luni, 25 iunie 2018

viata in cada

Ieri ma gandeam ca as putea sa scriu o nuvela: viata in cada. despre cum il pun pe tao in cada cu tot cu un mini-sezlong si cu jucariile lui de plastic, sub ploaia rece a furtunului gaurit. si cat consuma el acolo 10 minute de focus pe detalii necesare sinapselor de inceput de om, spal si eu niste vase lasate la inmuiat in ligheanul de sub chiuveta. Desigur ca vase si cada si copil si mop si ganduri si griji si planuri -toate intr-o singura baie cu peretii umpluti de listele inimii mele- e cam mult. Dar bratele mele sunt numa doua si ce bine ca le am pe amandoua. Mereu mi-au placut bratele mele cu oase la vedere, cu muschi care stiu cum sa distribuie greul zilei.
Si cum frec eu castroanele din lighean si tao suge o masinuta cu care s-au mai jucat 3 generatii de copii, mi-o imaginez pe mamaia de la glodeni, in curte la gaini spaland poate si ea niste vase pe treapta in timp ce mami- copilul ei se balaceste intr-o copaie de tabla langa magazie. imi place ca pot sa vad scena asta. Ca internetul nu mi-a furat tot. Ca mamaia mai traieste si in curand i-l duc de tao sa vada cum nu m-am oprit eu din facut minuni chiar daca m-am dus 'la curu pamantuli fa corino, ca ce plange ma-ta'.
Da, despre asta as fi scris ieri, dar n-a mai fost vreme. Apoi cineva pe facebook a gasit o veverita accidentata si a salvat-o si uite de ieri imi pasa de micimea aia cu blana si ii verific progresele.
Toma intreaba ce inseamna anticipate iar tatalutoma imi cere istoria psd ca sa intelegem fundamentul problemei si eu vorbesc cu incredere despre o pagina noua de istorie pe care romanii mei o scriu azi, maine dar mai ales miercuri.
Tao ofteaza in somn. Spatele lui transpirat se elibereaza de presiunea motiunii. In fiecare zi suntem altcineva. Totul e in noi, dar iese mai mult sau mai putin in functie de increderea cu care ceilalti ne lasa sa scoatem. In fine, impachetez povestea, beau ultima gura de cafea si pun o poza de ieri. Imi place de mine, ce sa fac? Daca eram la mare mi-ati fi vazut valurile in lentile. Dar sunt in balcon si in lentile se reflecta blocul de peste drum, cu oamenii lui incalduriti, suduind razboaie, meciuri de fotbal, inflatie si zahar.

2 comentarii:

  1. nu ai buton de like asa ca iti scriu aici.
    Tu scrie, ca scrii fain, si te citesc si ascult cu drag, ca la munca mi-e jena sa iti comentez pe fb ca vad sefii si colegii dar asa tot o fac :)

    RăspundețiȘtergere