O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață.
A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.
Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebelușii de cimbru și-i curăț de tot ce-i împiedică să crească. Cireșul a îmbobocit. Tao face o ciorbă la pirostrie bălăcind un sâmbure de piersică găsit în pământ, trei castane din viața cealaltă și 10 fire de iarbă.
Toma perfecționează șutul la vinclu, apoi fac amândoi o întrecere. Tao câștigă de 2 ori, a treia oară Toma nu-l mai lasă și Tao plânge, it's not fair!! Lăbuș, is it fair? Și Lăbuș latră scurt, cerând VAR.
Închid ochii și trimit încredere de colo până colo. E joi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu