Treceți la conținutul principal

sunt bune si plecarile!

stau pe un scaunel galben, pazindu-l pe toma ocupat cu ghicitul in spuma, intr-o ultima baie calda, langa radiatorul portocaliu incins, in casa cu numarul 5, in anul cu numarul 4 al periplului meu in cairo.
pe hol zac 8 saci de plastic, plini cu haine, carti, jucarii de 3 ori triate, pantofi, traiste, decoratiuni de noi manufacturate, bocite, retraite, atent depozitate.
niste cutii casele astea, vorba lu tati. umblam din cutie in cutie, ne linistim, ne ingrijoram, visam la alte cutii mai compacte, mai usor de curatat, mai aproape de nevoi, mai departe de goarna moscheei. hai sa ma ierte alah, da asa imi urla baietii lui in creier, ca abia reusesc sa tin blogul asta in picioare.
cum ne-a gasit anul nou?
ei, am gatit un orez cu pui, am baut un vin roze, am aprins niste artificii mici ca-n copilaria ceausescului meu viu. toma mi-a zis: take off your apron.
eu am zambit si i am zis lu tacso: asta e dinala de-o sa i zica prietenei lui: pune ceva sexy pe tine!
am intrebat: toma, you will have a girlfriend?
yes, and then i ll have a baby!
de unde stie el cronologia nevoilor vietii, cand abia a implinit 3 ani?
la multi ani toma. pune-ti o dorinta!
dorinta mea e sa mai fie in pachet o artificie pentru mine.
si a fost!
apoi am crezut ca vom viziona un film, dar eu am adormit pe fuga. tatalutoma m-ar fi trezit cu zece secunde inainte de anu nou, eu as fi zis, what? el ar fi zis happy new year, let`s kiss, eu as fi tuguiat buzele si inapoi la mine in vis pana spre buna dimineata.
hai sa bem un smoothie de banane cu capsuni, patrunjel si mandarine si sa impachetam casa asta buna rea, cum o fi fost ea. hai c-a avut presiune buna la apa si un acoperis practicabil. am dus vara in piscina de musama si-am tras niste gratare gustoase pe blocul asta.
sunt bune si plecarile, ca redescoperi ce mai conteaza, ce s-a uzat moral si ramane pe loc, ce e de pus la inima si apoi in bagaj.
viata e calda.
imi pun niste vin.
la multi ani, cu liniste!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...