durere. A zis ca lower back spre middle back.
Apoi am meditat tinandu-ne de maini. Si am simtit durerea lui. I-o luasem.
Serios.

luni, 30 aprilie 2018

ciu-ciu luna roz

noaptea piramidelor geme sub praf. ii deschid paclei geamul si-o invit peste linistea din casa.
ma uit dupa luna roz cum au promis-o esotericii din gasca mea virtuala. nu vad nimic. nici luna plina nu mai e ce era odata. s-a scumpit si asta dimpreuna cu dolaru. pe furtuna mea de nisip daca va mint.
si chiar aveam de gand sa ma uit la ea cu toata pironeala si sa efectuez cateva hm-uri intru restructurarea moleculara.
m-ati intrebat ce cursuri mai fac. pai un pic de herbal medicine, niste food revolution, energy healing, empowering.. nimicuri dinastea de gagici. daca mi-ar fi zis cineva in facultate c-o sa-mi pun copiii la somn peste 15 ani si-o sa ma apuc de studiu fara presiunea vreunui examen, ci asa dintr-o dorinta draguta de mai mult awareness, as fi zis: vezi ma de treaba.
v-am zis ca mor de cald? V-am zis.
Beau al 7lea borcan de apa, va trimit toata energia mea buna, rea, acu dupa posibilitati. Ca voi stiti ca daca are d-aia buna, va da fata, da daca are si ea ofuri, s-o scutura de ele cum o putea si daca o-ti suspina pe la malu marii sau pe la cuibu dorului, sa ma purtati intr-o jumatate de zambet si sa ziceti: te-ai uitat ma la live-urile lu cori? nu ca e mistoaca?

luni, 23 aprilie 2018

Cum vorbeste corpul meu cu mine

ceasul arata un biet 8 si 10 seara, iar eu resimt un 12 noaptea ca popa, vorb-aia.
era o poezie de-a lu paunescu despre femeile care par ca fac nimica si abia isi aseaza oasele pe pat la sfarsit de zi.
ma doare omoplatul drept pe care nu stiu cum l-am suparat c-o miscare nepotrivita in timp ce manipulam cam 10 kg de bebelus.
gatit, plantat, spalat, alaptat, pictat, iar gatit, iar spalat, carat copil, durut muschiul, respirat, resemnat, scris ganduri, asezat- doamne miluieste- in pat. Pe saltea adica, fiindca am desfiintat patul. Ma incomoda. Am pus salteaua pe dusumea. 
Mi-a aparut in feedul de facebook casa lu richimartin, unde sta el cu sotu lui perfect de timid. O casa desigur foarte frumoasa, dar in tot minimalismu saltelei mele de pe jos si al autosuficientei, tot n-am putut sa nu-mi imaginez cum am putea sa locuim acolo zece familii ca popa.
in fine, sa fie ei sanatosi si mie sa-mi treaca intinderea musculara, ca ma doare si cand deschid mailul. 
am inceput transmisiile astea live si-mi place exercitiul pregatirii lor tematice sau pur si simplu emotia de dinaintea apasarii butonului de start.
maine poate vorbim de atentia pe care o dedicam vietii versus atentia la nevoile sufletului. se intalnesc atentiile astea? Se sincronizeaza sau isi duc dorul?
Imi place sa va intreb despre suflet sa invatam unii de la altii.
Imi fac cadou un seminar on-line de medicina intuitiva sa aflu cum vorbeste corpul meu cu mine cand eu vorbesc cu voi 😉. Si in ce masura sufletul meu asculta ce are corpul de transmis. 
V-am pupat.



miercuri, 11 aprilie 2018

mindfulnessul de azi

incerc in fiecare zi cu toma o sedinta spontana de mindfulness, o dezbatere a sentimentelor cu care ne-am confruntat in ultima vreme; respiram adanc, ne promitem diverse, ne explicam unul altuia perspectivele, uneori ii cer sa deseneze ca sa deprinda punerea in concret a emotiilor.
l-am intrebat de ce azi in parc nu s-a dus sa se joace cu copiii pe care l-am incurajat sa-i abordeze. Because I want to make friends based on what I feel and that curly hair boy in the middle of them seemed to not like me. And to the kids that I don't feel, I just wave, I don't go.
Ok. Am inteles si apreciez ca esti atent la ce simti inainte sa relationezi cu oamenii. Dar e important sa incerci, eu sunt acolo sa intermediez daca e nevoie, n-as vrea sa eviti sa-ti faci prieteni din teama ca ca n-or sa te placa. Si imi pare rau ca te-am speriat cand m-am mutat pe o alta banca si pentru o clipa ai crezut ca m-ai pierdut. N-o sa plec niciodata fara sa te anunt.
Si n-o sa-mi mai zici niciodata: toma, te las pe strada daca nu te misti acum!
Imi pare rau, am zis asta o singura data, dar eram insarcinata in 8 luni, ma simteam rau, tu aveai in plan o plimbare lunga prin spatele parcului iar eu iti ceream varianta mai scurta fiindca abia stateam in picioare. Ne-am certat iar eu am strigat ca te las acolo.
Sa nu mai faci asta mami, fiindca noaptea visez ca ma lasi de-adevaratelea si nu te mai gasesc.
Imi pare rau, n-o sa te las niciodata, promit, dar poate imi promiti si tu ca atunci cand ma auzi ridicand tonul inseamna ca sunt obosita si ma ajuti sa trec peste neputinta, nu fortezi limitele.
Am inteles.
Te iubesc.
Si eu te iubesc.
Esti cel mai intelegator copil din cati am cunoscut si din cati am nascut.
Inchei terapia cu el si se trezeste tao. Isi ia 3 secunde sa se dezmeticeasca, apoi sinapsele isi fac treaba si el rade cu limba scoasa de bucurie ca ne-am intalnit in lumea asta, in tara asta calda, in casa asta dezordonata, in viata asta complicat de frumoasa. Ce forma unica de bucurie. Oare de ce rad bebelusii cu limba pe afara? Din lipsa de dinti sau pur si simplu din necontaminarea sufletului? Cand invatam sa radem atenti, timizi, vinovati si pastram limba in gura? Cand isi face rusinea cuib in constiinta? Il pup de 7 ori pe obrazul fin ca o piftiuta. In curand o sa vrea lapte, o sa vrea plimbat, o sa vreau sa gatesc, o sa trebuiasca sa scot rufele din masina, o sa ma viziteze niste dezamagiri, niste neraspunsuri, dar pana atunci stau in secundele astea in care el rade cu limba pe afara iar eu invat fericirea pe surpriza-inapoi.

marți, 10 aprilie 2018

Crusta cu linte si energy tapping

casa miroase a cartofi dulci copti. ma voi fi trezit la 5:58 cu Tao gata de luat dimineata in piept pe crampeie sau dintr-o data, oricum ar vrea ea sa ni se dea.
nici nu-l mai intreb ce are cu mine. il giugiulesc cu ochii semi-deschisi, povestim un pic, il las cu o carte de bumbac intre degete si apoi imi fac drum la bucatarie. pun o crusta de linte la cuptor, ma uit fara compasiune la gramada de vase din chiuveta, arunc si 4 cartofi dulci intr-o tava sub crusta ca doar nu s-or certa si ma intorc la sugarul care a facut deja recenzia cartii de bumbac. Si a mai facut ceva si in scutecul de bumbac, iar eu il pup pe obraji de-l usuc si schimb scutecul, ca intr-o morisca a sustenibilului: cur de copil-chiuveta-masina de spalat-uscator-cur de copil...
Ia ma Tao rata asta umpluta cu vata si discutati o vreme, cat deschid si eu mailurile terapiei universale, sa-mi scada self-esteemu daca te mint.
Copilul adoarme. Vis in vis.
Meditez 2 minute, poate 3.
Scot cursta din cuptor. O pozez. Uite-o.
Mai las cartofii.
Trec la planul activitatilor cu Toma: explorateemotiile de la locul de joaca. Discutii + desen. Sa vedem cum trecem peste frici, peste angoase si cum dam loc curajului sa se serecoare atent.
Fac si niste energy tapping: te bati asa singur in cap, sub ochi, ar zice mamaia: ce-a mai insit fa mamica acuma: sa bate omu singur sa sa repare. Incailea.
Merg sa ud florile. E 7.
Casa tace toata ca si cand tot ce-am scris e vis.


joi, 29 martie 2018

strenght comes from within

poveste citita, negresa fara gluten facuta, capacele la muraturi puse, pozele editate, marketingu asumat.
cine m-o mai lua pe mine de la muraturi sa ma puna coordonator de scoala, in egiptul tocmelii a ceea ce crezi ca poti sa fii, mare salt va sa faca.
ma uit in cv-ul mintii si zambesc. am trecut aici prin toate indeletnicirile. am semnat diplome, am format profesoare, am pupat maturatoare, am spus povesti, am plans inainte de serbari si-am ajuns la boabe de mustar, ceapa verde si ardei iute cu lamaie multa desigur.
tao rupe hohote mici de ras. nu e inca acolo, dar se straduieste.
fortez glumele in anticipo fiindca vreau sa mor auzindu-l. ca ce e viata daca nu motiv de ras?
ma uit la banii putini, la greul zilei si-mi zic: uite ma sanatatea cum rade la mine. uite legumele astea cinstite pe care le pun in borcan. uite degetele mele care ard de la iuteala ardeilor, uite mararul ce verde, crud vorb-aia. uite lamaitele astea necontaminate, uite la tatalutoma cu pielea lui inca de gaina cand il ating, uie la tao cum se relaxeaza mai mult cu fiecare baie, uite la mamaia care zice ca si-a facut un spanac buuun cu putin usturoi. asta e viata scrisa pe caietul de curat.
musca toma din negresa fara gluten si-mi zice:
so if a child hits me, you want me to hit back or to tell you?
do as you feel. but are you ready to hit back?
I could.
Am incredere in tine, desi nu sunt pentru lovit.
Da ma, stiu, asa zici tu, dar copiii lovesc, iar unele mame chiar zic: sa-l lovesti si tu daca el te loveste. Deci ele ma invita sa le bat copiii.
Eu zic sa le spui ferm: don't do that again.
Uite daca unu mai mare da in mine, o sa-i zic: ba daca mai dai, I will box you and you will run.
Si daca nu fuge?
Aa, ii zic: I was joking.
Bai Toma, eu zic sa cauti forta dinauntrul tau si sa zici apasat, privindu-l in ochi: don t do that again. De multe ori e suficient sa le arati ca esti puternic.
El loveste salteaua: atat de puternic?
Nu ma, n-are legatura cu pumnul. Are legatura cu nefrica. Trebuie sa respiri incredere. Sa-i intrebi: cand tu plangi e bine? Iar daca ei continua sa te supere, imi spui mie.
Si daca ei sunt mai puternici ca tine?
Si ce daca. Maybe I m not strong, but I look strong, and if I look strong, then I am. You know what i mean? Strenght comes from within.
Ok. O sa le zic: ladies and gentlemen, nice kids and mean kids, introduciiiiiing: the strongest mum of them all!




miercuri, 28 martie 2018

furtuna de nisip si oportunitati de business

Daca ieri am avut parte de 5 minute de ploaie, azi universul si-a mobilizat toate vanturile si-a trimis o furtuna de nisip cand taman ce-mi curatasem si eu narile de gluten.
Se zguduie geamurile, tremura parabolicele acoperisurilor, spectacolul pungilor de plastic si al bucatilor de carton plutind prin cartier ramane neaplaudat. Mainile sunt prea uscate, ochii ustura. Praful intra peste oameni in casa, se aseaza la masa, le umple gandurile.
Furtuna in nas, in chiloti, in apa de baut.
Toma o sa sangereze din nara dreapta maine maine dimineata. Tao aproape vomita praf.
Pare traumatizant, dar trecem noi si peste asta.
Cum treceti si voi peste nameti si altii peste inundatii.
Pun 10 borcane de varza rosie la murat.
Azi am batut palma cu un supermarket dichisit care o sa-mi primeasca muraturile la raft. E ca un vis.
Distribui cateii de usturoi in borcane; pe unul il rontai sa ma scape de impuritatile pe care furtuna literalmente mi le-a bagat pe nas.
M-am intalnit azi cu vanzatoarea de legume dintr-un cartier in care am trait la un moment dat.
S-a inteles cu politia stradala sa-si vanda ardeii sub un pod asurzitor si plin de noxe de unde sa fuga repede daca apare un control neanuntat. Doar traversand pe sub el poti sa plangi.
M-am oprit s-o pup. Mi-a pupat si ea copiii. Nu ma mai vazuse de 2 ani. Acelasi zambet. A gasit secretul. Vacarmul n-o clatina. Sunt impresionata. Ea imi spune: salutari la omu tau. Tot ala e?
Zambim sub claxoane. Sunt frumoasa azi, stiu.
O las cu legumele ei sub podul plangerii, iar eu intru in supermarketul cartilor de credit si bat palma muraturilor.
Nici nu stiu pentru cine sa plang.


luni, 26 martie 2018

despre asparagus si alte cateva minuni

Trec cat pot de repede prin minunile zilei ca sa mai prind si eu o sesiune on line din summitul ierburilor la care m-am inscris si ce bine ca m-am inscris.
M-am trezit racita, dar am dat-o repede pe gargara, usturoi crud, sirop de ceapa si multa lamaie. N-am timp sa zac.
Tuseste tao sec iar eu il linistesc: vin anticorpii cu usturoiul de ora 10, nu te ingrijora. Si el rade cu juma de gura si suge, toate mamele pamantului cunosc minunea asta.
Am pus la murat 10 kg de asparagus cu viteza luminii divine, iar toma a avut grija de fratele lui mai mic vanturand caruciorul pe coridor pana s-a plictisit sugaru si mi-a boscorodit asparagusu pe limba lui fara dinti. Da nici eu n-am pus la suflet.
Pai nici n-aveai cum, mi-a zis toma, ca erai ocupata sa-ti promovezi productia pe facebook. Si mi-a demonstrat cu un desen succint cum faceam eu poze cu telefonul in timp ce el adusese in bucatarie caruciorul cu sugar plictisit.
Poveste in poveste, asta e o tehnica literara, bai toma, cum ma documentezi tu in timp ce documentez eu viata, iar eu apoi pun poveste pe blog ca intr-o spirala a nemuririi prezentului.
Auzi tati, eu am inteles cum e cu moartea. De fapt, cred.
Ia.
Cred ca inima nu moare. Ci doar ia o pauza luunga lunga, apoi revine in alta forma. Mami de exemplu, vrea sa fie o capra. Deci inima ei va sta la un moment dat, se va odihni multa vreme iar apoi o sa revina intr-o capra.
Interesant, imi place, aproba tacso.
Eu intreb: crezi c-o sa apuc sa fiu o capra in your life time? Adica sa mergi asa la un party cu capra si sa zici: this used to be my mum.
Ha ha, raspunde toma. Pai tu o sa fii in a different world.
Da ma, bine ca esti tu destept.
Sunt la a 6a zi fara gluten, ma dau eu mare.
Arati mai bine, mai in control, adauga tatalutoma. Si al lu tao ce-are? Se trezeste sugaru sa intrebe cu un ghiogart.
Iar eu zambesc ca gluten addictii anonimi si multumesc pentru sustinere.
O alta minune de azi e cum m-a felicitat mami pe what's up pentru copiii astia frumosi pe care i-am facut iar eu am putut sa-i intorc complimentul si sa-i multumesc ca m-a nascut, ca in felul asta, uite, dau si eu o sansa vietii, doua chiar.
Va pup. Nu mai am timp, desi minuni or mai fi. Stiu ca suna abundent, dar nu puneti si voi la suflet!



marți, 20 martie 2018

desire mapping

e 8. ma voi fi trezit la 5:20 cu tao gangurind a lapte si a viata, a nedinti si negriji.
am incercat sa-l repun la somn iar el s-a vaitat.
l-am intrebat: ce mai vrei ma, sugarule? cartofi prajiti? lapte ti-am dat, scutecul l-am schimbat, la plimbare prin casa nu te duc la 6 dimineata. si el a zambit ca si cand stia ca intinsese coarda.
l-a plimbat tacso pe coridor cat am facut eu o fasole egipteana cu ceapa verde.
pe toma l-am lasat sa-si mai doarma copilaria ca acuma creste si il repede viata.
sunt in a doua zi de gluten free si sunt mandra de narile mele care incep sa respire curat.
am facut niste briosele cu cartof, dovlecel, faina de orez si porumb, usturoi si patrunjel.
am pus o masina de rufe la spalat.
am meditat 1 minut. Bun si ala.
am reusit sa urmaresc 2 filmulete din summitul meu on line de plant medicine shift si m-am simtit puternica. am si plans la unul dintre ele semn ca sunt facuta din emotii sub glutenul de care incerc sa ma eliberez. si m-a lovit o fraza despre cum se moare in diverse colturi ale lumii mai eroic sau mai umil, of white bread consumption and loneliness.
am deschis agenda si-am notat cateva idei. am un workshop de pregatit, legume de cumparat, 10 borcane de muraturi, un orez. a, si vreau niste papuci de casa. niste slapi dichisiti din piata mea cu chinezarii. vreau asa cand merg de la baie la bucatarie sa ma simt bine in slapii mei. sa-mi bag picioarele.. in ei de drag.
se cheama desire mapping conceptul. te pui asa la inceput de zi in fata sufletului tau, iti manifesti dorintele si mergi spre ele cum poti.
e liniste in casa. miracolul a 2 copii dormind in acelasi timp. in balcon pasarelele isi discuta canicula. azi sunt anuntate 38°C.
intr-o zi o sa ma mut la mare.




marți, 13 martie 2018

despre teatru ca forma de supravietuire

azi i-am dus pe copii la teatru. in tara asta rupta in care arta ti-o faci singura cu telefonul sau dai o tura pana la piramide sa te reconectezi cu faraonii, am senzatia uneori ca s-a oprit cultura, s-a epuizat, toata lumea se minte de-adevaratelea iar scenele nu exista, s-au topit de mult in marea sala a greului vietii.
a fost prima piesa de teatru pentru tao, ca implinea si el 4 luni si se cadea sa celebram.
mi-am amintit de festivaluri, de conferinte, de spirit, de oameni, de tari, de scene, de emotii. mi-am amintit de piesa pentru public de 0-3 ani pe care am pus-o in scena la ion creanga, in piata amzei cand nu imi nascusem copiii, dar asta nu ma impiedica sa servesc frageda copilarie planetara.
tao a fost azi spectatorul ideal. cu ochii mari, cu gangurelile la el, cu chiote de supriza. 45 minute. pentru oamenii care fac teatru, un spectator de 4 luni care te urmareste cu sufletul la gura e cel mai mare cadou. le-am daruit emotia copilului meu cadou de ziua lui.
cum mi-a zis mircea albulescu: publicul si actorii fac impreuna un mar. rar, dar il fac. asta e obiectivul unei piese bune: sa puna impreuna cele doua jumatati de mar: jumatatea actorilor care joaca cu suflet si jumatatea publicului care se uita cu suflet.
a fost o piesa buna, scotiana, parca fusesem in comisia care a votat-o pentru festival. parca stiam ca aveam sa plang la un moment dat, parca stiam ca toma o s-o iubeasca iar tao s-o savureze cap-coada. un copil de 5 ani, altul de 4 luni si o mama de 34 pe care i-a atins acelasi mesaj artistic. am aplaudat coplesita. cata nevoie avem de arta. o sa-mi scutur aptitudinile de praf. e timpul sa re-trec la treaba. multumesc actorilor, organizatorilor, prietenilor, universului, teatrului ca se se joaca pe sine ca mie sa-mi bata inima tare. ce mult mai am de dat.

luni, 12 martie 2018

scutece reutilizabile si alte nimicuri cu sens

sigur ca mai bine dorm fiindca deja ma ustura ochii de toate vazutele si nevazutele zilei; si fiindca ma asteapta sesiuni de alaptat al caror numar n-o sa-l stiu niciodata de cu seara, ci numai dimineata cand rade-va purcelul cu limba in cerul gurii si oboseala deveni-va istorie.
dar daca ma culc cine va spune lumii cate scutece reutilizabile am schimbat azi? pai cam 15 x 2, daca socotim insertiile de bumbac si invelisurile de musama.  e manopera multa, dar greul e prietenul meu. si apoi invat sa citesc semnalele lui tao mai bine, raspunzand nevoilor lui de mult mai multe ori ca in cazul scutecelor de unica folosita.
desigur informatia asta e inutila pentru cine n-are bebelus, dar e planetar responsabil sa va anunt ca se poate, da, sa intinzi la uscat 30 de scutece la final de zi si sa ii multumesti constiintei pentru colaborare.
marchez o conspectie atenta a unui articol buddhist, cateva revelatii identitare, un pic de terapie de circumstanta pe what's up cu surorile universului, niste paste cu broccoli, o salata de varza rosie si 2 biscuiti de ovaz trasi in ciocolata amaruie si mancati pe furis cand casa avea alte treburi.
am si plans un plans nou si am sarit la un nivel energetic superior. m-am felicitat pentru claritate si-am incalecat pe o sa, am cascat si v-am spus povestea asa. sa dormiti bine.

miercuri, 7 martie 2018

noua si vietii

La multi ani mie pentru zambete, pentru incredere, pentru deschidere si pentru binele in care aleg sa cred zi de zi. Pentru caietele in care ma astern si blogul in care imi vand emotiile pe piata libera a autenticului.
La multi ani pentru plansul pe care il plang cu asumare cand vine si pentru bucuriile cu care universul ma cadoriseste de vie ce sunt.
La multi ani tuturor femeilor care suntem sau care uneori uitam ca suntem. Ne-am luat poate cu dezamagirile si am pierdut din vedere ce mult insemnam. Si am crezut ca daca nu ne spune cineva zilnic ca suntem minunate, valoram mai putin.
La multi ani noua si vietii.
La multi ani mamelor noastre neobosite la inima, la maini, la grija.
La multi ani neinca mamelor.
La multi ani mamelor care au fost si care vegheaza cu feminism asupra plapandelor sau neinfricatelor care au ramas.
Sa ploua cu incredere, cu complimente, cu asteptari putine, cu surprize dragute, cu sanse, cu stralucire in priviri.
O sa imbratisez maine fiecare femeie cu care o sa ma intalnesc. Pentru luptele pe care le duce, pentru cine reuseste ea sa fie in patratica ei, pentru viata din ea si din jurul ei.
Si o sa ma gandesc la toate femeile dragi pe care nu pot sa le imbratisez, dar ce-i distanta pentru inimile care bat la fel? Doar o paranteza in fraza vietii. Maine o sa presar fraza asta cu adjective.


luni, 5 martie 2018

Binili invinsese

mestecam de dimineata in fasolea cu pasta de susan, lamaie si chimen si ascultam radio guerilla. tao era pe punctul de a se plictisi in carucior dar mai aveau sa treaca 10 secunde bune pana sa inceapa sa pufneasca. soarele isi facuse loc prin geamul de la bucatarie inundand cu lumina metrul meu patrat de buna dispozitie. zic uite ma, imi e bine. aseara nu imi era, dar acum imi e. radioul emitea emotii, fasolea sfaraia sub lamaia stoarsa, am incalzit 2 lipii si-am facut cafeaua. am chemat casa la masa, de fapt tao a facut-o cu rabdarea lui expirata, cu trancii din curul cu scutec.
am desenat cu toma niste spirale si am improvizat o lectie de scriere din orarul homeschooling ului nostru amestecat.
apoi am dat o tura cu caruciorul iar toma a fost cel mai precaut frate mai mare, atent la pietre, empatic la ingrijorari, explicativ la confuzii.
copacul meu cu orhidee isi scuturase toate florile. cele 35°C de ieri marcasera trecerea la sezonul de vara. deci apa mea florala de pe 1 martie e ultima improvizatie cu orhidee proaspete.
n-am vrut sa ma intristez. si nici n-aveam cum ca nu m-ar fi lasat o tufa de busuioc crescuta in piatra cu stoicism- unul din atributele mele preferate. am rupt o ramurica de prasila si-am pus-o pe balcon intr-un borcan cu apa.
am cumparat un litru de lapte de la tarani sa fac o crema de branza in masina mea retro de facut iaurt. sa traiasca soacra-mea c-a cumparat-o acum 40 ani si a tinut-o in pod pana alaltaieri.
am mai luat si 2 kg de bicarbonat si 2 de banane, o felie de paine uscata cu turmeric si-am venit acasa. binili invinsese.

miercuri, 28 februarie 2018

poloneza din piata, muraturi cu snur si o vrabie in balcon

am fost de dimineata in piata mea rupta sa-mi iau legume pentru o comanda de muraturi. ca asa ofer eu muraturi cu snur, in loc de martisoare.
toma m-a ajutat sa aleg iar tao m-a ajutat si el sforaind in marsupiu langa gramada de sfecla rosie.
cum bre 8lire kilu de morcovi? pai de ce sotu meu a luat ieri cu 5 lire? el e mai destept sau cum?
a zambit vanzatoru, ca sa nu-i zic taranu ca sunt fata cu bun simt si astia se ataca repede.
nu domnita, si tu esti desteapta, mai desteapta ca el am impresia.
ce-ti mai dau? 3 legaturi de ceapa verde dulce ca tine sa-ti traiasca copiii, cum te cheama frumosule? Toma. Doma? Nu bre, Toma, T, Toma. Si p-ala micu? Tao? Cum ma? Tao bre. Aoleu, hai ca e mai frumos numele tau. De ce bre sar io de langa ardeii capia? Ce-are Tao? A fost un faraon, d'al lu tutancamon. Hai sa ma ierti, mi-a zis semi-taranu si-a scos din buzunarul rochiei lui un teanc de bani cat toata productia mea de muraturi pe juma de an.
ma ajuta el sa pun legumele in plasa si-mi zice: vezi ca aveai telefonu aci la fund ai de viata mea sa nu-l mai lasi in plasa cu castraveti. hai ca nu-l mai las, promit.
o zaresc pe o poloneza cu care m-am mai intalnit tot in piata asta acu vreo 3 luni.
vaaai, ce faci? ce bine imi pare sa te revad. doamne, ce copii frumosi ai. o pup: hai ca nu e vreme de complimente.
of, scuze ca ca ti-am pierdut nr de tel.
ajuta-ma cu legumele astea sa te iert, am repezit-o eu. am oprit un taxi, ea mi-a pus legumele langa sofer, ne-am imbratisat strans si-am plecat. nici nu stim cum ne cheama. Heei, a strigat ea, lasa-mi nr de tel la taraba asta cand mai treci, ca eu de la ei cumpar legume in fiecare zi.
a intrebat toma: e o prietena de a ta mami?
Da toma, intr-un fel. Am cunoscut-o acum vreo 3 luni cand eram in piata cu mamaie si tataie, ehe ce vremuri. acum era ea cu mama ei. ca asa suntem noi astea pierdutele prin lume, fericite pe rand.
te-a imbratisat strans am vazut.
ai dreptate, are o inima mare.
am ajuns acasa, am facut niste homeschooling cu ziare, lipici, adunari si scaderi. am alaptat purcelul si m-am apucat de muraturi. la al 18lea borcan am facut o pauza de cafea.
 am pus sfecla rosie la oparit, am surprins vrabia care mi-a rontait usturoiul verde din ghiveci si i-am zambit. i-am pus niste coji de paine pe pervaz, sa-mi lase usturoiul in pace.