Treceți la conținutul principal

zbor in 6 pasi

ziua se trece la bune.
dintele cu bucluc a iesit. o liniuta alba ca zapada- pe care n-o vedem nici iarna asta. neg melancolia care mi s-a furisat in suflet la inceput de poveste si ma incarc cu speranta ca ii aduc pe ai mei de la zapada la camile. hoop, s-a intors voia buna.
dimineata s-a colorat cu ditai sacul de jucarii care i-au parvenit norocosului de tomica, de la copiii mai mari a doua prietene de aur.
nominez un laptop de bebelusi mai sofisticat decat asta de la care transmit.. doar doar m-o lasa tomica in plata mea mica si si-o vedea de afacerile lui.. si un set de bucatarie, din aluminiu, care a rezistat vreo 3 generatii americane, irlandeze si ce natii de manute s-or mai fi delectat cu cescutele, ceainicul, polonicul, tacamurile minuscule de care stiam ca se va indragosti si toma. muta ceaiuri invizibile dintr-un ibric in altul, coace briose de aer si ni le aduce sa le gustam calde. manca-l-ar mami de priceput.
am plans un pic de magia datului si primitului, apoi am reorganizat avutia lu tomica, in: carti/ muzica/ bucatarie/ gradinarit/ masinute/ electronice/ diverse. 
mi-a placut paleta de activitati cu care se preocupa zilnic si gandul ca n-avem televizor mi-a mai gadilat orgoliul inca o data. m-am recompensat cu un baton de miere neagra si susan.
am pus intr-o caserola un castravete taiat in 4 si-am iesit afara.
tomica a infruntit cum zice mamaia fiecare bucata de castravete.. apoi a pus capacul si mi-a inmanat cutia. il mai pup o data, asa de organizat ce e.
mai mentionez ca pe afara sta numai cu cheile in mana. e stapanul tuturor usilor, deschide cu ele toate lacatele inimilor ferecate, toate portile inganduratilor cu care ne intersectam. toata lumea ma atentioneaza: vezi c-ai uitat cheile in mana copilului. zic n-am uitat nimic, altfel nu se poate.
azi in gradina, si-a facut curaj si-a legat vreo 6 pasi. prima intentie, prima izbanda. cheile zornaiau in mana dreapta. increderea din zambetul lui nu incape in nicio metafora de-a mea. ce saraca sunt si eu in cuvinte, vai de fondu meu lexical tomica. 

am simtit ca se apropie clipa magica si-am filmat pasii aia 6 cu telefonul, pentru vesnicie. ca sa aiba si tatalutoma de ce plange la noapte.
asa m-am emotionat c-am sunat gradinita de care m-am rupt, reamintindu-le de datorie. un telefon la cine trebuie si s-a rezolvat. vin si banii tomica. nu multi, dar ai nostri.
hai sa-ti iau un kil de spanac de la babuta noastra preferata si sa cinstim fara lacrimi prima desprindere, primul zbor, ca uite nici nu stiu cand te-ai facut mare. atat de intens voi fi trait fiecare farama de clipa.


Comentarii

  1. la cat mai multi pasi in vesnicie, dragilor!
    urmaresc cand apar postarile, va citesc cu sufletul la gura, ma bucur, rad si plang cu voi ... sunteti minunati - ador cum invatati unul de la celalalt, cum impartasiti tot cu toti si toate ... multumesc ca pot fi partasa la povestea voastra. cu mult drag :*

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...