Treceți la conținutul principal

despre teatru ca forma de supravietuire

azi i-am dus pe copii la teatru. in tara asta rupta in care arta ti-o faci singura cu telefonul sau dai o tura pana la piramide sa te reconectezi cu faraonii, am senzatia uneori ca s-a oprit cultura, s-a epuizat, toata lumea se minte de-adevaratelea iar scenele nu exista, s-au topit de mult in marea sala a greului vietii.
a fost prima piesa de teatru pentru tao, ca implinea si el 4 luni si se cadea sa celebram.
mi-am amintit de festivaluri, de conferinte, de spirit, de oameni, de tari, de scene, de emotii. mi-am amintit de piesa pentru public de 0-3 ani pe care am pus-o in scena la ion creanga, in piata amzei cand nu imi nascusem copiii, dar asta nu ma impiedica sa servesc frageda copilarie planetara.
tao a fost azi spectatorul ideal. cu ochii mari, cu gangurelile la el, cu chiote de supriza. 45 minute. pentru oamenii care fac teatru, un spectator de 4 luni care te urmareste cu sufletul la gura e cel mai mare cadou. le-am daruit emotia copilului meu cadou de ziua lui.
cum mi-a zis mircea albulescu: publicul si actorii fac impreuna un mar. rar, dar il fac. asta e obiectivul unei piese bune: sa puna impreuna cele doua jumatati de mar: jumatatea actorilor care joaca cu suflet si jumatatea publicului care se uita cu suflet.
a fost o piesa buna, scotiana, parca fusesem in comisia care a votat-o pentru festival. parca stiam ca aveam sa plang la un moment dat, parca stiam ca toma o s-o iubeasca iar tao s-o savureze cap-coada. un copil de 5 ani, altul de 4 luni si o mama de 34 pe care i-a atins acelasi mesaj artistic. am aplaudat coplesita. cata nevoie avem de arta. o sa-mi scutur aptitudinile de praf. e timpul sa re-trec la treaba. multumesc actorilor, organizatorilor, prietenilor, universului, teatrului ca se se joaca pe sine ca mie sa-mi bata inima tare. ce mult mai am de dat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet