viata pe incet inainte

am obosit. cu fiecare zambet imi explodeaza capul.

am plans 2 lacrimi ieri si una azi.

dar prind puteri. am insfacat deja un jobulet flexibil, care sa-mi dea timp de yoga, dar sa ma tina pe langa copii, unde respir cel mai regulat.

mi se pare ca am mai mult timp sa observ jurul, acum ca mintea nu mai are sarcini.

daca as putea sa extrag si deznadejdile care au lovit brusc, m-as bucura de noua libertate, capatata cu ocazia subitei concedieri.

intalnirea care mi-a fost promisa, n-a mai avut loc, semn ca decizia e cat de cat finala.

sunt mandra si nu mai insist.

suna-ma-vor ei cand oi fi din nou puternica, iar pretul meu fi-va altul.

imi invat lectia, ca oricum invatamantul e zona mea de interes.

ma opresc langa o caruta cu fructe de cactus si cer 5.

baiatul le curata de coaja cu spini, cat ma conversez cu o cersetoare. ii dau 5 lire si ei din nesalariul meu. pe fata ei o cheama malak. 

toma, say hi to malak! fac eu pe politicoasa.

malak zambeste aurie.

e grea viata! ii spun mamei ei, azi mai mult ca oricand.

e grea, da ce sa facem? imi spune cersetoarea si ma invita sa nu ma vait, ca se poate si mai rau. si-si piteste cinci lirele sub basma.

le trag in poza. ele se simt magulite.

imi iau fructele de cactus, las si acolo niste bacsis, de parca brusc fara salariu am devenit maica teresa.

in casa, toma isi calareste bicicleta fara pedale, cu maiestrie.

vine spre mine purtand pe ghidoane iepurele cu care doarme noaptea: mami, I have a family.

ma topesc.

iubitu lu mami, this is your family?

yes, my baby.. si mangaie urechile iepurelui tolanit pe ghidon.

sunt impresionata.

incercasem sa-i explic acum vreo 2 saptamani conceptul de familie, cu universul ei de ramificatii.

imi place cum a inteles el deja ca fiecare om vine dintr-o familie, dar e dator sa si-o construiasca pe a lui.

e barbat, manca-l-ar mami de biciclist pe ruta living-dormitor.

ne angrenam intr-o conversatie pe skype cu bunicii de la pucioasa, istoviti si ei de ingrijorare, pentru fata lor puternica, ramasa fara paine.

e hai ca tot eram alergica la gluten. mancam cactus o vreme.

how are you tomica, intreaba mamaia.

fine, i'm 2 and a half! raspunde el pregatit pentru intrebarea 2, care nici nu mai vine, de atata bucurie.

si uite asa impletim vreo ora ingrijorari cu bucurii, romana cu engleza, cactus cu zmeura.

of mai cori, imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta.

ei mami, raspund eu cu vehementa cersetoarei, e bine ca pot sa duc. stiu mai bine cine sunt si meritam o pauza. a venit cam nasol, dar ce sa fac? respir in ea si ma incarc pentru minunile ce vor sa vina daca nu ma dau batuta.

va iubesc!