joi, 31 octombrie 2013

bere locala si sarbatori de import

inchei o zi grea, dar buna. am uitat gustul zilelor usoare. maica-mea ofteaza deja. e semn ca trebuie sa optimizez povestea, altfel nu-i mai scot fruntea dintre palme.
incep sa se inchege colaborarile de bun simt, trec prin interviuri decente, negociez cu fruntea sus putin peste supravietuibil. ma imbrac frumos, imi pun un inel bulbucat si un ceas stralucitor, toma noteaza aceste detalii si mi le onoreaza cu un zambet strengaresc in coltul gurii. trecem prin fata oglinzii si constata ca si el e cu hainele bune. bluzita de la irina, pantalonii de la delia si tenisii de la luiza. gri cu bleu-marin. numa buclele si zambetul sunt ale lui. si norocul al meu. imi place cum simte cand e cate o zi importanta, cum rade ca un baiat de liceu si cum ma fastaceste cu o incredere mai mare ca lumea. stie ca azi o sa iasa bine. e o energie lipsita de pacat pe care el o absoarbe din juru-mi si o emana pretutindeni spre curatirea sufletelor obosite. ce multe mai am de invatat despre lipsa fricii..
venim acasa victoriosi. nu e inca batuta palma, dar feelingul e bun si-mi ajunge.
n-apucam sa sarbatorim fiindca aflu de la tatalutoma ca apartamentul in care ne cacaim sa ne mutam de vreo cateva saptamani, nu e gata inca. n-au venit aia de la gaze, fara de care nu putem da drumul la aragaz, nu putem instala boilerul de apa calda la baie. dar nu mai am rabdare/ inima sa astept. am epuizat toate zambetele amanarii. de atatea zile o lasam pe maine, pe un alt maine, pe celalat maine, ca nu mai cred in maine. e grav. fara viitor, incotro ne indreptam tomica?
decid ca nu mai pot. ca ne mutam orice ar fi. tatalutoma stie ca asta aveam de gand sa zic si confirma: da, da, clar. nu stiu inca daca asta crede si el, poate ca o spune numai pentru mine.. dar eu o iau de buna. nu cred ca va fi chiar greu sa supravietuim cateva zile. mereu mi-a placut cu cortul, la limita confortului. apoi cateva zile de hrana vie si de economisit niste apa, vin ca un cadou pentru planeta si imi dau un sens superior. 
deci daca de cateva ori am simtit c-am ajuns la fundul paharului, mutarea asta intr-o casa neterminata e un fel de spargerea paharului. nu-i nimic. se poate si fara pahar.

imi iau o bere locala, editie aniversara, cu eticheta din 1796, daca m-am priceput sa citesc in araba, si-o beau direct din sticla, asa cum o fi baut acum 200 si ceva de ani vreo alta mama obosita, amestecand bucurii cu griji, intrebari cu franturi de raspunsuri. din strada se aude 'santa claus is coming to town'. atat de hilar in tinutu lu tutancamon, ca nici nu pot sa zambesc. toma se trezeste brusc, naucit si el de clinchetul absurd de zurgalai. nu era halloweenu ma? sta asa in genunchi si ma prinde cu berea la gura. zambesc incurcata. se culca la loc. dormi tomica. daca e sa vina mos gerila, ii zic c-ai fost cel mai cuminte. ii dau si-o gura de bere, manca-i-as barba lui de drumet. hai ca m-am imbatat.

marți, 29 octombrie 2013

carlos. made in egypt

povestea de azi incepe la baie, respectiv in ligheanul in care savarseste turturel balaceala de dinainte de somn. cobor capacul de plastic si transform wc-ul intr-un butuc impropriu. in cada sta ligheanul cu tomica in el, apoi imediat alaturi un alt lighean cu jucarii de plastic, din care toma alege democratic parteneri de distractie. ma cocosez de pe butucul meu si-l sapunesc pe fericit la subrate, el suge o rata de cauciuc in care a mai ramas niste apa de la baia de ieri.
se ridica in picioare, gata joaca. verifica robinetii, furtunul, instalatia de apa. e gata sa repare tot ce nu merge, noroc ca toate merg. ma rog.. nu prea avem presiune, dar nu-i mai spun, ca mi-e ca se inhama la reparatii si iar ne lungim.
il scot din lighean, realizeaza cat e de obosit si in drum spre pat da drumu la urlete. il inshaormez in prosop si-l alaptez. cateva minute bune eu derulez ziua, poate ca si el la fel. se aud numai ghiogarturile lui si neputintele mele.
gata. s-a saturat. mai are insa de urlat, fiindca e la fel de obosit ca mai acum cateva minute. trag pe el o pijama cu un arici care striga i'm soo happy. corelez mesajul ariciului cu urletul lu toma, ca sa recuperez nota pozitiva, in caz ca ne alunecase in lighean.
s-ar mai supara o tura dar a pierdut toata energia. adoarme imbucurator de repede. declar ziua incheiata. scriu 2-3 mailuri ferma catre niste colaboratori care imi datoreaza bani. ii amenint diplomata, ei se sperie si ma suna relativ tarziu, justificandu-se penibil. sunt consternati ca mi-am permis sa cred ca nu m-ar plati si eu ma scuz politicoasa ca i-am dezamagit. inchid si ma intorc la blog, la voi..

[nu ma doare nimic. sunt mandra de smoothie-ul de avocado, de cel de rodie si de cel de trestie de zahar, apoi si de alunele si de curmalele cu care m-am energizat peste zi.. a..si de cuburile de mango. toate savurate gat la gat, obraz la obraz, era sa zic cot la cot cu toma.
suntem totusi norocosi sa traim in tara asta murdara, unde tot ce-am insiruit mai devreme costa vreo 2 euro.
e interesant insa cum in cosmeliile astea care fac sucuri naturale in niste caldari din care egiptenii cu pantofi lacuiti nu beau, din motive de higiena, se gasesc si lazi frigorifice cu mirinda de un portocaliu fosforescent sau pepsi gri metalizat. comerciantii trebuie sa se plieze pe nevoile cererii si uite ca nu toti aleg mizerii naturale ca mine.
intr-un moment de contemplare la rafturile mirindice, toma imi da peste smoothie-ul de rodie. il varsa pe el si pe mine. zambesc si inspir. ma intreb cate mame se opresc din a trage o palma copilului neastamparat, dupa o astfel de boroboata. 
il curat, ma curat, il schimb de haine, pe mine nu ma schimba nimeni.
ne vedem de alergatura in aceeasi formula. e plictisit de stat in carucior, ar vrea sa adoarma dar vacarmul strazii pe care ne intamplam nu-l lasa sa inchida ochii. ma acuza. ii cumpar un castravete. il rog pe pietar sa mi-l spele. dispare. am incredere ca nu fuge cu castravetele. vine. toma e fericit. musca o singura data si adoarme. avea nevoie de un pic de incredere si castravetele l-a inteles 
l-as fotografia dormind cu curcubitaceul la piept, dar nu mai am baterie pentru astfel de fasoane. arunc telefonul in geanta, il deposedez pe turturel discret de castravete si-l mananc. e bun. nu ca cei de la pucioasa, dar aduce..
ma opresc la o taraba cu incaltari de guma, urate si mai putin urate. imi aleg niste imitatii de crocs. ii negociez la vreo 2 euro juma. gagiu i-ar fi dat cu 4 euro, dar n-am timp de tepe. apoi il amendez ca n-are nici macar un ciob de oglinda in care sa ma previzualizez. 
imi arunc slapii in geanta si raman cu mocasinii. brandul e egiptean: carlos! china stai jos. 4!
sunt multumita. ma reprezinta. multa vreme am crezut ca n-o sa ma incalt cu asemenea gogosi, dar uite ca mai cobori standardele la nevoie.]

inainte sa ma culc ma mai uit o data la ei. mi se potrivesc. griul catorva dezamagiri si picul de portocaliu de la pozitivul de care aleg sa nu ma dezmint.



duminică, 27 octombrie 2013

nimic deosebit

nu va tin mult in seara asta. doar cat sa va spun ca tomica sta singur in picioare, nu mult, cateva secunde, iar cand pica ne invita sa-l aplaudam, sa nu ne concentram pe esec ci sa apreciem reusita de imediat mai devreme.
palavrageste apasat, cu o mana in sus si cu aratatorul pregatit sa decida, sa nomineze, sa rezolve, sa ia atitudine.
mananca peste zi cam asa: 3 lingurite de fasole batuta, 1 castravete, un biscuite de orez expandat, vreo 10 lingurite de crema de rosii cu quinoa, busuioc si usturoi, jumatate de cartof dulce copt, cumparat din strada de la un nene cu cuptor ambulant, jumatate de porumb copt luat tot din strada de la alt nene cu gratar ambulant, o mana de alune maruntite de mami si lapte cand si cand, la adormiri si treziri.
frunzareste carti, da pagini, imi pune in brate cartea mea preferata si-o citesc cat sa-si vada el de lecturile lui. nu-i trebuie povestea mea, dar nici fara ea nu poate. cand se plictiseste in casa ma trage de picior catre chei, si le insuseste, apoi tinteste usa si-am iesit. nu merge altfel. isi scoate pantofii din picioare si se straduieste sa si-i puna singur. il iubesc pentru toata stradania si mi se rupe sufletul pentru nereusita lui, perfecta in grafic de altfel. imi ia forfecuta din mana si si-ar taia singur unghiile. se supara ca nu se pricepe si eu nu stiu cum sa-i dau rabdare. fericirea din ochii lui atunci cand poseda un lucru de oameni mari, n-are margini. i se fac ochii maari ca 2 masline bune (poate ca de-aia lacrimile sunt sarate, de la maslinele din ochi) si rade in coltul gurii a surpriza, mandrie, posesie, control si-or mai fi substantive marete daca n-as fi atat de obosita.
daca are in mana o mingie o da pe rand la toti oamenii din preajma lui, nimeni nu scapa nejucat. mancarea de la el din mana merge si ea catre toate gurile din jur, manca-l-as io de generos, bucatica din tatalutoma la mamalutoma in brate. 
iar dincolo de toate detaliile astea, murdareste tricouri, juleste pantaloni, isi incalceste buclele, se inegreste sub unghii, ii scapa porumbul pe jos, il culege si se reimprieteneste cu el. cand vrea apa, merge la geanta mea, isi scoate sticla si mi-o pune in mana. o deschid si il adap. apoi se intoarce la mestereala lui de om mic, dar ce mai om!!
poate nu va spun noutati, poate dormeati mai bine fara randurile astea, dar eu trebuie sa le insir. trebuie sa-mi reamintesc la fiecare sfarsit de zi bucuria simpla, sanatatea din obrajorii lui, stralucirea maslinelor, scofalceala limbii in fel de fel de sunete scoase cu patos, pacea care se asterne peste pat, peste camera, peste cine sunt, atunci cand adoarme. odata facut inventarul asta banal al linguritelor de supa, al cartilor parcurse, al pasilor din gradina, al giugiulelilor spontane, stiu ca iar am facut o treaba buna, bat palma cu sinele meu si-mi dau voie sa merg la culcare. noapte impacata si voua!

joi, 24 octombrie 2013

somn perpendicular

doarme toma pe latimea patului de oameni mari, perpendicular pe directia somnului civilizat. ii respect tolaneala si-o sa ma strecor pe un fel de diagonala, cu nasul aproape de crestetul lui, sa fac o ultima infuzie detoxifianta in drum spre vis. vedem cand o veni si tatalutoma, pe ce cateta si-o mai prealungi oasele-i prea lungi pentru confortul lu fiso.

zilele curg grele, pline, amestecand bucurii mici cu neajunsuri.
m-am afiliat pe facebook la fel de fel de pagini green, sunt bombardata cu schepsisuri despre mentinerea vitalitatii, baut de apa, mancat seminte de susan si renuntat la ce nu pot controla.
stiu reteta de parca as da examen din ea maine dimineata, da uite ca vremea examenelor a trecut. nu ma asteapta nicio marire. n-am de demonstrat nimanui nimic.

hai s-o luam mai usurel tomica.

te tarnosesc in fiecare zi pe cate o strada noua si rupta, printre capre, magari, oameni, pisici furisate sub masini si caini cocotati pe capote. taxiuri aerisite, ca niste glume pe 3 roti rasuflate, transporta oameni la fel de ingandurati ca noi, copii intorcandu-se de la scoala si care daca sunt cuminti au voie in fata. cand de dupa bloc apare un card de oi, opresti motorul si le lasi sa rescrie legea rutiera. transhumanta desertica live. 


se holbeaza vanzatorii de materiale de constructii cand cer rafturi de 1, 20 pe 30, cuie, dibluri, suruburi, vopsea, lac, robinete, intrerupatoare, ciment, ghips.
acum ca le pun cap la cap, pare ca ne mutam intr-o pestera. ma tin puternica desi ma simt pierduta precum caprita asta cafenie. haosul asta nu e al meu, tomica..

tu esti atent la tot ce misca. nu razi, nu te vaiti. cand te plictisesti la mine in brate, sari la maha, draga fara de care nu s-ar fi infaptuit toate deplasarile astea in infernul sau in raiul amenajarilor de case.
transpiri, mananci, bei apa, faci caca, te schimb, adormi, te trezesti buimac, sugi pe furis niste lapte.. toate din mers, ca intr-un film al lui kusturica. cand aproape ca ne suge mizeria din jur, la radio un pian ne salveaza. ireal. obraznicu de robbie williams?!? aproape ca-l uitasem. uite ma cum a razbit el prin tot praful gadila-ne-ar urechile pana acasa, in loc de manelele locale.

imi obosesc ochii de la atatea detalii, bratele de la foiala ta, picioarele de la atata umblet, grijile de la atatea calcule.
te aduc acasa. te spal, te adorm si tac. nu tin nici sa ma vait de prea greu nici sa ma piedestalizez pentru goana de peste zi.
s-or aranja toate in curand.
vezi-ti de somnul tau perpendicular, ca in el mi-e baza, vai de aria noastra.

miercuri, 23 octombrie 2013

a fost odata un inel fara piatra, ca daca nu s-ar pierde, nu s-ar mai gasi

n-am mai scris de cateva zile. s-au tot intamplat rele peste bune, imbolnaviri peste iluzia sanatatii.. fel de fel, ca nu ma hotaram ce sa aduc in lumina reflectoarelor ochilor care mi-au dus dorul, imbratisa-v-as dintr-o suflare pe toti.
nu ma lungesc mult din motiv de nevoie de lungire de-adevaratelea in pat, de contopire cu salteaua, de inchis cutia gandurilor, de deschis pe cea a viselor, daca o mai vrea subconstientul sa puna umarul la treaba.

punctez plimbarea de dimineata in gradina in care il duc pe toma cu regularitate. mai gusta o frunza, mai juleste genunchii, mai demonteaza un robinet, mai flirteaza cu cate o gagicuta holbandu-se la el de pe umarul stang al mamei sale. egiptencele de rand, by the way, isi poarta copiii pe cate un umar, cu un piciorus pe spinare si altul pe piept. par impacati, si copiii si mamele. am incercat sa-l cocot si eu pe toma, dar n-are stare nici 2 secunde, iar eu n-am kilograme si forta sa ma joc prea des cu ideea.
dupa gradina trec prin piata. juma de kg de castraveti si juma de portocale, fara tamtam. merg sa platesc in spatele rafturilor, intr-un fel de altar al aprozarului, sa ma ierte autoritatile divine pentru comparatie. dau de o chiuveta, spal un castravete pt toma. nu intreb pe nimeni nimic si ma folosesc de un cutit baban, cu maner imbracat in blana de capra. destul de odios, dar incerc sa neg senzatia si sa-mi vad de scop. mai zaresc pe rafturile din spatele tejghelei 2 pantofi, cei ai casierului care stie sa se relaxeze la job, deduc; mai vad o tastatura prafuita, 2 linguri, un casetofon. un fel de biblioteca a tuturor utilitatilor pietarilor. o inteleg si n-o judec. ii dau lu toma o juma de castravete, pe cealalta o mananc eu. cat ai de plata madam? ma intreaba casierul care nu verifica, ma crede pe cuvant. 7 lire numa, zic. de ce madam iei numa atata? pai ca sa nu car prea mult..e sa nu cari, asa mi-ai zis si ieri. hai ca poate maine nu-ti mai zic..
apoi alt pietar, care nu stie decat un cuvant in engleza, respectiv 'from'..cand ne vede striga: from tomaaa! nu-l corectez. imi place 'specialitatea' lui.
e toata a ta piata asta, tomica!
in drum spre casa trec pe langa brutarie si ma seduce un croissant cald. o sa stranut de la el, stiu, dar fac pe nebuna si mi-l iau. il infulec intr-un minut. 

pe dupa amiaza ma trezesc fara inelul de logodna. inel pe care eu l-am desenat si tatalutoma l-a comandat unui argintar de cartier, care a facut o supertreaba. am vrut un inel fara piatra, fiindca se arunca cu suficiente pietre in egipt zilele astea, ca sa mai fac si eu uz de simbolul cu pricina.

in aproape 2 ani nu l-am scos de pe deget niciodata pana ieri cand am pictat niste scaune la casa noua. m-am spalat de vopsea pe maini si l-am uitat langa chiuveta.
incerc nauca sa-mi amintesc momentul scoaterii de pe deget, il caut peste tot, nu e. il sun pe tatalutoma sa mai verifice el la apartament. nu l-a gasit, ma indeamna sa ma calmez. ma duc totusi dezamagita sa mai caut si cu ochii mei, care au vazut atatea colturi de lume, ca poate s-or pricepe sa scoata inelu de unde nu-i.
il gasesc pe tatalutoma in balcon, ca pe o julieta a renovarilor.
sub balcon, eu- romeo, cu darzenie de supererou si sani cu lapte. dupa cum zambeste, simt ca mi l-a gasit. zic, da! inainte ca el sa ma receara in casatorie si sa-mi introduca iar pe deget farama de inelus. s-a rezolvat. casnicia noastra e salvata. toma ne ignora usurat.

nu ma mai leg de nimic de peste zi fiindca mi se inchid ochii.
scot totusi pistolul de lipit dintr-o punga prafuita si imi repar cu dibacie o pereche de papuci prosti, la care tin.
sunt multumita de treaba mea. o sa-mi umblu grijile si bucuriile de maine in papucii astia. am stabilit!

miercuri, 16 octombrie 2013

cand bosorogul de ene intarzie

tomica nu e greu de iubit. i te nimeresti prin preajma si te-ai indragostit. ai vrea sa-l iei acasa, numa ca nu e de dat. schimbi cu el 2-3 zambete cinstite, din adancu sufletului si te intorci la tine in viata.
spun asta ca sa-mi reamintesc a mia oara ca sunt cea mai norocoasa din lume, ca-l am prin preajma, la piept, la picior zi si noapte. ca zambetele lui nu mi se termina, ca nevoile lui mai mari sau mai mici ma tin vie. creste dragostea pentru el odata cu el. rasetele lui devin mai constiente, mai asumate cu fiecare dimineata noua, sunt nevoita sa-mi rafinez glumele, sa-mi slefuiesc umorul, fiindca starea lui de bine e seva mea bruta. in unele seri dureaza vreo 2 ore pana adoarme. poate mai are inca de digerat legume sau fructe sau ganduri de peste zi. luam cartile la rand, in romana, in italiana sau in engleza si dam paginile de la dreapta la stanga apoi in araba, respectiv invers.

mai niste lapte, mai niste harjoneli, mai o complicitate cu iepurasul pentru rasturnarea veiozei. 


se aud din strada rasetele a 4 fetite, care au voie afara pana noaptea tarziu. toma le ia in serios, ciuleste urechile, nu rade daca nu stie despre ce se discuta.
mami, te intinzi langa mine pana adorm? asa sa ma joc cu pometii tai, sa te mangai pe bratul drept pana o ajunge bosorogul de ene. iar intarzie..
se scufunda in sfarsit intr-un somn adanc. ma strecor afara din camera.
mananc o rodie, o banana, un baton cu susan si beau un borcan de ceai de anason. gasesc o jumatate seaca de castravete, purtand urmele a 5 dinti de copil ranjit si mi se inmoaie inima. as inrama-o, dar poate gestul e cam deplasat. i-o arat lu tatalutoma si-l intreb, nu ca e de inramat? zambeste cum stiu eu ca trebuie si zice: indeed.
la baie dau peste sabotii galbeni, obositi si murdari de atata preumblet de copil fara stare. din ligheanul in care s-a efectuat imbaierea lui turturel murdarel, pescuiesc un peste de cauciuc, o mingie, o broasca si-un cub. e singura 'treaba' la care ma mai inham. s-a facut 10. pana aici am putut!





marți, 15 octombrie 2013

cu cinste si consideratie, mamalutoma!

cred ca blogurile ar trebui sa fie despre emotii sau n-ar trebui sa fie deloc.
am inteles de timpuriu ca marketizarea blogului nu e tocmai ceea ce-mi doresc de la viata. nu vreau ca povestile mele sa pice pe furis sub ochii nimanui. vreau sa mearga din om miscat in om miscat, din gand in gand, din inima in inima. vreau sa adun ca-ntr-o imbratisare larga dar stransa, oameni, nu clickuri. 
viziunea asta a ramanerii intr-un anonimat cinstit ma ajuta sa pastrez nivelul autenticitatii scriiturii. si cand ma mananca pielea peste zi din nevoie de scris, din nevoie de aruncat randuri in univers pentru cateva maini de oameni care stiu ca rezoneaza cu trairile mele, imi e clar ca fac ce trebuie. 
si poate ca intr-o zi toate postarile de aici se vor reuni intr-o carte calda, dintr-o nevoie la fel de sincera, organica de a da pagina.
e inca devreme..

ii spuneam ieri-alaltaieri lu toma ca viata e grea pentru toata lumea. unii se fac ca nu le pasa, altii se mint cumparand fericire, altii se vaita c-a trecut pe langa ei si i-a gasit zacand. unii fiindca e prea greu, triseaza din reflex, din slabiciune. altii insa tomica, iau greul in piept senini, si cred ca tu esti dintr-un astfel de  aluat plamadit.

am tot razbit si eu trisand in rastimpuri pana ce viata m-a intamplat in fata lu tatalutoma. mi-a zis ca par unsa cu de toate, iar daca sunt si onesta - si el crede ca sunt - atunci a dat peste femeia perfecta si si-o trage la subrat pentru vesnicie.
na ca m-a provocat. imi placeau vorbele astea mari. se juca cu ele relaxat si m-a intrigat, pana intr-acolo incat n-am mai stiut sa raspund jocului decat cu onestitate.
se descurca multe ite cand alegi sa joci cinstit cu toata lumea. pare greu, dar dormi mai bine noaptea. si apoi cand eforturile astea se varsa in minunea de toma, mi se scrie un altfel de sens, o verticalitate noua.

in fine, am deschis paranteza asta cu cinstea, ca sa ajung la sfatul pe care tatalutoma mi l-a dat cand m-am apucat de blog: scrie pentru tine, pentru oameni, nu pentru bani.

curg din tine niste metafore cu o viteza cu care nu multi oameni sunt haraziti, esti o scriitoare. nu reclamele unor site-uri te vor face mai buna, nu in lumina lor trebuie sa stralucesti.
nu cu banii aia ne vom cumpara noi fericirea. toma s-a nascut sa fie scris lumii, nu ca sa avem din ce sa-i luam scutece, ci fiindca minunile trebuie sa fie scrise.


duminică, 13 octombrie 2013

cea mai frumoasa dintre oboseli

se inghesuie gandurile, imaginile, randurile asteaptandu-si scriitura. se succed intamplari care isi cer descrierea cuvenita si cu fiecare surpriza pe care o aduce ziua, promit sa-mi fac timp sa scriu.
am inceput tevatura cumpararii de fel de fel pentru noua casa. toma e cu mine peste tot. in cairo daca vrei sa cumperi ieftin si bun, sa te tocmesti un pic de amorul interactiunii, sa poti sa te intorci si sa schimbi pe ochi frumosi si pe incredere lucruri care nu ti se potrivesc, mergi pe niste strazi cu de toate. gasesti vaci vii de sacrificat, oi asemenea, iepuri, gaini, vopseluri, electrice, obiecte si accesorii de bucatarie, brutarie, reparatii biciclete/ genti/ mobila/ incaltaminte.. legume, verdeturi, oua.. toate de-a lungul firului epic al aceleiasi strazi. esti intr-un film si n-ai fumat nimic. te uiti la copilul din bratele tale si la vaca mugind la un metru de tine, langa magazinul cu obiecte de bucatarie. lipseste campul verde, vaca stie dar nu se mai vaita. ceva nu merge.. dar lumea e grabita cu de-ale traitului, mancatului, holbatului. n-au oamenii timp de ganduri compatimitoare pentru vaca.. oile macar sunt mai multe. se mai intretin una cu cealalta pana vine moartea.

sunt franta, dar alergatura asta e una dintre cele mai frumoase oboseli de trait. toma imi poarta entuziasmul si nu doarme mai toata ziua. e murdar din cap pana in picioare, il mai spal in rastimpuri.. il alaptez in cate un magazinas ticsit, dintre ale carui rafturi stand sa cada imi zambeste o tanti intelegatoare. imi aduce apa si mi-o pune pe o lada, la indemana. toma se opreste din supt si se intreaba daca tot imprejurul e vreun caleidoscop, vreun vis, vreun basm arab.. dar e la mami in brate, deci traim basmul impreuna, in orice limba s-ar scrie el.. se intoarce la san. mami, m-am facut prea mare pentru supt? ma intreaba.. nu mami nu, sunt eu mica si de-aia contrastul e evident, stai linistit!

taman cand decid ca oficial am obosit si ca vacarmul mi-a ajuns pana in gat, vad o familie cu o fetita cu handicap si mi se pune un nod in respectivul gat. il pup pe toma in crestet si imi neg toate vaicarelile de azi si de ieri si dintotdeauna.
ma doare apoi necinstea cu care ma folosesc de necazurile altora sa-mi reamintesc ca sunt norocoasa. imi vine sa ma dau jos din masina, sa ma scotocesc de nodul din gat si sa-l dau oamenilor de care m-am folosit. sa le zic imi pare rau.. dar uite ca suntem claxonati din spate si acceleram.. si gata si cu nodul din gat. lacrima care statea sa vina se resoarbe. viata ma recheama la treaba si ma cufund in oboseala instalata deja.
toma e la capatul resurselor si el. ne scurgem de-atata amar de vanzoleala. ne asteapta baita, apoi 3 povesti scurte, 2 glume bune si somn. ditamai somnul..


sâmbătă, 12 octombrie 2013

emotii de casa noua

au dat bunu dumnezeu si maica precista, zeii bebelusilor minunati si ai mamelor eroine sa gasim un apartament de inchiriat, mic si caldut, numa bun de zugravit in verde maslina de tatalutoma, ornat cu toate ideile handmade ale lu mamalutoma si umplut cu viata de rasetele ceresti ale lu toma.
am probabil 10 minute in care sa va impartasesc emotiile pregatirilor, iar daca toma se trezeste mai devreme, ma veti fi iertat sunt sigura.
am facut lista cumparaturilor. milioane de nimicuri la pret de nimic, dintr-un fel de piata obor a cairoului. trebuie sa fiu ponderata, sa negociez onorabil, fara sa-i jignesc pe vanzatori si fara sa ma las furata. nu e o treaba usoara, dar mi se potriveste.
i-am copt lu toma niste cubulete de dovleac, s-avem merinde la noi..pentru cand ne-o lua foamea de la atata tocmeala..

neterminat



luni, 7 octombrie 2013

momente si schite

m-am luat cu viata, cu minunile, cu anemia si n-am apucat sa impletesc povestea aniversarii lu tomica.
e de mentionat senzatia unica pe care o traiesti numai parinte devenind si constatand ca aniversarea ta pierde teren, pierde importanta, pierde stralucire. am stiut de cum s-au crapat zorii ca o sa iubesc ziua de 5 octombrie mai mult ca pe cea de 4 aprilie, mai mult ca pe oricare alta.
apoi si faptul ca aceleiasi minuni ii mai corespunde un parinte, face ca bucuria sa creasca sinergic, sa se rotunjeasca, sa se condivida cum s-ar exprima italienii daca ar avea de descris sentimentul asta.
le doresc tuturor copiilor din lume mame si tati fericiti in acelasi timp, multumiti de treaba pe care au facut-o, optimisti si veseli, entuziasti si recunoscatori.
mai e o senzatie pe care tin sa o marchez de ceva vreme, si anume mirosul de fan din crestetul lu toma. poate fiindca nu folosim sampon, poate de la clima uscata a cairoului.. parca usuca universul pentru vesnicie tot verdele la care incerc sa-l expun peste zi. miroase asa ca la mamaia in pod, a curat, a neatins decat de copiii strengari si de vreo gaina agila. n-as sti sa mai traiesc fara mirosul asta. it's a fact!

trec repede prin zi si va mai spun cum l-am sarbatorit pe tomica intr-o barca pe nil, cu oameni frumosi, cu vin si fistic, cu vant puternic, cu rasete, imbratisari, cantece, ture de-abusilea, strigate libere catre apa, catre vazduh, catre sine.
e frumos sa constat cati oameni se incarca de la rasetele lui, cati ne vor binele, cati se bucura cu noi si cati s-ar mai bucura daca s-ar topi distantele si pasii ni s-ar apropia cu viteza batailor inimii.

i-am luat de ziua lui un set de culori si un bloc de desen, intrucat m-a fascinat priceperea cu care manuia orice pix, creion care i se intampla prin preajma. i-am zis lu tatalutoma: hai sa incurajam inclinarea, daca o manifesta copilu inainte sa inceapa sa mearga. 

e minunat cum si-a insusit preocuparea din prima clipa. a studiat culorile muult si bine. le-a gustat, le-a mutat din mana stanga in mana dreapta, le-a bagat in cutie, le-a scos iar. am desenat langa el, la intamplare, forme, linii, puncte, nimic. imi zambea si isi vedea de manuit culorile, fara graba. azi si-a ales verdele si-a scrijelit cu incredere primele linii. cateva cu mana stanga, apoi cu dreapta. a borborosit ceva.



 
vreau sa cred c-a desenat iarba din gradinita in care il duc in fiecare zi sa-si exerseze naravurile motorii. m-am emotionat cum nu pot sa va marturisesc. si sunt atat de mandra, va jur pe anemia mea usoara.






miercuri, 2 octombrie 2013

e toamna

e toamna. cum a fost si acum un an cand il nasteam pe toma si cum a fost si acum 2 ani cand il cunosteam pe cel ce avea sa faca venirea lui toma pe lume intamplabila, minunabila, posibila.

azi dimineata i-am zis lu tatalutoma: bate vantul ala din ziua in care ne-am cunoscut. el a zis: true! imi place forta cu care reuseste vantul sa se joace chiar si cu un nas racit si alergic, aducand in prezent mirosuri prafuite, ducand mintea la inceputurile aventuroase de neparinti. poate am mai scris cum am devenit nevasta. m-a privit tatalutoma adanc, cumva cum nu mai stiusem sa fi fost privita. imi simteam oasele dezbracate, desi parca aveam haine pe mine. l-am intrebat ce vede? i see the mother of my children, mi-a zis. si l-am crezut. 

am stiut ca nu el imi raspunsese, ci viata insasi. intrebasem viata: dar eu cand ma fac mare? si viata imi raspunsese: gata! 
mi-a placut jocul asta asumat si m-am grabit sa-l incep. era mai al meu ca al oricui.
sper doar ca universul a zvantat si mai zvanta lacrimile parintilor mei ingrijorati despre preadevremele asumarii, presarand azi, inca nepreatarziu, peste obrajii lor zambetele celor mai fericiti bunici din lume.
poate ca intradevar, plangem ca sa stim de ce zambim, ne doare ca sa stim sa pretuim nedurerea, ne ingrijoram ca sa invatam sa speram.

e toamna iar. atat de toamna incat simt sa spun cat de mandra sunt de toma, de cine devine in fiecare zi, de cine s-a nascut sa fie. si sunt mandra de curajul pe care tatalutoma l-a avut acum doua toamne, cand m-a cerut mie si-am raspuns convinsa da. 
si sunt mandra de tot greul minunat pe care il duc de atunci, ca mama si ca nevasta, intr-o tara complicata, la vremuri de rasvratire, printre oameni care si-au incurcat dumnezeii. 
nu ma vait. dau si primesc iubire, nu ma mint si nu-i mint nici pe altii. 
si cum stau si scriu, la ditamai ceasul din noapte aud de aici de la etajul 4, timbrul virtuos al lu tatalutoma, apropiindu-se de casa, incheind ultima convorbire de munca si venind obosit la noi, la sensul alergarilor lui nauce. mi se pare solemn ca scriu despre asta in timp real. poate ca e o nimica toata in cuiburile voastre, in vietile voastre pline cu realitatile voastre, dar in cuibul meu cu vise de bebelus si cu marturisiri de femeie iubita cinstit, e o ditamai clipa.