Treceți la conținutul principal

frumoasa ca o primavara

beau un espresso cu gust de zahar ars, intr-o librarie cuminte.
se aude un glas de copil, parca ar fi toma. ma invinovatesc ca stau picior peste picior, iar el e la gradinita. ma gandesc ca daca cineva mi-l aduce la masa chiar acum, si se adevereste c-am identificat glasul, le multumesc si nici nu-i intreb cum de au stiut ca e copilul meu.
am incropit o brosura cu sens, despre avantajele gradinitei la care il las cu incredere in fiecare dimineata.
eu ii ajut cu promovarea, ei ma ajuta cu toma. e ok.

mi-am taiat niste blugi si le-am dat viata noua. ma plimb prin oras cu geanta mea galben viu, luata cu 2 lire virgula 5, de la magazinul unde totul costa.. 2,5, ati ghicit. sunt cool.
taximetristul mi-a zis: enti asal. toma a inteles araba seductiei si-a tradus in engleza: mami, man said honey? da mami, nenea se tine de complimente.
intru cu incredere in cafenele, supermarketuri si incerc sa infiltrez decent brosura in care am pus suflet. unii zic da, altii tre sa verifice cu managementul si ma contacteaza ei, dar eu nu le las telefonul si ies ca si cand n am pierdut nimic.
un nene de societate cu camasa alba si ochelari luciosi, pieptanat adineauri, trage din tigara si-mi spune: esti ca o primavara. multumesc ii raspund zambind, dar nu-l privesc. eee mosule, mai avem de luptat cu vara mult, daca nu cumva te pictisesti mata si dai o fuga la monaco, ca poti.
traista mea galben-reciclabil, cu inscriptii chinezesti, da roade. in fond, e despre cum te simti.
la mana am infasurat o curelusa portocalie, pe care toma a decis de dimineata  s-o poarte la brau, in drum spre gradi. mm intrebat: why?
mi-a raspuns: because.
because what?
just because.
manca-l-ar mami de samurai. am cureaua asta din irlanda, de cand tu nu erai in plan, dar sigur universul se pregatea déjà pentru fluxul de energie pozitiva pe care aveai sa-l aduci.
la gradi s-a descotorosit de centura portocalie. mascarada a luat sfarsit.
in casa il intrebam: toma, are you good or are you the best? si el striga cu toti dintii la vedere ca e the best.
in lume insa, cand il intreb din nou, imi zice timid: i am good.
se verifica deci cum suntem perfecti in zona noastra de confort si cum lucram la perfect, imediat cum iesim in learning zone.

.. sa ma intorc la traista mea galbena, cu brosuri promotionale in ea.
mi se face foame. intru intr-un fel de plafar, vanzatorul pune patos iontr-o convorbire telefonica: la ya doctor mohamed, laa.. adica: nu dom doctor, nu.. pai ma stiti pa mine cu d astea?
merg la raftul cu fructe uscate. par prea uscate. ma uit dupa camere de filmat. n-au. deschid o cutiuta cu un fel de macese si gust. bune. acrisoare. cam scumpe. le cumpar. las si-o brosura si plec.
in mijlocul strazii, un nene cu rochie incearca sa-si sprijine bicicleta cu coapsa si sa-si adune catravetii pe care i-a scapat din punga. poate 4 kg. ca-ntr-un film francez, ma aplec si-l ajut sa stranga castravetii, asa cum frati-mio tot mai spera sa se loveasca de femeia vietii la trecerea de pietoni si ea sa-l ajute sa stranga la piept cartile lu zig ziglar.
mi-e dor de el.
castravetii sunt la loc in punga buna. nenea e magulit. ii zic ca iau si eu un castravete. el rade cu dintii albi de-atata recunostinta.
sunt multumita si eu de win win ul situatiei. macesele alea oricum n aveau sa mi umple stomacul.
ma opresc la magazinul cu freshuri si in timp ce beau un suc de portocale, il rog pe nenea sifonaru sa-mi spele si mie un castravete, bine!
aute ce frumos ti l-am facut. sa-l mananci sanatoasa.
un tiganus canta o manea busi busi bus.. adica pupic pupic puup, si eu zambesc fiindca frati-mio imi trimite melodia asta cand il umple dorul. mi se umple inima de atata coincidenta.
deasupra tiganusului care vinde paine pe trotuar, scrie Gipsy( un butic cu toale etny, ce sa-ti povestesc, jaf chinezesc la drumu mare). tiganusul e insa portia de autentic de care proprietarul buticului n-o sa aiba habar niciodata. cine a mai ales si potriveala asta?
intru in libraria cuminte in care am lasat déjà o brosura cu 3 zile in urma. sunt baieti de comitet, n-au jupuit-o.

ma asez sa scriu randurile astea, frumoasa ca o primavara.

Comentarii

  1. Corina,esti un copil special. Seva umorului lui tati te-a facut puternica. Te pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...