Treceți la conținutul principal

cairo portocaliu aprins

doarme ingerelul de toma in patul oamenilor mari fiindca dintele 3 nu vreasa iasa fara plans. afara tara arde literalmente, adica nu e nicio constructie poetica, e adevarul adevarat cum ziceam in clasele primare cand ma juram in spatele blocului, la filatura. 
fratia musulmana s-a bezmeticit, intr-o ultima zvacnire, intrucat armata s-a cam plictisit de haos si i-a rugat frumos pe baietii cu ciomege, cu poza lu morsi pe frunte, sa mearga acasa. 

lu toma i-am pus niste muzica clasica, de uns somnuri agitate, de chemat pe mos ene cu vise frumoase si cu dinti trainici.
daca elicopterele n-ar zbura atat de jos, nu mi l-ar tresari din 5 in 5 minute.

merg sa mananc un mango. hai si o para. 
tatalutoma e trist, nervos, ingrijorat. il intreb daca vrea mango. 
nu vrea, multumesc. are o tigara. 
e pironit in fata unui ecran portocaliu ca mangoul meu, de la rotile de cauciuc in flacari pe care fratia musulmana le arunca nauca spre politie, spre alah, spre nicaieri.
imi spune ca s-ar putea sa mearga afara in noaptea asta.
il intreb la ce bun si nu primesc raspuns.

inima mi s-ar ingrijora si apoi se autoeduca. am un dinte de rezolvat in noaptea asta si mi-e suficient.
tatalutoma e baiat mare, cu toti dintii in gura, ne iubeste, iar daca el a calculat ca trebuie sa mearga afara, pai atunci sa-i uram sa aiba grija de el.
azi in parc, cand il dadeam pe turturel luica in chilotii bucuriei, mi-a zis tatalutoma ca sunt o mama minunata, cea mai buna mama pe care el a vazut-o vreodata.  

aleg sa merg la culcare cu declaratia asta, nu cu grija cairoului portocaliu aprins.
or merge elicopterele la culcare intr-un tarziu si-or face loc lu mos ene. o aduce dimineata liniste afara si dinte nou inauntru. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...