ziua se trece la bune.
dintele cu bucluc a iesit. o liniuta alba ca zapada- pe care n-o vedem nici iarna asta. neg melancolia care mi s-a furisat in suflet la inceput de poveste si ma incarc cu speranta ca ii aduc pe ai mei de la zapada la camile. hoop, s-a intors voia buna.
dimineata s-a colorat cu ditai sacul de jucarii care i-au parvenit norocosului de tomica, de la copiii mai mari a doua prietene de aur.
nominez un laptop de bebelusi mai sofisticat decat asta de la care transmit.. doar doar m-o lasa tomica in plata mea mica si si-o vedea de afacerile lui.. si un set de bucatarie, din aluminiu, care a rezistat vreo 3 generatii americane, irlandeze si ce natii de manute s-or mai fi delectat cu cescutele, ceainicul, polonicul, tacamurile minuscule de care stiam ca se va indragosti si toma. muta ceaiuri invizibile dintr-un ibric in altul, coace briose de aer si ni le aduce sa le gustam calde. manca-l-ar mami de priceput.
am plans un pic de magia datului si primitului, apoi am reorganizat avutia lu tomica, in: carti/ muzica/ bucatarie/ gradinarit/ masinute/ electronice/ diverse.
mi-a placut paleta de activitati cu care se preocupa zilnic si gandul ca n-avem televizor mi-a mai gadilat orgoliul inca o data. m-am recompensat cu un baton de miere neagra si susan.
am pus intr-o caserola un castravete taiat in 4 si-am iesit afara.
tomica a infruntit cum zice mamaia fiecare bucata de castravete.. apoi a pus capacul si mi-a inmanat cutia. il mai pup o data, asa de organizat ce e.
mai mentionez ca pe afara sta numai cu cheile in mana. e stapanul tuturor usilor, deschide cu ele toate lacatele inimilor ferecate, toate portile inganduratilor cu care ne intersectam. toata lumea ma atentioneaza: vezi c-ai uitat cheile in mana copilului. zic n-am uitat nimic, altfel nu se poate.
azi in gradina, si-a facut curaj si-a legat vreo 6 pasi. prima intentie, prima izbanda. cheile zornaiau in mana dreapta. increderea din zambetul lui nu incape in nicio metafora de-a mea. ce saraca sunt si eu in cuvinte, vai de fondu meu lexical tomica.
am simtit ca se apropie clipa magica si-am filmat pasii aia 6 cu telefonul, pentru vesnicie. ca sa aiba si tatalutoma de ce plange la noapte.
asa m-am emotionat c-am sunat gradinita de care m-am rupt, reamintindu-le de datorie. un telefon la cine trebuie si s-a rezolvat. vin si banii tomica. nu multi, dar ai nostri.
hai sa-ti iau un kil de spanac de la babuta noastra preferata si sa cinstim fara lacrimi prima desprindere, primul zbor, ca uite nici nu stiu cand te-ai facut mare. atat de intens voi fi trait fiecare farama de clipa.
la cat mai multi pasi in vesnicie, dragilor!
RăspundețiȘtergereurmaresc cand apar postarile, va citesc cu sufletul la gura, ma bucur, rad si plang cu voi ... sunteti minunati - ador cum invatati unul de la celalalt, cum impartasiti tot cu toti si toate ... multumesc ca pot fi partasa la povestea voastra. cu mult drag :*