Treceți la conținutul principal

viata in cada

Ieri ma gandeam ca as putea sa scriu o nuvela: viata in cada. despre cum il pun pe tao in cada cu tot cu un mini-sezlong si cu jucariile lui de plastic, sub ploaia rece a furtunului gaurit. si cat consuma el acolo 10 minute de focus pe detalii necesare sinapselor de inceput de om, spal si eu niste vase lasate la inmuiat in ligheanul de sub chiuveta. Desigur ca vase si cada si copil si mop si ganduri si griji si planuri -toate intr-o singura baie cu peretii umpluti de listele inimii mele- e cam mult. Dar bratele mele sunt numa doua si ce bine ca le am pe amandoua. Mereu mi-au placut bratele mele cu oase la vedere, cu muschi care stiu cum sa distribuie greul zilei.
Si cum frec eu castroanele din lighean si tao suge o masinuta cu care s-au mai jucat 3 generatii de copii, mi-o imaginez pe mamaia de la glodeni, in curte la gaini spaland poate si ea niste vase pe treapta in timp ce mami- copilul ei se balaceste intr-o copaie de tabla langa magazie. imi place ca pot sa vad scena asta. Ca internetul nu mi-a furat tot. Ca mamaia mai traieste si in curand i-l duc de tao sa vada cum nu m-am oprit eu din facut minuni chiar daca m-am dus 'la curu pamantuli fa corino, ca ce plange ma-ta'.
Da, despre asta as fi scris ieri, dar n-a mai fost vreme. Apoi cineva pe facebook a gasit o veverita accidentata si a salvat-o si uite de ieri imi pasa de micimea aia cu blana si ii verific progresele.
Toma intreaba ce inseamna anticipate iar tatalutoma imi cere istoria psd ca sa intelegem fundamentul problemei si eu vorbesc cu incredere despre o pagina noua de istorie pe care romanii mei o scriu azi, maine dar mai ales miercuri.
Tao ofteaza in somn. Spatele lui transpirat se elibereaza de presiunea motiunii. In fiecare zi suntem altcineva. Totul e in noi, dar iese mai mult sau mai putin in functie de increderea cu care ceilalti ne lasa sa scoatem. In fine, impachetez povestea, beau ultima gura de cafea si pun o poza de ieri. Imi place de mine, ce sa fac? Daca eram la mare mi-ati fi vazut valurile in lentile. Dar sunt in balcon si in lentile se reflecta blocul de peste drum, cu oamenii lui incalduriti, suduind razboaie, meciuri de fotbal, inflatie si zahar.

Comentarii

  1. nu ai buton de like asa ca iti scriu aici.
    Tu scrie, ca scrii fain, si te citesc si ascult cu drag, ca la munca mi-e jena sa iti comentez pe fb ca vad sefii si colegii dar asa tot o fac :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet