cei mai bogati saraci

sunt un bun organizator. ma misc repede si in general rezolv, nu las pe maine. de cand a aparut toma insa, rezolvatul s-a redefinit. trebuie sa iau in calcul bucatile lui de somn, in care ma pot dedica in exclusivitate treburilor de infaptuit, sau sa incerc sa rezolv cu el prin preajma ceea ce imi ingreuneaza si inminuneaza deopotriva existenta.

pot sa fac niste cumparaturi, sa ma tocmesc, sa iau decizii cu el de mana sau la subrat. pot sa spal 3 vase, sa arunc jucariile in cutii si sa omor 2 muste, sa raspund pe fuga unor mailuri aducatoare de workshopuri, sa ma enervez ca aia de la gaze n-au venit inca, sa-l spal la fund cu apa rece cu telefonul sustinut la ureche de umaru-mi antrenat.

dar povesti nu pot sa scriu cat e el treaz. le pot fraza in gand, dar firul epic romanesc e trunchiat cand si cand de replici vii in araba sau engleza, depinde de cine se nimereste in viata noastra plina cu de toate.

e clar ca blogul se scrie numai cand toma doarme. toate povestile astea se astern pe fndul viselor lui mai cuminti sau mai nazdravane.

si oricate vase ar fi de spalat, trebuie sa astern cand si cand progresele lui, sa-mi amintesc cat de frumoasa e viata si cum ne asteapta ea cu surprize la fiecare colt de zambet la care ne dam voie.

in fiecare zi face asocieri noi, intelege mai multe si mai multe, rasul lui e mai plin de sens, gangureala e mai vorbarie cu fiecare silaba apasata.

zambeste cu barba in piept cand ii spunem bravo si zambeste pe jumatate cand ne pupam in fata lui, apoi zambeste vinovat cand ne da de inteles ca intentioneaza vreo patanie si rade zgomotos cand ne napustim asupra lui, dizolvand nazdravaneala.

impartim toti 3 o lamaie, fiindca ne cam paste o raceala. stranutam impreuna la povestea de seara si dam lamaia de la unu la altu pana mai ramane doar coaja de ea si-o rontaie tati acra-amara, ca tara pe care tot el- eroul se chinuie s-o indulceasca.

adoarme toma norocosul cu mami de-a dreapta si tati de-a stanga. i se va fi citit pe voci ' a letter for george' de 6-7 ori. 

il invelim, ii punem un catel de straja la cap si noi ne mutam in balcon sa luam grijile una cate una, sa le reformulam mecanic ca doi tembeli, el sa-mi dezvaluie visul lui despre un egipt ca pe roate, eu sa ma vait iar ca masina de spalat e inca neinstalata.

el a calculat toate pierderile economiei tarii, are niste solutii verzi, cu panouri solare, cu hrana vie, cu profesori motivati sa instruiasca copiii destepti si liberi de maine.

asa frumos si complet pare visul lui, verific cu ochii pe jumatate inchisi matematica bugetului imaginat de el si imi da bine. stie ce zice. apoi verific cu ochiul mintii sansele infaptuirii visului lui si-mi da cu rest.

un rest care ma doare la nivel personal, unde nu pot sa trec peste teama ca visele lui de tara stirbesc visele noastre de casa, dedicarile lui global-imateriale, imi amana, daca nu exclud confortul material pe care il plang de dor uneori.

apoi imi dau seama ca eu n-as fi in stare niciodata sa visez atat de curat. sa-mi mint practicalitatea, sa-mi neg egoismul, de dragul unei cauze care sta in afara mea, sta in toti oamenii de langa mine.

merg sa fac un ceai. daca n-ai chef sa ma asculti, zi-mi!. nu ma! ma intereseaza, dar nu pot sa-mi dau voie sa racesc. vrei si tu? nu! mai am bere. ok. zi-mi cu panourile solare..si cu autobuzele tale pe baza de hidrogen. ai un suflet curat sa stii, numa ca pe mine ma prinde craciunu fara gaze. te doare la dezvoltarea durabila de craciunu meu..

daca pacalim raceala asta, suntem cei mai tari.

suntem cei mai bogati saraci pe care ii cunosc. daca n-as fi cea mai practica femeie din viata celui mai inalt visator din lume, nu s-ar mai pricepe dragu de toma sa rada intruna, sa bucure suflete pierdute sau gata gasite.