Treceți la conținutul principal

basme-leac de pus la dinte nou

plange toma plans aprig de dinte nou. 
cum se trezeste, are rabdare cat pentru 2 zambete, apoi se cere afara cu rigurozitatea unui catel de apartament. nu conteaza ca n-am mancat, ca nu m-am spalat pe fata, el imi arata cheile si scheunelile lui prelungi ma scot in strada. e multumit. pasim asa mana in manuta la 7 jumate. nimeni ca noi. nu-i mai ies dintii niciunui bebelus bag seama. 
sunt impacata ca nu mai plange, dar nevoia mea de cafea ii orienteaza discret pasii catre usa blocului. se prinde de figura si reincepe vaitatul. ii explic degeaba ca mancam, beau si eu o cafea si iesim iar. nu-i trebuie explicatiile mele. il doare la dinte de ele.
ma misc repede, tai niste legume, fac o cafea.. cu el vaitandu-se pe fundal. ia manunchiul de chei si mi-l aduce la picioare in rastimpuri. poate am uitat de nevoia lui. (ca un catel, ce v-am spus?)
ii dau un biscuite de orez sa-mi mai cumpar 2 minute. il arunca pe jos si se aseaza si el in fund, sa planga mai bine.
galgai cafeaua si iesim iar. e mandru. a razbit.
de pantaloni i s-a agatat biscuitele de orez. il las acolo. ajungem la un petec de iarba, pe un fel de delulet numai al nostru. ii arat pietrele cu care am construit ieri un castel. se bucura sa le revada. hei pietrelor, ce mai sunati? ce secrete despre vesnicie ne mai spuneti?
gaseste si biscuitele de orez, desprins de pe turul pantalonilor. acum e bun. cat face o farama de orez expandat, savurata pe iarba, in lumina tanara a diminetii? are intr-o mana biscuitele si intr-alta o piatra neteda, cam de grosimea biscuitelui. isi pierde privirea in zarea innisipata si da sa muste din piatra. il atentionez. zice: mersi, ma prinsesem si singur. zic bine ca esti tu destept. zice: haai, doar nu te-ai suparat..
mami, stii ce? nu mai vreau nici afara. de la dintele asta imi vine sa plang peste tot.
hai bine.
ne intoarcem in casa. o tinem intr-o vaicareala prelunga. il alaptez si prinde niste puteri. se da de-a rostogolu, ma asteapta sa rad de isprava lui si rad. imi vine sa iau cartea oliviei steer si sa-i citesc niste minuni de basme cum rar am mai citit.
ma pierd in arhaisme de care nici nu stiam ca mi-e atat de dor. sunt fericita. ma incurc din cand in cand si reiau cuvintele stalcite. sa ma ierte stramosii.
ma vede toma citind cu atata of si se linisteste. imi adoarme hacana, in poala.. si eu ii dau inainte cu basmul, un pic cam tare poate.. m-a luat valu.
inchid cartea si-o tin intre palme niste secunde sa ma mai incarc. amestec bucurie noua cu dor mai vechi.
sa-ti mearga basmul asta la dinte tomica si sa-ti tina de leac cat oi pune si eu o ciorba pe foc. si ne-om mai vaita cand te-oi trezi.



Comentarii

  1. Dragutul de el, ce mila imi este..ma gandesc la fetele mele cat au plans si ele cand le-au iesit dintisorii.
    Cea mica inca mai are de suferit cu maselele, se mai trezeste noaptea intr-un plans ca mi se rupe sufletul :)

    Pupic dulce gurita lui mica..

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet