Minuni pe ruta București- Pucioasa

A găsit Toma în ghete un pachet de abțibilduri fifa si niste ciocolata. Uau tati, ție ți-a adus o plastelină. Ha-ha, poate te-a încurcat. Nu cred, a zis tacso, îmi place, dar ți-o pot împrumuta pe drumul București-Pucioasa ca să nu te plictisești în microbuz.
Și uite-mă în maxi taxi cu 2 sarsanale, sugar la piept și copil cu plastelină, imaginând forme pe care să le ia coca magică.

Tao a sforăit tot drumul deci Toma chiar a putut modela în voie flori, case, ciuperci, ghete și câte și mai câte. Hai că uite ce idee bună a avut Mosul cu plastelina asta pentru tati și ce bine că el mi-a dat-o mie. Mă felicit și eu în gând și-l mut pe purcelul de Tao de pe brațul stâng pe cel drept.
Auzi mami, de ce miroase a țuică? Păi s-au urcat niste... mă rog, domni, care s-au încălzit un pic înainte și acum în spațiul ăsta mic respirația lor alcoolizată umple aerul. El își vede de plastelină acum că s-a lămurit și cu țuica.
Pe la Ulmi urcă o mamă cu un băiețel cu sindrom down cu nasul curgând. Aerul se mai imbâcsește un pic, dar vaporii de țuică dezinfectează cu succes. Îi soptesc băiețelului: bună! iar el urlă un bunăă entuziast care aproape că mi-l trezește pe Tao. Se așază în spatele meu, dar mă bate pe umăr să mai povestim.
A venit moș Nicolae? il intreb
El râde cu ochii și atât.
Scot din plasă una din ciocolatele primite se Toma.
Uaaau, exclamă el si mângâie folia ciocolatei cu degetele lui anormal de scurte. Buba! Îmi arată câteva pielite smulse și înțeleg ticul ăsta al facutului de rău sieși. Of, raspund.
El mă pupă pe brat prin geaca.
Toma se emoționează.
Hai să-i dăm plastelina. Că tu mai ai.
Toma ezită. Îi spun: e ca si cum îi dăm toate minunile modelate de tine in ultimele 2 ore.
Pai ele nu mai există.
Nu e adevărat, energia ta e acolo, bucuria, iubirea. De la Mosul la tati la tine la el.
Și i-o dăm. Băiatul explodează de bucurie. I-o dă mamei lui s-o pună în plasă. Ea zice: hai că mergem. El se stupefiază. Nu vorbește mult, dar fața lui e un dicționar de emotii. Ea explică scurt că s-au eliberat niște scaune mai in față. El mă trage la pieptul lui și mă pupă. Mi-l pupă si pe Tao pe cap iar ochii mei se umplu de lacrimi. Nu plang. Nici Toma nu plânge deși stăm amândoi gâtuiți în clipa asta grea. Ești prietena lui acum. De ce se uită in spate?
Fiindcă are o prietena acum.
De ce nu a stat aici?
Fiindcă în față are un scaun. Tu intre un scaun si un prieten ce-ai alege?
Prietenul, desigur.
Si el la fel, dar mama lui e obosita Toma. Toate mamele sunt, dar oboseala mamei lui probabil apasă cum eu n-o să simt niciodată.
I-ai dat niste iubire, rezumă Toma.
I-am dat împreună. Din ciocolata ta și din toate câte modelaseși.
Să fii atent Toma la oameni. Să le dai din iubirea ta. Că uite ce puțin am făcut și ce mult de fapt. Și-acum îmbracă-te că ne-am luat cu minunile și-am ajuns acasă.