Treceți la conținutul principal

focus pe senzații

Am plecat cu copiii la o plimbare între 2 ploi, să mai vedem grădini dichisite sau sălbatice, că mie astea din urma mi se potrivesc mai tare. Am fotografiat case, am mirosit o frunză de nuc, am povestit din copilăria celor 30 de ani în urmă.
O cățea tuciurie cu 4 pui- unul bej durduliu și 3 sfrijiti culoarea ei- plecaseră ca noi în plimbarea lor dintre cele două ploi. I-am spus lu Toma ca durduliul ăla bej care seamana cu Tao al nostru e cel mai descurcăreț. El a zis: de unde ști? Pai el sigur sta la sân toata ziua si-i împinge pe ceilalți mai încolo. Si cum emiteam eu certitudini, cățeaua a traversat strada, durduliul a urmat-o cu încredere, un sfrijit și-a făcut curaj până la jumătatea străzii, iar ceilalți doi au rămas timizi pe trotuar infuzând curaj în sfrijitul angajat în traversare. O mașină a oprit, curajosul s-a pierdut cu firea, apoi s-a întors de unde a venit. În timpul ăsta cățeaua nu s-a întors nicio clipa la cei 3 care, lipsiți de șansă, au plâns un pic si s-au dus înapoi în clădirea dezafectată de unde porniseră la plimbare.
M-a intrebat Toma de ce a trecut mama-cațea strada? Zic: fiindca e soare pe partea cealaltă si vrea să se bucure de dimineață. Iar durduliul stie ca acolo e lapte numai pentru el. You have to be strong în life, i-am mai spus. As vrea să mai stiu ce se întâmplă cu ei, mi-a zis el. Păi o să mai trecem pe aici dar uite, azi am învățat o lecție importantă. You have to follow your dreams, your goals, your nipple :) in life.
Auzi mami, de ce atâția bărbați la bustul gol în România? m-a mai întrebat el despre un semi-golan cu tatuaje. Ei Toma, am răspuns eu din bulanele mele goale. Aici nu sunt atâtea reguli stricte de acoperământ ca in Egipt. Acolo aș pune-o pe seama lipsei vocii feminine din luarea de decizii, dar se poate să fie doar frustrarea mea. Si religia joacă un rol, și soarele puternic. De fapt copilul intreba despre bustul bărbaților, iar eu din dor de bulane goale o dădeam cu feminismul.
Mi-am propus pentru o vreme să mă focusez pe senzații si mai puțin pe gânduri. Să mă opresc să miros flori și să dezbatem diferențe culturale. Să nu ne grabim decât spre adevăr și nu spre oportunități. Să lăsăm cățeii, florile, albinele, ploaia să ne mai arate ce credeam că numai oamenii știu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...