luni, 25 ianuarie 2016

revolutia sinelui

e ziua revolutiei egiptene. s-a petrecut acum 5 ani, m-am intamplat aici sa culeg pulberea lasata in urma de tancuri, sa ma indragostesc de unul dintre razvratiti, sa-i dau un fiu si impreuna cu el senzatia ca revolutia chiar a schimbat ceva.
s-a murit, s-a protestat, s-a scris, s-a vorbit, s-a uitat.
aseara m-a intrebat: nu lucrezi maine?
nu lucrez, ca doar n-ai nascut o revolutie degeaba!
au, a lovit raspunsul meu in inima lui grea.
nu stiu ce sa fac cu ziua de maine, mi-a zis spasit.
las-o sa vina, am spus eu tare ca piatra.
mi-e frica.
frica nu e rea. rusine sa nu-ti fie!
cine a zis rusine, nu mi-e rusine, dar..
l-am pupat pe buza de jos, ca sa nu mai doara necuvintele.
si noaptea a cazut, si ziua a venit greu, de parca nu vroia sa se deschida.
n-am mai pus intrebari.
am lasat altele sa ocupe inima, ca vina nu ne ajuta sa ne crestem copilul senin.
aveti grija de zbaterile voastre!

miercuri, 20 ianuarie 2016

visul bate viata

intr-o seara aventuroasa in care holteiul de la uber ne-a dus in crang, ratand drumul spre casa, vreo 5 polististi au inconjurat masina, intrucat tantalaul s-a gandit sa faca stanga brusc in fata sediului serviciilor secrete egiptene. baietii cu ualchi talchi si cu arme pe piept s-au rastit la prapaditu asta al meu, el ca sa vedeti ca sunt cu o clienta, ce clienta ma, da carnetu, apoi faci stanga stanga stanga si te intorci la noi sa discutam. dupa prima stanga, eu cu toma am coborat, sa nu ne intindem la declaratii, pe intuneric, in araba. un informator imbracat in civil ne-ar fi oprit pentru investigatii, dar am fost mai ferma decat dubiul lui pentru o secunda, asa ca m-a lasat sloboda.
am urcat dardaind intr-un taxi, iar de acum mi se parea ca toata lumea are ceva cu mine, ca nu recunosc nimic din imprejurari, ca sunt fragila ca in cantecul lu sting: ce fragili suntem, on and on and on.
toma m-a intrebat: de ce ne-am dat jos din prima masina?
fiindca nu ne ducea unde trebuie.
iar asta ne duce?
ah toma, cum ma intrebi tu numai dificile.
auzi mami, ce inseamna client?
ei, client inseamna utilizatorul unui serviciu. adica la banca suntem clienti, in taxi suntem clienti, in supermarket suntem clienti.
dar daca folosim arme, atunci scapam de banci.
ai mai toma, iar ma iei cu armele? n-am zis ca noua nu ne plac armele?
auzi, dar client is like lion?
nu ma, doar pronuntia seamana, dar clientul e in oras, lion in jungla.
dar cu armele putem sa speriem si clientii din oras si leii din jungla, nu?
hai ma toma ca am obosit, lasa-ma cu armele.
dar politistii aia 5 aveau arme, zice el.
deci 5 erau? imi cofirm eu.
ajungem acasa teferi.
tati, ne-au oprit 5 politisti si am schimbat masina. si am fost clienti.

de la discutia de atunci, de fiecare data cand urcam intr-un taxi, toma ma intreaba: acum devenim clienti?
da.
si politia, vine si azi?
aoleu, sper ca nu.

il rog pe taximetrist sa-mi puna un radio international si ma scuz ca ii intrerup trinitasu musulman. sa ma ierte crestinatatea pentru oximoron.
la radio se aude urmatoarea melodie: girls don't crawl in the middle!
toma ma intreaba: mami, like you?
like me what?
the song!
bai baiatule, ce fac eu cu toate replicile tale? cum le potrivesti tu gandurilor mele, mersului vietii, sensului lucrurilor?

auzi mami, eu vreau niste bomboane dinastea, ca sa imi fac rau. imi arata el un panou publicitar de pe un bloc. i-am spus in repetate randuri ca bomboanele astea sunt false, ca nu ne ajuta sa crestem sanatosi, iar el cand imi cere cate ceva interzis, are grija sa adauge nevoia de a se auto-distruge, nevoia de placere vinovata, ca sa nu-i repet ce nu mai vrea sa auda. ii spun in fiecare zi ca bomboanele alea reprezinta doar o iluzie, o fotografie, spre care n-o sa alerg sa-i fac lui pe plac.
you can run to the supermarket to buy them, ma corecteaza el, in caz ca m-am imbecilizat de tot si chiar as fi escaladat blocul sa jupoi bomboanele de pe baner.

ochiul imi pica pe o cladire veche, pe care soarele o scalda intr-un galben moale, taman cand trecem noi pe acolo, ca sa imi arate ca totusi miracolele exista.
un balcon e ticsit de mobila retro, de care nimeni nu pare sa mai aiba nevoie si imi imaginez cum decorez o casa alegand din fiecare balcon, cate un rest util.
un scaun, un uscator de rufe, un dulap metalic, aahh, ce l-as vopsi in verdele ala pastos ca o inghetata napolact in pachet de unt.

am visat haios azi noapte. mi-am zis cand m-am dezmeticit: mintea n-o sa mi-o fure nimeni niciodata.
si am mai ramas pe perna, sa ma joc cu visul, desi stiam ca sunt in afara lui.
apoi am ras la gradinita cu profesoara de franceza, cu care toma infasoara croisante cu ciocolata amaruie, vis in vis, iar ea aproape ca a facut pe ea. am ras si eu de teama ca poate nu ma crede, ca poate insinueaza ca asta e un joc al mintii mele, nu un vis deadevaratelea. dar visele sunt toate jocuri, nu-i asta adevarul?










miercuri, 13 ianuarie 2016

despre dumnezeu si despre fuga

mami, why are we going to school? ma intreaba toma cu nota de vaicareala, ca in fiecare dimineata.
because I work there and because you like it, and because you have many friends there and because we have to! si gata!
si de ce ne trezim cu noaptea in cap sa mergem acolo, ca sa ne intoarcem noaptea?
ei toma, fiindca asa e cairo-ul asta labartat si desirat si aglomerat si impachetat. dar e un sens in toate, sa stii!
mami, who built the sky?
oo, it was always there! ma eschivez eu, fiindca as vrea despre dumnezeu sa invete mai tarziu, cand isi va fi asumat mai multe directii ale conceptului.
el nu se lasa: nu ma intereseaza de cand e acolo, ci who built it?
zic: tati o sa-ti explice diseara, ca el se pricepe cu planetele si cu stelele.
ok, a inchis el subiectul, iar eu am inteles ce bine e sa traga 2 la caruta, sa mai lasi responsabilitati dumnezeiesti pe alti umeri.
auzi mami, football comes from foot and ball?
da, zambesc eu si-l pup pe capul asta care nu mai conteneste sa se intrebe ca sa priceapa.
taximetristul nu zambeste, rugaciunea care se tanguie din radioul lui imi imbraca gandurile fara sa ma intrebe daca imi e frig.
vezi toma, de-asta ti-l aman eu pe dumnezeu, fiindca vreau sa-l intelegi pe potriveala inimii tale, nu bagat pe gat de niste baieti cu barba neagra si arma la ei sau de altii cu barba alba si rochia poleita cu aur. poate gresesc sau poate am obosit de atata asumare. mi-ar placea totusi sa-l citesti pe eliade ca mie mi-a deschis multe usi ale spiritului.
da-mi cartile alea din geanta, daca tot am ajuns la scriitura, imi ordona el.
hai ca bine zici. scot pentru mine biblia furata, na ca iar ma intorc la dumnezeu, iar pentru toma scot finding nemo, 1 si 2. el numeste povestea asta: tony the fish. si mi se pare si asta un curaj de auto didact.
da-mi si cartea rosie, insista el.
n-avem niciuna rosie, ma grabesc eu.
avem, sigur ca avem, ca doar eu am pus-o acolo, ma pune el iar la punct ca si cand faptul ca el are 3 ani si eu 32 iar nu are nicio relevanta.
el isi stie lumea, isi stie limitele, le forteaza cu bagare de seama si ma reveleaza la fiecare pas.
ajungem la destinatie fuguta.
slabanogul cu barba si cu alah in boxe isi aprinde o tigara victorios. ii dau un pic de bacsis. ne arata dintii. toma ii spune bye, el raspunde: see you! eu adaug: cum o vrea domnu- o rutina lingvistica in tarile arabe.
inchid portiera si ochii mi se opresc pe un sticker cu 2 iepuri calarindu-se.. si cu inimioare in jurul lor.
as vrea sa zambesc, dar nedumerirea bate gluma, asa ca aduc buza de jos peste buza de sus, scot niste aer prin colturile gurii si traversez.
strada spre gradinita e rece si goala. toma sprinteaza si ritmul lui e haios spre ridicol, dar dragut. asa am invatat toti sa alergam, punand patos in coate si saltand strengareste.
apoi incet incet am obosit, au inceput sa ne doara incheieturile, sa ne surprinda iernile, sa ne apese grijile, sa uitam cum e sa fugi de drag, nu de nevoie.


duminică, 10 ianuarie 2016

maruntisuri vitale

pe repede inainte, scriu povestea zilei, intre 2 guri de cafea rece, un chat in romaneste cu prietena mea din mexic, un compliment de la o fetita de a treia ( ms corina, since you changed your hair, you look very different and i like it!), un telefon in araba la fotograf, un zambet cu femeia de serviciu care m-a cadorisit cu 5 sarmale de orez.
am inceput ziua la 6, pe bajbaite, cu gandul ca viata e nedreapta.
pe toma l-am scos din casa in urlete, cum ca nu vrea la gradinita, nu vrea carti de citit in taxi, nu vrea sa mearga pe jos, nu vrea 'nafing'!
taximetristul crede c-o sa faca multi bani din cursa asta.
de ce nu pornesti aparatul?
aa, pai nu merge. adica de dimineata a mers, dar apoi s-a oprit.
aa, si eu care credeam ca dimineata abia a inceput.
de ce, tu cat vrei sa platesti?
nu e treaba ta, vorbim la destinatie.
pai cum la destinatie? zi cat dai.
ramane cum ti-am zis eu ca ramane.
de cand esti in egipt?
4 ani, hai sa ne grabim.
la destinatie ii cer intai restul ca sa ma asigur ca nu se codeste cand vede bancnota mare.
el se face ca n-are rest. eu ies din taxi, cu toma cu tot.
ce faci?
plec sa caut un magazin sa schimb.
cum adica pleci? hai ce te-ai suparat asa? tu ai vazut ce aglomeratie a fost in trafic? da-mi 50 ca e bine asa.
mai mult de 40 nu vezi, asa ca da-mi 10 ca sa-ti dau 50.
iti dau 5.
imi dai 10, ca am treaba si ma grabesc.
imi da 10, ii dau 50 si ne despartim fara sentimente. poate ca el ma injura, dar trec sigura strada si energia lui nu ma ajunge.
toma a uitat sa mai planga. a inteles si el ca viata e mai mult decat vaicareala.
un caine cu un picior bolnav ne taie calea. 
toma ma intreaba ce-a patit cutu? eei, cand ai 4 picioare, e greu sa ai grija de toate. cand ai numai 2, pac pac, te descurci. dar lasa ca si cutu uite mai are 3 bune, sa fim optimisti.
in fine, pare toma sa zica, tacand.
in gradinita ma asteapta o pereche de parinti suparati.
le cunosc oful, il consider deja nepotrivit, dar lor nu le zic asta, ca doar am publicat o carte despre politete.
ii ascult. ea aproape ca urla, intr-o engleza sofisticat americanizata.
sotul ei repeta cand si cand nemultumirile ei, intr-un fel de engleza, de care ei ii e rusine, asa ca urla sa-l acopere.
imi spun si eu punctul de vedere.
whaaat? revine ea, semn ca discutia nu merge spre bine.
iau o foaie si notez niste replici de-ale ei, sa am si eu niste probe la dosar.
barbatul se teme de scrisul meu. eu acopar scrisul cu mana, ca la scoala.
spre sfarsitul discutiei, o intreb daca e sarcastica?
ea confirma ca nu.
ok, zic eu marunt si ma gandesc la o cafea calda.
discutia se termina, amiabil, desi ea e la fel de nervoasa cum a venit, iar eu n-am prea ajutat-o, fiindca nu mi-a dat voie constiinta.
aflu ca 3 profesoare lipsesc, am deci 3 clase stirbe, pun copiii laolalta, cant, ma stramb, povestim, ne prapadim de ras, pictam cu degetul, scoatem limba.
toma e fericit ca misa lui lipseste si ca in felul asta petrece cu mami timp nou si vesel.
tanti de la bucatarie imi trimite un castron cu mancare calda din meniul copiilor iar eu zic sarumana. 
raspund la 3 mailuri, dau o tura pe facebook, aflu niste contradictii despre guvernul norvegian, dar n-am timp sa aprofundez cazul. cate realitati sa disec intr-o singura zi?
un copil de 5 ani imi spune: mis cori ( ha ha te am strigat mis cori, in loc de mis corina; nu-i nimic imi place mult si cori) am 2 surprize pentru tine: 1 abtibild pe care mi l-am pus pe mana, si un breloc nou pe care l-am primit.
uaau, ce surprize nemaipomenite. ai grija de ele! si dispare.
se intoarce: mis voiam sa te mai intreb ceva.
zi.
am uitat.
bine, pa.
mi-am amintit.
zi.
pot sa cant la pian?
te rog!
uaau. multumesc.
si as mai povesti, daca nu vin 4 parinti care au cate ceva de intrebat in acelasi timp.
le zambesc. niste araba, niste engleza, cordialitati.. si inchid scrierea, fiindca viata ma cere.
aveti grija!


marți, 5 ianuarie 2016

cu gratitudine inainte

m-am trezit la 5.30 ca sa fac un dus pe bajbaite, sa beau o cafea, sa-i fierb un ou moale lu toma si sa ne punem pe drum mai devreme ca -vorba lu mamaie - randu trecut, sperand sa nu mai pierd in trafic 2 ore din viata.
mi-am propus sa meditez cu fiecare ambuscada in care se opreste timpul in loc. sa citesc atunci cand strada e libera si taxiul goneste. sa ma uit avida la orasul rupt si sa fotografiez pe furis tot ce e de dat mai departe, tot ce misca sufletul. nu e usor, dar nu mi-a promis nimeni luna.
trec pe langa o universitate. studente grabite cu foi in mana, repeta bolnav pentru examenul zilei. cum repetam si eu acum o viata parca, numai ca fara basma pe cap. 
brusc inteleg ca eu nu vreau o educatie din'asta furata, pentru generatiile care vin. nu vreau sa invete nimeni de frica. nu vreau teme pentru acasa. vreau sa vina studentii de drag la examen si cat ar fi sa inteleaga, atat sa se reflecte in rezultatele lor. si ei sa zambeasca mandri sau timizi, in functie de cat stiu ei deja ca merita. cum ar fi? cand ma gandesc cata scoala am pierdut repetand pe dinafara cursuri, carti, dosare, tratate, incercand sa intru pe sub pielea profesorilor prea suparati pentru cat de indolenti trecem prin viata de student. cum dardaiam la usa, cum piteam copiute in maneca si ieseam din sala plina de mine ca nu m-a prins nimeni. of.
am ajuns la destinatie in timp record. nasul imi inghetase, dar inima batea calda.
in agenda abia inceputa, am scris la dorinte pe ianuarie: sa nu plang!
mi-am frecat un nes. femeia de serviciu mi-a zis: se poate mis corina? dati-mi mie ca frec eu.
hai ca am frecat eu destul, pune-mi niste apa, cam 60% in cana asta. 
ia uitati, am pus bine? ooo, super, te pricepi la apa peste nes! 
ha ha.
ha ha.
fac o lista de hituri indoielnice si la 10:00 tin o clasa de dans, intrucat rusoaica pe care ne bazam pentru lectiile de dans modern, are febra. in fine. hai s-o cred si p-asta, ca nu ma doare la nes. 
hop hop.. copiii sunt un pic incurcati, eu ii invit sa se descatuseze. le place. apoi le rog pe profesoare, si pe femeile de la bucatarie sa-si aleaga cate o melodie, chiar si maneleala arabeasca de la ele din cartier, si eu o pun pentru ele, ca sa dam din coapse impreuna.
ele isi fac cruce sau nu, dupe caz, dupe dumnezei.
incepe destrabalarea. se misca solduri, sutienele isi ies din mos si baba.
copiii sunt blocati. nu mai conteaza. cineva trebuie sa le scuture si pe tantiile astea.
sarumana mis corina, hai ca tot vine poimaine craciunul pe stil vechi! dumnezeu te-a trimis.
clar! confirm si mai pun o arabeasca. ce muzica urata, imi zic. dar bucuria lor scrie cartea momentului, iar ce-mi ramane mie sa simt e gratitudine.
nadia le-a cerut parintilor ei breton, ca al lu mis corina. draga de ea. o pup pe breton si ne pozam.
sunt o norocoasa si azi. 

luni, 4 ianuarie 2016

drum lung la an nou

anul a inceput cu o mobilizare de forte, cu mutat la socrii din motive de economie financiara, cu carat saci si cutii cate 5 etaje de 10 ori, cu respirat adanc, cu spatele drept, cu zambet fortat, dar onest.
toma si-a asumat schimbarea cu demnitate, le-a povestit bunicilor ciscumstanta mutarii, a dat 2 ture cu masina lui de plastic pe coridorul rece si a facut la olita, ca un catel marcandu-si teritoriul de tranzit.
mutarea implica un drum de o ora si jumatate de acasa pana la mine la job, implicit o alta ora si jumatate la intoarcere, prin traficul rupt si inghesuit al cairoului gemand de nevoi.
m-am razboit cu inima mea sa accept si cu inima lu tatalutoma sa inteleaga, angoasa unei astfel de mutari, dar s-a produs si ma gasesc in ea zambind.
bunicii indoiti de greutati, radiaza la lectiile de viata pe care le primesc de la toma.
bucataria freamata de miros de cafea, iar radioul funk scutura dimineata cum ei uitasera ca se poate.
baia e mica si inca neprietenoasa.
sacii de haine troneaza inca nedesfacuti, ca sa petrec cate o jumatate de ora rascolind dupa o pereche de chiloti, sa ma ierte mami pentru limbaj.
pe drumul lung spre gradinita, spre zambete, spre sens, eu citesc biblia pierduta, sarumana doamna dana, toma rasfoieste lecturile lui egleziste si taxiul goneste sau sta, in functie de blestemele din trafic.
mi-am promis o colectie de fotografii calde, din calatoriile de dimineata.
ma doare ochiu care a vazut numai pentru el o remorca plina cu morcovi, ca un vis portocaliu cu verde viu. unde se duce fotografia asta nefacuta? ce sa-i spun eu ochiului care n-a impartasit cu lumea minunea asta stradala? bucata asta de sat in plina metropola care nu mai moare de atata rupt?
am vazut 2 oameni gonind pe o motocicleta, iar la coada lor prinse cu o sfoara 5 lipii de mancat in curand. cine dezafuma lipiile alea de noxele tevei de esapament? cui nu i-a pasat sa le inveleasca intr-un ziar macar?
am vazut o femeie la volan, urata de mult ce striga la sotul ei, si m-am gandit: aoleu, asa oi fi aratand si eu cand strig la tatalutoma, si mi-am facut un selfie fresh, langa cititorul de toma, ca sa-mi amintesc sa nu mai urlu, ca e pacat de domnu asta de langa femeia blonda cu parul gras devreme si e pacat de tatalutoma care s-a indragostit de mine senina, fi-ne-ar viata mai usoara oleaca, sa raman si eu ca o frezie, ah!
am vazut intr-o remorca un gagiu ridicandu-se brusc in picioare. pantalonii nu s-au ridicat cu el, asa ca fara sa ma intrebe nimic, mi-a aratat curu, da curu, sa ma ierte sotu meu ca m-am uitat si mama mea ca v-am povestit.
am vazut si un om murdaaar, intr-o geaca electric de turquaz, era blond si semana cu paul newman si m-am gandit: e plina lumea de actori fara rol. am vazut un maturator decent, pe care l-am mai vazut si ieri. a curatat o portiune de trotuar si ne-a invitat sa asteptam taxiul acolo, iar eu am apreciat mult curtoazia lui. am vazut barbatul din el, fara legatura cu matura de care era agatat. l-am vazut pe omul bun din ochii lui si mi-am imaginat cum merge seara la familia lui si cum le-a fost lor dor de el.
asa a venit 2016, cu un dum lung si nou, cu carte de citit, cu poze in perspectiva, cu emotii, cu ganduri.



sâmbătă, 2 ianuarie 2016

sunt bune si plecarile!

stau pe un scaunel galben, pazindu-l pe toma ocupat cu ghicitul in spuma, intr-o ultima baie calda, langa radiatorul portocaliu incins, in casa cu numarul 5, in anul cu numarul 4 al periplului meu in cairo.
pe hol zac 8 saci de plastic, plini cu haine, carti, jucarii de 3 ori triate, pantofi, traiste, decoratiuni de noi manufacturate, bocite, retraite, atent depozitate.
niste cutii casele astea, vorba lu tati. umblam din cutie in cutie, ne linistim, ne ingrijoram, visam la alte cutii mai compacte, mai usor de curatat, mai aproape de nevoi, mai departe de goarna moscheei. hai sa ma ierte alah, da asa imi urla baietii lui in creier, ca abia reusesc sa tin blogul asta in picioare.
cum ne-a gasit anul nou?
ei, am gatit un orez cu pui, am baut un vin roze, am aprins niste artificii mici ca-n copilaria ceausescului meu viu. toma mi-a zis: take off your apron.
eu am zambit si i am zis lu tacso: asta e dinala de-o sa i zica prietenei lui: pune ceva sexy pe tine!
am intrebat: toma, you will have a girlfriend?
yes, and then i ll have a baby!
de unde stie el cronologia nevoilor vietii, cand abia a implinit 3 ani?
la multi ani toma. pune-ti o dorinta!
dorinta mea e sa mai fie in pachet o artificie pentru mine.
si a fost!
apoi am crezut ca vom viziona un film, dar eu am adormit pe fuga. tatalutoma m-ar fi trezit cu zece secunde inainte de anu nou, eu as fi zis, what? el ar fi zis happy new year, let`s kiss, eu as fi tuguiat buzele si inapoi la mine in vis pana spre buna dimineata.
hai sa bem un smoothie de banane cu capsuni, patrunjel si mandarine si sa impachetam casa asta buna rea, cum o fi fost ea. hai c-a avut presiune buna la apa si un acoperis practicabil. am dus vara in piscina de musama si-am tras niste gratare gustoase pe blocul asta.
sunt bune si plecarile, ca redescoperi ce mai conteaza, ce s-a uzat moral si ramane pe loc, ce e de pus la inima si apoi in bagaj.
viata e calda.
imi pun niste vin.
la multi ani, cu liniste!