If love is all there is

Îmi spune Toma des că iar are bad thoughts si că nu reușește să le învingă.
Iar eu zic: no need to fight.
Pai cum no fight? Ele vin in creierul meu și eu le las să stea?
Încerci să le înțelegi. Te ajut si eu. Trebuie să înțelegem de unde vin ele, ce frică le aduce? Să înveți să stai de vorbă cu creierul tău.
Creierul meu trimite gânduri spre afara. Cum as putea eu sa trimit catre el? El este mașina.
Intelegând de ce se teme el, putem să-l ajutăm să lase gândurile rele sa vina și să plece. Hai să luăm un gând rău.
Pai uite, mă gândesc că vreau să-i fac rău lu tao deși e fratele meu și îl iubesc.
Cred că din prea multă iubire uneori te temi pentru siguranța lui și formulezi un gând rău la adresa lui, e posibil.
Poate e de la super-eroii de la tv?
Se poate, Toma. Oamenii au creat super eroi de leneși ce sunt. Se mint cu salvări imposibile că sa-si justifice nefăcutele.
Dar unii eroi sunt buni. Că omoară zombiurile.
Ce zombiuri mă? Pai tu ești tot numai iubire, iar cu cat respiri mai multă iubire, zombiurile nu mai au loc în mintea ta.
Pai daca eu sunt numai iubire din cap până în picioare, fiindcă eu am înțeles că gândurile astea nu le fac eu, ci vin singure, de ce nu poate sufletul 'to create a shortcut to the brain and to deal with this agressivity'. Why love cannot do that, if love is all there is?
Pai pentru că avem nevoie de oameni în iubire.
Știu, că de fapt asta e problema mea. Deși îl iubesc pe tao, eu tot mă gândesc uneori să-i fac rau.
De-asta e nevoie de cineva ca mine sau că tati sau că mamaia, cineva care te iubește și cu care să poți deschide gândurile astea negre. Cu cat le deschizi mai des, cu atât creierul învață să nu se teamă de ele si iubirea învinge.
Și de ce tao nu e suficient?
Fiindcă asta e secretul: nu poți trece instantaneu de la ura la iubire, ai nevoie de altcineva care te iubește că să-ti panseze rana asta a minții. Altfel sângerezi și trimiți agresivitate spre Tao.
Dar tot îmi vine să plâng.
Toți plângem, Toma.
Și the nasty kids who play tough?
Pai normal, si ei plâng, dar nu când îi vezi tu.
Și mamaia? Și mamaia uneori.
Și tataia? Și el. Toți am plans și mai plângem. Asa e viața, cu plans și cu bucurii. Trebuie sa le lăsăm pe toate sa vină și să plece. Te iubesc, Toma.
Si eu te iubesc.
[A adormit, iar eu scriu conversația asta sa nu ajung să mor cândva și să rămână neîmpărtășită. M-ar durea viața să o țin doar pentru mine]