miercuri, 11 aprilie 2018

mindfulnessul de azi

incerc in fiecare zi cu toma o sedinta spontana de mindfulness, o dezbatere a sentimentelor cu care ne-am confruntat in ultima vreme; respiram adanc, ne promitem diverse, ne explicam unul altuia perspectivele, uneori ii cer sa deseneze ca sa deprinda punerea in concret a emotiilor.
l-am intrebat de ce azi in parc nu s-a dus sa se joace cu copiii pe care l-am incurajat sa-i abordeze. Because I want to make friends based on what I feel and that curly hair boy in the middle of them seemed to not like me. And to the kids that I don't feel, I just wave, I don't go.
Ok. Am inteles si apreciez ca esti atent la ce simti inainte sa relationezi cu oamenii. Dar e important sa incerci, eu sunt acolo sa intermediez daca e nevoie, n-as vrea sa eviti sa-ti faci prieteni din teama ca ca n-or sa te placa. Si imi pare rau ca te-am speriat cand m-am mutat pe o alta banca si pentru o clipa ai crezut ca m-ai pierdut. N-o sa plec niciodata fara sa te anunt.
Si n-o sa-mi mai zici niciodata: toma, te las pe strada daca nu te misti acum!
Imi pare rau, am zis asta o singura data, dar eram insarcinata in 8 luni, ma simteam rau, tu aveai in plan o plimbare lunga prin spatele parcului iar eu iti ceream varianta mai scurta fiindca abia stateam in picioare. Ne-am certat iar eu am strigat ca te las acolo.
Sa nu mai faci asta mami, fiindca noaptea visez ca ma lasi de-adevaratelea si nu te mai gasesc.
Imi pare rau, n-o sa te las niciodata, promit, dar poate imi promiti si tu ca atunci cand ma auzi ridicand tonul inseamna ca sunt obosita si ma ajuti sa trec peste neputinta, nu fortezi limitele.
Am inteles.
Te iubesc.
Si eu te iubesc.
Esti cel mai intelegator copil din cati am cunoscut si din cati am nascut.
Inchei terapia cu el si se trezeste tao. Isi ia 3 secunde sa se dezmeticeasca, apoi sinapsele isi fac treaba si el rade cu limba scoasa de bucurie ca ne-am intalnit in lumea asta, in tara asta calda, in casa asta dezordonata, in viata asta complicat de frumoasa. Ce forma unica de bucurie. Oare de ce rad bebelusii cu limba pe afara? Din lipsa de dinti sau pur si simplu din necontaminarea sufletului? Cand invatam sa radem atenti, timizi, vinovati si pastram limba in gura? Cand isi face rusinea cuib in constiinta? Il pup de 7 ori pe obrazul fin ca o piftiuta. In curand o sa vrea lapte, o sa vrea plimbat, o sa vreau sa gatesc, o sa trebuiasca sa scot rufele din masina, o sa ma viziteze niste dezamagiri, niste neraspunsuri, dar pana atunci stau in secundele astea in care el rade cu limba pe afara iar eu invat fericirea pe surpriza-inapoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu