the broken country of everything worls

e aproape ok sa n-am un job stabil.

nu cred ma auto-conving, ci ma deschid, in caz ca va e teama.

e ok sa nu reped copilul somnoros; sa-l pup lung pe obraz si sa-l las sa ma intrebe tot ce vrea el sa afle in dimineata asta.

e ok sa storc portocale, sa fac o pasta de susan cu multa lamaie.

sa dansam toti 3 si sa ne uitam pe fereastra.

sa plec tarziu de-acasa, sau devreme, fiindca timpul e oricum o paranteza, pe care o deschid si o inchid cu puterea constiintei, cam de cate ori imi dicteaza inima.

merg unde mai am inca de incasat o suma restanta. pentru ultima data, storc un discurs diplomat, clarific nedreptatile, zambesc fiindca pot si ies fara sa amenint.

banii or sa vina asa cum sper, asa cum i-am muncit, asa cum ii merit.

merg intr-un business center si cer sa vorbesc cu cineva de la departamentul de marketing al unui shop de renume.

sunt singura femeie de pe palier. vreo 80 de barbati, din care cam 8 stiu ce vor, iar restul sigur n-or sa afle azi.

imi pun intrebari despre tara in care traiesc si le las neraspunse. sunt unde am ales, fac ce pot cu cine sunt, schimb niste cutume si documentez aici pe blog ce-o fi sa ramana.

apare o domnisoara, gata sa ma ajute.. desi cam incurcata si ea. e cert cum intre atatia barbati, pierzi coeerenta, bodylanguage-ul lupta in defavoarea ta, ca o boala auto imuna.

are you italian? ma intreaba ea

no, better! raspund si zambesc.

I mean, your accent is...

Latin, I know. 

ea imi da o carte de vizita, eu ii dictez mobilul meu, ca o novice.

ma conduce la lift, printre optzecimea de 'in curs de-domni'.

cum e sa lucrezi intre atatia barbati?

ea e incurcata. imi raspunde uitandu-se in jos, ca you get use to it.

intru in 2 cafenele, intreb despre o carte pe care am uitat-o poate la ei. nimeni nu stie nimic. si era o carte buna, haioasa.

rasfoiesc un pliant publicitar sub-mediocru.

o tanara ma priveste adanc in timp ce traverseaza strada. ii zambesc.

corina?

da!

e fiica unei prietene egiptence, ma stie din povesti, ma iubeste deja.

are 23 de ani, dar a trait mai mult in europa pe cont propriu, decat in egipt cu parintii ei, deci energiile ni se impletesc.

sunt pentru prima data prietena in varsta a unei tinere misto, si asta imi da o stare matura de bine.

nici nu stiu cand am sarit de la 23 la 32. cand s-a produs inversiunea asta apasator de numerica?

observ ca poarta un inel care seamana cu al meu de logodna.

uaaau. eu il am din africa de sud, zice ea. o prietena din texas avea asa un inel pe deget, ne-am imbatat si-am intrat intr-un magazin, care ghici ce, vindea modelul asta de inel, pe care evident mi l-am luat!!

eu mi l-am desenat in cairo, ii spun, iar sotul meu l-a comandat unui argintar. l-am vrut fara pietre, fiindca sotul meu fusese implicat in revolutia din tahrir, unde se arunca la vremea aia cu multe pietre. si-am zis: enough with the stones. may our love make a change!

omg!!!! zice ea.

si eu pozez povestile mainilor amandurora sa ramana si ele marturia unei coincidente fericite in the broken country of every thing works, cum imi place mie sa complimentez egiptul.

ne despartim. o sa ne mai vedem.
e aproape ok sa n am un job stabil.