stiu cine m-a vandut

coordonez o scoala din cairo de un an fix.

fie bomba cat de rea, ma trezesc devreme de vreo 300 de zile sa fac niste yoga si sa imi planific gandurile, spre o mai buna gestionare a provocarilor care curg dinspre copii, parinti, terti, in care pun laolalta femeile de serviciu si femeile care imi sapa certitudinile, din pozitii directoriale.

rad, plang, discut, imbratisez, transez, ma supar, ma adun, una peste alta radiez. sunt in jobul care trebuie, in viata pe care o merit, intre sufletele pe care le schimb sperand.

azi am primit scurt vestea ca nu ma mai potrivesc formulei.

am intrebat scurt: cine a decis?

mi s-a raspuns vag ca a fost o decizie colectiva.

n-am plans, n-am scrasnit.

am zis ok si m-am ridicat.

am dat un telefon si-am recastigat dreptul la cuvant, intr-o sedinta la o masa rotunda.

o sa merg cu argumentele inimii si-o sa le sustin cu fluenta mintii.

stiu cine m-a vandut, stiu pe cat, stiu din ce unghi.

o sa fie o masa rotunda grea, in care o sa-mi joc senina ultima carte.

e cel mai scump joc al vietii mele de adult. am mai jucat nedreptati, dar atarnau mai putine suflete de ciorchine. la jocul asta, daca pierd, ei pierd. iar daca e sa castig, e fiindca universul mi-a inteles intentiile si imi mai da timp in scoala asta, de dragul copiilor carora le respect copilaria si le-o dau inapoi in fiecare zi in care le e furata.

mai vorbim.