Treceți la conținutul principal

ultima canicula si gata

35 de grade azi la cairo. s-au zapacit bondarii, polenizau bezmetici de dimineata, cu trompele obosite de-atata vara. 
hai tomica sa-ti vada sfarsitul asta de noiembrie genunchii goi. sa-ti bata vantul cald in plete si sa ne mai bucuram inca o data de canicula, cum s-or bucura bunicii de la pucioasa de prima zapada.
am in plan azi sa merg pe strada cu de toate si sa ma aprovizionez cu nuci, seminte, faina de migdale, fulgi mari de cocos si sa plamadesc niste biscuiti numa buni de rontait te miri cand.
imping caruciorul cu incredere. dau de un fel de bazar al fratiei musulmane si imi bag nasul in boarfe. tatalutoma n-ar zambi stiind ca sunt aici, dar curiozitatea mea nu cunoaste limitari religioase, deci ma aventurez. toma se tine cu o mana de piciorul meu, cu alta testeaza diverse poliesteruri certate cu bumbacul din motive religioase, pun pariu. le zice: nu fiti suparate plasticelor, straluciti cum bumbacul n-ar reusi in viata vietilor. 
ochesc o fusta plisata, rosie. sunt mandra de ea. costa 7 lire egiptene, un pic peste jumatate de euro.
consider ca e un pret mai mic decat limita penibilului, asa ca nu mai stau pe ganduri. toma zice si el ca e brici, deci ramane. in jurul tarabelor sunt vreo 5 baieti. ma plimba de la unu la altu, ca nu pot plati pana nu vine fata de la casa sa-mi faca factura. le spun fiecaruia in parte ca uite banii, ca nu-mi trebuie factura, ca imi place marfa, ca n-o mai aduc inapoi, ca am copil mic, ca tre sa plec, ca v-am pupat.. stai madam, nu poti sa pleci fara factura.. zic ma esti nebun? toma ii arata cheile: hai prietene ca ne grabim..
mergem la magazinul cu nuci, alune, fructe uscate, pastai.. se rasneste, se coace, se cantareste, se rontaie.. pe peretii magazinului numai oglinzi. ma dezmeticesc. arat cam nasol. parul in toate directiile, pantalonii cam lalai.. toma zice: hai ca te salveaza fusta rosie, ai uitat?? da-mi o pastaie d-asta miraculoasa de tamarind si lasa oglinzile.
il ascult, ca e spre binele meu.
intram apoi in magazinul de fainuri. Gasesc faina de migdale si sunt fericita. Iau si juma de kil de fulgi de cocos, sa mai rontaim de plictiseala cand si cand.
agat de pe drum si-un kil de mazare, niste morcovi, o legatura de marar, 3 cartofi si 3 castraveti. a si-o salata.
caruciorul e doldora. mami, nu mai e loc si de mine, zice toma. o sa merg asa.. ca toti oamenii.
ajungem acasa victoriosi. apuc sa pun mazarea pe foc si vine seara. nici nu stiu cand e gata ultima plimbare apoi baita, povestile, cantecele.. tacerea. stam pe perna cu ochii inca deschisi si nu mai zicem niciunul nimic. eu derulez ziua si ma opresc din loc in loc la fusta, la faina, la sucul de rodie. toma poate ca deruleaza si el. poate ca se opreste la porumbul copt, la pastaie, la vreo pisica, la croitor, la taxiul din care si-a scos pletele pe geam, urland la soferii din jur, cu aratatorul stang in sus: baa suparatilor, daca mai vad o moaca nemultumita, fac.. pipi pe mine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...