cori nu stam mult, ca vine furtuna, m-a avertizat mami pe skype azi.
zic hai taman bine, ca la mine in gradinita e deja furtuna de atatea responsabilitati, de asa as sta cu vooooi, da asa m-as duce intr-ale meleeee.
ia zi ma cori, cum mai esti?
bine ma bine, greu aici la treaba, dar bine acasa. exceptional.
hai ma cori, pe bune?
pe bune ma, pai ce mint io?
deci v-ati pus gaze?
ce gaze ma, n-am pus nimic, dar arde iubirea inca.
ooof.
mami iese, tati ia aparatul foto si ma fotografiaza in fereastra de pe monitor. poza in poza, cadru in cadru, of in of.
zambesc, sa ies bine.
zambeste si el. plange o lacrima care uda ochiul pe jumatate, apoi mami intra si el resoarbe inceputul de plans. nu e timp. a venit furtuna.
privirle lor se muta impreuna catre geamul cu fulgere. ii iubesc pentru ingrijorarea lor comuna, momentana, telurica. s-au rupt de ingrijorarea nepalbabila pentru fata lor dusa la curu pamantului. ramanem in teluric.
va iubesc. sa fiti buni cu furtuna. si sa impachetati lejer pentru concediu.
pe drum spre casa, toma face o criza de nervi. a inteles ceva, eu am incercat sa explic, el n-a avut nevoie sa afle adevarul. el a vrut asa sa planga, sa strige, sa acuze, sa rupa limitele in 2 si sa vada ce e dincolo.
si zicea: pedepsiti-ma da, ia sa va vad.
si noi: n-o sa te pedepsim. dar nu mai urla.
vreti sa vedeti cum sparg masa asta? intreba el gatuit.
ma uitam la urletul lui-urletul meu si ma gandeam doar: are nici 4 ani. daca nu suntem atenti, copilul asta o sa ne rasplateasca pentru toate datoriile urlate ale inimii.
toma nu mai striga!
de ce sa nu strig? si voi strigati!
ne pare rau.
nu, nu va pare.
ba ne pare.
iti place sa strigi, hai recunoaste, i-a zis lu tacso, desi mai mult eu meritam palma asta.
taica-su a zis: nu toma, chiar nu-mi place.
iar copilul- om mare suparat, a zis: hai recunoaste ca adanc, in inima ta acolo, iubesti urlatul.
ne-am uitat unul la altul, parinti cu intriga, in apropiere de punctul culminant, temandu-ne de deznodamant.
apoi nu mai stiu cum toma s-a redresat, s-a descaltat si a zis: vedeti, intru in camera fara pantofi, asa cum trebuie!
tatalutoma a rausit sa faca o glumita, toma a ras, apoi s-au gadilat si toma s-a lasat imbratisat.
ooof.
seara a curs apoi moale, suspinata pe alocuri, dar consumata.
toma s-a scuzat si si-a desenat un tricou pentru maine. uneori isi deseneaza tricourile cu markere care ies la prima spalare, semn ca nimic nu e vesnic. asa precum castelele de unt ridicate de budisti de plictiseala, spre a se topi la apus.
of cori, eu o sa lucrez mult la mine. sa topim negativitatea asta cu care incarcam aerul din cand in cand. chiar n-avem nevoie de ea.
of, si eu o sa invat sa nu mai strig.
am crescut copilul cu porii deschisi la uman, ne-am balacarit in fata lui din foame de onest, iar acum platim pentru cate nu s-au lamurit in el, din teama de prea tare!
zic hai taman bine, ca la mine in gradinita e deja furtuna de atatea responsabilitati, de asa as sta cu vooooi, da asa m-as duce intr-ale meleeee.
ia zi ma cori, cum mai esti?
bine ma bine, greu aici la treaba, dar bine acasa. exceptional.
hai ma cori, pe bune?
pe bune ma, pai ce mint io?
deci v-ati pus gaze?
ce gaze ma, n-am pus nimic, dar arde iubirea inca.
ooof.
mami iese, tati ia aparatul foto si ma fotografiaza in fereastra de pe monitor. poza in poza, cadru in cadru, of in of.
zambesc, sa ies bine.
zambeste si el. plange o lacrima care uda ochiul pe jumatate, apoi mami intra si el resoarbe inceputul de plans. nu e timp. a venit furtuna.
privirle lor se muta impreuna catre geamul cu fulgere. ii iubesc pentru ingrijorarea lor comuna, momentana, telurica. s-au rupt de ingrijorarea nepalbabila pentru fata lor dusa la curu pamantului. ramanem in teluric.
va iubesc. sa fiti buni cu furtuna. si sa impachetati lejer pentru concediu.
pe drum spre casa, toma face o criza de nervi. a inteles ceva, eu am incercat sa explic, el n-a avut nevoie sa afle adevarul. el a vrut asa sa planga, sa strige, sa acuze, sa rupa limitele in 2 si sa vada ce e dincolo.
si zicea: pedepsiti-ma da, ia sa va vad.
si noi: n-o sa te pedepsim. dar nu mai urla.
vreti sa vedeti cum sparg masa asta? intreba el gatuit.
ma uitam la urletul lui-urletul meu si ma gandeam doar: are nici 4 ani. daca nu suntem atenti, copilul asta o sa ne rasplateasca pentru toate datoriile urlate ale inimii.
toma nu mai striga!
de ce sa nu strig? si voi strigati!
ne pare rau.
nu, nu va pare.
ba ne pare.
iti place sa strigi, hai recunoaste, i-a zis lu tacso, desi mai mult eu meritam palma asta.
taica-su a zis: nu toma, chiar nu-mi place.
iar copilul- om mare suparat, a zis: hai recunoaste ca adanc, in inima ta acolo, iubesti urlatul.
ne-am uitat unul la altul, parinti cu intriga, in apropiere de punctul culminant, temandu-ne de deznodamant.
apoi nu mai stiu cum toma s-a redresat, s-a descaltat si a zis: vedeti, intru in camera fara pantofi, asa cum trebuie!
tatalutoma a rausit sa faca o glumita, toma a ras, apoi s-au gadilat si toma s-a lasat imbratisat.
ooof.
seara a curs apoi moale, suspinata pe alocuri, dar consumata.
toma s-a scuzat si si-a desenat un tricou pentru maine. uneori isi deseneaza tricourile cu markere care ies la prima spalare, semn ca nimic nu e vesnic. asa precum castelele de unt ridicate de budisti de plictiseala, spre a se topi la apus.
of cori, eu o sa lucrez mult la mine. sa topim negativitatea asta cu care incarcam aerul din cand in cand. chiar n-avem nevoie de ea.
of, si eu o sa invat sa nu mai strig.
am crescut copilul cu porii deschisi la uman, ne-am balacarit in fata lui din foame de onest, iar acum platim pentru cate nu s-au lamurit in el, din teama de prea tare!
Comentarii
Trimiteți un comentariu