Treceți la conținutul principal

Un selfie cinstit cât să nu uit de unde începe iubirea

Uneori fug aici pe blog ca într-o vacanță. Îmi iau si eu bucata de mine când doarme casa cat sa-mi oranduiesc minunile ca pe niște borcane frumos etichetate pe rafturile beciului sufletului pentru iarna gandurilor reci deși, ce zic eu aici, eu n-am frici reci. Mi-e un dor de zăpadă de-o sa plâng cald când m-o ninge pe nas cu Tao in brate, cu Toma sub aripa si de mana cu omu care mi-a făcut minunile astea cadou.
Sunt răcită pe sub toti ochii, inclusiv al mintii. Se joacă o infecție cu mine iar eu o amăgesc cu uleiuri esențiale combinând în neștire lavanda cu oregano, menta cu portocala salbatica, lămâie cu rozmarin. Of. Constat ca gândurile bune grabesc vindecarea si multumesc fiecărui suflet care mi se deschide. Mami îmi face o mască fina cu avocado, bărbatul își face milă și ma masează cu ulei de cocos pe tample, toma imi mărturisește că la gradi eu sunt cea care-i vine în minte cel mai des, tao umple casa de strigăte ma-ma ma-mm-ma si mor de iubire cum am mai murit cândva.
O doamnă pe care o admir din umbra, dar mai ales din lumina mi-a zis ca am cel mai curat zâmbet din on-line si am știut la ce se refera semn ca imi joc cărțile cinstit, dar tot mi s-a umplut sufletul de asumare.
Pe tricoul unui baiat de liceu scria free soul si m-am bucurat pentru el. Iar o gagicuta de a 4a m-a întrebat: doamna, la ora dvs pot să fiu eu insami?
Mi-am făcut și eu un selfie în chinga placutului de mine ca să nu uit de unde incepe iubirea.
Cateva prietene dragi mi-au destainuit niste miracole si m-am simtit norocoasa.
Un fost coleg mi-a admirat copiii si mi-a mărturisit tristețea ca nu-i are si el pe ai lui inca. Am rămas cu gândul la el. As vrea sa-i promit ce nu pot sa promit deci las pe seama universului nevoile lui, iar eu imi vad de fericire cum ma pricep si eu.
Cam atât din zona mea de virus.
Să vă protejați gatul, să alegeti cu chibzuială cuvintele si sa ascultati mai intaî cu inima și apoi cu urechea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet