Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2016

revolutia sinelui

e ziua revolutiei egiptene. s-a petrecut acum 5 ani, m-am intamplat aici sa culeg pulberea lasata in urma de tancuri, sa ma indragostesc de unul dintre razvratiti, sa-i dau un fiu si impreuna cu el senzatia ca revolutia chiar a schimbat ceva. s-a murit, s-a protestat, s-a scris, s-a vorbit, s-a uitat. aseara m-a intrebat: nu lucrezi maine? nu lucrez, ca doar n-ai nascut o revolutie degeaba! au, a lovit raspunsul meu in inima lui grea. nu stiu ce sa fac cu ziua de maine, mi-a zis spasit. las-o sa vina, am spus eu tare ca piatra. mi-e frica. frica nu e rea. rusine sa nu-ti fie! cine a zis rusine, nu mi-e rusine, dar.. l-am pupat pe buza de jos, ca sa nu mai doara necuvintele. si noaptea a cazut, si ziua a venit greu, de parca nu vroia sa se deschida. n-am mai pus intrebari. am lasat altele sa ocupe inima, ca vina nu ne ajuta sa ne crestem copilul senin. aveti grija de zbaterile voastre!

visul bate viata

intr-o seara aventuroasa in care holteiul de la uber ne-a dus in crang, ratand drumul spre casa, vreo 5 polististi au inconjurat masina, intrucat tantalaul s-a gandit sa faca stanga brusc in fata sediului serviciilor secrete egiptene. baietii cu ualchi talchi si cu arme pe piept s-au rastit la prapaditu asta al meu, el ca sa vedeti ca sunt cu o clienta, ce clienta ma, da carnetu, apoi faci stanga stanga stanga si te intorci la noi sa discutam. dupa prima stanga, eu cu toma am coborat, sa nu ne intindem la declaratii, pe intuneric, in araba. un informator imbracat in civil ne-ar fi oprit pentru investigatii, dar am fost mai ferma decat dubiul lui pentru o secunda, asa ca m-a lasat sloboda. am urcat dardaind intr-un taxi, iar de acum mi se parea ca toata lumea are ceva cu mine, ca nu recunosc nimic din imprejurari, ca sunt fragila ca in cantecul lu sting: ce fragili suntem, on and on and on. toma m-a intrebat: de ce ne-am dat jos din prima masina? fiindca nu ne ducea unde trebuie. ia

despre dumnezeu si despre fuga

mami, why are we going to school? ma intreaba toma cu nota de vaicareala, ca in fiecare dimineata. because I work there and because you like it, and because you have many friends there and because we have to! si gata! si de ce ne trezim cu noaptea in cap sa mergem acolo, ca sa ne intoarcem noaptea? ei toma, fiindca asa e cairo-ul asta labartat si desirat si aglomerat si impachetat. dar e un sens in toate, sa stii! mami, who built the sky? oo, it was always there! ma eschivez eu, fiindca as vrea despre dumnezeu sa invete mai tarziu, cand isi va fi asumat mai multe directii ale conceptului. el nu se lasa: nu ma intereseaza de cand e acolo, ci who built it? zic: tati o sa-ti explice diseara, ca el se pricepe cu planetele si cu stelele. ok, a inchis el subiectul, iar eu am inteles ce bine e sa traga 2 la caruta, sa mai lasi responsabilitati dumnezeiesti pe alti umeri. auzi mami, football comes from foot and ball? da, zambesc eu si-l pup pe capul asta care nu mai conten

maruntisuri vitale

pe repede inainte, scriu povestea zilei, intre 2 guri de cafea rece, un chat in romaneste cu prietena mea din mexic, un compliment de la o fetita de a treia ( ms corina, since you changed your hair, you look very different and i like it!), un telefon in araba la fotograf, un zambet cu femeia de serviciu care m-a cadorisit cu 5 sarmale de orez. am inceput ziua la 6, pe bajbaite, cu gandul ca viata e nedreapta. pe toma l-am scos din casa in urlete, cum ca nu vrea la gradinita, nu vrea carti de citit in taxi, nu vrea sa mearga pe jos, nu vrea 'nafing'! taximetristul crede c-o sa faca multi bani din cursa asta. de ce nu pornesti aparatul? aa, pai nu merge. adica de dimineata a mers, dar apoi s-a oprit. aa, si eu care credeam ca dimineata abia a inceput. de ce, tu cat vrei sa platesti? nu e treaba ta, vorbim la destinatie. pai cum la destinatie? zi cat dai. ramane cum ti-am zis eu ca ramane. de cand esti in egipt? 4 ani, hai sa ne grabim. la destinatie ii

cu gratitudine inainte

m-am trezit la 5.30 ca sa fac un dus pe bajbaite, sa beau o cafea, sa-i fierb un ou moale lu toma si sa ne punem pe drum mai devreme ca -vorba lu mamaie - randu trecut, sperand sa nu mai pierd in trafic 2 ore din viata. mi-am propus sa meditez cu fiecare ambuscada in care se opreste timpul in loc. sa citesc atunci cand strada e libera si taxiul goneste. sa ma uit avida la orasul rupt si sa fotografiez pe furis tot ce e de dat mai departe, tot ce misca sufletul. nu e usor, dar nu mi-a promis nimeni luna. trec pe langa o universitate. studente grabite cu foi in mana, repeta bolnav pentru examenul zilei. cum repetam si eu acum o viata parca, numai ca fara basma pe cap.  brusc inteleg ca eu nu vreau o educatie din'asta furata, pentru generatiile care vin. nu vreau sa invete nimeni de frica. nu vreau teme pentru acasa. vreau sa vina studentii de drag la examen si cat ar fi sa inteleaga, atat sa se reflecte in rezultatele lor. si ei sa zambeasca mandri sau timizi, in functie de ca

drum lung la an nou

anul a inceput cu o mobilizare de forte, cu mutat la socrii din motive de economie financiara, cu carat saci si cutii cate 5 etaje de 10 ori, cu respirat adanc, cu spatele drept, cu zambet fortat, dar onest. toma si-a asumat schimbarea cu demnitate, le-a povestit bunicilor ciscumstanta mutarii, a dat 2 ture cu masina lui de plastic pe coridorul rece si a facut la olita, ca un catel marcandu-si teritoriul de tranzit. mutarea implica un drum de o ora si jumatate de acasa pana la mine la job, implicit o alta ora si jumatate la intoarcere, prin traficul rupt si inghesuit al cairoului gemand de nevoi. m-am razboit cu inima mea sa accept si cu inima lu tatalutoma sa inteleaga, angoasa unei astfel de mutari, dar s-a produs si ma gasesc in ea zambind. bunicii indoiti de greutati, radiaza la lectiile de viata pe care le primesc de la toma. bucataria freamata de miros de cafea, iar radioul funk scutura dimineata cum ei uitasera ca se poate. baia e mica si inca neprietenoasa. sacii

sunt bune si plecarile!

stau pe un scaunel galben, pazindu-l pe toma ocupat cu ghicitul in spuma, intr-o ultima baie calda, langa radiatorul portocaliu incins, in casa cu numarul 5, in anul cu numarul 4 al periplului meu in cairo. pe hol zac 8 saci de plastic, plini cu haine, carti, jucarii de 3 ori triate, pantofi, traiste, decoratiuni de noi manufacturate, bocite, retraite, atent depozitate. niste cutii casele astea, vorba lu tati. umblam din cutie in cutie, ne linistim, ne ingrijoram, visam la alte cutii mai compacte, mai usor de curatat, mai aproape de nevoi, mai departe de goarna moscheei. hai sa ma ierte alah, da asa imi urla baietii lui in creier, ca abia reusesc sa tin blogul asta in picioare. cum ne-a gasit anul nou? ei, am gatit un orez cu pui, am baut un vin roze, am aprins niste artificii mici ca-n copilaria ceausescului meu viu. toma mi-a zis: take off your apron. eu am zambit si i am zis lu tacso: asta e dinala de-o sa i zica prietenei lui: pune ceva sexy pe tine! am intrebat: toma, you wi