Treceți la conținutul principal

dez- amagire

mami, unde vrei sa te duc cu autobuzul meu? ma intreaba toma de pe buturuga din fata mea.
ee toma, raspund eu de pe buturuga din spate, du-ma in italia.
am ajuns.
eu zambesc.
da-te jos!
mie imi e teama sa sparg jocul. unde sa cobor? ce bucata de italie sa-mi aleg? una vinovata sau una neatinsa?
mami, vrei sa dormi un pic in autobuz?
nu, vreau sa plang.
sa plangi? you can touch your head, if you feel sick. cum ar veni, you have to help yourself.
imi place rationamentul lui. creste responsabil. nu-si lasa durerile pe altii, iubitulumami.
plecam din parc. luam un autobuz deadevaratelea, neaaparat albastru, cum ii place lui.
soferul intreaba: unde vrei sa mergi?
ii spun: inainte! si scaunele pline de musulmani obositi, rad de noul situatiei.
toma e invitat sa stea jos. el refuza incurcat.
eu nu sunt invitata sa nimic. destul ca umblu tunsa si cu nesupunerea la vedere.
toma intreaba: de ce merge asta asa repede?
n-ai vrut tu cu autobuzul albastru? acu vrei si usurel. tine bine crocsii in picioare, ca asta goneste cu usile deschise.. si nu sta nimeni sa-ti culeaga tie papucii zburati de vant.
o tanti din spate striga: mai usor ba baiatule ca ne zbori de pe scaune. iar eu imi amintesc acelasi gen de lamentela in autobuzul 300 pe ruta agronomie- romana, cand eram eu tanara si fara griji de mama in aorta.
ei uite un detaliu de acasa, imi zic eu si imi zambesc pe dinauntru, ca intr-o conversatie scurta cu sinele meu, sub arsita jerpelita a autobuzului albastru.
coboram.
cumparam 2 lipii, un kil de banane, o sticla de otet de pus in masina de spalat cu ulei de lamaie, in loc de softner.
mai cumparam niste carioci, acuarele, hartie si venim acasa, sa pictam viata cum ne-om pricepe noi mai bine.
fac un sandwich cu fasole si banane, cu gandul la toast- ul ala fatal al lu elvis presley, cu banana si unt de arahide. eu am inlocuit untu cu fasole egipteana din conserva. hai ca nu e rau. toma aproba experimentul si pacalim stomacul.
ma gandesc la doamna din parcul elvetian, care mi-a pus povestea vietii ei pe tava, la o bere. 40 de ani de egipt, 2 casnicii, o greseala si o precautie, necopii, 12 pisici, ras scurt, nefericire asumata, loc de mai rau.
cand povestea m-a durut, am cerut s-o imbratisez. ea n-a zis da, dar eu tot am imbratisat-o. a ras ca un copil in bratele mele si a adaugat doar ca e prima oara cand asterne tot, in 40 de ani.
stiu. asa fac eu. deschid sufletele oamenilor. ii las sa planga. fac un pic de lumina in negura lor, si plec si eu la ale mele, ca doar am multe de rezolvat.
unde m-am dus eu in noaptea in care am fugit, am inca de povestit.
ce intelege toma cand parintii lui urla pe deasupra capului lui-burete? ce intelegem noi cand el ne bate obrazul? de ce nu ne oprim? ce orgolii aduc garantii mintite ca inimile nu obosesc sa bata brusc, de atata greu?
de ce nu vine binele odata?
am incuiat trupurile si-am lasat sufletele sa se razboiasca.
suntem 2 parinti -pereti, iar toma o mingie de tenis nestiind unde sa-si odihneasca dragostea. jucatorii lui de suflet au pus rachetele jos.
e cald. se respira inca.
se scriu ganduri, se cantareste vina, se planifica linistea.
ce scrie in dictionar la amagire? dar la dezamagire? iar daca `dez`e menit sa nege radicalul, de ce ambele cuvinte dor? credeam ca un cuvant doare iar un dez cuvant panseaza. nichita stanescule, ia fa tu lumina in necuvinte!

Comentarii

  1. ,, Un om indragostit cand are dreptate e un om singur, numai tristetea are dreptate ." -,, Acelasi gand "Nichita Stanescu

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă mamalutoma, Corina

    am citit ce ai scris si am incercat sa scriu ieri (internetul a opus rezistenta. Se intampla adesea, in tara asta in care sunt)

    Cumva...ca intotdeauna, asa cum am mai scris, un diapazon fin înăuntrul meu vibrează de fiecare dată când te citesc. Aș vrea...inima mea mea ar vrea să găsească cuvinte de alinare...aș vrea să bandajez puțin genunchiul julit din zilele tale

    Uite...închide ochii. Sau nu-i închide:-) Dar ia-ți minute în care să respiri conștient. E un spațiu înăuntru, unde e pace și liniște și lumină și bucurie. E în noi toți, îl cunoști și e în tine.

    Nu e niciun drum către spațiul acesta. Pentru că e peste tot, curge o dată cu sângele pe care îl pompează inima. Știu că știi despre el pentru că îl citesc în cuvintele tale și în semnele de punctuație și în spațiile dintre rânduri

    Ai tot ce își trebuie înăuntru. Și reușești să trimiți în afară lumina și bucuria din spațiul acesta. O! De atâtea ori! Răzbate din tine peste mări și țări și ajunge unde nici cu gândul nu gândești ;-) Da. Până aici

    Experiența mea e că, uneori, cotidianul trage de noi, ne întinde, ne rărește firele, ne epuizează...Experiența mea e că sfârșiturile de zi sunt uneori convalescențe care te fac să zaci sau să plângi. E bine. E ceea ce suntem pe pământul acesta

    Și suntem mai mult. E mai mult în noi. O infinitate de resurse...în spațiul acesta despre care scriu...imens, infinit, plin de lumină și pace și bucurie

    Fericirea...fericirea îmi pare un peștișor alunecos...greu de prins și ușor de scăpat în râul din care vine. Și e bine (peștișorii de aur nu trebuie să rămână în undițe)

    Bucuria însă...e un prieten de nădejde care vine când îl chemi

    Îmi ești dragă fără să te cunosc.

    Cu mult bine,

    Colega de liceu care scrie rar

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet