duminică, 26 iulie 2015

the broken country of everything worls

e aproape ok sa n-am un job stabil.
nu cred ma auto-conving, ci ma deschid, in caz ca va e teama.
e ok sa nu reped copilul somnoros; sa-l pup lung pe obraz si sa-l las sa ma intrebe tot ce vrea el sa afle in dimineata asta.
e ok sa storc portocale, sa fac o pasta de susan cu multa lamaie.
sa dansam toti 3 si sa ne uitam pe fereastra.
sa plec tarziu de-acasa, sau devreme, fiindca timpul e oricum o paranteza, pe care o deschid si o inchid cu puterea constiintei, cam de cate ori imi dicteaza inima.
merg unde mai am inca de incasat o suma restanta. pentru ultima data, storc un discurs diplomat, clarific nedreptatile, zambesc fiindca pot si ies fara sa amenint.
banii or sa vina asa cum sper, asa cum i-am muncit, asa cum ii merit.
merg intr-un business center si cer sa vorbesc cu cineva de la departamentul de marketing al unui shop de renume.
sunt singura femeie de pe palier. vreo 80 de barbati, din care cam 8 stiu ce vor, iar restul sigur n-or sa afle azi.
imi pun intrebari despre tara in care traiesc si le las neraspunse. sunt unde am ales, fac ce pot cu cine sunt, schimb niste cutume si documentez aici pe blog ce-o fi sa ramana.
apare o domnisoara, gata sa ma ajute.. desi cam incurcata si ea. e cert cum intre atatia barbati, pierzi coeerenta, bodylanguage-ul lupta in defavoarea ta, ca o boala auto imuna.
are you italian? ma intreaba ea
no, better! raspund si zambesc.
I mean, your accent is...
Latin, I know. 
ea imi da o carte de vizita, eu ii dictez mobilul meu, ca o novice.
ma conduce la lift, printre optzecimea de 'in curs de-domni'.
cum e sa lucrezi intre atatia barbati?
ea e incurcata. imi raspunde uitandu-se in jos, ca you get use to it.
intru in 2 cafenele, intreb despre o carte pe care am uitat-o poate la ei. nimeni nu stie nimic. si era o carte buna, haioasa.
rasfoiesc un pliant publicitar sub-mediocru.
o tanara ma priveste adanc in timp ce traverseaza strada. ii zambesc.
corina?
da!
e fiica unei prietene egiptence, ma stie din povesti, ma iubeste deja.
are 23 de ani, dar a trait mai mult in europa pe cont propriu, decat in egipt cu parintii ei, deci energiile ni se impletesc.
sunt pentru prima data prietena in varsta a unei tinere misto, si asta imi da o stare matura de bine.
nici nu stiu cand am sarit de la 23 la 32. cand s-a produs inversiunea asta apasator de numerica?
observ ca poarta un inel care seamana cu al meu de logodna.
uaaau. eu il am din africa de sud, zice ea. o prietena din texas avea asa un inel pe deget, ne-am imbatat si-am intrat intr-un magazin, care ghici ce, vindea modelul asta de inel, pe care evident mi l-am luat!!
eu mi l-am desenat in cairo, ii spun, iar sotul meu l-a comandat unui argintar. l-am vrut fara pietre, fiindca sotul meu fusese implicat in revolutia din tahrir, unde se arunca la vremea aia cu multe pietre. si-am zis: enough with the stones. may our love make a change!
omg!!!! zice ea.
si eu pozez povestile mainilor amandurora sa ramana si ele marturia unei coincidente fericite in the broken country of every thing works, cum imi place mie sa complimentez egiptul.
ne despartim. o sa ne mai vedem.
e aproape ok sa n am un job stabil.








miercuri, 22 iulie 2015

frumoasa ca o primavara

beau un espresso cu gust de zahar ars, intr-o librarie cuminte.
se aude un glas de copil, parca ar fi toma. ma invinovatesc ca stau picior peste picior, iar el e la gradinita. ma gandesc ca daca cineva mi-l aduce la masa chiar acum, si se adevereste c-am identificat glasul, le multumesc si nici nu-i intreb cum de au stiut ca e copilul meu.
am incropit o brosura cu sens, despre avantajele gradinitei la care il las cu incredere in fiecare dimineata.
eu ii ajut cu promovarea, ei ma ajuta cu toma. e ok.

mi-am taiat niste blugi si le-am dat viata noua. ma plimb prin oras cu geanta mea galben viu, luata cu 2 lire virgula 5, de la magazinul unde totul costa.. 2,5, ati ghicit. sunt cool.
taximetristul mi-a zis: enti asal. toma a inteles araba seductiei si-a tradus in engleza: mami, man said honey? da mami, nenea se tine de complimente.
intru cu incredere in cafenele, supermarketuri si incerc sa infiltrez decent brosura in care am pus suflet. unii zic da, altii tre sa verifice cu managementul si ma contacteaza ei, dar eu nu le las telefonul si ies ca si cand n am pierdut nimic.
un nene de societate cu camasa alba si ochelari luciosi, pieptanat adineauri, trage din tigara si-mi spune: esti ca o primavara. multumesc ii raspund zambind, dar nu-l privesc. eee mosule, mai avem de luptat cu vara mult, daca nu cumva te pictisesti mata si dai o fuga la monaco, ca poti.
traista mea galben-reciclabil, cu inscriptii chinezesti, da roade. in fond, e despre cum te simti.
la mana am infasurat o curelusa portocalie, pe care toma a decis de dimineata  s-o poarte la brau, in drum spre gradi. mm intrebat: why?
mi-a raspuns: because.
because what?
just because.
manca-l-ar mami de samurai. am cureaua asta din irlanda, de cand tu nu erai in plan, dar sigur universul se pregatea déjà pentru fluxul de energie pozitiva pe care aveai sa-l aduci.
la gradi s-a descotorosit de centura portocalie. mascarada a luat sfarsit.
in casa il intrebam: toma, are you good or are you the best? si el striga cu toti dintii la vedere ca e the best.
in lume insa, cand il intreb din nou, imi zice timid: i am good.
se verifica deci cum suntem perfecti in zona noastra de confort si cum lucram la perfect, imediat cum iesim in learning zone.

.. sa ma intorc la traista mea galbena, cu brosuri promotionale in ea.
mi se face foame. intru intr-un fel de plafar, vanzatorul pune patos iontr-o convorbire telefonica: la ya doctor mohamed, laa.. adica: nu dom doctor, nu.. pai ma stiti pa mine cu d astea?
merg la raftul cu fructe uscate. par prea uscate. ma uit dupa camere de filmat. n-au. deschid o cutiuta cu un fel de macese si gust. bune. acrisoare. cam scumpe. le cumpar. las si-o brosura si plec.
in mijlocul strazii, un nene cu rochie incearca sa-si sprijine bicicleta cu coapsa si sa-si adune catravetii pe care i-a scapat din punga. poate 4 kg. ca-ntr-un film francez, ma aplec si-l ajut sa stranga castravetii, asa cum frati-mio tot mai spera sa se loveasca de femeia vietii la trecerea de pietoni si ea sa-l ajute sa stranga la piept cartile lu zig ziglar.
mi-e dor de el.
castravetii sunt la loc in punga buna. nenea e magulit. ii zic ca iau si eu un castravete. el rade cu dintii albi de-atata recunostinta.
sunt multumita si eu de win win ul situatiei. macesele alea oricum n aveau sa mi umple stomacul.
ma opresc la magazinul cu freshuri si in timp ce beau un suc de portocale, il rog pe nenea sifonaru sa-mi spele si mie un castravete, bine!
aute ce frumos ti l-am facut. sa-l mananci sanatoasa.
un tiganus canta o manea busi busi bus.. adica pupic pupic puup, si eu zambesc fiindca frati-mio imi trimite melodia asta cand il umple dorul. mi se umple inima de atata coincidenta.
deasupra tiganusului care vinde paine pe trotuar, scrie Gipsy( un butic cu toale etny, ce sa-ti povestesc, jaf chinezesc la drumu mare). tiganusul e insa portia de autentic de care proprietarul buticului n-o sa aiba habar niciodata. cine a mai ales si potriveala asta?
intru in libraria cuminte in care am lasat déjà o brosura cu 3 zile in urma. sunt baieti de comitet, n-au jupuit-o.

ma asez sa scriu randurile astea, frumoasa ca o primavara.

sâmbătă, 18 iulie 2015

venus retrograd

ma ciondaneam cu tatalutoma aseara, aprig cam cum se infoaie orice femeie la fiecare 28 de zile, daca nu cumva oi fi singura inversunata, incapabila sa-si regleze emotiile si sa-si tina casa in armonie, fie canicula, fie vant.
ori o fi vina lu venus retrograd, care uite cica la fiecare 2 ani taman pe vremea asta, loveste in karma relationship-urilor full frontal. acum ca derulez disputa de aseara, ma regasesc urland full frontal, provocand karma cu frici adanci.
asa am urlat de apasat ca l-am speriat pe bietul toma, preocupat deja de minute bune sa ne opreasca din ciondaneala.
ii multumeam pe rand pentru intentie si ne intorceam la aruncat cu vorbe, cu apasari mai vechi, cu impulsuri noi.
pana cand insa l-am speriat de-am vazut cum i s-au saltat calcaiele si mi s-a facut rusine.
am izbucnit in plans si m-am scuzat ca nu stiu sa ma opresc din cearta atunci cand ma roaga.
el a venit si m-a mangaiat. eu i-am explicat ca asa se cearta oamenii mari uneori si bietii de ei, s-au obisnuit cu urletele si-au uitat cat de mult dor de fapt.
i-am multumit ca are grija de noi si i-am zis: hai la somn.
m-a luat de mana si m-a dus sa-l culc.
si-a pus iepurele (pe care il numeste acum my family) la cap, si-a aranjat perna, mi-a aranjat-o si pe a mea si m-a invitat sa ma intind, batand perna usurel, cam cum as fi facut eu cand eram in controlul sentimentelor.
imi pare rau ca am strigat mai devreme la tati si te-am speriat. eu cu tati ne iubim, dar uite uneori ne mai certam.
not with toma? m-a intrebat el.
nu nu, ne certam intre noi, ca blegii, dar iti multumesc pentru eforturile cu care ne impaci.. si-am oftat.
el m-a mangaiat pe brat si mi-a zis: it's time to sleep now! si s-a intors cu fata la perete.
asa mandra am fost de cat de bine intelege el viata, cruda asa cum se dezvaluie ea uneori.
a trecut poate un minut. el s-a intors cu fata la mine si mi-a gasit ochii larg deschisi. nici nu mai stiam cum ma lasase. mi-a imitat moaca, facand si el ochii maari ca 2 cepe. am zambit amandoi. a vrut sa-mi zica: cam asa arati, hai culca-te cum mi-ai promis.
m-am ridicat in cot sa ma uit la el inteleptul.
el a batut iar perna, ca unui catel, semn ca sa trec la culcare.
am vrut sa-i multumesc cu o gluma, dar nu mai gaseam nimic de zis asa ca am zis: partz.
el a zambit, apoi s-a straduit si-a raspuns cu un partz de-adevaratelea si-am ras amandoi. eu am zis: pfuu! si el a mai ras un pic, apoi a adormit.
am ramas gandindu-ma la venus retrograd si adunandu-mi emotiile. am un copil care masoara greul cand doare si pune zambete pe rana.

miercuri, 8 iulie 2015

viata pe incet inainte

am obosit. cu fiecare zambet imi explodeaza capul.
am plans 2 lacrimi ieri si una azi.
dar prind puteri. am insfacat deja un jobulet flexibil, care sa-mi dea timp de yoga, dar sa ma tina pe langa copii, unde respir cel mai regulat.
mi se pare ca am mai mult timp sa observ jurul, acum ca mintea nu mai are sarcini.
daca as putea sa extrag si deznadejdile care au lovit brusc, m-as bucura de noua libertate, capatata cu ocazia subitei concedieri.
intalnirea care mi-a fost promisa, n-a mai avut loc, semn ca decizia e cat de cat finala.
sunt mandra si nu mai insist.
suna-ma-vor ei cand oi fi din nou puternica, iar pretul meu fi-va altul.
imi invat lectia, ca oricum invatamantul e zona mea de interes.
ma opresc langa o caruta cu fructe de cactus si cer 5.
baiatul le curata de coaja cu spini, cat ma conversez cu o cersetoare. ii dau 5 lire si ei din nesalariul meu. pe fata ei o cheama malak. 
toma, say hi to malak! fac eu pe politicoasa.
malak zambeste aurie.
e grea viata! ii spun mamei ei, azi mai mult ca oricand.
e grea, da ce sa facem? imi spune cersetoarea si ma invita sa nu ma vait, ca se poate si mai rau. si-si piteste cinci lirele sub basma.
le trag in poza. ele se simt magulite.
imi iau fructele de cactus, las si acolo niste bacsis, de parca brusc fara salariu am devenit maica teresa.
in casa, toma isi calareste bicicleta fara pedale, cu maiestrie.
vine spre mine purtand pe ghidoane iepurele cu care doarme noaptea: mami, I have a family.
ma topesc.
iubitu lu mami, this is your family?
yes, my baby.. si mangaie urechile iepurelui tolanit pe ghidon.
sunt impresionata.
incercasem sa-i explic acum vreo 2 saptamani conceptul de familie, cu universul ei de ramificatii.
imi place cum a inteles el deja ca fiecare om vine dintr-o familie, dar e dator sa si-o construiasca pe a lui.
e barbat, manca-l-ar mami de biciclist pe ruta living-dormitor.
ne angrenam intr-o conversatie pe skype cu bunicii de la pucioasa, istoviti si ei de ingrijorare, pentru fata lor puternica, ramasa fara paine.
e hai ca tot eram alergica la gluten. mancam cactus o vreme.
how are you tomica, intreaba mamaia.
fine, i'm 2 and a half! raspunde el pregatit pentru intrebarea 2, care nici nu mai vine, de atata bucurie.
si uite asa impletim vreo ora ingrijorari cu bucurii, romana cu engleza, cactus cu zmeura.
of mai cori, imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta.
ei mami, raspund eu cu vehementa cersetoarei, e bine ca pot sa duc. stiu mai bine cine sunt si meritam o pauza. a venit cam nasol, dar ce sa fac? respir in ea si ma incarc pentru minunile ce vor sa vina daca nu ma dau batuta.
va iubesc!



luni, 6 iulie 2015

stiu cine m-a vandut

coordonez o scoala din cairo de un an fix.
fie bomba cat de rea, ma trezesc devreme de vreo 300 de zile sa fac niste yoga si sa imi planific gandurile, spre o mai buna gestionare a provocarilor care curg dinspre copii, parinti, terti, in care pun laolalta femeile de serviciu si femeile care imi sapa certitudinile, din pozitii directoriale.
rad, plang, discut, imbratisez, transez, ma supar, ma adun, una peste alta radiez. sunt in jobul care trebuie, in viata pe care o merit, intre sufletele pe care le schimb sperand.
azi am primit scurt vestea ca nu ma mai potrivesc formulei.
am intrebat scurt: cine a decis?
mi s-a raspuns vag ca a fost o decizie colectiva.
n-am plans, n-am scrasnit.
am zis ok si m-am ridicat.
am dat un telefon si-am recastigat dreptul la cuvant, intr-o sedinta la o masa rotunda.
o sa merg cu argumentele inimii si-o sa le sustin cu fluenta mintii.
stiu cine m-a vandut, stiu pe cat, stiu din ce unghi.
o sa fie o masa rotunda grea, in care o sa-mi joc senina ultima carte.
e cel mai scump joc al vietii mele de adult. am mai jucat nedreptati, dar atarnau mai putine suflete de ciorchine. la jocul asta, daca pierd, ei pierd. iar daca e sa castig, e fiindca universul mi-a inteles intentiile si imi mai da timp in scoala asta, de dragul copiilor carora le respect copilaria si le-o dau inapoi in fiecare zi in care le e furata.
mai vorbim.