Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2019

unde încep aripile

Am fost invitată să scriu despre auto diversificare  și o fac cu drag pentru că eu cred în aripi, în libertatea responsabilă că forma supremă de parenting . Am încercat cu ambii copii să aplic o diversificare atent- relaxată, în sensul că am dus alăptatul la cerere până spre vârsta de 2 ani și am introdus solidele intr-o ordine bazată pe regulile mele de nutriție, dar și pe preferințele pe care copiii le manifestau de la o etapă la alta. Am locuit în Egipt, iar varietatea de fructe și legume pe tot parcursul anului e extrem de generoasă, astfel că mesele copiilor erau pline de banane locale, mango, cartof dulce, coriandru, țelină.  E drept că eu decideam ce le puneam la dispoziție, dar îmi plăcea să văd încotro merg alegerile lor. Cred cu tărie că de foarte devreme copiii au nevoie de opțiuni, au nevoie de susținerea inițiativelor pentru o devenire autentică. Sigur că modelăm, ghidăm, trasăm direcții, dar n-avem voie să ne blocăm în credințe personale împotriva gusturilor, cant

Pădureanca

Până la 12 facusem un tuci de orez, o oală de săpun cu lucernă, 2 ședințe de engleză- una on-line si una offline, alaptasem copilul de 4 ori. M-am dus sa preiau preșcolarul din universul Waldorf catre care intorc recunoștință cu fapta si cu gândul în fiecare zi.  Ne-am oprit pe drum de 5 ori, cat sa identific eu câteva plante cu aplicatia botanică, sa culeg niste menta creata dintre blocuri, să-și dea Toma ochii peste cap în timp ce-mi oferea un buchet de papadie si cat sa vorbească Tao cu 2 câini. Am ajuns acasa și-am pus plantele la fiert. Am stat deasupra infuziei cât sa inhalez vaporii de menta, am băut o doză, iar restul de fiertură am saponificat-o ca sa știu o treabă. Si m-am gandit ca nothing can stop me now, mă! Sunt obosită, sigur că sunt, dar cine nu e? Onești sau nu, conștiincioși sau pe șustache, ne răpun zilele pe toți. Și atunci pariez și eu pe natural. Pe toate ierburile care răsar. Îmi joc toate cartile pe buruieni magice. Pădureanca să mă strigați ca altfel