Treceți la conținutul principal

cand bosorogul de ene intarzie

tomica nu e greu de iubit. i te nimeresti prin preajma si te-ai indragostit. ai vrea sa-l iei acasa, numa ca nu e de dat. schimbi cu el 2-3 zambete cinstite, din adancu sufletului si te intorci la tine in viata.
spun asta ca sa-mi reamintesc a mia oara ca sunt cea mai norocoasa din lume, ca-l am prin preajma, la piept, la picior zi si noapte. ca zambetele lui nu mi se termina, ca nevoile lui mai mari sau mai mici ma tin vie. creste dragostea pentru el odata cu el. rasetele lui devin mai constiente, mai asumate cu fiecare dimineata noua, sunt nevoita sa-mi rafinez glumele, sa-mi slefuiesc umorul, fiindca starea lui de bine e seva mea bruta. in unele seri dureaza vreo 2 ore pana adoarme. poate mai are inca de digerat legume sau fructe sau ganduri de peste zi. luam cartile la rand, in romana, in italiana sau in engleza si dam paginile de la dreapta la stanga apoi in araba, respectiv invers.

mai niste lapte, mai niste harjoneli, mai o complicitate cu iepurasul pentru rasturnarea veiozei. 


se aud din strada rasetele a 4 fetite, care au voie afara pana noaptea tarziu. toma le ia in serios, ciuleste urechile, nu rade daca nu stie despre ce se discuta.
mami, te intinzi langa mine pana adorm? asa sa ma joc cu pometii tai, sa te mangai pe bratul drept pana o ajunge bosorogul de ene. iar intarzie..
se scufunda in sfarsit intr-un somn adanc. ma strecor afara din camera.
mananc o rodie, o banana, un baton cu susan si beau un borcan de ceai de anason. gasesc o jumatate seaca de castravete, purtand urmele a 5 dinti de copil ranjit si mi se inmoaie inima. as inrama-o, dar poate gestul e cam deplasat. i-o arat lu tatalutoma si-l intreb, nu ca e de inramat? zambeste cum stiu eu ca trebuie si zice: indeed.
la baie dau peste sabotii galbeni, obositi si murdari de atata preumblet de copil fara stare. din ligheanul in care s-a efectuat imbaierea lui turturel murdarel, pescuiesc un peste de cauciuc, o mingie, o broasca si-un cub. e singura 'treaba' la care ma mai inham. s-a facut 10. pana aici am putut!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...