despre dumnezeu si despre fuga

mami, why are we going to school? ma intreaba toma cu nota de vaicareala, ca in fiecare dimineata.

because I work there and because you like it, and because you have many friends there and because we have to! si gata!

si de ce ne trezim cu noaptea in cap sa mergem acolo, ca sa ne intoarcem noaptea?

ei toma, fiindca asa e cairo-ul asta labartat si desirat si aglomerat si impachetat. dar e un sens in toate, sa stii!

mami, who built the sky?

oo, it was always there! ma eschivez eu, fiindca as vrea despre dumnezeu sa invete mai tarziu, cand isi va fi asumat mai multe directii ale conceptului.

el nu se lasa: nu ma intereseaza de cand e acolo, ci who built it?

zic: tati o sa-ti explice diseara, ca el se pricepe cu planetele si cu stelele.

ok, a inchis el subiectul, iar eu am inteles ce bine e sa traga 2 la caruta, sa mai lasi responsabilitati dumnezeiesti pe alti umeri.

auzi mami, football comes from foot and ball?

da, zambesc eu si-l pup pe capul asta care nu mai conteneste sa se intrebe ca sa priceapa.

taximetristul nu zambeste, rugaciunea care se tanguie din radioul lui imi imbraca gandurile fara sa ma intrebe daca imi e frig.

vezi toma, de-asta ti-l aman eu pe dumnezeu, fiindca vreau sa-l intelegi pe potriveala inimii tale, nu bagat pe gat de niste baieti cu barba neagra si arma la ei sau de altii cu barba alba si rochia poleita cu aur. poate gresesc sau poate am obosit de atata asumare. mi-ar placea totusi sa-l citesti pe eliade ca mie mi-a deschis multe usi ale spiritului.

da-mi cartile alea din geanta, daca tot am ajuns la scriitura, imi ordona el.

hai ca bine zici. scot pentru mine biblia furata, na ca iar ma intorc la dumnezeu, iar pentru toma scot finding nemo, 1 si 2. el numeste povestea asta: tony the fish. si mi se pare si asta un curaj de auto didact.

da-mi si cartea rosie, insista el.

n-avem niciuna rosie, ma grabesc eu.

avem, sigur ca avem, ca doar eu am pus-o acolo, ma pune el iar la punct ca si cand faptul ca el are 3 ani si eu 32 iar nu are nicio relevanta.

el isi stie lumea, isi stie limitele, le forteaza cu bagare de seama si ma reveleaza la fiecare pas.

ajungem la destinatie fuguta.

slabanogul cu barba si cu alah in boxe isi aprinde o tigara victorios. ii dau un pic de bacsis. ne arata dintii. toma ii spune bye, el raspunde: see you! eu adaug: cum o vrea domnu- o rutina lingvistica in tarile arabe.

inchid portiera si ochii mi se opresc pe un sticker cu 2 iepuri calarindu-se.. si cu inimioare in jurul lor.

as vrea sa zambesc, dar nedumerirea bate gluma, asa ca aduc buza de jos peste buza de sus, scot niste aer prin colturile gurii si traversez.

strada spre gradinita e rece si goala. toma sprinteaza si ritmul lui e haios spre ridicol, dar dragut. asa am invatat toti sa alergam, punand patos in coate si saltand strengareste.

apoi incet incet am obosit, au inceput sa ne doara incheieturile, sa ne surprinda iernile, sa ne apese grijile, sa uitam cum e sa fugi de drag, nu de nevoie.