visul bate viata

intr-o seara aventuroasa in care holteiul de la uber ne-a dus in crang, ratand drumul spre casa, vreo 5 polististi au inconjurat masina, intrucat tantalaul s-a gandit sa faca stanga brusc in fata sediului serviciilor secrete egiptene. baietii cu ualchi talchi si cu arme pe piept s-au rastit la prapaditu asta al meu, el ca sa vedeti ca sunt cu o clienta, ce clienta ma, da carnetu, apoi faci stanga stanga stanga si te intorci la noi sa discutam. dupa prima stanga, eu cu toma am coborat, sa nu ne intindem la declaratii, pe intuneric, in araba. un informator imbracat in civil ne-ar fi oprit pentru investigatii, dar am fost mai ferma decat dubiul lui pentru o secunda, asa ca m-a lasat sloboda.
am urcat dardaind intr-un taxi, iar de acum mi se parea ca toata lumea are ceva cu mine, ca nu recunosc nimic din imprejurari, ca sunt fragila ca in cantecul lu sting: ce fragili suntem, on and on and on.
toma m-a intrebat: de ce ne-am dat jos din prima masina?
fiindca nu ne ducea unde trebuie.
iar asta ne duce?
ah toma, cum ma intrebi tu numai dificile.
auzi mami, ce inseamna client?
ei, client inseamna utilizatorul unui serviciu. adica la banca suntem clienti, in taxi suntem clienti, in supermarket suntem clienti.
dar daca folosim arme, atunci scapam de banci.
ai mai toma, iar ma iei cu armele? n-am zis ca noua nu ne plac armele?
auzi, dar client is like lion?
nu ma, doar pronuntia seamana, dar clientul e in oras, lion in jungla.
dar cu armele putem sa speriem si clientii din oras si leii din jungla, nu?
hai ma toma ca am obosit, lasa-ma cu armele.
dar politistii aia 5 aveau arme, zice el.
deci 5 erau? imi cofirm eu.
ajungem acasa teferi.
tati, ne-au oprit 5 politisti si am schimbat masina. si am fost clienti.

de la discutia de atunci, de fiecare data cand urcam intr-un taxi, toma ma intreaba: acum devenim clienti?
da.
si politia, vine si azi?
aoleu, sper ca nu.

il rog pe taximetrist sa-mi puna un radio international si ma scuz ca ii intrerup trinitasu musulman. sa ma ierte crestinatatea pentru oximoron.
la radio se aude urmatoarea melodie: girls don't crawl in the middle!
toma ma intreaba: mami, like you?
like me what?
the song!
bai baiatule, ce fac eu cu toate replicile tale? cum le potrivesti tu gandurilor mele, mersului vietii, sensului lucrurilor?

auzi mami, eu vreau niste bomboane dinastea, ca sa imi fac rau. imi arata el un panou publicitar de pe un bloc. i-am spus in repetate randuri ca bomboanele astea sunt false, ca nu ne ajuta sa crestem sanatosi, iar el cand imi cere cate ceva interzis, are grija sa adauge nevoia de a se auto-distruge, nevoia de placere vinovata, ca sa nu-i repet ce nu mai vrea sa auda. ii spun in fiecare zi ca bomboanele alea reprezinta doar o iluzie, o fotografie, spre care n-o sa alerg sa-i fac lui pe plac.
you can run to the supermarket to buy them, ma corecteaza el, in caz ca m-am imbecilizat de tot si chiar as fi escaladat blocul sa jupoi bomboanele de pe baner.

ochiul imi pica pe o cladire veche, pe care soarele o scalda intr-un galben moale, taman cand trecem noi pe acolo, ca sa imi arate ca totusi miracolele exista.
un balcon e ticsit de mobila retro, de care nimeni nu pare sa mai aiba nevoie si imi imaginez cum decorez o casa alegand din fiecare balcon, cate un rest util.
un scaun, un uscator de rufe, un dulap metalic, aahh, ce l-as vopsi in verdele ala pastos ca o inghetata napolact in pachet de unt.

am visat haios azi noapte. mi-am zis cand m-am dezmeticit: mintea n-o sa mi-o fure nimeni niciodata.
si am mai ramas pe perna, sa ma joc cu visul, desi stiam ca sunt in afara lui.
apoi am ras la gradinita cu profesoara de franceza, cu care toma infasoara croisante cu ciocolata amaruie, vis in vis, iar ea aproape ca a facut pe ea. am ras si eu de teama ca poate nu ma crede, ca poate insinueaza ca asta e un joc al mintii mele, nu un vis deadevaratelea. dar visele sunt toate jocuri, nu-i asta adevarul?