Treceți la conținutul principal

rapirea din serai, fara cadana

ziua a inceput cu biscuitii mei din faina de migdale si susan. i-am copt aseara usurel pe fundul tavii de aluminiu pana s-au aurit, au primit binecuvantarea lu tatalutoma, care de altfel uraste susanul, dar biscuiti dintr'astia ar tot manca, si au asteptat cumintei intr-o caserola sa vina dimineata.
tomica s-a aratat incantat iar mie mi-a ras inima.
umbla asa de colo colo prin casa, cu biscuitele intr-o mana si facand cu limbuta cla cla.. asa cum imitam caii cand ne adresam copiilor. imi doresc sa intelegeti despre ce vorbesc, altfel mi-e mila de copiii din voi. 
exploreaza camerele casei pe picioarele lui, vine din cand in cand de dupa perete, bau! e un sugubat.
iesim la plimbare, biscuitele e si el cu noi. mai cade din mana, toma se apleaca si-l ridica, mi-l da sa i-l curat si se reapuca de rontait. vremea e buna. soarele s-a mai imblanzit, dar ce traim nu se cheama inceput de iarna, nici inceput de toamna ci asa o vreme de poveste. e vremea noastra cum ar veni.
un nene c-o caruta plina de legume racneste din diafragma ca are de toate si le da aproape pe degeaba.
ne strangem vreo 3 dame, respectiv desucheata de mine si 2 imbrobodite bine, sa nu le traga curentu.
una din ele isi urca odrasla pe calul negustorului. si-i face o poza cu telefonul. copilul e impietrit. nu cred ca vroia pe cal.. toma empatizeaza cu incurcatura copilului si il tinteste cu gura cascata. o rapire din serai, fara cadana. 
si pac am punctat o legenda, sa nu zica toma ca trece dimineata fara cultura.
iau 3 kg de rosii si-o legatura de patrunjel. as lua numa 2 kg dar negustorul ma indeamna sa iau 3 ca mi le livreaza baiatul lui la usa. zic hai fie. el: unde stai? zic aici la 2 blocuri. aa pai credeam ca stai mai departe. la 2 blocuri, nu vrei sa le duci singura? intr-o mana rosiile si in alta copilul. zic hai mersi de idee sefu. aveam de gand sa duc copilul si rosiile intr-o mana si cu cealalta sa-ti fac bezele in drum spre casa.. dar daca zici sa ma echilibrez, atunci nu mai pupi bezele.
n-are timp de bezele oricum fiindca dama cu copilu pe cal se grabeste.. apoi calu se cam sperie de o masina, micutu vrea jos de pe cal iar ma-sa: acu acu.. hai ca nu mori.. ce nu e frumos pe cal?
imi aranjez rosiile pe umarul stang iar pe toma l-as lua in dreapta, cum a prorocit mustaciosu.. dar el vrea pe jos. 
planuiesc niste rosii coapte la foc mic si pastrate in ulei de masline, cum am vazut pe net la o gagica aseara.
toma se intoarce in rastimpuri la tabloul viu al rapirii din serai. mami, imi promiti ca nu ma pui unde nu-mi place si ma uiti acolo?
iti promit!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...